Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Sorescu

Dascălul

I

Venea la școală de dimineață
Cu demâncarea la el.
Hainele le ținea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Și ajungea la școală,
Făcea ce făcea cu copiii și când le da drumul,
Încăleca pe cal și-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc și muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca și le-ngropa iar, și pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculești, avea casă cu etaj.
Și dimineața, se-mbrăca, lua mâncarea și pleca la
Școală călare. Și de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moșu, care-i fusese elev.
Învăța copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreț la biserică și-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana și cu Nicolița
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).

II

Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alții mai mici
Și cum învățau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
Și stau toți grămadă pe lângă el.
Și așa-nvățau literele.
Ștergeau și iar îl întindeau.
- Ia zii, măi, A - făcea învățătorul.
- Zii și tu, răspunde elevul.
- Păi, io zisei.
- Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! și pleca de lângă el.
Pe unii îi "gâdila" la palmă cu o linie;
- Monitor, dă-i atâtea cu dunga și atâtea cu latul.
Și alea cu dunga dureau mai rău.
Și unul zice - cine-o fi fost ăla? - "Lasă-mă, domnule
Învățător, nu mai da cu dunga, că-ți dau un leu,
Mi-l dete tata să iau condeie."

III

Mai era un învățător, care-l suplinea pe Matei,
Unul din Prejoi. Își amintea Ilie Chelcea de el:
"Venea învățătorul cu mămăliga la șold."
E, legată într-o batistă, avea și el acolo
Vreo ceapă!
Școala era pe locul lui Gheorghe Banța și la ea zidiseră
Ilie și Ion Țuruc, doi frați, meșteri zidari, veniți din
Negoiești. Ion Țuruc e străbunicul meu.

Iar Ilei a fost tatăl a trei fete:
Lița, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) și Anica
(Muma lui Ilie-al Anicăi).
Ăștia din Negoiești erau săraci, pe moșie boierească, grecească,
Stăteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori
În Amaradia.
Acolo era și-o bisericuță, mititicâ, așa cam cât o cameră,
Și-o fântână cu trei izvoare, o cișmea.

IV

Dar Matei învățătorul, parcă-l văd
Descălecând, lăsând calul să pască împoedicat
Și el dezbrăcându-și de la capul locului
Hainele rele și sapa,
Schimbându-se cu hainele rele și-ncepând munca,
După ce-i învățase pe ăia azbuchea, pe nisip.

Așa se învăța mai-nainte
Și intelectualului nu-i era rușine
Să vină cu mămăliga la șold.
Nu se rupsese bine de pământ,
Tot în el își punea speranța
Și-o îngropa, cum își îngropa hainele,
Ca în lada de zestre,
La păstrat.

poezie celebră de din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Citate similare

Așa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuțe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluța cu mâncare,
În cofă își punea apa
Și pleca în câmp să are.

Își purta pașii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfințit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ștergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arșița de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea sape,
Potolindu-și umbletul.

Tot așa muncea în viață.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineață.
De cu zori și până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Și cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Își lua din cap baticul,
Ne săruta oe toți trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-așeza cu drag la masă
Și ne spunea:-Poftă bună!

Când ne așeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Așa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puțin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Denver: De ce-ți spui Beloved?
Beloved: În întuneric, numele meu Beloved.
Denver: Cum era unde te aflai înainte? Poți -mi spui?
Beloved: Întuneric. Eram mică în locul ăla. (Se chircește.) Cum e acum aici.
Denver: Îți era frig?
Beloved: Cald! N-aveam ce aer respira acolo jos. Nu era loc să te miști.
Denver: Ai văzut pe cineva?
Beloved: Era o grămadă de oameni acolo jos. Unii erau morți.
Denver: L-ai văzut pe Iisus? Pe Baby Suggs?
Beloved: Nu știu... nu le știam numele.
Denver: Păi, și atunci, la ce te-ai mai întors aici?
Beloved: Ca să-i văd fața.
Denver: Fața mamei? Fața lui Sethe?
Beloved (apucând-o pe Denver de mână): A lui Sethe.

replici din filmul artistic Beloved (1998)
Adăugat de Loredana MalicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă , de greu, greu îi era; pentru , în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, ! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, văzând și făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urât. Dar în nopțile cele mari, câ nd era câte o givorniță cumplită și se mai întâmpla fie și sărbători la mijloc, nu mai știa ce să facă și încotro apuce.

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Petre Ispirescu

Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogățindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaș; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toți copiii sărmani. Omul era nesățios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu are destul, începu a face negoț. Și fiindcă negoțul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului călătorească prin țări străine după negoț. Porni dară într-o călătorie depărtată peste mări și țări. Într-o zi, când lipsea și nevasta lui d-acasă, copiii intrară în colivie ca să se joace cu găina. Jucându-se ei acolo, unul din ei ridică aripa găinei și vede este ceva scris acolo...

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

A fost odată un om și o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineața până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau nădușelele, și ca dea și ei în spor, ba. Se ținea, vezi, norocul după dânșii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuțele de colo până colo, și ca să se statornicească și ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânșii?! Adică uitasem vă spui. Aveau acești oameni o spuză de copii. Din acești copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței și stau lângă dânșii ca ulcelușele. Să nufi dus Dumnezeu vrodată fiți față când venea omul de la muncă, v-ați fi luat câmpii. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți, ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, rog, leșinați de foame, și tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea și nu știa către care să se întoarcă mai întâi și le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat din povestea Fata săracului cea isteață de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Și tribu'-n care a trăit,
Dar și un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăștia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu pașii - nesfârșit monom,
Cu estul-vestul în binom,
, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui și îi știa
Tot ce făcea și chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-și dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea și: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e rușine să v-o spui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Vis

Inspirația venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Și primea onorurile.

La mijloc mulțimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranță,
Alții plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuși,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puțini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depășise toate minunile astea, băbești.
Inspirația venea în urmă, desculță.
Rămânea mereu în urmă,
Nu știu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din față.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Creangă

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, și nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad și se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoșca de babă gemea sub talpa-iadului și numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. Și iaca așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate și de dracul și de babă, trăind în pace cu nevasta și copiii săi. Și după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa, Ipate flutura din cap și zicea:" Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe pereți, eu sunt Stan Pățitul!"

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteEmil Gârleanu

Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! Cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din lumea celor care nu cuvântă" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -5.99- 4.99 lei.
Petre Ispirescu

Făt-Frumos porni și el tot pe oțopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-și scoață iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul și într-un minut fu iarăși pe munte, unde aștepta vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oștile, se loviră din mai multe părți și se tăiau unii pre alții fără de cruțare, atâta erau de înverșunați ostașii. Iar când fu către seară, când văzu oștirea vrăjmașe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; și unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai știau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș de nu mai știau oștile unde se află.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Ioana lui Trașcă

strângi, mumă, strângi,
Zicea Ioana lui Trașcă.
strângi vara, ca ai iarna.
Dacă dai peste niște ceapă,
Ia și tu o poală și pune-o-n pod
Pentru iarnă - ca ai.
- Păi, de la oameni?
- Păi, de la oameni, că e pământul
Lui Dumnezeu.
Dacă vezi un dovlete, ia-l mumă,
Că-ți prinde bine, că-l dai la porc.
Vezi printr-un loc fasole,
Culege-o, mamă, că-ți trebuie.

De, păcătoasa, că nu era săracă.
Așa era firea lor -
Neamul ei era cam strângător.
A încherbat și asta 92 de ani.
A avut multe fete: una Marița, una
Mitra, una Georgeta, Cica de l-a luat pe Lache
Ioncica de l-a ținut pe Gorie,
Cinci.

poezie celebră de din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ispirescu

Tot umblând încoa și încolo, nesăturându-mă de privirea florilor și de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut văz de unde vine glasul, și mi se părea iese din mijlocul unui stufuleț de pomișori, mai frumoși decât ceilalți pe care îi văzusem până aci. Mă iau și eu după glas ș-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufulețul se făcea că era înconjurat de niște iarbă verde, subțirică și naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă și floricica; astfel încât nu te îndurai calci peste ele. Și când adia vântul, se culcau și se ridicau de părea sunt niște valuri de apă. Eu, pâș, pâș, binișor, feream să nu stric a frumusețe de iarbă și flori, și ajung până la stufuleț. Acolo, în mijlocul unor pomișori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut așa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta niște merișoare mici și p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau și ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza. Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale.

începutul de la Lebedele de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.
Petre Ispirescu

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieșit din minți, când, în loc de mere coapte aurii, văzu pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc și se mulțumi a aștepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, și porunci ca paznici să se uite prinză pe hoți. Dară ași! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fără prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăției și să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoț.

în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra țărei sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

A fost odată, când a fost, , dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!"

începutul de la Prostia omenească de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost și ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, așa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Și nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în brațele lui... Așa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrățișați.
To Kuny: Îmbrățișați?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea și... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soțioară. Și el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aș fi închipuit niciodată așa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Și tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea cred ar fi adevărat, speram să mă înșel. Câteva clipe n-am putut schița nici un gest, de parcă amuțisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi și s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat -mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aș fi putut suporta să-i aud motivațiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieșit cât am putut de repede și... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deși nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenționam vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Așa și făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu scoate câte patru pungi de bani în loc de două.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Dinescu

Cu timpul, parcă ins­tinc­tul de conservare devine mai puternic, nu vrei să mai mergi până la capăt. Marii poeți unguri au murit până-n 30, 40 de ani, chinuiți, la fel cum au murit și poeții ruși. Poeții români au avut mereu instinctul supraviețuirii. Au fost mai gospodari. Arghezi avea o moșioară, o mi­ tipografie, să le rămână ceva și lui Baruțu și lui Mitzura, Blaga era profesor universitar, Ion Barbu era la casa lui, până și Bacovia avea nevastă, copil și o sluj­bă de funcționar.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vino in rochia ta simpa de stamba" de Mircea Dinescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 14.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!