Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Sorescu

Vis

Inspirația venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Și primea onorurile.

La mijloc mulțimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranță,
Alții plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuși,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puțini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depășise toate minunile astea, băbești.
Inspirația venea în urmă, desculță.
Rămânea mereu în urmă,
Nu știu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din față.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopți lungi; știu, de pildă, cum să descriu o conversație cu ea, care a fost și cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simțeam un gust deslușit de sare de mare în gură și în nări. Nu știam de fapt ce voia să spună și nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuși, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Ioan Petru Culianu

E de-ajuns să-ți îndrepți ochii către înlăuntru și vei vedea izvorul tuturor frumuseților. (Cu greu izbuteam să văd; iar după fiecare izvor venea altul și la urmă nu mai rămânea nicio frumusețe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de șine și cu un hârdău înăuntru; și asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudățenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumusețe sau generozitate; da, era o chestiune de importanță vitală de-a ști dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumusețe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumusețea îndeobște admirată de noi.)

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian și domnul To Kuny vorbiseră în șoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalți erau răspândiți care mai de care, unii înaintea lor, alții în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian și colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peșterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în față, se aflau cei doi roboți, care nu păreau deloc interesați de aspectul peșterii. Ei înaintau nestingheriți, fără a întârzia în admirarea interiorului și fără a comenta pe această temă. Erau secondați de Nistor, care se grăbea spre ieșire. Astfel, în cele din urmă reușiră să ajungă toți afară, unii înainte, alții mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboți...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmăse cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita și nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea. Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, țâșt! și dânsa, și ochii de la dânsul nu și-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu mințile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Ioan Petru Culianu

Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era și foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniștitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Așa am ajuns la concluzia personală Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiță prinsă în cursă prin cine știe ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esența ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât merita să fiu nesăbuit și să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, așa, toamna.
Și mă ajunge din urmă și trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturigă
Nimeni...
Și, la urmă, cine să-l azvârle,
era mare și greu - ca o șină de roată
de car.

Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Îl văzuși, mă?
- Îl văzui. Și începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu mai are butii de vin așa de mari,
Plecă și se vărsă putina...
Ne mirăm noi așa și ne dăm cu părerea,
Asta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase
Drăcovenia,
Și mai apare și Gligorie.
- Îl văzuși, mă?
- Nu-l văzui. Ce să văd?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghiță al lui Calotă s-a aplecat și i-a arătat
Urma în țărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, așa, vălăntoace, prin tot
satul.
Unii îl vedeau, alții nu.
Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îl vedeau, unul nu...
Stând noi așa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuvă mare...
Și vedem nori de praf...
- Dați-vă la o parte, vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin
De-atâta alergat, de-atâta inspecție în
Comuna Bulzești...

Venea dinspre Prădătorul, trecuse ozaca
prin Frățilă
L-am apucat de mână pe Gligorie:
- Îl vezi, mă?
- Ce să văd?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuiește,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
e roată de cabrioletă? nu, n-avea spițe...
Și prea lumina... E așa ca o aoreolă de sfânt...
Ca și când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit
în praf
Și aoreola lui îl poartă ca o șină...
Și-l îmbracă în strălucire...
Mergea vâjâind... Și se înfierbântase de-atâta
învârtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculești, acum era aici la Gura Racului
și precis
Voia să meargă și-n Nătărăi la vale...

M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spumă
de geometrie,
Adică esența esențelor...
Am căzut în genunchi,
Așa de ușor și de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calcă prin Bulzești, parcă-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama mă-sii!
Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea
lacrimile
De atâta cinste și minune.

- E, acum îl văzuși? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-și scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să văd?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecași, bă orbetule!
Că eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
- Hai, mă, îl trag pe-al lui Calotă...
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseși aici... altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeți sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție,
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Și, până la urmă, au biruit ăi care nu-l
văzuseră.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Traian Abruda

Numele zilelor

"ea îl ucide cu zile..." – în felul
acesta zilele se-ntăresc, arme albe –
nici urmă, nici
urmă de remușcare: ea îl ucide, dar mai
întâi se ucide – câmp tactic – pe rețele sociale pe ea
să nu sufere ca o proastă când el
va pleca, într-o zi va pleca
(din cele ucigașe zile) până la
urmă la gândul
"ea îl ucide cumva..." – și anume
cu zilele de oțel – cu ceva
mai adânc, mai tăios decât ea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata împăratului, care nu ieșise din casă de când o făcuse mă-sa, se mira și sta în loc uimită, văzând frumusețile câmpului. Aci îi venea să descalece ca să adune câte un mănunchi de flori din mulțimea aia ce acoperea văile și dealurile, flori de cari nu mai văzuse ea; aci îi venease dea la umbră sub câte un copaci nalt și stufos, în care miile de paseri cântau fel de fel de cântece, așa de duioase, de erau în stare să te adoarmă; și aci în urmăse ducă la câte un șipot de apă limpede ca lacrima ce izvora din câte un colț de piatră din coastele dealurilor; susurul acestor izvoare o făcease uite galeș la ele și-i plăcea să le vază curgerea lor cea șerpuită ce aluneca pe pământ, încungiurate de mulțime de floricele și verdeață de primăvară. Dară la toate astea calul o îmbărbăta și-i da ghes să meargă înainte și să-și cate de drum. El îi spunea voinicii nu se uită la d-alde astea, decât după ce duc trebile la capăt bun. Îi mai spuse are să mai dea de o cursă pe careo întindea tată-său, și o și învăță cum să facă să iasă și de astă dată biruitoare.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unui versificator

Pe pegas călare, poetul de rasă
E-n zbor către culmea sublinului vers,
Dar singura urmă pe care o lasă
E urma ce-o lasă Pegasul din mers.

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există niciun sens în viață, în structura lucrurilor. D. H. Lawrence știuse asta. Aveai nevoie de dragoste, dar nu de genul de dragoste pe care îl foloseau cei mai mulți oameni și de către care erau folosiți. Bătrânul D. H. știuse ceva. Amicul lui, Huxley, era doar un intelectual zvăpăiat, dar unul minunat. Mai bun decât G. B. Shaw, cu acel echilibru solid al unei minți care se scarpină mereu în cur, cu ironia lui muncită, în definitiv doar impusă, o povară asumată, care îl împiedica să simtă cu adevărat ceva, cu discursul lui strălucit, în definitiv o plictiseală, o zgândărire a minții și a simțurilor. Era totuși bine să-i citești pe toți. Te făcea să realizezi gândurile și cuvintele pot fi fascinante, chiar dacă până la urmă erau inutile.

în Șuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCeciliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.

În toamna aceea

Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.

Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.

Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.

poezie de (1933)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deciseră să plece, dar planul părea mai greu de pus în aplicare. Totuși, în cele din urmă, vânzătorii se dovediră înțelegători; nu-i puteau reține prea mult acolo pe cei doi, pentru nu aveau motive, iar să inventeze ei unele, nu era cazul. Deci cei doi putură pleca în cele din urmă, o contribuție esențială în acest sens având-o și body-guarzii, cu toate că nici Petre, nici Adi nu se arătară de neînduplecat sau neîndurători. În mașina albastră a domnului director urcaseră doar cei doi body-guarzi; Lucian le dăduse cheile mașinii cu cea mai mare încredere. Oare îl va certa directorul? Nu prea existau șanse, deci, nu-și făcea asemenea griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător la drumul mare

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan –
Și călătorul la drumul mare
Venea călare – venea călare –
Străinul a venit călare și-a oprit la vechiul han.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pași pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
pășea alături de mine,
pașii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
fiecare din pașii noștri
reprezentau o zi din viața mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Și am revăzut toți pașii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat , în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieții mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenței mele:
zile de neliniște și de rea-voință,
zile de egoism sau de proastă dispoziție,
zile de încercări și de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Și atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproșez:
- Totuși, ne-ai promis vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viață,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de pași pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe brațe...

poezie de
Adăugat de Adriana IonescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamația pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simțea tare vinovată și nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamație. Și împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului și Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoștea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Și atunci ce-o determinase totuși să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Două zile și două nopți au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau niște țărani lipsiți de importanță. Se aflau acolo mii de inși sub paza câtorva soldați înarmați cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn reprezentanții autorităților nu erau plătiți degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldați venea să rostească niște nume la difuzor. Cei chemați se ridicau și se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiți erau aruncați în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaților: îți răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulți schimbau informații pe șoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ți ții gura și cei trei au servit drept exemplu: două zile și două nopți n-au scos niciun sunet.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Și tribu'-n care a trăit,
Dar și un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis -i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăștia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu pașii - nesfârșit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui și îi știa
Tot ce făcea și chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-și dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea și: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e rușine să v-o spui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alții pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulțit ei nu s-au înmulțit
sau ei s-au înmulțit sau noi sau ei sau
și fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara și dimineața tot seară și dimineață

acum în loc de copaci și fiare, de-ntuneric și frică
erau copaci și fiare, întuneric și frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini și unii și alții am făcut foc
și cărbune pe urmă
și pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
și unde ne aștepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Urmă de vis

Într-o urmă de vis
Se adună lumina.
Viața scaldă
Sufletul
În copaia iubirii.
Sângele accentuează
Zvâcnirile inimii.
Cerul adulmecă
Nisipul veșniciei
Din aceeași urmă
De vis!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

* * *

până la urmă
toți plecăm în zare
săraci, bogați
sau pui de întrebare
până la urmă
toți sfârșim în vreme
alții târziu
iar unii prea devreme

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook