Dascălul
I
Venea la școală de dimineață
Cu demâncarea la el.
Hainele le ținea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Și ajungea la școală,
Făcea ce făcea cu copiii și când le da drumul,
Încăleca pe cal și-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc și muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca și le-ngropa iar, și pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculești, avea casă cu etaj.
Și dimineața, se-mbrăca, lua mâncarea și pleca la
Școală călare. Și de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moșu, care-i fusese elev.
Învăța copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreț la biserică și-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana și cu Nicolița
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).
II
Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alții mai mici
Și cum învățau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
Și stau toți grămadă pe lângă el.
Și așa-nvățau literele.
Ștergeau și iar îl întindeau.
- Ia zii, măi, A - făcea învățătorul.
- Zii și tu, răspunde elevul.
- Păi, io zisei.
- Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! și pleca de lângă el.
Pe unii îi "gâdila" la palmă cu o linie;
- Monitor, dă-i atâtea cu dunga și atâtea cu latul.
Și alea cu dunga dureau mai rău.
Și unul zice - cine-o fi fost ăla? - "Lasă-mă, domnule
Învățător, nu mai da cu dunga, că-ți dau un leu,
Mi-l dete tata să iau condeie."
III
Mai era un învățător, care-l suplinea pe Matei,
Unul din Prejoi. Își amintea Ilie Chelcea de el:
"Venea învățătorul cu mămăliga la șold."
E, legată într-o batistă, avea și el acolo
Vreo ceapă!
Școala era pe locul lui Gheorghe Banța și la ea zidiseră
Ilie și Ion Țuruc, doi frați, meșteri zidari, veniți din
Negoiești. Ion Țuruc e străbunicul meu.
Iar Ilei a fost tatăl a trei fete:
Lița, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) și Anica
(Muma lui Ilie-al Anicăi).
Ăștia din Negoiești erau săraci, pe moșie boierească, grecească,
Stăteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori
În Amaradia.
Acolo era și-o bisericuță, mititicâ, așa cam cât o cameră,
Și-o fântână cu trei izvoare, o cișmea.
IV
Dar Matei învățătorul, parcă-l văd
Descălecând, lăsând calul să pască împoedicat
Și el dezbrăcându-și de la capul locului
Hainele rele și sapa,
Schimbându-se cu hainele rele și-ncepând munca,
După ce-i învățase pe ăia azbuchea, pe nisip.
Așa se învăța mai-nainte
Și intelectualului nu-i era rușine
Să vină cu mămăliga la șold.
Nu se rupsese bine de pământ,
Tot în el își punea speranța
Și-o îngropa, cum își îngropa hainele,
Ca în lada de zestre,
La păstrat.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățători
- poezii despre școală
- poezii despre vestimentație
- poezii despre religie
- poezii despre meșteri
- poezii despre elevi
- poezii despre educație
- poezii despre dimineață
- poezii despre cai
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.