Portret de primăvară

[Acuarelă]

Pe o foaie
neîncurcată de vreo pată
care s-o îndoaie,
aplec un curcubeu
asemeni cu sinele meu,
îmbrăţişez cu crin regal
distins şi alb fără egal,
ca fruntea mamei
sau ca obrazul ei oval,
peste cercurile mele
dau jos stele-viorele,
vin apoi
cu două petale de mac moi
(evident de mătase,
aidoma glasului mângâind
în cuvinte frumoase),
de mulţumire,
trec şi un gând subţirel
cât un ghiocel,
iar la final,
ideal!
cu primăvară adusă de-afară colorez
fondul tabloului la care lucrez.

Ridic foaia,
mă duc un pas înapoi,
poate doi,
(pentru o vedere largă, dragă)
şi simt în sufletul creţ
un fior isteţ:
nu ştiu cum, nu îmi dau seama,
buchetul pictat e mama.

poezie de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit bărbatul ideal, i-am făcut portretul şi îl sărut în fiecare seară. Ca să îmi dau apoi seama că mi-am pictat sufletul, şi pe el îl sărut de fapt. Totul numai ca să ştiu să apreciez sărutul iubirii adevărate, care nu trebuie decât să adâncească misterul. De ce să ştie toţi, când e suficient să ştie doar doi?

Ana-Maria Gondoş (aprilie 2014)
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama mea - ştiu bine-bine,
nimeni nu este ca ea,
face multe pentru mine,
toate, dacă s-ar putea.

C-un surâs, cu-o mângâiere,
orice durere topeşte,
iar de-a fost, mâhnirea piere
şi nimic n-o aminteşte.

Fruntea, pleoapele-i plecate
spre obrazul său frumos,
petrec blând, lăsând uitate
faptele-mi fără folos.

Cu beţigaşul de zână
desenează-un curcubeu
şi îl pune să rămână
în visarea ce-o vreau eu.

Soare, Lună, cer cu stele
adună vorbele ei,
în poveşti cu prinţi, castele,
cu Sânziene şi zmei.

Câte sunt, am să opresc
gânduri venite în goană,
mai întâi să mulţumesc
mamei dragi, chip de icoană.

poezie pentru copii de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul lui Peşte

Foaie verde sălcioară
m-am născut colea la ţară
într-o joi de primăvară

Şi-am zis verde de năut
de ce naiba m-am născut
plânge-un clopot surdomut

Dau să mă ridic din pat
facebooku-însă-i blocat
cum dracu să fiu bărbat

Foaie verde foaie lată
mândra mea însă-i bărbată
cum Doamne să fie fată

Şi-am pus mâna pe topor
îmi spuneam aşa de zor
că sunt copil din popor

Restu-i dragă cum se ştie
pretutindeni bucurie
dar-ar boala-n ea de vie

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată îmi vine

să mă premiez şi atunci
lungi şiroaie sonore vin
în urechile mele
în capul meu pus la încercare
îmi dau dispoziţii şi simt
că zbor peste apa ochilor

premiul ar fi sărutul franţuzesc
şi cerul se răstoarnă peste pat
în pat ne învelim unul cu altul
iar dorinţa reînvie în adânc
aş vrea să văd chipul ei împăcat

câteodată îmi vine să trag o tuşă
după tuşă pe visul meu alb
violet pal, aproape subtil, vag mov
peste viaţa mea de un roz închis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra şi lumânarea

Stau în taverna veche şi tăcută
Şi dau pe gât suavul, roşul vin
Gândindu-mă la dragostea pierdută;
Ridic paharul... pentru ea închin!

Pe masă e aprins-o lumânare;
Încep să o privesc şi să suspin...
Iar flacăra ei vie îmi ogoaie
Rănitu-mi suflet... prea-scăldat în vin.

Văd flacăra cum tandru-o mistuieşte
Cu mângâieri fierbinţi, dogorâtoare
Şi-n ochii minţii văd cum... creşte, creşte
Iubirea dintre ea... şi lumânare.

De dragul flăcării, chiar se topeşte-ncet;
Iar lacrimi mari de ceară se prăvale,
Şi se preling pe trupu-i încă zvelt
Sub mângâierea caldă, arzătoare.

Privesc la lumânarea ce stă dreaptă;
O văd cum lăcrimează: pic... cu pic;
Ceva o doare! Parc-aud o şoaptă:
,, Ea îmi dă totul! Eu... nu-i dau nimic! "

Sărmană şi plăpândă lumânare!
Observ încet, încet, cum te topeşti;
Simt sufletu-ţi de ceară cum te doare
Că nu-i poţi arăta... cât o iubeşti!

Mai duc la gură un pocal cu vin...
Şi strig nebun:,,-Nu-i dragoste mai mare... "
Mă prăbuşesc; apoi, continui lin:
,,... ca între-o flacără şi-o biată lumânare".

Deodat' un gând în minte-mi încolţeşte;
Privesc atent la jocul dragostei...
Şi mă întreb:,, -Dar flacăra-o iubeşte?... "
,,... sau doar... trăieşte din iubirea ei? "

Ori ei, puţin îi pasă că iubirea,
Pe care focul arzător i-o poartă,
Îi va aduce în curând... pieirea;
Trăieşte doar... să fie adorată!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craiasa Noptii

Intr-o noapte neagra cu cer inorat
Nu pot adormi,ma ridic din pat
Ma duc la fereastra si prinvind in sus
Vad cum luna alba intre nori s-ascuns

Apoi iar apare,o zaresc departe
Si lumina-i calda dispare in noapte
Dar tot de departe,printr-o ceatza groasa
Vad printre gene o dulce craiasa

Are haine albe si chipui senin
Iar pe crestet poarta o cununa de crini
Pluteste spre mine,are-n mana o floare
Si pare ca-mi da o imbratisare

Ma uit lung la ea,la chipu-i ceresc
Si fara sa-mi dau seama ma indragostesc
Vreau s-o imbratisez,ai aintind mana
Apoi im dau seama,craiasa era LUNA.

poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

merg cu paşi mici pe drumul meu

ridic ochii din pământ
cât să ştiu că nu am rătăcit calea
uneori privesc cerul
apoi îmbrăţişez primul copac pe care îl întâlnesc

cel mai mult mi-aş dori
dar aceasta este deja o altă poveste
care desigur
nu interesează pe nimeni

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenin

în viaţa anterioară
purtam o căciulă mare
cu urechi pentru că
trăiam undeva unde
era foarte frig

eram un mujic trist şi sărac
care muncea din greu
pe pământurile Mamei Rusia şi
aveam mâinile pline de
bătături de la coarnele
plugului

cred că
într-o zi
de acolo
din imensitatea glodului
l-am zărit pe Esenin
trecând
ca un boier
într-o trăsură
însoţit de o doamnă
frumoasă de care era
îndrăgostit

atât îmi amintesc
din acea viaţă în care
pentru o clipă
eu – mujicul
am invidiat Poetul
care trecea privind
peste noi
aşa cum priveşti
un lan de grâu
peste spice

tentativă de suicid

mi-am dus
de mai multe ori
sufletul pe marginea prăpastiei
şi am vrut să-i dau brânci
dar
de fiecare dată
a plâns şi m-a implorat
şi mi s-a agăţat cu disperare
de trup
să nu îl arunc

la noapte
târziu
după o seară de beţie
când va avea vigilenţa scăzută
o să încerc din nou

închisoarea

în închisoarea trupului meu
e cald şi bine

zăbrelele sunt subţiri şi moi
şi îmi permit evadarea
în orice clipă
iar gardienilor
le-am dat liber de mult

dar nu am de gând să evadez
pentru că îmi place să ascult
inima cum bate
tic-tac
tic-tac
până i s-o termina bateria

altă dimensiune

am vrut să trec în altă dimensiune –
aceea a fiinţei electrice care face naveta
între catod şi anod

dar nu mă puteam desprinde de
staţia de autobuz în care
te-am aşteptat

şi nici trenul
pe care voiam să-l îmbrăţişez
nu a venit

vremea fugii

nu-ţi mai împinge trupul spre
desfătări lumeşti! –
va veni vremea mlaştinii
va veni vremea fugii de cel ce ai fost
iar goliciunile trupurilor
nu ţi se vor mai părea frumoase!

întinde-te pe iarbă şi aşteaptă...
focul cărnii tale se va domoli şi
vei cunoaşte liniştea

atunci ispita va depune armele
şi te va lăsa să te odihneşti puţin
ca să nu mori prea obosit

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îmi bate ceasul

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pereche

Mă-ntreb şi eu, problema este veche,
Dar a rămas la fel de actuală,
Ne întâlnim cu sufletul pereche
În lumea asta atât de materială?

Oare putem să-i recunoaştem chipul
Sau alergăm nebuni o viaţă-ntreagă?
Căci trupurile-s multe ca nisipul,
Dar care e făptura cea mai dragă?

Şi câteodată crezi că ai găsit-o
Te bucuri mult şi spui la tot poporul,
Însă când vezi că nu ai nimerit-o
Porneşti la drum, că-n piept se zbate dorul.

Trec zile, luni şi ani în continuare
Şi noi iubiri îţi reaprind speranţa,
Dar ce păcat, că-s iute trecătoare,
Şi te cuprinde iar nesiguranţa.

Dar acum simt că nu mai am dileme,
Priveam departe, fără să-mi dau seama
Şi-am înţeles, după atâta vreme,
Că sufletul pereche a fost mama.

poezie de Octavian Cocoş (16 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii, simt, aidoma câinilor, greşelile făcute de cei care îi cresc; ei îşi dau seama extraordinar de bine dacă sunt iubiţi sau numai toleraţi.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!