Mocăniţa

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca
pe coapsă
până la ceea ce a mai rămas
din ceea ce am smuls

diblurile au prins rugină
sub ochi

mă gândeam
la ultima ei
dorinţă

fumul gri ieşea din păduri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai puţin iubit dintre pământeni

(adaptare după romanul lui Marin Preda, "Cel mai iubit dintre pământeni")

cotonogeşte fumul ăsta, Petrini!

aplecarea în sala de mese
te-a făcut să ciopârţeşti
omul fără un ochi

şi acum
muşti din ultima treaptă
pe care ai găsit
femeia smulsă
din podul palmei tale

ţi-a fost dat să te-nvârţi
în cercurile verighetei

pe uşa bisericii scrie
să rămâi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ultima dorinţă

Prin
păsărele
călătoare,
în zborul trist
de dincolo de clipe,
ne vom gândi la
ce-a rămas...
din ultima
dorinţă?

poezie de Ioan Raţiu din Tributul clipei (22 martie 1993)
Adăugat de Ioan Raţiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Când o fi să se termine...
(Va veni şi vremea ceea),
Tare-aş vrea să iau cu mine
Şahul, stupii şi... femeia!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neatinsă nicăieri

te-apropii cu sfială
de frunza rătăcită
a unui baobab
din jungla tropicală

o-ndeşi la sânul tău
ca pe o coţofană
te-nchini
te rogi
îngenunchezi
şi-apoi
cu mâinile-amândouă
o tămâiezi
până când vezi pământul
cum se crapă

tu dă-o de pomană
când toamna stă să-nceapă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,
Şi ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopţii, laptele cărunt
Îndrumă cocoşatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,
Ne scuipă moartea asta printre dinţi
Şi până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,
Păşim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini
Sunt şi mai mici, iar noi tot mai puţini.
Acum aţi înţeles tot ce era:
O vară sinucisă până-n ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul care ieşea mereu prin crater se făcu din ce în ce mai gros şi mai negru, formând o imensă coloană neagră care părea că nu mai are sfârşit.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de Spaimă

demenţa mea – mormane de peşti
iubirea ta – copcă

te iubesc! urli cu undiţa
între dinţi

te iubesc... şoptesc eu...
de la prima îngurgitare
a lui Dumnezeu
până la ultima regurgitare
a dracului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morişca albastră

morişca albastră
tăia în felii subţiri
obrazul nostru

şi am rămas nemişcaţi
până cineva a suflat

iubito
eu plec la război

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nani, nani

M-am aşezat cuminte lângă tine
Şi-am măsurat de jur şi împrejur,
Sicriul să nu aibă vreun cusur
Când ne vor putrezi oase puţine.

Ca la un scurt popas însângerat,
Maria-şi pieptăna părul de vată;
Nici nu mai e ce-a fost şi ea odată:
Cucoană părăsită de bărbat.

Mai sus, înspre o baltă cu brotaci
Şi apă sălcioasă ca un vin,
O lună-şi prelingea din sânul plin
Ce-a mai rămas din tinerii burlaci.

Mă uit la ceas. E ora nopţii reci.
Copiii se ascund prin crăpături.
Noi tragem două-trei înjurături,
Apoi ne adormim, zâmbind, pe veci.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că v-aţi amintit

Sunteţi un fulger dureros.
Ce nu-nţelegeţi dumneavoastră
Este pădurea mea albastră
Cu râul verde pân' la os.

Era odată un haiduc,
Cu traista plină ochi de mere
Şi în opinci de conifere
Mă alerga ca un năuc.

Şi-avea în teacă trandafiri
Şi bidiviu ca o nălucă
Şi jur că aş fi fost haiducă
De la atâtea potriviri.

Vai, fiica mea, nu sunt haiduci
Pe albăstruile poteci;
E urma ta, pe unde treci
Şi până unde te mai duci.

Şi până unde să mă duc?
Tu, mamă, n-ai să înţelegi,
Din spinii lor aproape-ntregi
Se naşte veşnic alt haiduc.

Când curge sânge-n asfinţit
Din rotocoalele de fum,
Poteca mea se face drum.
Mă bucur că v-aţi amintit.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopţii
O biblie de var
Ascunde paşii lungi ai morţii
Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,
Pe care creşte-un laur,
Copil cu ochi violaceu
Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leş,
Copilăria tace.
Cuminte, bagă pe sub preş
O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,
Cu timpul scurs pe gât
Şi sânul morţii, ars, greoi,
Pulsează-ntreţinut.

Câte mătănii s-au bătut?
Mariile urâte
Se pripăşesc şi le ajut.
Câte mătănii? Câte?

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion şi Mărie pe calea ferată

- Pe calea ferată-i bine,
Aud ţăcănit de roţi,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, opreşte dacă poţi.

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă şi de limbă
Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,
Şi mă dezbracă şi îmi spune "hai!".

Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade şovăielnic şi precar,
Îşi face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.
În faţa filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling
De moartea mea şi poate a femeii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă a peştelui când e prins de pescar (după un aforism de D. C. Mazilu)

Când stă să treacă-n nefiinţă,
Îşi spune ultima dorinţă:
‒ Când m-oi mânca, numaidecât
Să ţi se-nfigă-un os în gât,
Să simţi şi tu, al meu călău,
Ce simt acum cu acul tău!

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, după D.C. Mazilu (20 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată

te iubesc
pentru că eşti sonată

şi nimeni nu mai ştie
să te-ncânte

până la următoarea abatere
voi mângâia o coardă

până îmi va spune şi ea
ce sonată eşti

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Miguel de Cervantes Saavedra, dacă ceea ce se spune e adevărat, că în locurile unde au existat bărbaţii de ispravă ceva din ei rătăceşte şi pluteşte în aer până la sfârşitul lumii, ceea ce a rămas din tine pe plaja Barbariei ar trebui să sară în sus de bucurie văzându-l debarcând pe Tartarin din Tarascon, acest reprezentant minunat al francezilor din Sud, în care se uniseră doi eroi ai cărţii tale: Don Quijote şi Sancho Panza...

Alphonse Daudet în Tartarin din Tarascon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degustare leită cu moartea burlescă

În labirintul raiului advers,
Ce cade peste mine ca o brumă,
Un ochi de-al tău mă-ntâmpină pervers
Şi-nlătură brutal orice cutumă.

Apleacă-mă peste prăpăstii vechi,
Pândeşte-mă cu buza coaptă, grea,
Şi degetele tale în perechi
Să-mi dezvelească sânul de cafea.

Pogoară peste mine duhul sfânt,
Al unei păcătoase Magdalene,
Şi-apoi să plămădească din pământ
Cireşe-ngenuncheate pe sub gene.

Veneţii se deschid pe coapse reci,
Gondolele în mine se opresc,
Păunii ţipă lung, iar dacă pleci
Măcar să mă ucizi la ceas burlesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram aici

când mă îndepărtez
de maluri
ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori
şi nicio scară pe care să urce
mama natură

încă mă caută
pe taigaua din mine
cu rădăcini până la glezna
întunericului
care mă calcă în picioare
până mă bătătoreşte
aproape de tine

acum te caut şi eu
prin deşertul fierbinte
al infernului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!