Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn bun; domnul Gigi Cristescu îl invita să intre, ceea ce, presupuse geograful, putea semnifica faptul că dânsul nu era supărat după ceea ce văzuse ultima oară, când geograful o sărutase pe fiica dumnealui, adolescenta Adela... Domnul Cristescu era amabil?! Nistor se încruntă; s-ar fi aşteptat la o cu totul alt fel de reacţie din partea dânsului... Intră totuşi, de moment ce ambii soţi îl invitaseră insistent. Doamna Manuela se îndreptă spre bucătărie, de unde se întoarse cu un platou plin de prăjiturele proaspete, cu un miros aromat, îmbietor, care-l corupse imediat pe lungan; luă, într-adevăr, vreo câteva. Şi totuşi, nu foarte multe... Îngândurat, le mestecă leneş, de parcă pentru a le mânca era nevoit să depună un efort prea mare. În realitate, nu lenea era motivul lui. Lunganul îşi luă rămas bun de la părinţii Adelei şi porni spre ieşire; ar mai fi rămas el în aşteptarea adolescentei, însă era destul de târziu. În plus, cine ştia la ce oră s-ar fi întors Adela acasă?! Iar maşina body-guarzilor porni îndărăt, spre casa familiei Harris...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima maşină coborî chiar domnişoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera şi zâmbindu-i. Apoi îşi reluă locul la volan şi porni maşina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, cu care se înţelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitaţi la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar şi ei, pentru a da nişte declaraţii, deşi nu ştiau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemaţi, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era fie târziu în noapte, fie mult prea devreme dimineaţa, dar ce conta? Blondul nu putea dormi, nu-şi găsea liniştea şi nu era deloc plăcut. Decise deci să se deplaseze până în camera fiului său, iar dacă-l va găsi treaz, să discute cu el, să-l asculte; aveau ce vorbi amândoi. Asta doar în cazul în care fiul său va mai dori să vorbească cu el, după ce-l tratase cu atâta indiferenţă... Ieşi totuşi din dormitor, străduindu-se să nu provoace zgomote prea mari (oricum acestea erau acoperite de tunete) şi urcă spre camera fiului său. Intră uşor şi se apropie de patul pe care era întins Lucian. Dormea sau nu? Blondul nu reuşea să-şi dea seama.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condusă de Lucian, maşina îşi continuă drumul spre oraş. Nu-i luă mult timp să ajungă în locul indicat de Alex. Zărindu-i pe cei doi pe trotuar, opri maşina şi coborî grăbit, împreună cu Petre şi Adi, îndreptându-se spre locul accidentului. Petra îl vedea pentru întâia oară pe Lucian în persoană, de aproape, deşi la întuneric. El îl salută scurt pe Alex, apoi îi sărută mâna domnişoarei body-guard. Deşi era întuneric, "Ucigaşa" rămase plăcut impresionată de prezenţa lui, iar colegii ei o priviră îngrijoraţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas singur pe puntea principală a navei albastre, Lucian nu mai întocmea subiecte pentru testele celor zece candidaţi de care se ocupa el. Nu intenţiona deloc să plece spre casă. Pentru el, opţiunea era clară: Rămânea la Institut! Îi era mai greu să hotărască dacă să rămână în nava lui, să doarmă în rezerva ce-i revenea lui, cea cu iniţialele E. L., sau să-l deranjeze pe director din nou, solicitându-i camera aceea mică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau în Institut, aici nu li se asigura protecţie. Protecţie?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Şi totuşi, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reţinură pe Lucian. Vai... Şi de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise şi el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnişoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Şi iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuşi să reuşească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această şansă. Şi cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnişoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, îşi continuă drumul spre rachetodrom. Deşi era conştient că acţiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuşi tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuşi, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi intrară toţi şase, pe rând, fără a se înghesui; mai întâi intră preferatul, directorul dându-i prioritate, apoi Alex şi Traian Simionescu, după aceea cei trei body-guarzi. Liftul îşi începu ascensiunea spre etajul 13, unde opri în curând. Toţi ştiau deja unde locuia doctoriţa, aşa că nu ezitară în dreptul uşii apartamentului. Sunară. Le răspunse chiar Stela; nu păru surprinsă de prezenţa directorului. Îi întâmpină zâmbitoare şi-i invită în interior. Avură astfel ocazia să constate că veniseră, într-adevăr, toţi ceilalţi colegi de echipaj, cu body-guarzii lor, ba chiar şi cu domnul profesor Eugen Manea. În plus, se aflau şi părinţii doctoriţei, deci, oricât de spaţios ar fi fost apartamentul, tot s-ar fi produs înghesuială. Zâmbind, Lucian o remarcă pe... domnişoara consilier Lia; era şi ea acolo, iar dacă era, bineînţeles, îi atrase lui de îndată atenţia spre ea. Ar fi vrut parcă să-i spună ceva, dar nu ştia ce; în prezenţa ei, nu-şi găsea deloc cuvintele potrivite, cu care să i se adreseze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela îl privi în treacăt; pe chipul lui se putea observa că era îngândurat, preocupat de ceva anume. Ajunseseră afară din liceu, iar adolescenta bălaie, avertizată din timp de înaltul ei prieten, nu se sperie deloc de prezenţa celor doi body-guarzi; de altfel, aceştia nici nu erau prea fioroşi, în ciuda poreclelor lor. În curând, maşina body-guarzilor porni pe străzile municipiului, până la casa Adelei, deşi aceasta stătea nu foarte departe de liceul la care învăţa... Tocmai de aceea, ajunseră destul de repede în dreptul imobilului în care locuia puştoaica. Coborâră toţi patru din maşină, însă, evident, doar Adela şi Nistor intrară în curte. Brutus îi întâmpină bucuros, aşteptându-se la alte "daruri dulci" din partea înaltului prieten al stăpânei sale. Şi ca de obicei, le căpătă; lunganul păstrase ceva pentru dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Eugen Manea nu-şi mai căută elevii în acea zi; îi lăsase "de capul lor", fiind convins că nu procedează greşit. Avea încredere în ei, îi ştia pe toţi de treabă. Se pregăteau de plecare, fiind deja seară. Alex avu grijă să nu iasă din Institut în acelaşi timp cu vreunul dintre colegii săi. Cât despre Lucian, evident, o reţinu la bord pe colega lui, Lia. După cum se înţeleseseră seara trecută, urma s-o conducă din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului, fără cei patru body-guarzi. Porniră spre clădirea principală a Institutului, întâlnindu-se cu directorul la intrare; acesta tocmai sosea din oraş, de abia la acea oră. Lipsise întreaga zi din Institut, lucru mai neobişnuit în cazul dânsului. Părea foarte obosit, dar pentru preferatul său... Se opri în dreptul celor doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise şi activă alarma, deşi, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenţia de a-i înapoia cheile maşinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-şi preferatul, îşi ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise şi-l aşeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-şi întâmpine favoritul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka nu părea foarte încântat de compania socrilor săi, însă nu protestă; nu dorea să-şi supere soţia şi fiul. Spera însă ca soţii Dragomir, părinţii Dianei, să nu rămână acolo până pe 27 iunie. Lia îşi luă rămas bun de la părinţii şi bunicii comandantului, apoi amândoi se îndreptară spre ieşire. Pe holul de la intrare, dulăul negru, Nero, se ridică, de parcă ar fi dorit să plece şi el. În sfârşit, cei doi ajunseră în curte, lângă maşina directorului. Lucian îi deschise colegei sale portiera.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!