Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei împrăştiate...

din atâtea ies scântei şi toate împrăştiate,
câte Doamne se mai pierd, în marea imensitate
şi de ce arse pe rug, sunt făcliile albastre,
luminând acelaşi drum, drumul care-i plin de astre

de ce Doamne nu zărim, calea lor strălucitoare,
prea orbiţi şi suferinzi, apucăm altă cărare
şi treziţi prea la final, zvârcoliţi de-atâtea geruri,
vrem din nou să fie cald, coborât din frigul iernii

din atâtea ies scântei, niciodată adunate,
prea infatuase pier, strălucind puţin în noapte,
singure se sting şi mor, într-o pâlpâire slabă,
luminând doar un contur şi acela prea în grabă

de ce Doamne nu-s mănunchi, scânteierile din toate,
spune-mi Doamne cui să spun, că din cauza lor e noapte

sonet de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-mi razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna...

Doamne, nu ştiu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu ştiu cum se face de n-am linişte şi pace.

Doamne, când păşesc spăşit plin de gânduri aiurit,
nu îţi cer să mă iubeşti, nu îţi cer clipe cereşti,
nu-ţi cer razele Domneşti, să mă ierţi, să mă-nsoţeşti,
nu-ţi cer timpul aurit, tinereţea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniştea furişată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puţin şi dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi laşi razele şi luna.

Doamne, razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiţi, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă şi lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Mâinile astea, Doamne!
M-ai împuternicit cu mâinile astea.
Pot mângâia cu ele până şi setea
pomilor arşi de toamne

Şi ochii ăştia Doamne!
M-ai luminat cu ochii ăştia coloraţi,
să zăresc frunzele şi viermi inelaţi
şi câte alte forme

Şi mi-ai dăruit gândul,
să-mi pot pune întrebările doar noaptea,
să pot întreba retoric ce-i dreptatea
care-o împarte vântul.

Doamne! Doamne! Cuvântul.
Ne-ai lăsat cuvântul, Doamne, într-o carte.
Ne amintim rândurile din ea, poate,
până ne cerne glodul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări scrise

Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
şi se trezesc minuni în mine
şi sunt din nou al meu stăpân
şi îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în faţa lumii tale
şi tot ce simt să îţi închin

Îmi eşti o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
şi cuget nopţile de ambră
în şoapte scrise râd cu rând
şi poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfinţit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit

Comunicăm doar sufleteşte
oriunde eşti, oriunde sunt
şi ne dorim dumnezeieşte
spunându-ne mereu în gând
şi ochii mei vor să-ţi mângâie
lumina ochilor spre Sfinţi
şi paşii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiţi
şi să răsar tot lângă tine
într-un arbuşti de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
şi-al meu parfum să-ţi fie drag

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a trebuit să plâng singur

Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în uşă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.

Apoi
Tata m-a luat în braţe
Şi m-a ţinut strâns
Şi m-a chemat pe nume în şoaptă
Iae
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu sufăr singur.

Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.

Atunci Tu m-ai luat în braţe
Şi m-ai ţinut strâns
Şi m-ai chemat pe nume în şoaptă
Iar
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu trebuie să plâng singur.

poezie de G. Gant din Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Nu pot să mai adorm, să ştiu că nu mă mai trezesc,
Iar visul, doamne, mă distruge, am iubit şi încă iubesc.
Alege-mi tu o cale să mor, dar să nu doară,
O viaţă întreagă m-a durut, şi asta mă omoară.

N-aş fi putut să o opresc, chiar să fi încercat,
Cand intreaga mea putere în gol ma abandonat,
Eu aş băga şi mâna-n foc, şi jur, n-aş fi putut,
La cât de sincer am iubit şi cît de tare a durut.

Dar mă supără durerea, ca drogul mă ameţeşte,
Îmi fierbe sângele în vene, pe suflet mă topeşte.
M-a făcut să înnebunesc până-n pragul disperării,
M-a lăsat nebun în haos şi m-a aruncat uitării.

Să mă plimb din iad in rai şi să-mi gasesc un loc,
Că mă arde conştiinţa, aşa cum arde un foc,
Si de-oi striga eu tare că vreau cumplit să mor,
Atunci o să mă-mbie-n moarte cel mai mare dor.

poezie de Ionela Hondreac (26 iulie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă ierţi, Doamne ...

Doamne,
n-am numărat niciodată bucuriile
şi mângâierile şi clipele de fericire
cu care, din pruncie, m-ai învăţat
să-i slujesc pe cei din jur!
N-am numărat nici iertările de cu seară
greşiţilor mei;
nici zâmbetele dis de dimineaţă,
oferite, cu îngăduinţa Ta, semenilor!
Ştiu că, prin zâmbirile din zori
şi iertările din amurg,
eu îmi alcătui zilnic,
un mic Eden, cum ţi-ai dorit Tu!
Şi că, aceasta e treaba mea, pe Pământ!
Ştiu că, Tu m-ai ales pe mine,
ca să-ţi înfăptuieşti Binele!
Doamne, cu toate acestea,
nu m-am învrednicit niciodată
să-mi număr creditele de răsfăţ divin,
şi concesiile de bunăstare pământeană!
Iartă-mă, Doamne!
Dar, Doamne, număr în fiecare zi
iubirile confiscate, refuzate,
reprimate de mine semenilor mei,
fără voia Ta!
Iar ele mă dor într-atât,
încât simt cum, fiecare
goleşte ireversibil,
cupa din mine a Binelui Tău!
Pentru aceste nevrednicii,
Doamne, să nu mă ierţi...!

rugăciune de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru albine

Te rugăm, Doamne, să nu dai
Şi-o pandemie in albine,
Căci ele fac din pământ, rai
Şi-n lipsa lor n-am duce-o bine.

Când pere dulci din peri nu cad,
Nici din alţi pomi, altfel de poame,
Pământul nost' ar fi un iad
În care am muri de foame.

O floare n-ar rodi în pom
În lipsă de polenizare,
Va dispărea şi-ultimul om,
Când nu va fi cultura mare.

Te rugăm, Doamne, să nu dai
O pandemie în albine,
Că ele din pământ fac rai
Şi-n lipsa lor ne-am duce... Bine?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi Scaraoschi

Cândva, Dumnezeu a coborât pe pământ şi s-a întâlnit cu Scaraoschi. Văzându-l, Dumnezeu l-a întrebat mirat:
-Ce cauţi tu printre muritorii mei, măi Scaraoschi?
-Nu Doamne. Eu nu sunt printre ei. Printre muritori mi-am trimis supuşii.
-Bine, bine. Dar locul tău este în iad. Ce cauţi pe pământ?
-Îmi urmăresc supuşii să văd dacă îmi îndeplinesc poruncile.
-Şi ce porunci le-ai dat?
-Să-i găsească pe proşti, să-i selecteze şi să-i aducă la mine.
-Măi Michiduţă, dar muritorii mei nu sunt proşti. Când i-am creat, am dat la fiecare câte un pumn de inteligenţă să o semene şi să-i culeagă roadele. Cândva, i-am privit din cer şi am văzut că "sămânţa" a rodit.
-Da Doamne, dar aici pe pământ, din când în când este secetă şi unii dintre ei vând pumnul de inteligenţă să facă bani.
-Or fi şi ei neajutoraţi, măi Michiduţă.
-Ba nu Doamne. Au bani destui, dar... ştiţi cum e. Banii lor ne fac cu ochiul.
-De fapt, am auzit eu ceva în legătură cu banii lor şi cu voi...
-Aşa este Doamne. Chiar ei, muritorii spun că banul lor este ochiul nostru. Prin urmare, banii lor ne aparţin. Trebuie să-i recuperăm.
Astfel de porunci am da supuşilor şi vreau să văd dacă ei le îndeplinesc.
De unde se vede că într-adevăr; "banul este ochiul dracului".

poezie de Dumitru Delcă (10 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Dă, Doamne, să-nfloresc din nou...
Să redevin ce am iubit cândva!
Să pot ierta ce am ajuns să fiu
Şi să mă-mpac din nou cu viaţa mea!

Dă, Doamne, să iubesc din nou,
La fel cum am iubit cândva.
Precum odinioară să mai fiu
Şi, de ce nu, să fii tot tu iubirea mea!

Dă, Doamne, să-nfloreşti din nou,
Să redevii ce ai iubit cândva,
Să poţi ierta ce ai ajuns să fii
Şi să te-mpaci din nou cu viaţa ta!

Dă, Doamne, să iubeşti din nou,
La fel cum ai iubit cândva.
Precum odinioară să mai fii
Şi, de ce nu, să fiu tot eu iubirea ta!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret la pătrat

Dacă am ceva de regretat
Din această viaţă încâlcită
Te regret pe tine la pătrat
Şi pe mine mă regret o clipă

E demult de când nu te-am văzut
Închid ochii şi îţi văd privirea
Te aduc din timpul ce-a trecut
Câte toamne au trecut aiurea

Mă feresc să povestesc cuiva
Ce-am pe suflet greu şi cum m-apasă
Nopţile le pierd pe undeva
Nu îmi place să mă duc acasă

Dacă am ceva de regretat
Până-n ziua cea mai de pe urmă
Te regret pe tine la pătrat
Doamna mea ce m-ai iubit în glumă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urmă drum de pietre...

din nou o piatră,
aşezată peste drum, în drum,
aş lua-o să o pun în vatră,
să pot să ard, salcâm şi ulm

s-astup cu ea un loc de taină,
un loc crăpat, de noi în timp,
pe-acolo ne-a fugit în grabă,
iubirea florilor, din verde câmp

căldura focului din lemne,
ne-a ars, au mai rămas tăciuni,
ei fumega lansând în semne,
chemări furate, de nebuni

.... şi noi din colţuri separate,
ne mai privim, din când în când,
în ochii noştri mări spumate,
se oglindesc, ne curg din gând

în urmă drumul plin de pietre,
nu îl mai văd, l-am petrecut,
îmi este sete, tare sete,
un susur de izvor, ascult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!