Sunt trecătorul

Sunt trecătorul ce merge pe podul suspinelor
brăzdând drumurile sorţii
cu paşi apăsaţi
şi urma luminată de iubire,
când mă rătăcesc stau acoperit de lacrimi
chemând un porumbel
să îmi cureţe cerul de umbrele gri şi
perfide.
Sunt trecătorul legat de anotimpurile vieţii
devenit uneori pasăre
captivă-n colivia iernii,
o iarnă prematură anunţată de viscolul gândurilor viclene,
însă conştiinţa nu-i vrăjită de efemer,
se luptă cu egoul
ca sufletul să fie copil, să scape
de povara paşilor,
fără urmă.
Sunt trecătorul cu palmele rănite de biciuirea vorbelor farisee,
dar mă oblojesc murmurând o rugăciune-flacără
care să lumineze în noaptea minţii,
cuvântul-cheie,
să-l aducă laolaltă cu gândul-duh
într-un psalm.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivul: Băi, lămureşte-mă şi pe mine, chestia aia albă de pe cer e luna?
Trecătorul: Nu ştiu, că nu sunt din cartierul ăsta!

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul din stradă

Sunt un pom.... un pom... oricare.
Rod... cu rod trudind pământul
Răsărit dintr-o-ntâmplare
Din sămânţă aruncată
Între piatră şi bordură,
Lund pieptiş şi griji şi doruri
Pe-o claviatură spartă.
Mi-amintesc - copilărie,
Truda boilor înjugaţi,
Setea, foamea şi durerea,
Dar şi dragostea de fraţi...
M-aplecam, copil, în coate,
Buchiseam... şi-n călimară
Puneam, întru veşnicie,
Suc de lacrimă amară.
Oh, ce viaţă chinuită!
Rădăcinile înfipte
Între piatră şi bordură,
Azi au început să doară
De aducerile-aminte.

Trecător grăbit şi bun,
Doar o clipă pooseşte
La copacul de acum
Cât cu dragoste rodeşte!
Udă-mi trunchiul obosit,
Scutură-mi cenuşa nopţii,
Fiindcă-s tare chinuit
De frecuşurile sorţii.
Te voi răsplăti cândva...
Umbra mea - cuvânt de pace,
Arşiţa-ţi va alina...
Trecătorul plânge... tace...
Pentru fapta ta de-acum,
Sus ăn ceruri ţi-e răsplata!
Trecătorul străin,
Şti, copacul este TATA.
Iată-l astăzi aplecat
Murmurând poveşti de artă.
Iată-l! Un copac bătrân
Aplecat de griji şi soartă.

"Am două ramuri - tinere vlăstare- "
Şopteşte vântul timpurilor noastre.
"Iar ele au azi două flori şi-o floare"
Un zâmbet -rază caldă de lumină -
Crescute dintr-o singură tulpină.
Iar cerul azi e cânt şi sărbătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe fruntem şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-a prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-1 port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, î
spre cer,
să-1 cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii

sunt zile în care umbrele ies
dintre ziduri
ca ecoul
unui psalm de duminica
ştiu
Dumnezeu şi-a pierdut răbdarea
orice gest
îmi va şterge urma şi
toate drumurile care duc înspre tine

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi poteca se poate rătăci, darămite trecătorul...

aforism de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Zborul, mă uneşte cu infinitul
trecând prin toate formele
ce-mi stau la îndemână
iau chiar formă de triunghi
şi astfel baza rămâne Pământul
şi vârful se uneşte cu cerul.
Soarele apare şi inundă triunghiul
cu Lumina sa plină de iubire
şi mă scufundă-n sfera puterii
pentru a putea cunoaşte eternitatea
acolo stau la masă cu îngerii
cu Liana şi cu Mama Mamelor.
Mă învîrt printre stâlpii adormirii
şi mă întreb ce forme au
unii sunt ca o colonă
alţii sunt răsuciţi ca viţa de vie
şi alţii poartă forme geometrice
cu simboluri bine alese.
M-am legat de un stâlp
ce poartă semnul iubirii
dar vreau să mă leg
şi de cel ce poartă semnul iertării
şi uite aşa aleg toţi stâlpii
şi mă leg de semnul infinit şi Soare
cu raze aurii ce-mi curg din inimă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai ştiu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viaţă chiar.

Am obosit şi-mi pare
că sunt cu veacuri mai bătrână decât sunt,
povara anilor îmi pare grea
şi-aş vrea să rătăcesc în nemurire undeva

C-am obosit…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Sala de-aşteptare se scufundă-n mine,
Printre uşi tăcerea îţi aşteaptă paşii,
Pe peron mă plimbă nopţile spre tine
Şi-n vechi felinare dorm iubiri şi aştri.

Ard o amintire tragică-n liant
Şi te recompun printre vechi cuvinte,
Îţi hrănesc orgolii-n stări de diamant,
Existentă-i clipa-n chinuri de sorginte.

Nu îţi sunt poetul cu destinul sfânt,
Provocarea-acesta tu mi-ai destinat-o,
Sunt doar trecătorul rănit pe pământ,
Când cărarea-n simţuri tu ai dezlegat-o.

Drumurile-n veghe le-am legat de tine,
Sfărmaţi-vă pietre-n putreziri de sine!

sonet de Aurel Petre (29 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa Lumină

Stăteam pe malul Apei Lumină
şi am pătruns în sufletul ei,
unde am găsit o floare de nu-mă-uita,
un plop şi o salcie pletoasă
căreia-i curgeau lacrimi
precum se scurge sufletul de dor,
mă scufund în Apa Lumină,
o beau şi mă bucur de ea,
lăsând în urmă nebunia terestră,
culegând oul viitorului
în speranţa reînvierii
că am să-l găsesc
pe malul oazei cu Apă Lumină
din câmpia de aur,
sub naşterea şi reînvierea
durerii şi bucuriei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Dincolo de noaptea la care sunt expus,
Neagră ca o groapă de la un pol la altul,
Îi mulţumesc, oricare-ar fi zeul acolo sus,
Pentru sufletul meu de neînvins, înaltul.

În încleştarea zilei n-am dat înapoi,
Nici n-am scâncit când mi-au smuls scalpul;
Sub cnutul crunt al sorţii, sub nevoi;
Deşi rănit, eu nu mi-am plecat capul.

Dincolo de-acest tărâm de lacrimi şi de ură
Se desluşesc umbrele ororii cerând vamă –
Şi, totuşi, anii care de mine nu se-îndură
Mă vor găsi aici, demn şi fără teamă.

Nu contează povara grea,
Nici cele scrise-n stele, an de an,
Eu sunt stăpân pe soarta mea
Şi-s, sufletului, căpitan.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Taina sufletului este boală sigură.
Conştiinţă nepurificată sufocă sufletul.
Acolo unde Conştiinţa este pură, purifică sufletul,
Acolo unde nu există conştiinţă
Sufletul moare odată cu sufletul.
Armonia sufletului cu viaţa
Te înalţă într-o lume purificată
Plină de viaţă şi Lumină!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă oamenii cred că ei sunt sunt gândurile lor, iar aici începe alergătura şi agitaţia. Identificându-se cu gândurile, oamenii nu mai trăiesc viaţa aşa cum este, pentru că trăiesc viaţa gândurilor, fiind conduşi în direcţia pe care o dictează gândurile, devenind supuşii propriilor gânduri. Identificarea cu gândurile creează identificarea cu egoul. Dar, să nu înţelegem greşit: gândurile nu reprezintă egoul în sine, pentru că egoul reprezintă identificarea cu gândurile proprii, care, după cum se observă, nici măcar nu sunt proprii, ci sunt atrase prin frecvenţa de vibraţie. Identificarea cu "propriile" gânduri determină apariţia lipsei de conexiune conştientă cu Ceea Ce Susţine Existenţa Gândurilor. Identificarea cu conţinutul realităţii te împiedică să cunoşti Realitatea în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am conştiinţa...

Am conştiinţa vorbelor nerostite şi a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa drumurilor şi căutărilor,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa trăirilor neţărmurite,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa dorinţelor nestinse,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aştern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.

Am conştiinţa unei lumi mai bune,
În care să crească copiii de azi şi de mâine,
O lume cu speranţe, cu zile vioaie,
O lume minunată, fără războaie!

poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă afirmi că sunetul non-dual al liniştii eterne, al păcii veşnice ce îl vei fi după moarte dar acum trebuie să descoperi "altceva"; nu cumva acel altceva este efemerul este trecătorul? Tu vrei să afli ceea ce nu se schimbă, ceea ce dăinuie morţii, fiind dincolo de naştere şi moarte, ceea ce este dintotdeauna şi pentru totdeauna, nu-i aşa? Orice "altceva" ai afla este efemerul care nu te va duce nicăieri decât la efemer. Află ceea ce nu se schimbă pentru că tot ceea ce se schimbă nu eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte sau zi?

Noaptea picură cu lacrimi
Şi cu întunericul orbitor
Ce se aşterne peste cer.
Aruncă stelele, gramul de Lumină
Ce se revarsă în suflete triste
Şi le aduna în pîntec alb
Ce atîrnă de un colţ de Lună.
Este noapte, este frig şi trist...
Gîndul aduce zorii dimineţii în vis,
Cobora o rază din Soare
Mă cuprinde şi mîngîie,
Mă aruncă-n braţele eternităţii
Unde stau pe un pat din flori
Agaţată de mîna unui înger.
Zburăm, dansăm, lăcrimăm
Şi mă învîrtesc în patul
Înfăşurat într-un cearşaf alb
Ce emană mirosuri divine.
Sunt pline de Lumină şi bine apretate.
Alunec în gîndurile mele
Care ma stîrnesc să beau licoarea nemurii!
Lucrare divină desăvîrşită!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul

Sunt o picătură din miezul pământului
şi un strop de apă din roua dimineţii,
curg anii precum secundele
şi viaţa nu are niciun sens.....
totul este nimic şi nimicul tot,
păpădia este fluturele-n zbor
şi fluturele este păpădie,
fructul pădurii este stins
de flacăra neînfricată a fricii
ce stă pe-o frunză de măslin,
spulberând esenţa vieţii,
cerul cade peste mine
cu razele-i fierbinţi de iubire,
pământul se zdrobeşte de durere
şi de lacrima vărsată-n văzduh,
de neputinţa iubirii,
de vrabia ce s-a sinucis,
de un căţel ce stă-n mijlocul străzii,
aşteptând să fie zdrobit de-un nimeni
care nu ştie că-i făcut din apă şi pământ
şi nu cunoşte mila...
Sufletul Universului aleargă-n
inima radiată a necunoscutului
vărsând Lumina peste Terra,
crezând că oamenii vor înţelege.....
că ştiu totul şi nimic,
ei sunt totul şi nimic în Univers,
sunt cuprinsă de tristeţe
când privesc suferinţa planetei
şi neînţelesul om
ce aleargă de colo-colo
şi nu produce nici cât o frunză
pentru eterna viaţă!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet
sunt precum scaieţii în câmp pustiit
emoţii ce s-au stins la baza unui sunet
care se vor un cântec sub cald asfinţit.

soarele e singur într-un deşert arid
cu oaze de iubire rare şi mititele
clepsidră răsturnată în grotescul vid
veacul care geme sub ruine de castele.

amintiri care bântuie ca fantomele noaptea
fug, se-ascund de lumina suavă stelară
în jocurile vieţii e prezentă şi moartea
fulgerând fericirea imaginea-i clară.

pe valea suspinelor speranţe trec puntea
spre visul ce se-armonizează cu steaua polară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!