Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părţi din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu înţelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de de profundă,
unde totul era armonie...
Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai preţios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa din Dragostea este muzica sufletului (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Drumeţul,
Desluşind drumul spre adevăr,
A fost de-a dreptul uimit.
Acesta era năpădit de buruieni.
"Ha," a zis,
"E clar, pe-aici n-a mai trecut nimeni
De multă vreme."

Mai târziu a văzut că fiecare buruiană rea
Era de fapt un cuţit.

"Well," a mormăit în cele din urmă,
"Sunt sigur că mai sunt şi alte drumuri."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Dragoste...

O, Dragoste, tu unde eşti?
O, Dragoste, frumoasă şi curată,
O, Dragoste, ca din poveşti,
Atât de dulce şi de fermecată.

Tu eşti Regina Fericirii,
O donaţie pentru toţi,
Tu eşti esenţa nemuririi
Şi voia buna între soţi.

Eşti sfântă, caldă ca un soare,
Ce sufletul ne încălzeşte.
Fără de Tine totul moare,
Iar tot cei viu se ofileşte.

Cu Tine viaţa-i mai frumoasă,
Şi cerul e mai luminos.
Cu Tine pâinea-i mai gustoasă,
Iar soarele-i mai călduros.

O Dragoste, tu unde eşti?
O Dragoste, atât de lăudată,
O Dragoste, ca din poveşti,
Te-oi întâlni şi eu vreodată?

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai o stare de vibraţie joasă - tristeţe, ură, nervi - starea tinde să se agraveze, deoarece gândurile joase îşi măresc ponderea prezenţei în mintea ta - şi totul începe să pară din ce în ce mai negru, asta până când identificarea cu gândurile ia o pauză (respiraţie conştientă, privitul naturii, mutarea atenţiei către alt orizont etc.), ceea ce îi permite vibraţiei (sunetului) să se reaşeze. De multe ori, gândul jos al unui om este cel care invită multitudinea de gânduri joase, în mintea care îl găzduieşte. Astfel că omul se poate gândi, cu regret, că şi-a uitat portofelul acasă, iar acest gând se poate transforma într-o sarabandă de alte gânduri joase, care îi spun omului, spre exemplu, că viaţa e o luptă. În acest fel, ceea ce a fost un simplu gând de regret s-a transformat într-un magnet pentru celelalte gânduri, care au venit acolo unde au auzit chemarea. Şi bineînţeles că omul este necăjit! De ce? Pentru că el chiar îşi crede gândurile! Mai mult, se identifică total cu gândurile sale. Iar asta îl face supusul gândurilor, pentru că le acordă atenţie completă, iar acolo unde este prezentă atenţia unui om, acolo este prezent şi omul. Atenţia nu este un gând; atenţia este Însăşi Conştiinţa. De fapt, gândurile asta vor: atenţia oamenilor, pentru că doar aşa pot evolua până la stadiul de experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există aşa ceva precum "persoana potrivită sau sufletul pereche" ca să faceţi un pic de streche.:) E ca şi cum un vis care nu există, speră să găsească un alt vis, un gând speră să găsească un alt gând, cum ar suna asta? Păi cam aşa: "Eu sunt eticheta de la "dona", tu eşti eticheta de la "apă de la robinet, acum în sticlă de doi litri, izvorul prăpăstiilor"! Viaţa este "persoana potrivită", tu eşti viaţa în care gândul aleargă de la naştere până la moarte după persoana potrivită, sufletul pereche, scopul meu, calea mea, etc. TOATE ASTEA SUNT DOAR ŞOPÂRLE, FIŢELE PE CARE VI LE BAGĂ GÂNDUL ca niciodată să nu rămâneţi în prezent ca Viaţa. Tu eşti Viaţa, eşti Vidul care găzduieşte zădărnicia gândului. Tot ceea ce vine din Prezenţă este graţie, este iubire, tot ceea ce vine de la gând este şi mai multă devenire. Tu nu poţi accepta frumuseţea a ceea ce este, pentru că eşti prea îmbâcsit cu gânduri despre ceea ce ar putea fi. Doar Sinele este natura potrivită, infinitul ceresc ce-l eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsai

Sufletul meu în faţa ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poţi aprinde cu bricheta,
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarţ,
Să se vadă până departe. Atât mai sunt din tot ce am fost,
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita,
Odinioară îl ţineai pe fereastră şi el îţi lumina nopţile friguroase,
Cu ochii lui fosforescenţi, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută şi acum în cumplita depărtare,
Cu micul far te caută pe ţărmul mării sau pe poteca de munte,
Unde eşti, unde eşti? Eram arborele tău şi îţi ţineam de cald,
Îţi povesteam amintiri din Ţara-Soarelui-Răsare
Şi îţi scriam pe boabe de orez povestea mikado-ului,
Care-şi lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita în cămara părăsită,
El e atât de mic şi orice adiere de vânt îl pune în pericol,
Mai bine lasă-l moştenire fetei tale
Sau pur şi simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ţi rămână din mine. Apoi unge-te cu cenuşa lui, amestecată cu lacrimi,
Bonsai, bonsai; sufletul meu plânge după tine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul iubirii

Veşnic ai să fii pribeagă,
Iubita mea cu părul blond,
Şi mulţi nu au să te înţeleagă
Că acesta e al tău imbold.

Să alergi ca o nebună
După o dragoste care nu e a ta;
Şi sub clar de lună,
Să verşi lacrimi amare pentru ea.

Să simţi suferinţa iubirii,
Sufletul să-ţi ardă în văpăi,
Să nu ai parte de fericire,
Să se stingă lumina din ochii tăi.

Lumina cea pură care
călăuzeşte pe fiecare îndrăgostit
Spre fructul fericirii,
Fructul cel mai dorit.

poezie de Vladimir Potlog (21 octombrie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne-a dovedit că această cale a iubirii este grea, pentru unii este mai uşor a urî decât a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, aşadar să mergem tot mai des la acest izvor să ne umplem inima de iubire şi s-o împărtăşim şi semenilor noştri. În lume este un singur izvor din care curge adevărata iubire, restul toate sunt izvoare otrăvite. Nu alergaţi la alte izvoare, căci, bând din ele, veţi muri.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta... (Steaua mea...)

Eşti steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi străluceşti atât de tare,
Eşti altruistă, luminoasă!...

Şi m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunţ la visul meu,
Şi veşnic m-ai încurajat!

Tu mă cunoşti între adâncuri...
Mă simţi cu inima ta dulce,
Şi mă citeşti prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...

Eşti vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriţi candoare, împlinire...
Mă încălzeşti pe timp de ger...

Ai să primeşti daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Şi de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puţini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Şi deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Eşti caldă şi strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porţi în viaţă...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreaţă!...

Aş vrea să ştii cât te iubesc...
Aş vrea să simţi că eşti un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca şi-o floare...

Eşti preţuită că exişti...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că rezişti,
Şi n-ai căzut în amăgire...

Şi poate toate au un rost...
Şi soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci eşti balsam şi alifie!

Şi multă binecuvântare,
Eu îţi urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeaşi stea...
Uită de lacrimi şi durere...
Şi nu uita de steaua ta...!

Eşti stea care călăuzeşte...
Eşti pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbeşte
Pe omul care nu e demn!

Tu să rămâi veşnic în soare,
Să ai Lumină şi iubire...
Să străluceşti atât de tare,
Şi să atingi o împlinire...

Meriţi respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Şi dragoste şi gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Şi nu uita că te iubesc...
Deşi iubirea astăzi moare...
Şi ce eu sunt, îţi dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulţi ani sincer îţi scriu,
Cu sănatate şi iubire...
Şi lângă tine-aş vrea să fiu,
Şi să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viaţă după viaţă.
Eşti dreaptă ca şi un pivot,
Iar steaua ta, veşnic măreaţă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este experienţa căreia nu-i poţi supravieţui altfel decât a nu mai putea trăi fără ea. Este sentimentul cel mai adânc din structura organică a omului cu tot ceea ce i-a fost dat să fie, irezistibilul neant care aruncă omul dincolo de orice închipuire.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fu cu putinţă a-l ţine. Se găti şi plecă. În cale dete şi pe la zâna măiastră. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie, şi-i şi spuse unde se duce. Zâmbi zâna când auzi şi văzu urcioarele ce-i dase zmeul. Nu zise însă nimic care să-i dea vro bănuială, ci îi dete două borcane, cu care să ia apă mai în grabă, şi îl învăţă cum să facă. Îi zise că tocmai la amiazi, când va fi soarele în cruci, să înalţe o prăjină şi în vârful ei să puie o mahramă roşie. Munţii or căta la ea cu ochii bleojdiţi; iară el, până s-or deştepta ei din buimăceală, să se repează iute a lua apă cu borcanele din ambele fântâne. Îi păru mult bine voinicului pentru învăţătura ce-i dete. Apoi luându-şi ziua-bună, plecă. Merse, merse, merse, până ce, după o călătorie silită, ajunse la locul cu pricina. Făcu precum îl învăţase zâna; iară el, d-a-n călarele, se repezi printre munţi şi umplu borcanele. Când fu a se întoarce, munţii prinsese de veste că oarecine a luat apă din fântână, şi începu a se bate iarăşi în capete. Tocmai atunci şi voinicul se întorcea. Şi daca nu se grăbea a ieşi mai iute, acolo îl prăpădea. Scăpă însă cu faţa curată. Numai coada calului o apucă şi acolo rămase de jumătate. De atunci, vezi, este calul cu coada jumătate de carne şi jumătate de păr.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te crezi gândul care apare în Linişte, şi asta te face să te crezi o persoană, nu vezi că eşti Liniştea neasociată vreunui gând. Acum fii atent: "Ce anume este personal în tine? Care dintre gândurile tale sunt "personale"? De exemplu, gândul: "Am nevoie de dragoste!?" Dar ce e personal la tine în el? Pentru că şi eu am gândul ăsta, şi mătuşa Tamara, D-zeu s-o hodine, l-a avut, cu tot cu milionul ei de euro şi Ştefan cel Mic, zis mare, toată lumea îl are la un moment dat. Aşadar, care din gânduri este personal, al tău şi eu nu-l am? Ce anume este individual în universal? Care este punctul în care eşti desprins de un al doilea şi, mai ales, care este punctul în care eşti desprins de Dumnezeu?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi faptul că ştii şi faptul că nu ştii răsare şi apune în tine... dar tu doar eşti, iar faptul tău de A FI se va îngriji de toate.. Faptul tău de A Fi sau Eu Sunt... este numele celui fără de nume.. Este adevăratul tău nume.
Dacă vrei cu adevărat să realizezi natură ta adevărată.. uită tot ceea ce ştii cu privire la cine eşti tu, şi rămâi cu ceea ce este evident, cu faptul că "TU EŞTI". Acesta este singurul lucru pe care îl "ştii" cu siguranţă.
Eu Sunt-este sigur. Eu Sunt asta sau asta, este doar cunoaştere dobândită din afară ta.
Eu Sunt -această este clara vedere

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao

Tao este drumul şi drumeţul. Drumul fără început şi fără sfârşit pe care îl bătătoresc toţi muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viaţa însăşi. El este totul şi nimic. Din el purced toate, toţi trec pe aici, îndreptându-se spre acelaşi infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colţuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârşitul mărilor, şi totuşi nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde îşi găsesc cu toţii refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiţi pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveţi taina să nu mai doreşti dorinţe, ci să laşi lucrurile să-şi urmeze cursul lor. Este cel care se umileşte pentru a se mântui, căci cel ce se umileşte se va înălţa şi trufaşul se va umili. Decăderea este însăşi esenţa succesului, iar succesul nu este el însuşi decât o intermitenţă a decăderii, căci cine ţi-ar putea spune dinainte clipa când înfăţişarea unui lucru va întoarce cealaltă faţă. Cel care tânjeşte după dragoste, o va găsi în liniştea şi inocenţa începutului. Blândeţea asigură izbânda celui care atacă şi mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ţi înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.

definiţie de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă cel ce sunt

Iubire... m-ai lăsat năuc,
De unde vin? Unde mă duc?
Şi câte flori să-ţi mai ofer?
Ca să te am? Ca să mai sper?

Iubire... te respir încet,
Te plâng cu lacrimi de poet,
Mi te doresc, mi te alung,
Alerg... la tine să ajung

Iubire, fir-ai tu să fii!
Te fac buchet în poezii,
Le leg cu dragoste, mănunchi,
Îmi eşti alean, îmi eşti şi junghi

Iubire, fără tine mor,
Devin un pământean, nu zbor,
Îmi pierd şi aripi, pierd şi vis,
Căzând etern din paradis

Iubire, stai la pieptul meu,
Eu lângă tine devin zeu,
Şi nu în cer, nici pe pământ,
Iubire... fă-mă cel ce sunt!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!