Sunetele

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
se pierd în labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor
se înclină lasă
loc neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
bat în
timpan,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
imagini străbătute de frig
lovesc în
fortăreaţa gândurilor
ea se înclină
cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viaţă
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respiraţie,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aş fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scenă

în balans
picioarele urcă neliniştea pe tavan,
ochii caută în tinda cuprinsă de flăcări, gândul nopţii
cuvintele răscolesc emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng din rouă frunzele diminetii,
povestea de iubire intră în joc
secvenţe rupte în intersecţii dansează ritualul morţii,
pe scara ce duce spre vis
gloria dă nume omului, efemeride vin la cină.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respiraţie,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi fiinţă
aş fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esenţa într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arşiţa cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviinţa
de a-ţi scrie!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinergie

a scrie despre pădure
când tu eşti asemeni vântului
ca şi cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viaţă gândurilor
împleticit în ignoranţă, pretenţii egoiste
îţi colorează aşteptările,
esti convins că aerul
îţi aparţine,
în jurul tău repetiţiile prind imaginea cuvintelor
ca pe nişte cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu - Etern de Înalt Cuvânt

Eminescu ar fi putut sa fie
şoferul lui Caragiale
dacă s-ar fi oprit din scrisul
genezei cu propriul sânge,
globulele albe
sfere luminoase
nu ar fi fost naşterea sa
continuă,
născându-se de o mie de ori
şi tot nu l-am înţelege
complet
astăzi scrie cu stele
şi tot nu-l auzim
în sângele literelor
sfere luminoase continuă geneza
nu, nu a venit timpul
el este pilotul eternului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

cu fiecare literă a numelui tău

ivit din carnea lor

părinţii ades te chemă,

amintiri cucernice

atinse sunt de gânduri,

piscuri albe

în cerul aşteptării

pielea lor zbârcită încă tremură,

ridicole par acum stelele arzând în van,

jocul memoriei pătrunde tot mai adânc

scoate din tăcere soapte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama

după amiezile
în care poţi scăpa de teamă
sunt cele în care-ţi antrenezi gândurile
să sară peste ştacheta fixată cât mai sus
aproape de cer,
poetul se împlineste
în aplauzele
pieţii,
corupte de poezie
străzile pariază cu propriile speranţe
pe jertfa sa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:

Bem - 1

pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;

are ciocul îmbibat în sângele scurs,

uimitor,

peste timpul rănit pe care îl cercetăm

prin ecranul cu peşti toxici, alături

de halba cu bere sortită

să aducă aerul bolnav al

raţiei de viaţă.

Liniştita prăbuşire ne inundă venele

la New York se moare.

Mâine este ziua mea.

Unsprezece Septembrie 2

turnaţi în cenuşă

Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă

în zbor dezarticulat cu aripi risipite.

Bolnav pasărea sapă în

cercul înfierbântat al aerului otrăvit,

se rup cuvintele pământului care frânge

cerul rănit în compasul incandescent.

Inimi planează şi se strivesc de betonul încins

tremură carnea lăsată să curgă

cu izvor tăcut se împlineşte destinul

plecării din trup.

Cei ce devin zi rup groaza în silabe

sunt fiii neajunşi ai tăcerii

se nasc în oceanul de ochi

cu braţe desprinse, turnaţi în cenuşă

vocile lor haşurate

traversează versetul topirii întru fiinţă.

Unsprezece septembrie 3

Primele Ore

În sângele învolburat frica bântuie

în perfuzii.

Văzduhul înghite suflarea.

se aşterne tăcerea în copaci.

Ninge peste apa interzisă

Umbra vieţii miroase a duhoare,

fuga continuă din timpul suferind

spre colindul de iarnă.

Vânătorul sună din goarnă,

căprioare traversează oraşul,

într-un decor pustiit

rujul iubirii

îşi tulbură culoarea.

Se aud primele sirene,

iarba va răsări prin ciment.

Unsprezece Septembrie 4

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge

în epava unui vis răstignit

expus zborului neterminat

nu-ţi fie frică,

norii poartă chipul nostru

vom avea aripi

din tencuială trupurile captive

se vor desface în lumină

uşile deschise

vor lăsa iarna în toamnă

este timpul

să abdicăm

din visul care decora altădată cerul

în căutarea primăverii.

Nu-ţi alunga zâmbetul

vreau să-l păstrez

în fiinţa care se zămisleşte

din foc şi cuvinte

în liniştea aşternută

vom avea aripi

Unsprezece Septembrie 5

Gândul fiului

De astăzi mama va împleti aşteptarea

în părul păpuşilor din geam

cu cârlionţi de mătase din pletele lunii

pe buze le va pune ruj din praful de stele

îşi va dori la masă fiul

dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să

înveţe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.

în mod permanent

ea va locui în salonul dimineţilor albastre,

căluţii de mare şi berzele o vor însoţi.

Din coşul lui cu rufe purtate

va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,

apoi meticuloasă îl va înveli în straie

de duminică.

După amiaza va pregăti cina pentru timpul

şchiop

Unsprezece Septembrie

Telefonul 6

La capătul firului

sunt secunde pe care timpul le înrămează

spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei

desprinde silabe din carnea cuvintelor

se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge

întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii

clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare

stinsă în marea de foc a zborului

Unsprezece Septembrie

Pompierul 7

sângele se preschimbă în durere

aerul toxic te învăluie gata

să acopere sirena ce te orbeşte

cu sunetul ei

de la capăt sunt rândurile

arate în toamnă berzele

îşi au cuibul în cuvinte

totul sună atât de straniu

încât ecoul se pierde

sub lespezi de apă fierbinte

am pieptul încordat de căutare

platoşa grea de nerespirat

striveşte numele tău Doamne

Unsprezece Septembrie

ţipătul 8

din stradă

ţipătul

intră în tine,

în propriul tău sânge,

înoată odată cu fiecare

moleculă întâlnită,

tulbură apa

aduce teama,

imagini străbătute de frig

asaltează

inima.

Unsprezece Septembrie

Ultimul ţipăt 9

ţipătul taie cerul

umple memoria secundelor

pătrunde prin vertebrele aerului

focul

acoperă vuietul lacrimilor

la încleştarea timpului

arşiţa stinge cuvinte

scrie alfabetul tăcerii

intră în chemarea

genunii

să ardă neputinţa respiraţiei

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestitorului

doreşti să te fereşti de omul spân
fals povestitor,
de veghe bancului de nisip,
poţi eşua ascultându-l,
timpul se înjumătăţeşte cu fiecare cuvânt al său
improvizat la capătul speranţelor,
monologul prelungeste hemoragia secundelor
ridică nivelul de adrenalină, indică prezenţa iluziilor sale,
martorii pierd apariţia emoţiilor sub bagheta sa,
retina veacului este plină
poveşti ieftine deşertate precum ai răsturna
tichii de mărgăritar.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinţii ades te strigau
cuprinşi de bucurii
si griji,
în cerul aşteptării
pielea lor zbârcită tremura,
ridicole par acum stelele arzând în van
jocul memoriei pătrunde mai adânc
să scoată din tăcere amintirea
îţi pronunţau numele
iar trupul lor se scălda în împlinirea
că le erai fiu şi ei erau părinţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefonul

La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piticul

în casa noastră când cineva moare
orizontul devine mic,
un punct negru,
din el iese piticul ce va duce în spinare
sufletul celui mort
ca pe un trofeu ce-l va da nopţii,
lumina stinsă va acoperi aripile îngerului
retras ca dintr-o armată trecută brusc
în rezervă,
o armata reală în care îngerul a adunat speranţe
citind ziare la umbra gândurilor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticarul

iau de pe tejghea
o carte
pe care nu ştiu când
o voi citi
veşnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai uşor să le strângă pe celelalte,
să-şi numere banii,
să-şi plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca şi când alcolicii şi-ar turna
dulcea otravă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăraţii

este singurul oraş ce are
împăraţi la fiecare capăt,
la capătul sudic cezarul
cu sânge rece taie şi spânzură
chiar şi timpul îl agaţă în cârligul pentru carne
la capătul opus sub un maldăr de cărţi
ce-i cotropesc teritoriu
un alt crai pune infinitul în fracţii,
în dimineţile reci
când nu are cu cine să se certe
judecă blând melancoliile,
stăpânii se respectă, nu se văd, nu-şi vorbesc
stau de strajă nelinistilor creatoare.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi moartea

cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naşte
cu fiecare nouă respiraţie
repet mersul desculţ
pe margini de oglinzi
învăţ lecţia
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!