Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gând

Singurătatea este asemeni

unei ploi o priveşti dar nu atingi cerul,

ai privirea în pământ,

zeii te văd cu îngăduinţă

poţi măsura certitudinea prin ochii lor,

fiecare cuvânt rătăcit îl regăseşti

pe buze divine ca o promisiune.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte un şarpe în burtă

o singură uşă

lasă loc ispitei

între oasele mele

scăldate în lumină

îmi da răgazul să respir în aburul rămas

de la naşterea lumii,

Dumnezeu jucându-se mi-a scris

pe frunte cu Adam

să recunosc vocea Evei

plecată la miezul zilei

să-şi onduleze glasul,

ea mă îndulceşte în nopţi

când sânii îi devin muguri

iar pulpele miere.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncii

oraşele se construiau
dinspre mare
întâi se desenau zidurile
înalte
cât să se nască pe ţărm
iubirea
cu ea se acopereau paşii
din prea multă aşteptare
cu mâini sigure
pruncii erau închinaţi
zeilor
întotdeauna aceloraşi
zei
să capete vlagă
din inima lor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele

în faţa mea două fete

s-au oprit să-şi adune gândurile

din cerul înnourat

s-au aşezat pe bancă să-şi strângă în braţe singurătatea

una dintre ele zâmbind se întoarse către mine

zâmbetul său îngheţă inclusiv aerul îngheţat

îsi leagă şireturile de la patine

să alunece până în sufletul meu flămând

inima mare le-a înghiţit ca pe două mere roşii

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cuminţi

morţii se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunţă stăpânul
că viaţa nu s-a sfârşit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în faţa
uitării
nu pot să-şi scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăţi mici
tot mai mici
asemeni
unor moaşte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul

unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
se sting,
târziu să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
ce nu putea să le rumege
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte umedă

astă noapte s-au desfăcut pereţii

ca într-un film

păşeam pe iarbă printre craniile

pădurii

oase albe asemeni

unor margini de toaletă

pe care aşezat cu picioarele

ascultam tăcerea rece

simţeam spatele tremurând

până ce greierii s-au alarmat

de gestul meu de gardian

ritmic respiram în fumul unui vis destrămat

umbră
şi glas

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

ridic baricade frigului,
nu-mi rămâne afară decât regretul
de a nu fi zugrăvit cerul toamnei
în sufletul flămând,
iluzia care să-mi hrănească visul în care ea coboară, bate la uşă,
eu lipsesc la întâlnirea cu iubirea
ca mai apoi lumina să-mi inunde pervazul înşelând aşteptările
precum eu înşel nopţile cu insomnii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

gândul alb
asemeni unei păsări
ridică aripile
cerul colorat de inimi
marea respinge epave
la ţărmul scoicilor moarte
soarele triumfător
ascunde umbrele în suflet

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

noaptea şiruri de gânduri
foşnitoare ca o sumă de hârtii rupte
frământă mintea,
imagini asemeni unor sâmburi striviţi între măsele
se pierd în obsesii
evadarea dintr-un labirint de cuvinte dă
gustul amar al iubirii pierdute
timpul arcuit sugrumă libertatea orelor
înroşite de coşmar
etichete albastre
ca o dimineaţă liniştită
le pun doar desenelor copilăriei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vacanţă

cocoşul ascuns în cântecul nopţii
intră în timpanele tale asemeni unei săgeţi,
arcaşul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceştia se zbat
să găsească liniştea
precum peştii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfarmi noaptea
ai în piept aerul aspru al dimineţii
vrei să strângi în braţe tăcerea
dar ea asemeni unei dive ce nu se lasă cucerită
îţi aruncă un surâs obraznic.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verona îmi spune

Ieri,
Pe peronul acela prăfuit,
Dorind să fac dragoste cu tine,
Te-am strigat:
"Vronsky!
Într-o viaţă trecută,
Eu am fost Karenina ta."

Nimeni nu mai inţelege iubirea ca tine,
Nimeni nu ştie, că frânele trenului
Nu sunt concepute înspre-a opri,
Ci doar spre-a ma lăsa a rămâne,
De neoprit,
Definitiv,
Întru tine.

Ană mă simt, dar nu pentru tine,
Ană mă simt precum te iubesc,
Ană mă simt, zidită-n ruine,
Cu pecete-n frunte de dumnezeiesc;

Iubirea-nţeleasă de noi, are gust de cianură, de osii de tren,
Verona îmi spune,
Aţi ajuns la destinaţie
Îmi spune
O voce care nu ştie ce zice,
Iubirea-nţeleasă de noi, este acea
Îmbinare de firi,
În numele, unicei, marii iubiri.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul

unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
dispar
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
pe care nu putea să le taie în felii
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
se pierd în labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăgan 1980

tractoriştii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghiţea roţile,
îşi înghiţeau ţigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
şi până nu-şi frecau privirea
pe posterele cu actriţe apuse
nu-şi puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viaţă mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtăşită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
şi acesta îi cunoştea ca pe caii bravi
ce-l năduşeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-şi spele ruşinea
în ploi când seceta îl rodea
asemeni unui foc continuu,
atunci mai puternic
întorceau noaptea pe toate feţele
să scoată lumina la suprafaţă,
seara îşi băteau în hohot de alcool soţiile
pentru pricini mărunte,
până ce se revărsa iubirea din palmele ude
pe ţânci strânşi în jurul lor
ca la iarmarocul lui Creangă
îi hrăneau cu tăcerea bobului de grâu.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!