Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ovidiu Cristian Dinică

Sinergie

a scrie despre pădure
când tu ești asemeni vântului
ca și cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viață gândurilor
împleticit în ignoranță, pretenții egoiste
îți colorează așteptările,
esti convins că aerul
îți aparține,
în jurul tău repetițiile prind imaginea cuvintelor
ca pe niște cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Când nu știi cât valorezi, aștepți ca alții să te valorizeze. Când nu te iubești, aștepți ca alții să te iubească. Când nu știi să dai un sens vieții tale, aștepți ca alții să îți ofere o direcție. Când renunți la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îți vor dicta cum să trăiești. Când nu îți asumi responsabilitatea vieții tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecința acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri și sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuți, trăiești o viață la voia întâmplării și în funcție de nevoile, așteptările și dorințele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuți și de la viața ta? Îmi imaginez ca nu... Și atunci, ce mai aștepți? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubește-te, prețuiește-te, crede în tine, fii autonom și independent, fă-ți un plan de viață și urmează-l pas cu pas. Viața ta îți aparține! Trăiește conștient!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Sfârșit de vacanță

cocoșul ascuns în cântecul nopții
intră în timpanele tale asemeni unei săgeți,
arcașul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceștia se zbat
să găsească liniștea
precum peștii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfarmi noaptea
ai în piept aerul aspru al dimineții
vrei să strângi în brațe tăcerea
dar ea asemeni unei dive ce nu se lasă cucerită
îți aruncă un surâs obraznic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Femeie singură

își purta singurătatea
ca pe o haină
îmbrăcată duminica la biserică,
sfinții se așezau în poala sa
ca niște prunci să li se depene povești,
ea torcea fuiorul cuvintelor în care
se împleteau crâmpeie din copilărie,
din tinerețea consumată ca un pachet de țigări într-o gară
așteptând, țesătură aspră ce se alcătuia o prindea
ca și cum s-ar fi scufundat în ea
sfinții se relaxau la pieptul ei,
aceștia în ascultare păreau împlinesc porunci divine
cu atâta ușurință încât lumina
cobora firesc în icoane,
ele prindeau viață, încălzeau trupul uscat de lacrimi
ce purta singurătatea pe umeri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu nu ești emoțiile tale. Emoțiile sunt trecătoare, de scurtă durată. Fără ca tu să le dai putere cu gândurile tale ele nu stau prea mult cu tine. Observă-le, acceptă-le, străduiește-te să vezi ce gânduri ți le-au declanșat și apoi lasă-le să plece. Făcând asta, îți vei da seama că tu ești observatorul gândurilor și emoțiilor tale, deci cu totul altcineva decât îți imaginai. Când înțelegi că tu ești observatorul gândurilor și emoțiilor tale, îți dai seama și că ai puterea să le direcționezi și să le controlezi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Pompierul

sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

de pe creste vulturul
cu aripile deschise
plonjează în aerul vopsit cu cretă,
melancolii difuze
în colivia comună

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Când am venit

când am venit

singur

atât de singur încât cuvintele

se regăseau în rețete

de tratat melancolia,

am descălecat umil timpul,

de atunci multe s-au întâmplat

ploaia a umplut cupele palmelor,

amintirile au croit biblioteci,

gândurile însă strigă după tăcere

las pătruns de cer,

voi lua cu mine câte ceva

cum ar fi iubirea, uitarea, durerea

le voi avea până la următoarea

reeditare a ființei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

cândva muntele
se vărsa în mare
piatră cu piatră
nestăvilita furie a vântului
ca argument suprem

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Critica distruge, încurajarea îți dă aripi. Fii atent cum îți vorbești în dialogul tău interior și respectă-i pe cei din jurul tău atunci când le vorbești - abține-te să-i critici pe alții doar pentru nu trăiesc așa cum îți dorești tu sau caîți demonstrezi "superioritatea".

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Soțul

în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Cândva

au invocat-o
ca și cum și-ar fi recunoscut vina
democrația era fermecătoare în gând,
se vorbea despre ea, în numele ei,
la ospețe,
au făcut-o prizonieră cuvintelor,
se foloseau de ea
ca de un atribut în toate ocaziile
publice,
nu era accesibilă tuturor,
renunțările succesive
îi stirbeau frumusețea,
eșecurile le aruncau în spinarea ei,
timpul se strângea în poveri,
imnuri triumfale
au condus-o la groapă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Sunetele

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
se pierd în labirintul
conștiinței
stârnesc teama,
fortăreața gândurilor cedează
locul neliniștii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezești în fața unei dimineți de zid?
prima dată ai impresia ochii își târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, firește, în consistența văzului. apoi cumva se limpezește talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghițit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care ești, apar nuanțe pe care le auzi ca și cum și-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbești cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre țigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îți dai seama că ești un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbești să îți fie frică. sau să îți fie dragoste.

din geam vine orașul peste tine, îl dai afară ca pe muște, te duci lângă zid și îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai niște alb?"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când îți recunoști ȚIE cine ești și ce îți dorești de la viață, când îți accepți și îmbrățișezi trecutul, cu toate perioadele sale negre și cu toate alegerile făcute, atunci îți va fi mult mai ușor să i te dăruiești partenerului exact așa cum ești, "cu bune și cu rele". Și dacă ești alături de omul potrivit, acesta nu doar că te va accepta cu tot bagajul tău, dar te va iubi exact pentru ceea ce ești.

în Ghidul relației de cuplu
Adăugat de MihaelaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Portret

cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăț tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuția orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veștedă crește
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Rugăciune

Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi ființă
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esența într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arșița cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviința
de a-ți scrie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

te eliberezi de ceea ce spune lumea despre tine înseamnă să îți dai voie să trăiești așa cum îți dorești. Să îți urmezi visurile, să îți depășești limitele, să te distrezi, să te simți bine cu tine însuți și cu drumul pe care tu ți-l alegi. Oricum, orice ai face, oamenii vor găsi mereu un motiv să te critice sau să te bârfească. Ei fac asta pentru nu trăiești așa cum se așteaptă ei sau pentru sunt invidioși pe libertatea cu care îți dai voie să îți urmezi visurile. Așa , întreabă-te: Ce contează ce spune lumea când tu nu ești fericit cu felul în care trăiești? Ce contează ce spune lumea atunci când tu ești fericit? Singurul tău scop ar fi normal să fie propria ta împlinire. Orice altceva este o pierdere de vreme și de energie.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Țipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin țipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conștiinței
stârnesc teama,
fortăreața gândurilor
se înclină lasă
loc neliniștii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook