Metafora de lângă tine

glezna ta imita dunga lăsării mele
în spaţii de vis şi-n neterminări estetice.
suspinele tale întotdeauna de jos în sus
purtau un calendar de iarbă
ceea ce mă făcea să cred
că mă pot înşira cu gest cu tot,
pe circumferinţă de rouă opozantă lunii.

în evidenţe ieşit,
pe sentimentul tău copilăresc încă.
m-am încercat şi mi-am dat seamă
că sunt flămândă înălţime fără stele,
capturat de o fântână uitată sub nuc.

fluidul în pasul tău repezit
contura o geometrie amorţită şi de lux
prin răsuflarea sălbatică de speranţe ascuţite
unde arcada gândului în do major se agita...
tot se agita cu policrome pe un violet în refacere.
în rodul zilei instantaneu mă voiam lumii
să mă arăt lângă tine,
eu să deţin arta căderii-n brânci
din metafora-mi precisă,
pe care nimeni încă n-a mirosit-o încă bine.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

regretul e că prea mi-am suit gura cerşetoare
pe fruntea ta stând într-o uimire fără voie;
tărâm al speranţei mele mişcată de lirică sevă
ocrotindu-mi înţelesul că tu îmi vei fi o Evă.

poate că zâmbetului tău, iluzie de roză înfoiată
ce sub plete întinse a jale, nevinovat se afundă...
n-a fost rost, n-a fost sens să-i ascund chemare
din vestigiu unui strigăt pornită ca o fulgerare.

ţi-am încredinţat gândul acela scăpat în muzică,
acela în vibraţie şi sens de soartă mereu arătat:
am întins mână şi am dat peste a ta dimensiune
în prea multa noapte instalată, stelară versiune.

dar tu te-ai speriat ca o melodie nedusă la capăt
tu, negândito nicicând la ştirea lacrimii mele.
o, tu, nesigură adăugire dorită vieţii mele vană
tu, pierdută în convulsia culorilor de toamnă.

poate că prea devreme, poate-i imprudenţă amară,
de-am lăsat braţele să ne plece riscuri cenuşii
cu diafane înfipte întunericului extaziant în zăvoi
când mozaicul mişcării muşca gemete din amândoi.

lângă tine mi-am suprimat avântul şi viaţa dragă
în loc să caut repere lungi cu aripi de salvare.
tot timpul peste lumi să fiu adaus de linie dreaptă,
să-mi las voie în jarul trupului tău carne înţeleaptă.

regret că mi-am rătăcit învolburatele aspiraţii
pe teroarea sânului tău în ţipăt rotund şi alb
şi învăţam strigarea în zigzag spre tine, gest ştiut
de fluturii adunaţi în a ta crinolină şi-n fior ciobit.

în decolteul tău meşteşugit şi chemare şi vis
eu drăgăstos şi-n ritm ascundeam epuizare
şi-n golul privirii tale, lumii mele încăpăţânare,
eu încercam cântec cioplitor, dezlegat de zare.

şi acum, hai spune mie cu ce m-am ales
de nu mai pot ieşi în mine departe de tot,
de ce norocului dintre noi i-am legat de picioare
bulgări mari de doruri şi l-am afundat în mare?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în tine

Am crezut în tine dar...
astăzi plec...
şi sunt mâhnită că
nu te cunosc încă...!
Sunt uimită, inutil vinovată şi,
mai ales, neadmis constrânsă
fiindcă tocmai începusem
să descopăr acolo,
în străfundul fiinţei tale,
o faţetă necunoscută,
bine conservată
şi special verosimilă
a sufletului tău şi...
era atât de frumoasă...!
Poate eu
nu m-am străduit îndeajuns
în căutările mele sau
n-am fost destul de eficientă
în estimarea personalităţii tale...!
Sau poate... tu n-ai vrut -de ce?-
să mi te dezvălui...!
Dar acum e târziu...
căci astăzi plec pentru totdeauna!
Totuşi, nu te-ntrista:
voi lua cu mine,
doar ceea ce am crezut mereu
despre tine!
Sau... nu... mai bine,
te voi lua cu totul în inima mea,
căci încă
mai cred în tine!

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată uitată

Cred, fără-a conta pe unde umbli, pe ce cărare,
Că te voi însoţi încă mult timp pe cale.
Chiar dacă treci prin dulci ţinuturi, cu blonde iele,
Nu vei uita curând degetele mele,
Nici felul în care mi-am ţinut capul, sus,
Nici vorbele fierbinţi pe care ţi le-am spus.
Vei continua să mă vezi, albă şi mică,
Zâmbind în nopţile cu cer de sticlă,
Şi-mi vei simţi braţele pe talia ta când
Vor sosi zorii din aripi mătăsoase fluturând.
Cred, fără-a conta pe unde tu vei fi,
Că-mi vei păstra-amintirea noapte de noapte, zi de zi,
Imaginea mea te va însoţi acolo, fără mine,
Iar noile iubiri vor şti farmecul tău de unde vine.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru poet...

Mi-au răguşit tălpile ochilor mirosind scrisul tău prăfuit,
Dar tu nu mai scrii şi eu am răcit de la curentul paginilor goale.
O carte pe birou mai poartă încă amprenta existenţei tale,
Nu a fost vis, a fost doar... nimic de neluat în seamă.
Mă oboseai în scrierile tale când îmi pictai în forme diferite trupul
Şi acum zac de febră musculară şi vreau ca remediu, scrisul.
Alunec în absenţa ta ca o copertă fără pagini,
Un gol lângă un alt stilou fără peniţă, fără substanţă de cerneală.
Mi-e dor de tine şi de scrierile tale,
De praful tău, de mine pe birou,
Vreau să mă mai citeşti o vară, poate devin romanul tău!
Şi tu, ca un poet decent, mă ierţi de îţi mai sting pe piele
Din scrierile minţii mele.
Eu scriu, tu scrii şi noi uităm să ne citim!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bine

mă încoronai ca de obicei iubito cu ochiul tău
şi grabnic mă mai duceai în grădina dată-n coline,
prin esenţele serii să mă pot salva, lumii să mă reîncep...
o, şi ce bine mai era în murmurul fericirii depline!

şi la lumina zâmbetului tău vedeam
cerbi încătuşaţi în nemişcate sfere.
vedeam precum şi clipe neaciuate
cum prin triluri de crengi aninate
aduceau gânduri în profil
pe când prin ameninţarea tăişului alb
noi miresmei de salcâm riscam
şi dâră lăsam şi un suspin tactil.

remarcabil, geana ta îmi grebla sentimentul întruna
pregătindu-l lucrării de primăvară.
prin defileul degetelor tale se decantau
stări de amurguri şi alte înfăţişări divine
şi de gleznă ta alintătură, mă înfăşuram şi tu mă târai
ierburilor acele în valsuri aproximative
pe unde milogiri presărai...
prozaica veşnicie să ne tot la ea cheme
şi încet-încet noi prelungiţi vom deveni pururi
şi debarasaţi de dileme.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri a plouat cu elefanţi

Ieri, la tine a fost furtună şi pe dinafară şi dinăuntru.
Deasupra ta s-au adunat nori cenuşii şi a plouat din ei cu elefanţi, tot cenuşii.
Au căzut din cer peste tine şi peste gândurile tale şi le-a făcut muci.
Tu te–ai supărat pe elefanţi, dar n-au nici o vină.
I-a luat şi pe ei vântul pe sus şi i-a paraşutat în mintea ta.
Au nimerit în povestea asta, nu din voia lor.
Cădeau săracii de la înălţime cu fundul în gândurile tale profunde şi ascuţite.
Unii nu se mai ridicau deloc.
Alţii se sculau cu fundul zdrobit, urlând de durere şi alergau disperaţi în toate direcţiile pe la tine prin cap, până au dărâmat tot.
Te-au ciuruit. N-a mai ramas neuron pe neuron.
Dar, ca după fiecare furtună, acum e soare.
Poţi să te apuci să reconstruieşti. O să-ţi ia ceva timp.
O gândire relxată, calată pe activităţi domestice ar fi mai potrivită.
Fără idei profunde şi chestii ascuţite, care să le rupă fundul la elefanţi.
Există reviste, există radio, există TV, ai de unde alege. În fond, ai atâta cacao în jurul tău.
Şi poate, următoarea furtună nu va mai fi daună totală.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dulcelui tău glas

Tu pentru mine ai fost un câmp cu flori,
Îmi dădea parfumul tău mii de fiori,
La pieptu-mi te strângeam printre lalele,
Te pierdeai tu floare printre ele.

Azi prin acelaşi loc încă mai trec grăbit,
Nu mai e nici-o floare, toate s-au ofilit,
La fel s-a ofilit iubirea noastră,
Precum o floare uitată în fereastră.

Câmpul plin cu flori azi e teren arid,
O amintire stearpă, un vis al nost stupid,
O ploaie de speranţe, atât a mai rămas
Din tot ce am avut, şoapta dulcelui tău glas.

poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă

Când m-am născut, nimeni nu m-a-ntrebat dacă doresc
Pe un pământ să stau o viaţă, sau dacă vreau ca să trăiesc
Ci pur şi simplu m-am născut, într-un pătuţ micuţ
Fără să pot să mă gândesc, de ce chiar eu azi m-am născut?...

Când am crescut, nu mă gândeam la "ce va fi şi mâine"...
Ci, mai inocent, în tot ce încercam să fac, să încropesc
Mă avântam în viaţă, neştiutor şi fără nicio frică
Crezând că totu-mi aparţine, şi-n tot mă regăsesc!

Visând spre veşnicie, gonind sălbatic printre lumi
Scăldat în graţia divină a celei mai frumoase pe pământ
Mă înălţam până la ceruri, ca să revin apoi tot frânt
Şi să renasc în tine, din dragostea-ţi curată!

Nu pot să cred că nu mai eşti, şi strig în inima-mi străpunsă
De dorul tău din nou mă prăbuşesc, în agonia-mi cruntă
Încerc din aripi să mă-nalţ, din răsputeri, nu vreau să cad
Dar tot mai jos mă laşi purtat, te uiţi la min' şi nu îţi pasă.

Şi am căzut. Trezit în amorţeală, crezând că-s mort,
Vroiam să aud a tale şoapte, să cred iubirea ce ţi-o port.
Abia acum am realizat, un amănunt ce clar că mi-a scăpat
Degeaba încercam să zbor, căci aripile... tu le-ai furat!

Râdeai, crezând că voi rămâne jos, zdrobit şi fără de putere
Te îndoiai de-ele mele încercări, gândeai că-s fără vlagă...
Şi totuşi, e crunt când cineva te-nşeală, dar mult mai cruntă pare
Propria-ţi înşelare, căci m-ai văzut puternic, cu mult mai sus, în zare...

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!