Facerea lumii

Dumnezeu, ca să devină inginer
a urmat toate secţiile Politehnicii
simultan
şi a avut la fiecare
proiecte de an.

La facultatea de Construcţii
(nu degeaba e sfânt)
a făcut o planetă
şi-a numit-o Pământ.

Animalele şi florile le-a creat
la Chimia organică;
peştii şi păsările
la Aerodinamică.

Iar pentru secţia de Mecanică fină
a avut la proiect
sa le facă pe toate
sa se mişte corect.

A hotărât sa-şi dea proiectul de stat
la Automatică
tot cu realizare practică.
A meditat
şi a născocit un obiect ciudat.

O încâlceală de fire şi circuite,
bistabili şi ferite
după nişte scheme ale lui
combinaţionale
în care a mai bagat şi nişte
automate secvenţiale.

Şi pentru că nu se descoperise încă
soft-ul de bază,
Dumnezeu a trişat
la această fază,
înlocuind-o cu o minune.

S-a aplecat, încet,
a suflat,
şi astfel Adam
a înviat.

Mai departe e clar
ce s-a-ntâmplat.
Şi-a luat prototipul,
l-a omologat,

l-a învăţat puţin
să gândească,
şi ca să treacă la producţie de serie
i-a pus în vedere
să se înmulţească.

Terminând Dumnezeu Politehnica
cu medie mare
a avut, evident,
cea mai bună repartizare.
Şi-a luat postu' n primire din mers
şi-a plecat să creeze
un nou Univers.

poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa!" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.

Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iona şi kikayonul

Când Domnul l-a trimis
În misiunea sa de profet
Iona s-a îmbarcat la Iope
Să fugă departe la Tarsis.
S-a acuns în cală şi s-a culcat
Ca un fiu risipitor şi nepăsător
Faţă de harul primit.
Precum un copil dezmierdat
S-a lăsat apoi aruncat în mare
Într-un un roller coaster marin,
Care l-a urcat pe talazuri înalte
Si l-a coborât la temeliile munţilor,
Iar el s-a speriat de moarte,
Încât trei minute au părut
Trei zile şi trei nopţi nesfârşite;
A strigat şi s-a rugat către Domnul,
Şi a promis că va fi ascultător,
Că va împlini toate făgăduinţele
Dacă se va vedea acasă,
La tempul cel sfânt!
Mila lui Dumnezeul l-a salvat,
Iar Iona şi-a spus tăios profeţia
Îngrozind cu moartea pe niniveni.
Dar profeţia lui nu s-a împlinit,
Căci Domnul s-a îndurat
De ceilalţi copii, care nu ştiau
Să deosebească dreapta de stânga lor.
Iona s-a îmbufnat, s-a supărat
Şi n-a vrut să se întoarcă acasă,
Dând din picioare în plin soare.
Atunci, Dumnezeu i-a dăruit
Un kikayon colorat şi umbros,
De care Iona s-a bucurat,
Dar tot capricios a rămas.
Văzând că este un copil
Alintat, Domnul i-a luat
Kikayonul şi l-a certat!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care a avut succes este acela care a trăit bine, a râs adesea şi a iubit mult; acela care a câştigat respectul celor înţelepţi şi dragostea copiilor; care şi-a îndeplinit rolul în viaţă şi şi-a realizat misiunea; care a lăsat în urmă o lume mai bună decât aceea pe care o găsise; acela căruia nu i-a lipsit niciodată admiraţia pentru frumuseţea pământului şi care nici nu s-a ferit să şi-o exprime; care a căutat să vadă tot ce este mai bun în ceilalţi şi a dăruit tot ce a avut el mai bun.

citat celebru din Robert Louis Stevenson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul scuză mijloacele

Când, rătăcit, într-o ogradă,
Un şarpe a putut să vadă
Că ierarhia-i foarte clară
La cei care conduc o ţară,
Adică, dacă pleci de jos
Şi ştii, "să faci la şefi frumos",
Ajungi, aşa cum ţi-ai propus
Pe-o treaptă, undeva, mai sus.
Văzuse el că e un cal,
În curte, şeful principal
Care, ca şef, i-avea pe toţi
Din curtea lui, slujbaşi netoţi.
Dar şarpele voia, se pare
Să treacă peste-această stare
De târâtor care tot pupă
Un fund 'nainte şi chiar după;
De-aceea el cu... demnitate
Muşcă pe primul şef prin spate
Şi-nlăturându-l, i-a luat locul...
Apoi şi-a încercat norocul
Şi-a reuşit, muşcându-l iar
Pe noul şef, nu în zadar,
Că a avut veninul pus
Efectul de-al sălta mai sus.
Astfel ajunse şi la cal,
Pe care l-a muşcat, normal
Şi a ajuns conducător
Doar cu-n venin nimicitor

MORALA:
Astfel, în vîrf, s-ajungă, poate
Şi cel ce muşcă pe la spate!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către 150, când deveni casant. Atunci Stăpânul Sunetului l-a părăsit şi a hotărât să treacă într-un nou trup, ca să se desăvârşească. Astfel a rămas el vreme de 85 de ani în trupul lui Al-Mawsili şi a studiat proprietăţile sunetelor asupra sufletelor animalelor şi ale fiinţelor omeneşti şi a devenit capabil să obţină tot ce voia prin forţa sunetului: dragoste, abnegaţie, bucurie şi tristeţe. Şi se mai pricepea încă să ucidă, să îmblânzească animale, să facă plantele să crească, să aducă ploaie ori timp frumos. Şi se spune că Al-Mawsili a învăţat de asemenea cum să facă să învie un mort numai prin minunatele proprietăţi ale sunetului şi că a făcut-o de mai multe ori. Şi nu voia să devină puternic, dar şi-a asigurat o asemenea influenţă asupra sultanului, că acesta l-a copleşit cu bunuri de tot felul şi oricând era binevenit dinaintea augustei sale persoane, până-ntr-acolo încât putea să vină şi să plece din palat după voie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

Atunci a plecat la Miţoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Aşa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când şi-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colţ uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toţi i-a ameninţat:
Dacă făptaşul nu se va preda,
Pe toţi îi va retrograda.

Atunci Miţoi i-a spus spăşit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu şi Miţa s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îţi vom lua o altă cremă!"
- Aveţi dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... şi mai aveţi dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Şi nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aş fi prăjit
Şi aş fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt şi eu!"

Şi trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria relaţiei lui Dumnezeu este istoria modului în care Dumnezeu ne cheamă, ne duce într-o călătorie şi ne dă adevăratul nume. Majoritatea semenilor noştri cred că este povestea unui Dumnezeu care stă pe tronul Său ceresc şi abia aşteaptă să ne dea una peste cap atunci când nu rămânem în banca noastră. Nimic mai puţin adevărat. El l-a creat pe Adam pentru aventuri, bătălii şi frumuseţe, ne-a creat pentru a dobândi un loc unic în istoria Lui şi este hotărât să ne readucă la modelul iniţial.

John Eldredge în Călătoria inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatura raţională este legată prin dragoste de Creatorul ei şi doar legătura dragostei îi aduce împreună cu atât mai fericit cu cât este mai puternică. De aceea, pentru a fi din ambele părţi o unitate nedespărţită şi o înţelegere perfectă, este dublu nodul făcut din dragostea de Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele, astfel încât prin dragostea de Dumnezeu toate să fie ataşate de unul singur, iar prin dragostea de aproapele toate să devină între ele una, pentru ca ceea ce fiecare nu ar percepe din acest unu la care sunt toate ataşate să poată fi avut mai deplin şi mai desăvârşit în celălalt, prin dragostea faţă de aproapele, şi pentru ca binele tuturor să devină în întregime al fiecăruia în parte.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

"A fost odată ca-n poveşti"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Piteşti,
O făbricuţă de parfum.

Patronul ei, un om şcolit
La Amsterdam şi la Paris,
Întors acasă-a reuşit
Să facă un parfum de vis.

Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.

Ştiu toţi cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Şi ambra de la caşalot.

De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Aşa că a plecat la drum
Să caute ingredient.

Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.

Era murdar, era şi beat,
Statea, de ceilalţi, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!

A cumpărat nişte rachiu
Şi l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalţi saşiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.

L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Şi-a reuşit, cu vai şi chiu,
Să-i dea şi acte la semnat.

O săptămână mai târziu
A scos pe piaţă un parfum
Deosebit şi auriu,
Pe piaţa de parfumuri: Bum!

Iar făbricuţa lui a mers
Şi la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a şters
Şi-a început a câştiga.

Dar în domeniu-avea duşmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român şi nu concep.

Şi-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.

L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Şi, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte
Şi-n părţile luminate
Precum şi la miazănoapte
Că s-a născut pe pământ
Astăzi Mesia cel sfânt.
Ei au alergat să vadă
De ce e atâta rază
Şi l-au aflat înfăşat
Pruncul în iesle culcat,
Iar Fecioara lăudată
Lângă el sta suparată
Căci în Viflaem oraş
Nu şi-o căpătat sălaş.
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos pe pământ.
Irod, marele-mpărat
Auzind s-a supărat,
Din vorba celor trei crai
S-a făcut un mare vai
El toţi pruncii i-a tăiat
Câţi imprejur au aflat.
Găndită cu tiranie
Fiind mare la mânie
Gândită fară folos
Să taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Tatăl sfânt l-a apărat
Căci un înger i-a trimis
De-a spus lui Iosif in vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre fiul lui Dumnezeu
Si-a zis către Maria
De s-a dus în Iudeia.
Până la Egipt s-aud dus
Cu dulcele prunc Isus.
Şi-a scăpat de moarte grea
Pe care Irod făcea.
Noi dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţi noroc
De naşterea lui Hristos.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza a treia

Eu nu mă iscodisem ce este lumina.
De fapt, nici nu ştiam că există.
La fel a fost cu Dumnezeeu:
Când m-am întrebat ce-o fi,
S-a cam supărat pe mine,
Îndepărtându-se cu viteza luminii
La pătrat.
Atunci, l-am conceput ca pe un triunghi,
Întrucât mai zăream
Numai două linii paralele,
Îndepărtându-se asimptotic
Spre una singură.
Asta m-a făcut să cred că Dumnezeu
E un punct...
Fix atunci
N-a mai fost.
Cu iubirea am păţit la fel:
Când m-a simţit iubind, şi-a luat zborul
Din stomacul meu, ca nişte fluturi,
Gonind cu viteza luminii
La cub.
Dumnezeu, cu viteza Lui,
A creat lumea cu două viteze:
Viteza luminii
Şi viteza iubirii.
Dar cea mai mare dintre toate
E
Viteza iubirii!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!