Parfum
"A fost odată ca-n povești"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Pitești,
O făbricuță de parfum.
Patronul ei, un om școlit
La Amsterdam și la Paris,
Întors acasă-a reușit
Să facă un parfum de vis.
Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.
Știu toți cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Și ambra de la cașalot.
De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Așa că a plecat la drum
Să caute ingredient.
Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.
Era murdar, era și beat,
Statea, de ceilalți, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!
A cumpărat niște rachiu
Și l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalți sașiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.
L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Și-a reușit, cu vai și chiu,
Să-i dea și acte la semnat.
O săptămână mai târziu
A scos pe piață un parfum
Deosebit și auriu,
Pe piața de parfumuri: Bum!
Iar făbricuța lui a mers
Și la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a șters
Și-a început a câștiga.
Dar în domeniu-avea dușmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român și nu concep.
Și-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.
L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Și, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre săptămâni
- poezii despre superlative
- poezii despre sfârșit
- poezii despre secrete
- poezii despre sat
- poezii despre prostie
Citate similare
Neanderthal (2)
Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.
Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.
Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.
Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.
Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre traducere
- poezii despre stânci
- poezii despre spovedanie
- poezii despre speologie
- poezii despre soție
- poezii despre plată
- poezii despre pelerinaj
- poezii despre lut
Povestea din vis
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
un împărat ce își făcuse-un nume
asemenea aleșilor cerești.
Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi și furi,
dar și prin recompense și plăcere
când oamenii păreau cinstiți și puri.
În sala unde împărțea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
și toți sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunța să fie tot stingher,
căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în așteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-nghețată ca un stei.
Venise-n viața lui ca o minune
pe care a primit-o și-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,
căci el, ce nu suportă o minciună,
a înțeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van
să ceri meduzei brațele să-și plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost și să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câștigat.
El a-nțeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
și n-o așteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:
acela de a-i aminti iubirea,
trădarea și minciuna fără rost,
plecarea, dorul și nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
povestea căreia i-am dat un nume
și poți acum, și tu, s-o povestești.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre minciună, poezii despre iubire, poezii despre viață, poezii despre trădare, poezii despre schimbare, poezii despre plăcere, poezii despre plimbare, poezii despre ocean sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Mai
întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterității de-o zi
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfaturi
Țăranul și copilul la târg
O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung și-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Prețul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Prețul l-a analizat:
Prețu-i bun și nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toți acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Și la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Prețul mult s-a majorat.
S-a uitat și-analizat
Și spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Prețul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândește,
Scoate banii și plătește.
Ia vaca de curmei
Și la drum porni toți trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nțeleg ceva:
Cum ai procedat mata?
Când a fost prețul mic
Te-ai codit și n-ai plătit.
Iar când prețul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nțelegi și tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!
poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vaci, poezii despre tată, poezii despre familie, poezii despre copilărie, poezii despre bani, poezii despre țărani sau poezii despre zile
Ex ossibus ultor!
A fost un tânăr împărat -
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
(...)
poezie clasică de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, citate de George Coșbuc despre tinerețe, citate de George Coșbuc despre superlative, poezii despre păduri, citate de George Coșbuc despre păduri, poezii despre noapte, citate de George Coșbuc despre noapte, poezii despre nebunie, citate de George Coșbuc despre nebunie sau poezii despre avere
Prince
Era crescut, de mic, și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.
Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinerețe,-o mare stea
ba, chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.
Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.
Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.
Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,
Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.
Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.
Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
și l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre tristețe, poezii despre cai, poezii despre boală, poezii despre valoare, poezii despre talent sau poezii despre sânge
Prințesa din turn
Crescuse într-o vreme când, în țară,
trufașii seniori voiau putere
și căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viață-amară.
Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
amenințând cu o pedeapsă dură,
și pâinea le-a luat-o de pe masă.
S-au așezat în mijlocul pădurii,
departe de război și de hoție,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.
Erau puțini, dar vrednici și, cu anii,
au reușit să-și facă, împreună,
un rost, o viață nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar și orfanii.
Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de pește pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.
Ieșeau ades, în nopți cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu pașii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deși distanța nu era puțină.
Erau puternici și atât de tineri,
încât erau priviți de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abțineri
priviri strălucitoare să-și desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici rețineri.
Așa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.
Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soție,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viața ei, pereche să îi fie,
și-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.
Cu frații lui, au fost discuții dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câștigat și-au reușit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prințesă... într-o casă din pădure.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre sărăcie, poezii despre suflet sau poezii despre stele
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu
însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit
într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure
dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său
însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu
i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea
iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine
însă
dacă tot veni vorba
tu poți
uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu
iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut
dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el
a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață
iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure
văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte
atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii
iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine
însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns
și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă
nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată
și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea
văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva
du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei
și dusă a fost
peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors
însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi
iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume
dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre bărbați, poezii despre urâțenie sau poezii despre sperieturi
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre oi, poezii despre flori, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștinism
Îngerul albastru
Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar povești,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubești.
La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniștite, iar pe mal,
treceau în șir căruțele cu grâu,
în râsete și cântec de caval.
În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
și-am să vă spun și cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.
El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, și-i un scris frumos,
dar s-a mai șters în timp, și-i dificil
să-i înțeleg limbajul curios:
"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiș,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
și-am vrut să văd ce e, mai pe furiș.
Am mers tiptil și-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut și nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.
Era de un albastru ivoriu
și strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, și-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.
Văzându-mă, s-a liniștit pe loc
și-a așteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
și-am reușit să îl eliberez.
Abia atunci, încet, și-a îndreptat
antenele spre mine și-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ține seama, și mi-a mulțumit.
Și-a arătat, apoi, un dar divin
și s-a-nalțat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi și eu un înger, ca și el."
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre salvare, poezii despre vorbire, poezii despre sunet, poezii despre seară, poezii despre râuri sau poezii despre râs
Fapt divers
În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un șantier naval,
Cu buletinul scoarță de aprins.
Țăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-și cate rost,
Și-acum muri la fel de gol și prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.
Știa să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeși de in,
Fusese tată, soț, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.
Dar smuls a fost din obcini, din imaș,
Și-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Și că-i nevoie-n marele oraș...
De-atunci pierdu contactul cu ai săi,
Fugind din loc în loc trecură ani,
Mai trimitea săracul niște bani
Ori câte-un țol pe diferite căi.
Dar se vedea că nu mai este el...
Bătea în fier degeaba și plângea,
Un dor aprins de câmp îl mistuia
Albind printre șantiere de oțel.
Până-ntr-o zi, când decretat nebun
De vechi colegi de-ai lui, dar și mai noi,
L-au pensionat în baza unor foi
Și l-au cinstit cu vin și cu tutun.
Și-așa, bătut pe umăr, a rămas
Cu vechiul geamantan de lemn în mâini...
S-au apropiat de el atuncea câini,
El le-a vorbit, i-a mângâiat pe nas,
I-a sărutat pe toți și ei l-au lins
Și-așa-mpreună au plecat spre sat;
Dar nu avea să mai ajungă-n pat
Bietul bătrân cu sufletul învins.
Căci întrebând de-ai lui la telefon,
I s-a răspuns că totul e vândut
De-acum doi ani unui necunoscut
Care-și ridică vilă de beton.
Spun cei care-au văzut c-a-ngenuncheat
Și-apoi, deodat', căzu cu fața-n jos,
Cu brațele deschise, ca Hristos,
Îmbrățișându-și iarba lui din sat.
Și-așa rămase cruce pe pământ,
Sub soare ars în mii de lumânări,
Ca un deșert al marii întrebări,
Țăran stăpân în vis peste mormânt.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vecini sau poezii despre telefon
Pădurea moartă
Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.
Sătenii se-nchină și fac un ocol,
cu ochii-n pământ și privind speriați
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemați,
Căci mulți au fost martori războiului dur
în care oșteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimiși să-i aducă ce mult și-a dorit:
Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn și chirpici
cu horn, cu șindrilă, și plină de prunci.
A vrut-o stăpânul, dar n-a reușit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
și mulți au murit căutând fără rost.
Se spune c-adesea la margine-apar
o fată și-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc și dispar
în umbrele nopții, spre-un loc tăinuit,
Apoi se ivesc dintre cețuri, duium,
oștenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
și toată pădurea-i plouată cu scrum.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre prezent sau poezii despre ploaie
Catârul candidat
Catârul, după ce furase,
Prin acte false, șase case,
Ajuns, din pură întâmplare,
În sat un președinte mare,
A vrut, la mijloc de mandat,
Să se anunțe candidat
La funcția aceasta-n care
Avea confort sporit, se pare.
Prileju-a fost o condamnare
A armăsarului, șef mare
Peste-un partid majoritar,
Ce guverna în sat cu har.
Dar cucuveaua-procuror,
Clocise un dosar de zor,
Ca el să fie condamnat
Pentr-un delict de ea visat.
Și reuși-n primă instanță,
Încât catârul, cu prestanță
Strigase fericit, spre toți,
Că numai caii-s niște hoți,
Că ei, ce guvernează-acum,
Îi stau prosperității-n drum,
Că în politică-i normal
Să fii, nu cal, ci-ntâi... moral.
Iar armăsarul deci, degrabă,
E bine să devină gloabă,
Să nu mai fie imoral,
Să-și dea demisia-n final.
Perfid, catârul ordinar,
Uitând că e un găinar,
Le-a incitat pe animale
Cu #rezist să se răscoale,
Să iasă-n piață și să zbiere
Că lui, întregul sat îi cere
Să fie iarăși președinte
Cu tot confortu-i dinainte.
Dar planul lui perfid a fost
Întors de câinii-aflați pe post
De magistrați cinstiți și drepți
Ce-n fața lui nu au stat drepți.
Și judecând din nou dosarul,
Au constatat că armăsarul
Era politic condamnat.
De-aceea ei l-au achitat.
Iar la alegeri s-a văzut
Că pe catârul încrezut,
Nemaidorindu-l nicio babă,
Ajunse el, nu calul, gloabă!
MORALA, deci, e fără rost,
Când un catâr e hoț și prost!
fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre catâri, poezii despre șefi, poezii despre zoologie sau poezii despre președinte
Țin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu și aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viața din provincie era patriarhală. Învățam tot timpul, și singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii '20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Țin minte că ostașii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot așa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu și ne-a încolonat directorul Traian Biju și am defilat și noi în fața miniștrilor de la București. După ce am defilat ne-au dus în coloană și ne-au așezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc când a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a de liceu, mai mari decât noi, după concert l-au luat pe Enescu pe brațe și l-au dus pe străzi, așa în aer. Se întâmpla în 1923.
Șerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuții la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre profesori, citate despre liceu, citate despre educație, citate despre început, citate despre șefi, citate despre viață, citate despre sărăcie sau citate despre picioare
Israel și Adevărul
Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă
Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să își țeasă a lui mers
Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate
Cel mai scump dintre popoare
Mai ales mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat
El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor
Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat
Moartea crudă răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt nevinovat
Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii
Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape numai el
Morții Isus a fost dat
Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea
Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce
Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală
De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură
Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia și-ntreagă firea
Noi suntem cei vinovați
Noi întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea
Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare
Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat
A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat
Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit
Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară
Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da
Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară
Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele
Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre curățenie, poezii despre adevăr sau poezii despre Israel
Vindecările Domnului Isus
Marcu 6:53-56
Marea după ce-a trecut
În ținutul Ghenezaretului
Cu ucenicii a coborât
Domnu-n floarea țărmului
Din corabie când au ieșit
Oamenii dar din cetate
Pe Domnul l-au cunoscut
Și prin târguri și prin sate
Din ei mulți atunci s-au dus
Bolnavii chiar și pe pat
Să-i aducă la Isus
Cel ce atâți a vindecat
Pretutindeni se auzea
Că Isus avea putere
Toți bolnavii a-i vindeca
Să le ofere mângăiere
Și-a-nceput atunci să curgă
Bolnavii ca din izvoare
O mulțime așa de multă
Aștepta dar vindecare
Și pe paturi așteptau
Atâți Domnul să-i atingă
Vindecare căci doreau
Din ei bolile să fugă
Oriunde Domnul intra
Prin cețăți și atâtea sate
Mulțimea-l întâmpina
De boli toți voind să scape
Mulți pe paturi în piață
Au fost iată așezați
Domnul să le dea viață
Și să fie vindecați
Iar cu vocea tremurândă
Bolnavii dar l-au rugat
Să-i lase să se atingă
De-a Lui trup nevinovat
Și toți câți dar l-au atins
Pe Domnul măcar de haină
Vindecarea i-a cuprins
Au fost vindecați în grabă
Căci puterea ce ieșea
Din Domnul Isus Hristos
Pe toți dar îi vindeca
Și săreau atunci de jos
Domnul s-a-ndurat de toți
Dându-le dar vindecare
A-nviat chiar și din morți
Prin a Lui Sfântă-ndurare
Orbilor le-a dat vedere
Muților le-a dat cuvânt
Căci din Sine o putere
Îi umplea prin Duhul Sfânt
Pe ologi El i-a făcut
Ca să fugă pe picioare
Domnul Vieții cunoscut
A adus l-atâți salvare
Pe leproși i-a curățat
Și-a scos duhurile rele
Viață atâtora le-a dat
Ei să fie însuși stele
Domnul Isus s-a-ndurat
De cei slabi nenorociți
Pe atâți i-a vindecat
Ca să umble printre sfinți
Surzilor le-a dat auz
Muților iarăși vorbirea
Un duh nou și iar curat
Să țină neprihănirea
Plin de milă și-ndurare
Cu toți Domnul nost" a fost
Le-a dat multor vindecare
Și-n viață iar un rost
Cu-ndurarea Lui Divină
Pe atâți El i-a atins
O viață mai deplină
Să-i ducă-nspre Paradis
Pe toți Domnul i-a iubit
Dorind dar neprihănirea
Să-i îmbrace negreșit
Să primescă mântuirea
Și azi Domnul e Același
El ne vrea să fim ai Lui
Poftelor să nu te lași
Ci dă-i ființa Domnului
Că-n curând El va veni
Pe ai Lui să îi răpească
În veci dar a-i răsplti
Chiar în patria cerească
Fie-i slavă și mărire
Domnului Isus Hristos
Că-i a noastră mântuire
Și de ea s-avem folos
Glorie și-n veci onoare
Mirelui ce va veni
Să ne ia la sărbătoare
Unde ne va răsplăti
28-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mântuire
Dacă
Dacă pistruii-ar fi fost drăguți și dacă ziua-ar fi fost noaptea mare,
Iar varicela-ar fi fost frumoasă și minciuna n-ar fi fost minciună,
Viața ar fi fost încântătoare
Dar lucrurile nu urmează-acest traseu,
Pentru că dacă ele-ar ar fi mers pe calea bună
Eu, desigur, nu aș mai fi fost eu.
Dacă pământul ar fi fost cer și-atunci ar fi fost acum,
Dacă ieri ar fi fost azi și neadevărul adevăr
Viața-ar fi căpătat alt sens și alt parfum
Iar eu n-aș mai fi fost aici pentru-a privi lumea pe fereastră,
Fiindcă dacă lucrurile n-ar fi mers cumva-n răspăr,
Nici dumneavoastră n-ați mai fi fost, desigur, dumneavoastră.
Dacă frica-ar fi fost curajoasă și sferele pătrate,
Dacă jegul ar fi fost curat și lacrimile pline ochi de bucurie,
Lucrurile-ar fi părut mai just aranjate,
Deși-ar fi existat, oricum, alte disperări și-alte nevoi
Pentru că dacă-aici ar fi fost acolo, cel puțin în teorie,
Noi n-am mai fi fost, desigur, noi.
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr și minciună, poezii despre trecut, poezii despre frumusețe sau poezii despre existență
Mai târziu
Mai bine mai târziu decât deloc
Să afli gustul dulce-al împlinirii.
Aproape de soroc - ce nenoroc
Să fii în coada listei omenirii!
Sunt unii mai grăbiți la rezultat
Ce-aleargă explorând o șansă nouă,
Iar alții, însă, nu l-au mai aflat
Și-au pus pe piept mâinile amândouă.
Nu ești nici norocos dar nici perdant
Să fii printre acei loviți de soartă,
Prinzându-ți in extremis post vacant
Atunci când așteptarea-ți era moartă.
Așa vei defini cum ar fi fost
De nu-ți lua prea mult timpul simbrie
Și cât ai fi trăit de fără rost
De n-ar fi fost măcar târziu... să fie.
... Și totuși, mă gândesc: "la ce folos
de muguri ce pleznesc în prag de toamnă"
Când n-ai avut a ști ce-i an mănos?
Tristeți și nostalgii, atât înseamnă!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre noroc, poezii despre mâini, poezii despre muguri, poezii despre moarte sau poezii despre ghinion
VIȚELUL ȘI DIOGENE
Fiul vacii,-abia ieșit,
Ca vițel, dintr-un liceu,
Declarat nereușit,
La examenul prea greu
De-absolvire, fiind prost,
Și-a zis el, că și-nvățat,
Fără bani, tot n-ai un rost;
Altceva-i să ai palat,
Nu cum Diogene-a fost
Doar într-un butoi cazat.
Cum văzuse niște boi,
Că, ajunși parlamentari,
După votul dat de oi,
Erau astăzi pe cai mari,
Având vile, bani, femei,
Și-a dorit, normal și el
Un statut de bou, ca ei.
De aceea, s-a înscris
În partidul mare-al lor,
Împlinindu-se-al său vis
La scrutinul următor.
Cu statutul lui cel nou
În mărețul parlament
Din vițel ajuns, deci, bou,
Furând, însă foarte-atent,
Ca și ceilalți, a putut
Să-și procure, chiar urgent,
Tot ce-n minte a avut:
Bani și vilă, evident.
Și atunci, din al său post,
El mugi, cu lung ecou:
"Diogene-a fost un prost
Că n-a vrut să fie bou"!
poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parlament, poezii despre boi, poezii despre votare, poezii despre partide sau poezii despre palate
Re-boot
E un program, nu prea mai merge
Și, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi șterge.
Sistemul a pornit de-acum o viață,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Și-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câțiva nori, puțină ceață,
Dar, pe total, a fost o bucurie
Și sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl șterg ar fi o nebunie.
Voi încerca, sistemul meu să fie
Așa cum eu mă știu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori sau poezii despre bucurie