Întrebare

Tu te-ai întrebat vreodată
inimă de piatră seacă
când erai cu fulgi cernită
sau erai îndrăgostită:

"De ce-i moarte pe Pământ?"
sau
"De ce-i frig şi-n cuvânt?"

"De ce sunt multe păcate
Ce nu pot fi iertate?"

"De ce-s oamenii mai trişti,
fug de lume rătăciţi
cu viteza gândului,
ca arşiţa soarelui..."

Poate că-i un paradox
uităm să trăim frumos,
omul uită să iubească
gerul să-l mai domolească.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresie de iarnă

Roua îngheţată îşi lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciţi sau poate, chiar...
Îndrăgostiţi.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizaţi,
de viscolul întunecat
şi de-un dor blestemat...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă există atâtea rele, există atât de mult Bine în această lume. Doar să învăţăm să-l găsim. Nu avem altă lume în care să trăim. Iar, pentru cea pe care a creat-o, El merită să fie iubit. O lume în care oamenii uită să-L iubească pe Dumnezeu nu mai este o lume, ci un infern.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte ce-i frumos!

Când te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!

De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!

Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!

Admiră cerul plin de stele,
Şi cel întunecos,
Şi în bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu erai...să mă alini

De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Şi-n taină vise-mi sfâşâiau
Prin lacrimi şi cuvinte-spini

Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini

De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n aşteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.

Şi-un văl-tăcere fluturai
Din "tu şi eu" mijea un "nu"
Cu înveliş de-un "el şi tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.

poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!
Un om sau o umbră
Ce-şi caută crucea
În abisul încărcat de neguri şi amintiri?
Tu, eşti un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat şi integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine eşti tu?! Şi ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

În casă toţi avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenţii peste poate

Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această ţară
Fără cultură, fără morală

Nu mai avem justiţie
Suntem o ţară fără coerciţie
O ţară plină de egali
Conduşi din umbră de penali

 
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbaţii înecaţi în vin

Bărbaţii care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat

Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Şi noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată o îndrăgostită...

Odată, o îndrăgostită şi-a întrebat iubitul: "Prietene,
Ai văzut atât de multe locuri din lume!
Care crezi că este cel mai frumos din toate oraşele?"
El a răspuns: "Oraşul în care locuieşte iubita mea."

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,
Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!
Tu trebuie să-i uiţi căldura,
Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –
Şi-n gândurile mele,-n mine s-o face lampa mică.
Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot
Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie pace

Vreau să fie pace în lume,
Să nu fie războaie sau vărsări de sânge.
Să văd copiii cum se bucură de viaţă,
Dar nu o mamă care după copilul ei plânge.

Vreau să fie pace în lume,
Un cuvânt de mulţi venerat.
De alţii care au sufletul hain.
Pentru ei cuvântul acesta e un păcat.

Vreau să fie pace în lume,
De străbuni şi de bunei să nu uităm.
Ei au murit cu arma în mână.
Ca noi acum pace să avem.

Vreau să trăim în pace
Un cuvânt atât de frumos şi sfânt.
Să nu fie ură şi durere în lume,
Doar pacea să domnească pe pământ!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ

Pe acest Pământ al nostru
Rotitor şi material
Ceva, fără îndoială,
E greşit fundamental.

E prea multă răutate
Oamenii sunt învrăjbiţi
Nu mai ştiu ce e virtutea,
Sunt rebeli şi ipocriţi.

Dacă am pleca pe Marte
Sau pe Venus ori pe Lună
Oare am putea să facem
O lume cu mult mai bună?

Sau ar fi mai indicat
Să sărim ca o gazelă
Printr-o gaură de vierme
Într-o lume paralelă?

Dar o să ne fie dor
De acest Pământ de vis
Unde totuşi am putea
Să trăim ca-n Paradis.

poezie de Octavian Cocoş (21 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac de tăcere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "nu",
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu,
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "însă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "hai",
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai,
De ecouri mari de piatră vei fi râsă, vei fi plânsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "pleacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "taci",
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuşi", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi,
Când vor susura izvoare află c-a murit mânia.

Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă,
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfârşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins,
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt râuri pe aicea care merg spre noi cuminte,
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă "lume", şi "avere", şi "putere",
Să uităm cuvântul "dacă", să uităm cuvântul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1984)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresie de iarnă

Roua îngheţată îşi lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciţi sau poate, chiar...
Îndrăgostiţi.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizaţi,
de viscolul întunecat
şi de-un dor blestemat..

Ninge nefiresc de liniştit,
peste sufletele ce ard mocnit,
de atâta timp,
în care iarna a jelit,
natura care va renaşte,
atunci...
Atunci, când sufletul se contopeşte
cu poeziile unor poeţi,
ce-şi scriu cu mâinile tremurânde,
Poemele şi dorurile...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!