De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu erai...să mă alini

De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Şi-n taină vise-mi sfâşâiau
Prin lacrimi şi cuvinte-spini

Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini

De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n aşteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.

Şi-un văl-tăcere fluturai
Din "tu şi eu" mijea un "nu"
Cu înveliş de-un "el şi tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.

poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.

Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschizând calculatorul pentru a vă răspunde, m-am oprit din drum pentru a verifica ceva într-o carte a Tatălui meu. Şi cartea s-a deschis de la sine la un trifoi cu patru foi, găsit de el şi pus în carte. De câte ori el călca într-o livadă, după câţiva paşi se apleca şi culegea un trifoi cu patru foi. Era aproape miraculos. Poate că şi acum e un semn bun, de început.

începutul de la Tatăl meu, Lucian Blaga de Dorli Blaga (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Se făcea că erai sâmbăta sfârşitului meu
deliram
erai barbarul ce-mi despica sufletul
în mii de cratime,
mâna ce-mi cosea respiraţia
într-o ie cu motive de stea

te-am visat
rănile-mi adăstau fluturii morţii
din acea zi ce se apropia de sfârşit
fără ca ei să zboare

zborul le fusese frânt
de strigătul sângelui meu
prin irosirea vieţii

dimineaţa trebuia să fie răsărit
sau cine mai ştie

era, însă, delir...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neprevăzutul

Erai atât de al meu încât,
nimic nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum,
mi s-ar fi tăiat o mână.
Erai atât de al meu încât,
nimeni nu-mi putea scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept sau tăia o ureche!
Şi totuşi nimicul, un nimeni, timp nebun
mi te-a smuls din piept
căci te ascunsesem în inimă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar (n-am)

Nu ştiu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aş fi putut să-ţi dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.

Nu ştiu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.

Iubirea ne şopteşte calmă:
– Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Tu te-ai întrebat vreodată
inimă de piatră seacă
când erai cu fulgi cernită
sau erai îndrăgostită:

"De ce-i moarte pe Pământ?"
sau
"De ce-i frig şi-n cuvânt?"

"De ce sunt multe păcate
Ce nu pot fi iertate?"

"De ce-s oamenii mai trişti,
fug de lume rătăciţi
cu viteza gândului,
ca arşiţa soarelui..."

Poate că-i un paradox
uităm să trăim frumos,
omul uită să iubească
gerul să-l mai domolească.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă martorul este implicat în observare, adică e atent la pupilă, la respiraţie sau la erecţie, acela e doar un gând travestit în martor. Adevăratul martor nu ştie, poate doar să fie. Înainte de a învăţa gândul, îl erai, după ce gândirea se va stinge, îl rămâi. "Eu-Sunt" sau Martorul este beatitudine, nu gândire.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ales

Erai pe undeva... şi eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Şi din adânc de timp, IUBIRE-ţi trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu eşti lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în aşternut şi răvăşeşte-mi patul!

Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalţi să rătăcim în lumea norilor...
Eşti marea mea IUBIRE, acum am înţeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pătura albastră

De oboseală, de nesomn şi de toate,
m-am întins cu faţa la cer, fără să mă gândesc la nimic,
nici măcar la tine.

Ştii tu, cum ne ţineam de câte o bară de tren
(iar cititorul, pentru că şi el are dreptul poetic la legănare – o bară de tramvai sau de fluturi)
şi ne atingeam străin aşteptând coborârea,
tot astfel copacii, cu umbrele lor subţiri şi înfometate,
se atingeau şi priveau fără vorbe.

Din tălpi, din genunchi sau poate din spusele greierilor
am ştiut deodată şi chiar am vrut să exclam:
- Uite, copacul acesta eşti tu! Şi celălalt eu!
Am fost şi iarăşi vom fi!

Dar liniştea, liniştea pe care atât de mult o doreai la sfârşit,
şi atingerea mâinilor,
a umerilor sau a gândurilor lemnoase ale copacilor
sau poate cea din curgerea nisipoasă a stelelor – în lumina ce înlumina treptat totul –
m-au adormit pe o parte
şi, când am dat să te învelesc,
tu erai şi nu erai cu mine,
de oboseală, de nesomn şi de toate.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţia privirii

Ce crezi tu, fătucă hoaţă de privire,
C-ai să scapi cu una, două sau cu trei
Pofte de-alintare, pofte de iubire?
Ce-ai avut, hoţoaico, ochii să îmi iei?

Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată,
Te-am simţit în pâine, iz de cozonaci,
Până şi la groapă tu-mi erai lopată
Sau erai batista dată la săraci.

M-aruncase moartea spre înalt de ceruri...
Nici măcar acolo nu ai dispărut,
Te-ai făcut cărarea celor două feluri
De-a trăi ferice sau de-a fi pierdut.

Pierde-mă, pierdea-m-ai să mă pierzi cu tine
Sau mă du acolo unde fericesc
Cei săraci cu duhul, doritori de bine
Într-o altă lume. Mor ca să trăiesc!

Ce credeai fătucă, hoaţă de privire,
Că îmi scapi de-a pururi, că nu te-am văzut
Încleştându-ţi ochii, plină de iubire
În privirea-mi caldă când te-am cunoscut?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger pierdut

Frumoasa mea cu chip de înger n-ai aparut pe-acest pamant
Dacă erai, nimeni ca mine nu te iubea atat de mult
Şi poate intr-o adiere a vantului de primavara
Erai un ghiocel in floare sau un parfum de tamaioara

În veri toride, zile lungi,. ne indreptam inspre izvoare
Prindeam toti fluturii din lunci, ne bucuram arse de soare.
In toamnele tarzii si reci, cu ploi adanci ce sapa-n piatra
Mi-erai caldura din priviri si zambetul aprins pe fata.

Cand viforul batea in geam, spuneam povesti la gura sobei
Tu te jucai, eu te priveam, frumoasa mea din alte ceruri
Dar n-ai venit, asa a fost sa fiu bunica fara tine.....
Daca veneai frumoasa mea imi erai clona, stiu prea bine

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!