Dintr-un ciot de inimă

Nu am cum să câştig din pierderi.
Nu aici.
Poate tu, coborând printre pietre, dincolo,
poate o umbră când ţi-a rupt legăturile
tot mai slabe de acum încolo,
mai nesigure.

Mă tot gândesc cum ar fi dacă am da zilele îndărăt,
să-mi spui că a fost doar o glumă proastă sau aşa ceva.
Ce stupid!
Să facă alţii ceea ce ar fi trebuit să faci tu mai bine cu sufletul,
să-l repari,
într-o lume cu atâtea capcane,
un iad.

E timpul să-i înveţi, fiindcă au păcătuit.

poezie de Eli Gîlcescu (20 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pădurile vor fi mai fericite

... dacă voi ridica o cruce de jurământ
peste lunci şi ponoare,
într-un februarie mic şi al dracului – cum spune proverbul.
chiar dacă arareori trec să văd cum le-ar fi fost
printre orătănii, aşteptând să clocească găinile,
să înflorească muşcatele,
iar în mustul zăpezii să semene mazărea şi ridichea de lună.

Orânduindu-şi grădinile,
în timp ce nu se mai gândeau la altceva,
sau poate aşa li se părea când înfloreau cireşii,
când vatra ardea neîntrerupt,
iar seara, cu frunţile încreţite adesea,
cu ochii moleşiţi de oboseală,
abia îşi vedeau de odrasle.

La oraş, şi-au păstrat obiceiurile
mai ales cele bisericeşti, cu sărbători şi zile de post.
Doar visele şi-au găsit sfârşitul
unde se mai aude încă clopotul
parcă blestemând clipa
cum într-o alta, poate,
când nu mai era nimic de spus,
când nu mai ştiau să apere ce le aparţinea,
Dumnezeu o va face în locul lor
după Lege.

Apoi tot mai întuneric se lăsa.
Tot mai frig.
Şi cu cât se acopereau, îşi dezgoleau mai mult durerea,
de nu mai puteau isprăvi rugăciunea.

În această lume tot mai străină aşteptau vindecarea.
Iar pădurea, ca un ecou,
într-o nepăsare orgolioasă,
între ei şi Dumnezeu.

poezie de Eli Gîlcescu (13 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalţi. Pentru a fi capabil să-i ajuţi pe alţii, trebuie mai întâi să înveţi să te ajuţi pe tine însuţi. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alţii, se lasă luate de tot felul de gânduri şi de sentimente, pur şi simplu din lene. Ei sunt prea leneşi ca să lucreze asupra lor înşişi, dar le este foarte uşor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalţi. Aceasta înseamnă a fi fals şi ipocrit faţă de tine însuţi. Când un om se vede într-adevăr aşa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alţii - i-ar fi ruşine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-şi propria alegere şi propria decizie, să iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, şi din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalţi, un om trebuie să înveţe mai întâi să fie atent cu el însuşi. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alţii. Aşa cum suntem noi, nu putem face nimic.

P.D. Ouspensky în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o relaţie ideală, cred că ceea ce-i place ei trebuie să-ţi facă plăcere ţie. Ceea ce-ţi place ţie trebuie să-i facă plăcere ei. Şi-atunci nu mai contează cine investeşte mai mult. Aşa cum un părinte face tot ce poate pentru copilul lui şi bărbatul trebuie să facă tot ce se poate pentru fe­meia lui.

citat din Bobby Păunescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La mulţi ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înţeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ţi-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simţi bine; dacă nu ţi-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toţi mult prea trişti, ca să petrecem. Aşa însă, eşti printre noi, din nou, tu însuţi, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Şi deci, cât împlineşti?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai şi spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunţa numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunţi numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumeşti cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simţi bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 şi ceva de ani de acum încolo... Acum eşti încă nepermis de tânăr şi de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ţi-e tânăr, te vei simţi mereu tânăr, chiar şi după mai mult de 90 şi ceva de ani.
Alex: Ştiu şi eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă aşteptam, să-mi reproşezi... E doar un fel de-a spune; nu ştiam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ţi mai spun aşa, dacă nu-ţi place.
Alex: Nu, Luci... Ştii ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poţi să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moşule", "moşulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Ştii ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, aşa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum, cum...

Şi acum, cum să ne-ntâlnim,
Să-ngrijim iubirea noastră,
Dacă anii au trecut,
Dacă nu-i loc pentru asta?!

Şi-apoi, cum să ne vedem,
Să sperăm la zări albastre,
Dacă ochi-ţi s-au pierdut
Printre florile sihastre?!

Cum să-i spui dorului dor,
Când ţi-e inima tăciune?
Cum să mai gândim la noi,
Unde nu-i loc pentru mine?!

Ţi-am cerut atâta doar:
Să fii om, cum se cuvine,
Ţi-am cerut... dar, în zadar,
Nu mă auzeai pe mine!

Poate eşti, cu adevărat,
Suflet bun ori cine ştie?..
Şi tot zici: ai regretat...
Poate! Dar nu pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazzo: Rock, când nu faci ceea ce îţi zic eu să faci, îmi strici imaginea.
Rocky: M-am gândit că... Uite ce, m-am gândit că, dacă îi rup degetul, o să fie dat afară de la muncă, nu-i aşa? Nu o să poată să mai facă niciun ban...
Gazzo: Ei bine, nu mai gândi... Lasă-mă pe mine să mă ocup cu asta. Da, Rocky? De acum încolo lasă gânditul în seama mea. Tipii ăştia cred că noi conducem o instituţie de caritate sau ceva de genul ăsta, că o să scape basma curată. De acum încolo fă ceea ce îţi zic eu pentru că îmi dăunează reputaţiei. Înţelegi?

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ţi s-a întâmplat până acum a fost o binecuvântare pentru ceea ce eşti astăzi! Dacă nu ai fi avut parte de experienţele pe care le-ai avut, nu ai fi devenit omul care eşti şi poate nu ai fi reuşit să inspiri lumea prin ceea ce eşti şi ce faci! Fii recunoscător pentru tot ce ai trăit până acum, pentru clipa prezentă şi pentru tot ce vei trăi de-acum încolo! Toate au un singur scop, şi anume acela de a te ajuta să evoluezi şi să devii tot ceea ce poţi mai bine!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aşa cum..."

la începuturi sentimentele ardeau
aşa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu şi petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe şleau

apoi în avalanşe de cuvinte
aşa cum numai avalanşe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte

din colb stelar şi raze lungi şi reci
aşa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spaţiu dizolvată
am ataşat-o epitetului-de veci

şi ne-am pornit prin lume amândoi
aşa cum pot porni doar suflete senine
şi împletite-n aliaj de ştofe fine
cu coarde lungi din inima din noi

s-au stins şi rugurile noastre într-o zi
aşa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veşnicia ninge
şi-n lume nu mai e la ce trăi

ceva încă mocneşte, face fum
în tine mai mocneşte un tăciune
şi apelează când la raţiunie
când la inconştientul: "aşa cum..."

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândesc că ar trebui să fie cumva altfel, că nimeni nu poate muri conştient de sine, dacă ar fi conştient, ar încerca să facă ceva, să fugă, poate... Mă gândesc că nu mori niciodată aşa din senin, că ştii cumva înainte. Ceva se schimbă, ceva se schimbă aşa cum n-a mai făcut-o niciodată până atunci.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să-i "repari" pe ceilalţi atâta timp cât tu nu ai grijă de tine însuţi. Tot ceea ce faci în astfel de cazuri este să cauţi un refugiu în alţii pentru suferinţa şi îngrijorările pe care le ţii ascunse chiar şi de privirea ta. De aici provine o bună parte din suferinţa celor super altruişti: ei se aşteaptă ca şi ceilalţi să se comporte asemănător lor, însă reciprocitatea poate lipsi cu uşurinţă. Te-ai gândit cum ar fi să-ţi oferi ţie măcar jumătate din tot ce oferi celorlalţi? Oare atunci ai mai putea fi jucăria celor care "profită" de bunătatea ta?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!