Hamal
fiecare zi o scară
urc și cobor bagajul ei
pentru puțin
trec pe lângă uși închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi așezate în vreun dicționar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi țin respirația
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu și acest parfum al indiferenței
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuța de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irișii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceața mă împiedică
să văd lumea cu alți ochi
asemenea mie coboară și urcă
doar când găsește de cuviință că
joaca de-a baba oarba e pe sfârșite
cu primul pas în lume mă transform într-o
generație fără niciun dumnezeu
pun ziua pe roți un troler de companie
hurducăind pe străzi
cât să întindă nervii unora mai fără chef
de-a asculta un pic și din refrenul existențial
nicio noutate urc în mașină bagajul alături
să nu mi-l fure vreunul pe la răscruci
blochez ușile
urc treptele meseriei încetinel să nu zdruncin orgolii
iau poziția unei femei office
mă ridic la baza nazală a șefului în mândria acestei zile
ca și în altele piscurile existențiale sunt deja atinse
nu mai sunt locuri și oricum ar costa prea mult
pentru un buzunar delicat
aspirațiile sunt steaguri implantate în carnea vieții neviață
tot ce-mi rămâne e să muncesc pentru ceilalți
de aici cobor spre ceea ce mai rămâne din rămâneri
odată cu mine îngerii urcă și coboară ziua lor
mai îngrijorați ca oricând
niciun pisc vizibil
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre șefi
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
Citate similare
Visând într-o lume diferită
Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutorați,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
și nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăți,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ți se rupe inima într-o mie de bucăți.
Copiii au mult de învățat,
cum trebuie să repare
tot ce alții au distrus fără milă.
Adunați-vă și de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai prețioși și mai puternici,
ușor determinați pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.
poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre protejare, poezii despre protecție, poezii despre prejudecăți, poezii despre pictură, poezii despre nebunie sau poezii despre naivitate
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învățare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate și eu aștept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
și acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cuvinte, poezii despre amintiri, poezii despre sunet, poezii despre lumină, poezii despre galben, poezii despre dor sau poezii despre cărți
Străin de mine, străin de tot
Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viață,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu și suspin...
Dar nu mă plâng,
Încerc să depășesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieți, deși,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.
Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuși am,
Renunț la puținii prieteni
Pe care îi mai aveam.
Scot din buzunar
Un bilet spre o destinație,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, pașaportul fără viză.
Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.
Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câțiva mai mișună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieți fără stăpăn.
Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele șterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viață mai bună!"
Aștept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esență
Nu prefer o reală consistență.
Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.
Sunt conștient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul speranței'
Poate ultimul.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre viitor, poezii despre valoare, poezii despre trenuri, poezii despre prietenie, poezii despre plâns sau poezii despre plimbare
Nu pot rămâne aici
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.
În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre seară, poezii despre sat, poezii despre gânduri, poezii despre frică sau poezii despre cireșe
Steaua mea
Cu nostalgie pribegesc prin viața mea
Și comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Și de diamant sunt clipele fericite.
Urc și urc cu pași mici și ușori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai și căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
Că prin al meu destin așa mi-a fost dat.
Mă înalț anevoios și pașii -s numărați,
Mult a fost, puțin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Și în alt ținut eu voi ajunge.
În urmă mai privesc din când în când,
Să cobor desigur nu mai pot
Și așa eu urc, tot urc, până la cer
Și de acolo de sus aș vrea,
Să găsesc și să ating steluța mea.
Acum, la senectute, mă întreb firesc,
Voi reuși eu oare vreodată să strălucesc
Și lumină să aduc pe acest pământ
Prin a mea viață și al meu cuvânt
Așa cum sufletul îmi spune
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?
Sper și tot sper că în al nouălea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminița ce la naștere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă și să strălucească
Așa cum a vrut Pronia cerească,
Și cu lauri fruntea să- mi împodobească.
poezie de Georgeta Ganea (6 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre salvare, poezii despre naștere sau poezii despre fericire
Când eram copilă, tata îmi asculta visul
Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.
Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:
Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.
Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.
M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.
De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.
Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui mă arde...
Doamne!
Ce dor mi-e de viață...
Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.
Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut că părinții sunt devorați și după moarte.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre moarte, poezii despre copilărie, poezii despre aripi sau poezii despre Soare
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre învinovățire, poezii despre uitare, poezii despre tristețe sau poezii despre tată
* * *
urc cobor de iubire mor
nimic nu se aude
un oftat adânc frigul
frate prizonier în transă
urc cobor de iubire mor
sângele ultima scânteiere
coboară în tenebre limba
clipa străpunsă de-o stea
urc cobor de iubire mor
totul e murmur în tăcere
apa cunoaște piatra dură
strada salută limba scoasă
urc cobor de iubire mor
se vede toamnă moartă
frunza vântul îl sărută
altceva nimic de pierdut
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre apă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cu tine
Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viața se dezleagă
Cu tine-I tot și nu e șagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spațiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Și urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spațiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre ploaie
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019
poezie de Camelia Oprița (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea
e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărți și cărți
și lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aș îndrăzni să mă opresc aș simți același rău
e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alții
prea trecători prin viață mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiași singurătăți care
umblă și umblă bezmetică pe țărmul lui ovidiu
e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viața asta morbidă
e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâșnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc și
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot
asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine și toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre voce, poezii despre telefon sau poezii despre singurătate
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre păcăleli, poezii despre promisiuni, poezii despre jucării, poezii despre gură sau poezii despre existență
Cobor și urc
Când toți ceilalți consultă ceasul,
Eu timpul mi-l măsor cu pasul,
În metri... de secunde îl parcurg,
Din zori de zi și până în amurg.
Eu somnul mi-l măsor în vise,
Ce-s după pleoapele-culise,
Și-ascund o noimă de povești,
În care simt cum mă iubești.
Dorința mi-o măsor prin fapte,
Și-n miez de zi, și-n miez de noapte.
Din toate, câte am râvnit,
Doar prea puține am reușit.
Eu gândul mi-l măsor prin riduri,
Și îl aștern pe filă-n rânduri,
Pășind pe strania mea cale
Cobor la deal și urc la vale.
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre somn, poezii despre noapte, poezii despre miezul zilei, poezii despre miezul nopții sau poezii despre metrologie
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița
poezie de Camelia Oprița din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Infinitul are găuri
Infinitul are găuri,
Când le urc le și cobor
Într-un sens fără de sens,
Nu trăiesc și nici nu mor.
Hai cu mine să-mpărțim
Clipe din dureri celeste,
Lacrimile bucuriei
Din sfârșitul de poveste.
Infinitul are găuri,
Le tot urc sau le cobor,
Tu îmi ții fierbinte sensul,
Nu trăiesc și nici nu mor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit, poezii despre durere sau poezii despre bucurie
Dumnezeu a înțeles
îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunțe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri
mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine
mă privesc ca și când aș fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor
în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă
Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre verde sau poezii despre superlative
Îmi iau primăvara-n spate și alerg spre primul tren...
Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc și n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere și-s consoane în cuvânt...
Vânt și ploi au prins vocale și le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toți pașii singură și fără noi...
Să iau primăvara-n spate și să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Și să-mi regăsesc culoarea și dorința de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii și-al renașterii din neant, știu că-n primăvara asta am și eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet și un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi și găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată și refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viață, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineață plăteam lacrimii dobânzi...
Și alerg spre trenul vieții, să mă urc din mers spre-amurg, și s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puțin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zâmbet sau poezii despre zbor
De o vreme, n-o mai fac cu înverșunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârșit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Și atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăcește insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveștile, căutând starea de bine. Insule calde.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre insule, citate despre început, citate despre vânt, citate despre tristețe, citate despre suflet, citate despre sfârșit, citate despre inimă, citate despre imaginație sau citate despre iarnă
Sunt și deșteaptă, sunt și proastă. Sunt și frumoasă, sunt și urâtă. Sunt și curajoasă și fricoasă. Sunt bună și rea. Toate aceste caracteristici îmi aparțin. Și încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalți pentru că uneori nu le pot recunoaște în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aș putea recunoaște la ceilalți ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalității mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalți așa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalți. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalți se regăsesc și în mine însămi. Deseori fac lucruri prostești pentru că îmi doresc și eu, ca și tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea și iubirea celor din jur. Abia când renunți la măștile care te compun îți dezvălui măreția și perfecțiunea din tine. Acceptă că ai defecte și ai calități. Și de fiecare dată când arăți cu degetul spre ceva frumos sau urât amintește-ți că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Așa cum Jacques Salome spune: Și acum vorbește-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?
citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre viitor, citate despre trecut, citate despre realitate, citate despre prostie, citate despre promisiuni, citate despre perfecțiune, citate despre măști sau citate despre iubire
Viața e felul acela de a te numi supraviețuitor
revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închiși găsești drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuților
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schițând grimase de oboseală ori indiferență gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraș peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminți de aversiunea pentru mirosuri ieșite să-ți taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperișurile
zbenguiala în pajiște după fluturi și bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieții
te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu privește în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toți mulțumeștii la intrarea în lume
ne ținem de bare ne ținem de coduri fără maniere
coborâm și urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se miște independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoși am numărat cum se numără oile când n-ai somn
farmacii un fel de dovezi ale scrântelii generale nu mai concurează
la sănătate nu există podiumuri premii și alte poezii stupide
câteva saluturi se rup în muțenie le estompează maneaua curentă
poșta a întârziat să trimită bezele recomandate
îmi găsesc răvășite complimentele trimise din depărtări
mă frământă întrebarea de ce ne obișnuim cu răul
urc de cum aș avea niște pietroaie picioarele nu mă ascultă
și inhalez la greu mirosul de acru fiecare ușă ascunde ceva foarte vechi
la ușa mea singurătatea nici nu se mai uită pe vizor deschide veselă mă îmbrățișează
cât de mare se poate face dorul plecat din zori și până în clipa când zănateca îți sare de gât
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre supraviețuire sau poezii despre sfaturi