De o vreme, n-o mai fac cu înverșunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârșit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Și atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăcește insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveștile, căutând starea de bine. Insule calde.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre insule
- citate despre început
- citate despre vânt
- citate despre tristețe
- citate despre suflet
- citate despre sfârșit
- citate despre inimă
- citate despre imaginație
- citate despre iarnă
Citate similare
Poveste dispărută
Ivan, dragul meu,
cum este viața ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat și liniștit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanța dintre sufletul tău, Ivan, și inimile noastre
este exact distanța dintre kazacioc și Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simți decât un fel de greutate în piept
și mai simți inima ta înălțându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
își găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporționale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată
dar pe care îl cunoști prea bine
și, poate că, de fapt, te cheama Jean sau Giovanni,
sau Juan sau Yannis sau Johannes
sau poate că avem cu toții alte și alte nume
dar a rămas stabilit așa din trecutul în care
răutatea și viclenia s-au mutat pe Pământ
din poveștile pe care nimeni nu le mai știe, nimeni...
și toate blestemele au căzut ca o ploaie rea
Ivan, dragul meu, și tu, Giovanni, și tu, Ioane,
știți voi ce ploaie rea și vicleană
ne cade pe umeri, pe granițe și pe cele câteva zile rămase
iar nume după nume vor fi strânse laolaltă în strălucirea mileniului
după care vom fi cu toții uitați pe pământ
poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre teatru
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...
Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simțim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuși...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracțiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai șovăitor și infim pas
făcut în spațiul propriu,
nici măcar,
o singură ființă întâlnită de-a lungul vieții,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde și câmpuri formă,
care alcătuiesc viața fiecăruia dintre noi,
iar viața este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viața lui,
îți va face loc în ea,
tu nu trebuie să te bați pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forța în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Amintește-ți mereu că prietenii adevărați,
nu-ți sunt cei care sunt lângă tine
când ești fericit,
ci cei care îți sunt aproape,
când ți-e cel mai greu.
poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre superlative, poezii despre valoare, poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde, poezii despre prietenie adevărată sau poezii despre prietenie
Pentru început
Uneori pare că traiești în zadar,
Și viața nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge și Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.
Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele și focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.
Recunosc, și eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar și de mine,
Sălășluiește ființa de foc a tot ceea ce am scris.
Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îți dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina și viața e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaș balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăște poezia de aur
A Sufletului.
poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre foc, poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre visare sau poezii despre victorie
Un pic mai în aer
Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munții cei mai
obraznici față de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
și mai observ că noi n-am simțit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunță mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereți.
Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simțim mișcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noștri părinți,
făcând să iasă din noi și dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu niște
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.
Tot mai sus, așa trebuie să se întâmple!
Trebuie ținute în mâini și auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munți, tangoul ăsta sarcastic
și totodată risipitor între micimile
harnice și fortărețele care trebuie să moară
pentru noi,
acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
țină cont de nații,
învățându-ne și versurile să se
dea cu pauzele de pereți.
poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre munți, poezii despre iubire, poezii despre dans, poezii despre versuri sau poezii despre tango
Solar
Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.
Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.
Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.
Fac cald și eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.
Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!
... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre Soare, poezii despre lumânări, poezii despre infinit sau poezii despre cunoaștere
Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre spaimă, poezii despre schimbare, poezii despre ochi, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii
de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
așa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naștere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
și eva
și păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorință
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne
poate că a zâmbit un pic și ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau și niscai stele
un pic de soare
o lună
și alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
și un urmaș
ca lumea să fie întreagă
nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoții numesc enoriaș
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă știe
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
așa
în loc de conștiință
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai știu unde
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre erezie, poezii despre promisiuni, poezii despre nebunie sau poezii despre naștere
O noapte înafara ființei
nu nu sunt supărăcios și nici
impulsiv nu sunt deși aș putea
să lansez înjurii sau alte cuvinte
teleghidate din mine
în astfel de cazuri
am descoperit că
e mai bine să mimez tăcerea
și să privesc în viețile altora
precum Dumnezeu
chiar dacă gestul pare să fie
doar o simplă piesă de schimb
m-am hotărât să nu mai cred
în surogate și nici în gesturi
ambalate frumos
atâta timp cât viața
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool
dar nici în liniștea proptită de colț
ca un bețiv provincial care-și
îndeasă privirea în sticla cu vodcă
nu cred...
oricum nu-mi pasă ce va crede lumea
foarte posibil și cu multă insistență
mă va arăta cu degetul și
va coborî în mine
ca într-un puț părăsit
așa că nu-mi rămâne decât
să caut alte refugii sau
să rămân chircit în
scobitura nopții până iese
din depou prima locomotivă
dimineața devreme când lumina
nu este conectată la zi
și să mă duc...
nu mă va recunoaște nimeni
voi călători până în ziua în care
voi învăța să trec printre oameni
și în sfârșit poate mult prea târziu
îmi voi suspecta liniștea de trădare...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre învățătură, poezii despre tăcere, poezii despre trădare, poezii despre trenuri sau poezii despre sfârșit
Doamnă
Doamnă, cât de străină vreți să-mi păreți, atât
de pur și inocentă vă simt, cât de străină vreți
să îmi fiți, Eu atât de mult vă simt și mă pierd
doar la gândul că totuși îmi veți răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârșit de timp ori de Noi!
Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduți în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem și Noi amândoi, în clipa de față!
Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători și la fel de
,, necopți", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiți o dată!
Doamnă, să-mi mai vorbiți o ultimă dată și
să-mi mai trăiți o ultimă clipă și promit că îmi
va fi îndeajuns să iert și să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineața și toamna,
zilele toate și toate anotimpurile dintr-o dată!
Doamnă, să nu știu acea dată, nu vreau și nici
să vreau a ști, să nu-mi spuneți, oricum, sunteți
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai știe de cine, oricum, așteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat și acum!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre anotimpuri, poezii despre voce sau poezii despre verde
Pic, pic!
Pic, pic! Uite-o picătură mică!
Pic, pic! Picătura, uite-o, pică!
Pic, pic! Ploaia repede a venit,
Pic, pic! Primăvara a sosit.
Pic, pic! Picătura-i pe tavan,
Pic, pic! Alta cade în cazan;
Pic, pic! Ploaia pică tot mereu,
Pic, pic! Ce m-aș mai juca și eu!
Pic, pic! Copiii s-au supărat
Pic, pic! Și în casă au intrat.
Pic, pic! Afară ei nu mai iasă,
Pic, pic! Acuma ei stau în casă.
Pic, pic! De ce stați, măi, supărați?
Pic, pic! Veniți jos să vă jucați!
Pic, pic! În casă voi stați frumos,
Pic, pic! Dar mai bine veniți jos!
Pic, pic! Vântul norii a gonit,
Pic, pic! Soarele iar s-a ivit.
Pic, pic! Aerul s-a încălzit,
Pic, pic! Picătura s-a topit!
Pic, pic! Picătura nu-i pe tavan,
Pic, pic! Nu mai cade în cazan!
Pic, pic! Ploaia nu pică mereu,
Pic, pic! Acum m-oi juca și eu!
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre jocuri, poezii despre vânt, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre frumusețe, poezii despre copilărie sau poezii despre aer
Doamna directoare: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă nu are o diplomă.
Jenny: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă are o dilpomă. În orice caz, nicio femeie.
Doamna directoare: Prin urnmare ceea ce fac eu nu contează? Sau ceea ce face domnișoara Stubbes, sau doamna Wilson sau oricare dintre cei ce lucrează în această instituție? Pentru că niciuna dintre noi nu ar lucra aici dacă nu ar avea o diplomă. Știi asta, nu-i așa? Da, într-adevăr este greu și plictisitor să înveți...
Jenny: Foarte plictisitor!
Doamna directoare: Poftim?
Jenny: Este greu și plictisitor să studiezi. Este greu și plictisitor să înveți. Prin urmare, ceea ce îmi spuneți este să mă plictisesc, și iar să mă plictisesc. Îmi cereți să mă plictisesc toată viața de-acum încolo. Stupida asta de țară este plictisitoare! Este o țata lipsită de viață, tristă, fără culoare! Oricum este posibil ca rușii să ne bombardeze în orice clipă. Iar eu trebuie să aleg: să fac ceva greu și plictisitor sau să mă mărit cu... evreul meu. Și să plec la Paris, Roma și să ascult muzică Jazz, să citesc, să iau masa în restaurante elegante și să ma simt bine! Nu mai este neveoie să ne educțai, doamnă Walters. Trebuie să ne spuneți de ce o faceți.
replici din filmul artistic O lecție de viață, după Lynn Barber
Adăugat de Dana Țugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre învățătură, citate despre posibilitate, citate despre muzică, citate despre lectură, citate despre jazz, citate despre femei sau citate despre adevăr
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre păcăleli, poezii despre jucării, poezii despre gură sau poezii despre existență
În alte sfere
De ce sunt eu pe lume, când toți suntem la fel?
Aceleași fapte bune, același caracter
Aceleași fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierți și iar greșesc!
Eu sunt la fel ca tine, căci suntem ființe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să știi!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji și cu probleme
Cu aceste haine, ce nu țin cont de vreme.
Vom fi la fel cu toți, chiar și după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Și în alte sfere și într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!
De găsești ca mine, înghețați de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Și dacă vor măcar puțin să înțeleagă!
Căci misterul vieți, nimeni nu-l dezleagă!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre ninsoare, poezii despre iertare, poezii despre greșeli sau poezii despre gheață
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre sărut sau poezii despre plâns
Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Și, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Și dacă e "gol"
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârșit,
Doar "suspendată clipă" infinit?
Și dacă Nimicul e pur și simplu nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, și nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu știe și nici n-a știut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Știu că nu știu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre filozofie sau poezii despre cuvinte
Început sau sfârșit?!
Frunze uscate foșnesc peste deal
Glasuri de îngeri răsună-n Ardeal
E toamnă- n oraș și plouă meschin
Îngerii cântă imnul divin
Spre școlă plutesc sau aleargă zglobii
Chipuri de îngeri transformați în copii
Dar vai cât de tristă e ziua de azi
Fericirea a rămas undeva printre brazi
Ce tristă e ziua fără careu
Cu masca pe fețe la separeu
E frig și mă doare îmi vine să strig
Aș mușca cu putere dintr-un simplu covrig
Dar n-am voie s-ating decât sticla cu spirt
S-mi ascund zâmbetul să nu fac niciun filrt
Nu mai știu cine ești nu mai știu cine sunt
Început sau sfârșit prezent sau absent
Într-o lume ce vrea să trăiască concret
Am ajuns să trăim doar la modul discret
Frunze uscate foșnesc peste deal
Început sau sfârșit... la noi în Ardeal
poezie de Florentina Danu (13 septembrie 2020)
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre tristețe sau poezii despre oraș
Femeia
Femeia este ceva minunat
În viața fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viața frumoasă
Chiar și cu o vorbă duioasă
Și-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar și când e rău,
Ea știe mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viața dragă.
Femeia-n viața fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu și niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură și nu frige.
Ea îl iubește zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Și chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.
Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înțelegi,
O simți, dar este greu să o atingi.
Și inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar și atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.
Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândește diferit față de bărbat
Și duce la sfârșit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.
Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău prețuite
Pentru că insuși cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.
Femeia este ca un talisman
Și peste tot bărbatul dorește s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Și îl păzește de tot ce este rău.
Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Și face din el un învingător
Chiar și atunci când e pe locul doi.
Nu poți cunoaște o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca și cum ar treubui să zbori la stele.
Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaștem un ideal necunoscut,
Ca să cunoști măcar puțin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.
Fară femeie viața unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Așa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm și să le prețuim.
Și chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Așa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greșit
Sau poate puțin noi le-am iubit
Și vor să le iubim puțin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.
Și ele sunt ceea ce ne-am dorit
Și nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Și să le arătăm tot ce simțim.
Femeia iubește-o zi de zi,
În brațe mereu trebuie s-o ții,
Că daca ea va obosi
Viața frumoasă noi nu vom mai simți.
Și de aceea trebuie să știm
Cum să le-alinăm, cum să le prețuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.
poezie de Serghei Țurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre dorințe, poezii despre bărbați sau poezii despre femei și bărbați
Depresie de toamnă
În acest an de stihii năpădit
Și încărcat de ură mult prea crunt
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.
E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeți rodesc în suflet și-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, măntorc în amintiri
Și anii mei îi simt tot mai puțini.
Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai știu ce-nseamnă să iubesc
Și-n inima-mi se adună mult venin.
Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viață mi-l târșesc...
Și vorbe de ocară, al meu glas
Despre-al meu trup și suflet des rostesc.
Și gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc,
Dorințe vagi de trecere-n neant...
Doar despre morți îmi place să vorbesc
Și tot mai des cu huma sunt galant.
O! Ce fior năvalnic ar putea
Să-mi salte ochii stinși către azur?!
Să lumineze stearpă viața mea
Să mă simt tânăr și să mă simt pur.
E prea târziu, aceste-s doar visări,
Regrete, doar regrete mă-nconjoară...
S-au stins ale speranțelor vii mări
Ființa mea tânjește să dispară...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Amintirea e probabil o casă de zăpadă
A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.
Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.
Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.
Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre păduri, poezii despre iarnă sau poezii despre frică
Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât știu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună și care servește misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care știu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Și cel mai tare este că deși uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mișc, devin din ce în ce mai angrenat și mai fericit cu ceea ce fac.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre superlative, citate despre fericire sau citate despre devenire