Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Scrisoare de dragoste pentru laleaua din glastră

în vaza de aramă cu încrustații simetrice
trăiește laleaua mea galbenă
de care m-am îndrăgostit începând de ieri
o privesc pe furiș când nu e atentă și îi admir
petalele tulpina frunzele postura princiară
tot timpul laleaua mea tace
m-am temut să nu o fi supărat cu ceva
dar mi-a dat de înțeles că nu este cazul
eu însă îmi fac griji de aceea
mi-am luat inima în dinți și i-am scris
o scrisoare pe care i-o voi citi astă seară
(nu sunt sigură că ea poate citi și nici nu i-aș pretinde așa ceva)
prin care îi voi cere iertare
pentru orice gest sau cuvânt nepotrivit
pe care din nesăbuință doar
e posibil să-l fi făcut ori rostit
apoi îi voi mărturisi dragostea mea platonică
și fără de speranță pentru că
iubirea dintre un om și o floare este un delict
atât de înspăimântător încât ceilalți
ne-ar privi cu oroare cu dispreț cu milă
ceea ce ar fi de nesuportat pentru amândouă
dar mai ales pentru mine care știu
că mila oamenilor este cea mai perfidă otravă
care îți poate fi inoculată în sânge
de aceea ne vom păstra sentimentele
ascunse de ochi străini
pentru tot restul zilelor noastre
adică una sau două sau chiar trei dacă
dumnezeu va fi îngăduitor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nuvoi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
stau în genunchi în fața ei,
mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...

... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Păi... Pe sora mea a sărutat-o!
Maria: Pe sora ta?! Pe care dintre ele?! De fapt, le-a sărutat pe amândouă! Dar, dacă te referi la Ly, situația era diferită. Încerca să-i dovedească astfel ceva. Desigur, nărodul n-a ales cea mai potrivită cale pentru a-i dovedi, însă... Mihai nu s-a supărat, în cele din urmă a înțeles totul, ai văzut.
Nick: Pentru el nu s-a nimerit fie acolo, de față, când s-a întâmplat. În plus, ei sunt colegi, prieteni...
Maria: Așa-i, Mihai nu s-a nimerit fie acolo, dar chiar dacă ar fi fost de față, tot ar fi înțeles în final...
Nick: Poate Mihai ar fi înțeles, dar eu nu sunt ca el. Eu nu pot înțelege.
Maria: De ce nu? Străduiește-te! Chiar și Lia, sora ta, care i-a surprins atunci, a înțeles. De ce nu și tu?
Nick: Lia... E adevărat că și ea a înțeles, dar după cum ai spus, situația e diferită, foarte diferită, pentru că... Adevărat, ele îmi sunt amândouă surori, dar... La naiba, tu ești soția mea! Adică, știu că nu e nimic oficial, sau legal, cu acte și ce-ar mai trebui, dar... Asta nu schimbă cu nimic situația! Adică... Eu... Te iubesc... Și... Și...
Maria: Nick, dragul meu... Și eu te iubesc, prostuțule! Nu știai asta?! Te iubesc. Mult, foarte mult! Legal, oficial... Hmm; nu contează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată pașii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Și nu știu dacă vor fi fost suficienți!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremației, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar știu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înțelepțire!
Dar știu precis , niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseții nu le voi fi ținut seama...
Poate le-am spus de prea puține ori!
Dar știu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reușite, din cauza propriei dureri!
Dar știu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptății și Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai alerg, ca ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, diminețile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulțumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spațiul și Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuși!

poezie de (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei mă zăpăcești, de tot?! Lia, îmi trasmiți semnale contradictorii! Cum ai vrea înțeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că așa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am te rog doar să fii înțelegător cu mine și să ai răbdare și s-ar putea obții ceea ce îți dorești atât de mult, adică, prietenia mea. Și nu-ți dau speranțe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ți cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ți dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci și înțelegător și răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puțin deocamdată. Reține, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ți-o port, de atâta timp; ea îmi dă forța necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente și vii
Limba mea, cea română, te învață fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecați de acasă peste mări, peste țări
Milioane de frați și surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim și iubesc
Mă hrănește din cărți cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiți și trăiți har ceresc...

Și-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Și-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de (2019)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Și totuși, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru te iubește. Și tu pe ea. Nu-i așa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înțelege! Nu vreau punem în discuție sentimentele mele. N-am de gând mă destăinuiesc față de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă ești îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguț și amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea și să știi voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan și nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, știu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Știu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ții chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Știu, am remarcat; bun și frumos în același timp. Pe deasupra, chiar inteligent și manierat; până și tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simți tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te- minți dacă aș spune nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l privește.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbești astfel?
Maria: Pentru el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aș fi întrebat așa ceva. Intuiție, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o privește, din felul în care-i vorbește, din atenția cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deși ea e mai rece față de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea te înșeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Și atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am mă resemnez, mami. Pot înțelege că nu-i de mine; nu vreau țintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Și tu meriți tot ce-i mai bun. Ești potrivită pentru el sau oricare altul. Meriți...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparține ei, celeilalte... Și nu vreau mă amestec între ei doi.
Eleonora: Și atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulți chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai reziști?
Maria: O reușesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Blondo, trebuie înțelegi un singur lucru, ca totul fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînțelegere și atât, o neînțelegere pentru care, în mare parte și Lia este vinovată, iar ea știe foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm căutăm acum țapul ispășitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greșeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru , indiferent de câte sau ce motive avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple așa ceva! Pentru problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poți fi sigură că atunci a fost pentru prima și ultima oară în viața mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nuvoi mai atinge tot restul vieții de țigări și băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de șampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Și câte o cafeluță pe zi, dimineața. În rest, sub nici o formă n-ai mă vezi cu băutură în mână! Și nici cu țigări, la care am renunțat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanță. Dar am voință și știu că pot! De aceea voi reuși ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Și nu vreau mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alții. Altfel, ce-aș deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteț pentru a nu lăsa să mi se întâmple așa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conștient de faptele mele. Și am de gând mă păstrez în continuare astfel. Ai înțeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Și mă bucur aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred vă puteți întoarce liniștiți în oraș. Eu nu intenționez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne gonești... Cred că ar fi mai bine rămânem totuși cu tine, cel puțin o vreme, nu ca te verificăm sau să te oprim de le cine știe ce. Recunoaște că e totuși mai plăcut decât fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneți. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trec printr-o perioadă foarte grea din viața mea. Nu intru acum în detalii, îți spun doar că m-am decis mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, Modest, și pentru toți cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari și mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie luptăm împortiva naturii cu toate forțele noastre. În ce mă privește, voi face tot posibilul mă căsătoresc anul ăsta, și, dacă-mi lipsește curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îți dai seama cât de dureros este pentru mine să știu că oamenii simt milă pentru mine și mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc mă căsătoresc sau, oricum, să am o relație publică cu o femeie, ca închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ținut minte

Găsesc în ceilalți oameni ceea ce caut.
Dacă îl caut pe Dumnezeu, îl găsesc pe Dumnezeu.
Dacă scotocesc după lucruri urâte, găsesc lucruri urâte.
Eu, de fapt, selectez ceea ce doresc – și asta primesc.

O viață fără provocări înseamnă a merge la o școală
unde nu se primesc și nu se învață lecții.
Încercările nu vin pentru a mă deprima sau pentru a mă doborî,
ci pentru a mă instrui, a-mi arăta direcția și pentru a mă întări.

În înțelepciunea și în planul iubitor trasat de Tatăl
nicio povară nu-mi este pusă pe umeri fără un scop
și nu există urgențe și nici supărări care să mă doboare –
mi-au fost date puterea și însușirile necesare pentru a le depăși.

O viață rotundă și împlinită nu este determinată
de circumstanțe exterioare sau de favorurile altora.
Acestea sunt tangențiale, dar nu sunt sursa.
Fericirea sau nefericirea vin din felul în care gândesc și simt.

Niciodată nu voi putea pierde ce este-al meu,
nici nu voi putea stăpâni ceva care nu-mi aparține.
Nu mă voi eschiva niciodată în fața unei probleme:

Ori mă va urmări mereu, ori voi intra într-o alta asemănătoare,
deși s-ar putea aibă altă înfățișare sau alt nume.
Nu purta grija zilei de mâine.

Astăzi este ziua de ieri, cea care-ți provoca angoase.
Nu bate niciodată la o ușă închisă:
Așteaptă se deschidă și atunci treci dincolo de prag.

O persoană care a intrat în viața mea
a intrat pentru a mă învăța ceva
sau pentru a învăța ceva de la mine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi și acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu știu dacă înțelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit și din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereții.

Ea a fost demult, foarte demult, și sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o ființă care n-a avut când să guste viața, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Paulo Coelho

Voi privi totul și pe toți ca și cum ar fi pentru prima oar㠖 mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obișnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de așa ceva sau nu îi dau importanță. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui și la și la umbrele cărora le dau naștere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face sufăr, pentru că suferința nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca și cum ar fi prima și voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am știut niciodată se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleași locuri de nenumărate ori și am spus "Bună ziua" acelorași oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învățat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalți, dorindu-mi ca toți înțeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaț㠖 chiar și atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen și colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipsește ceva: tu. Nu ești aici și știu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat știi ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipsești. Și în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puțin așa cred. Și era foarte drăguț, iar eu l-am alungat și nu știu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la ușa mea într-o bună zi, dar nu este așa. Tu ești undeva în lumea asta și îți urmezi visele și eu vreau faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viața. Și îmi este foarte greu să fac asta pentru că știu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situația asta, visatul cu ochii deschiși, fuga nu ne fac bine. Așa asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa cum probabil știi, convingerile sunt puncte de vedere pe care le avem asupra lumii, însă ele nu sunt realități. Sunt doar punctul nostru de vedere. Convingerile se schimbă. La început pot să am convingerea odată ce îmi găsesc jumătatea, rămân cu ea pentru întreaga viață. Apoi, după divorț, am convingerea că iubirea adevărată nu există. Apoi, pot să îmi schimb convingerea înțelegând că iubirea este și a fost tot timpul în mine. Adevărul meu interior se schimbă, la fel și convingerile, pe măsură ce trec prin viață și dobândesc experiență. De aceea, e foarte important fiu atent la ce îmi spun. Ceea ce cred cu tărie, apare în viața mea cel mai des. Dacă am un copil și întru în mall, văd cel mai mult magazine specifice pentru copii: scutece, jucării, materiale educative. Creierul meu este făcut să vadă ceea ce este important și prioritar pentru el. De aceea, dacă țin în brațe o convingere de-a mea limitativă, creierul meu mă va ajuta văd doar confirmări ale acestei convingeri. Dacă cred toți bogații fură, când voi vedea la televizor un corupt, voi spune "AHA, știam eu că am dreptate și cunosc adevărul". Iar asta te oprește vezi ceilalți 100 de oameni de afaceri de la care îți cumperi pâinea, chiloții și gresia care sunt perfect cinstiți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu tot sunt om!
Eu tot sunt om: ca tine, ca el, ca ea
Și mereu voi rămâne așa,
Dar totuși nu v-am crezut...
În stare de așa ceva.
Poate nu sunt un matur
Dar și copiii oameni sunt
Chiar dacă nu ați crezut,
Eu tot aceea sunt.
Orice face pentru voi
Orice, fac pentru mine.
Dar totuși... cred în sine
Că, nu sunt respectată.

(10 septembrie 2022)
Adăugat de Lașcu LuminițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

Poezii discontinue

Poezii discontinue


Realitatea înfricoșătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum putea explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – și că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Și poate voi mai scrie încă multe.
Deși-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-și proclamă-întotdeauna existența.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existența ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Și realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită te fi născut.

Nu știu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar știu că trebuie fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Și fără ideea alții aud ce gândesc,
Pentru gândesc fără gânduri,
Pentru spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Și m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aș fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenție
de-a mea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.
Lev Tolstoi

E adevărat, am acum conștiința dureroasă a trufiei pentru că celelalte ispite au slăbit, dar, punând între paranteze bătrânețea mea, trufia rămâne una dintre cele mai păgubitoare ispite. E păgubitoare mai ales pentru că înlocuiește sentimentul religios sau conștiința. Și de aceea e poate cea mai rea, cea mai vătămătoare dintre ispite. Pentru alții, e periculos, respingător desfrânatul, zgârcitul, mâniosul, mincinosul, dar pentru mine cel mai rău este omul trufaș, cel care face totul de dragul părerii oamenilor. Pentru celelalte ispite există o limită, la acesta din urma nu există nici una.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Îndrăgostirea este despre sex. Relații de cuplu sunt despre iubire și dăruire. În sex, am o nevoie uriașă pe care o vreau satisfăcută. În iubire, am de dat timp, energie, resurse și tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt elimine suferința din viața lui, și să pot contribui măcar un pic la starea lui de bine și fericire. Iubirea nu există când este pretinsă și cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim. De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmărește interesul individului. Mulți se vor revolta și vor spune "dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit". Ok, și când celălalt îți întoarce spatele și nu apreciază ce faci și nu îți răspunde cu aceeași monedă, cum te simți? Cum te simți când ești îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva? UPS! Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine își poate descoperi și dezvolta capacitatea de a iubi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Luci, te rog... Aș dori ... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îți este frică de mine? Încă îți mai este? Și ție?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aș vrea te cunosc mai bine, -ți descifrez secretele... Aș vrea te pot înțelege, dar nu voi reuși. Nu atâta timp cât nu ești foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă ști, poate ar fi mai bine. Oricum, așa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aș fi, sunt totuși îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebunește de tine! Și nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani și ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Și chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunț! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul te cuceresc, odată și odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci -ți cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur ți-am spus și că știi... Că te iubesc! E totuși un început. Iar pe moment, mă mulțumesc și cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook