Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ar trebui să ştii ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu eşti responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur şi simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect faţă de Sid, nici faţă de mine, poate că... nici faţă de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îţi dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăţi că eşti împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aş fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am şi făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Şi tot din cauza asta ţi-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauţi, să uiţi de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existenţa ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reuşeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greşit, dar aşa mi-ai dat tu de înţeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înţelegi aşa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu şi gândeşte! Ce altceva aş fi putut înţelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în faţa localnicilor prezenţi acolo, doar ai văzut cum am reacţionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Bine, scuză-mă... Şi cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuşi, cu bine.
Lia: Şi totuşi, cum ai reuşit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ţi-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanţă. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulţumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Şi totuşi, ce căutai în oraş?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniştit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniştit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situaţia, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcaţi, îmbrăţişaţi. Maria a reuşit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Eşti sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrăţişaţi, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuşi m-a asigurat că totul este în ordine. Blonda a reuşit să-l convingă, iar eu eram mulţumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reuşit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Aşa e. Să nu uiţi acest lucru!
Lucian: Ce vrei să spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poţi să intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Şi eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, dacă insistaţi... Nu ştiu dacă ar trebui să vă spun... În fine, n-am nimic de pierdut. Deci, e vorba despre...
To Kuny: Presupun că despre colega ta, frumoasa domnişoară Lia.
Lucian: Cum de v-aţi dat seama?
To Kuny: Ah, dragule, crezi că era atât de dificil?! Voi, tinerii ăştia... Mereu aveţi acest gen de probleme. Deci, ce-i cu domnişoara?!
Lucian: Păi, după ce-am părăsit apartamentul fiului dumneavoastră, m-am plimbat prin oraş, de aceea am întârziat şi aţi fost nevoit să mă aşteptaţi. Iar într-un parc, m-am întâlnit cu ea. Dar nu era singură. Era împreună cu... Sid!
To Kuny: Sid?! Asta te deranjează atât de mult?
Lucian: Da... Eu... Nu ştiu... N-ar trebui să mă deranjeze, dar... Când i-am văzut împreună, în acel parc...
To Kuny: Off... Dragostea asta! Vă suceşte minţile la toţi! Văd că şi tu eşti gelos, din cauza domnişoarei. Şi te mai mirai de fiul meu...
Lucian: Nu, tocmai, că nu mă miram deloc, pentru că... Îl înţeleg perfect!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, să înţeleg că ai avut probleme cu blondina?
Lucian: Nu, nu chiar cu ea, deşi poate că şi cu ea, puţin. Mai mult însă, cu Nick.
Lia: Cu Nick?! Nu înţeleg... De ce cu el?
Lucian: Ai răbdare şi vei înţelege imediat! Deci, după ce blondina s-a convins că nu era nimic interesant de văzut pe computer, s-a hotărât să-mi spună ceva, în legătură cu Nick. Era îngrijorată din cauza lui, deşi nu mi-am dat prea bine seama de ce. Am încercat să o conving că totul este OK şi n-are motive să fie îngrijorată; nu ştiu în ce măsură am reuşit.
Lia: De ce era îngrijorată?
Lucian: Spunea că Nick nu e încă pregătit să ne însoţească pe Terra, că a încercat să stea de vorbă cu el, însă nu părea interesat de subiect. În fine... Nu despre asta vorbeam, altceva doreai să afli. Pe măsură ce vorbea, devenea din ce în ce mai agitată. Aşa că am decis să încerc să o liniştesc. M-am ridicat de pe fotoliu şi am îmbrăţişat-o uşor, prieteneşte doar. Imaginează-ţi că a şi plâns.
Lia: Cine? Blondina?!
Lucian: Da, ea. De ce te miră?! În final, reuşisem să o calmez, doar că, din nefericire, înainte de a mă îndepărta de ea, a apărut Nick, surprinzându-ne în acea poziţie compromiţătoare. Îmbrăţişaţi.
Lia: Ah, asta era... Şi el ce-a spus?
Lucian: Mai şi întrebi?! Ce-ar fi putut spune? Închipuie-ţi! Ceva de genul: "Mai întâi sora mea, apoi chiar soţia mea..." Asta a spus!
Lia: Hmm; îmi închipui... Păi... Felicitări! Mereu reuşeşti să intri în astfel de neînţelegeri.
Lucian: Un moment! Aşa cum ai spus tu, a fost doar o neînţelegere! Nimic mai mult! N-aveam de gând să-i fac ceva blondei, doar nu eram cretin! Nu s-a întâmplat nimic între ea şi mine!
Lia: Nici măcar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, bineînţeles! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o sărut! Voiam doar s-o liniştesc, atâta tot!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu te înţeleg... Ce înseamnă asta?! După felul în care vorbeşti, pari a fi gelos. Ceea ce... E ridicol!
Lucian: Ridicol?! De ce ar fi ridicol?! Nu, nu e deloc ridicol, pentru că, într-adevăr, chiar eram gelos! Nu numai că eram gelos, ci încă sunt. Sunt gelos, Lia, ba chiar foarte gelos! Pe Sid, sau pe oricine altcineva s-ar apropia nepermis, de tine! Pe oricine te-ar privi cu afecţiune.
Lia: Poftim?!
Lucian: Ce ţi se pare atât de ieşit din comun?! Ar fi trebuit să ştii, sau să-ţi fi dat seama până acum, de când mă cunoşti, că... Da, sunt gelos, pentru că...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i aşa, Luci... Eşti tot tu, aşa cum te ştiam. Aşteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăşi o mulţime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, ştiu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greşit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai şi pierzi în viaţă, nu poate fi totul aşa cum ţi-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de poveşti.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorinţelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, aşa că te poţi întoarce liniştită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă şi nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poţi întoarce la Nick, probabil te aşteaptă nerăbdător şi nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepţia uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o şi ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, crede-mă, e mult mai bine să nu insişti asupra subiectului, cel puţin deocamdată, pentru că... Nu vreau să vorbesc despre asta, nici cu tine, nici cu altcineva. Să nu răscolim trecutul...
Lucian: Bine. Înţeleg. Sau încerc măcar să înţeleg. Însă, oricum, n-am să insist.
Lia: Deci, mi-ai găsit jurnalul!
Lucian: Da. Pentru că era pus la vedere. Şi mi-a atras atenţia.
Lia: Şi ţi-ai permis să-l răsfoieşti, fără acordul meu.
Lucian: Păi... Tu nu erai acolo, ca să-mi dai acordul. În plus, astfel am aflat cel mai important amănunt, anume că mă iubeşti. De altfel, mă îndoiesc că dacă ai fi fost prezentă în încăpere, mi-ai fi permis să-ţi răsfoiesc jurnalul.
Lia: Ai dreptate. Nu ţi-aş fi permis. Jurnalul personal e ceva intim, personal, după cum îţi poţi da seama din denumirea lui... Acolo, o persoană îşi trece cele mai ascunse gânduri, secretele; deci, chestii intime... Şi nu trebuie citite de alţii! Ce altceva ai aflat?
Lucian: Altceva?! Nimic altceva, pentru că ai apărut tu. Poftim! Astea sunt toate foile pe care le-am luat din jurnalul tău.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te-aş putea ajuta cu ceva?
Lucian: N-aş prea crede. Mai bine ai grijă cu ochii.
Lia: De ce?
Lucian: Din cauza cepei. E foarte iute. Te va face să plângi.
Lia: Crezi?
Lucian: Sigur. Nu ştiai că ustură la ochi?
Lia: N-am avut ocazia să aflu până acum. Totuşi, dă-mi voie să încerc măcar să te ajut.
Lucian: Nu te-aş sfătui. Şi nici nu cred că ştii ce ar trebui să faci.
Lia: Dacă-mi explici, poate mă descurc.
Lucian: Bine. Dacă insişti, n-am nimic împotrivă. Însă nici n-am ce să-ţi explic. Priveşte doar! Şi încearcă să faci şi tu tot aşa, la fel ca mine. E uşor. Sau cel puţin, mie aşa mi se pare.
Lia: Cu cuţitul? Interesant! N-am umblat niciodată cu cuţitul...
Lucian: Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni. Eşti musafirul meu; eu nu te pun la treabă.
Lia: Ba vreau. Pentru că te-am văzut pe tine, vreau să încerc şi eu.
Lucian: Cum doreşti. Poţi încerca. Însă... Invers; cuţitul în dreapta, doar dacă nu cumva eşti stângace. Şi nu începe cu ceapa.
Lia: De ce?
Lucian: Doar ce ţi-am spus: Ceapa e tare afurisită! O să plângi, iar eu nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: "Nemilosul" şi "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" – nu e foarte relevant... Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poţi avea şanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...
Lucian: Te referi la Maria?
Lia: La ea sau la oricare alta...
Lucian: Prefer compania ta; fără body-guarzi.
Lia: Se pare că eşti norocos; obţii ceea ce îţi doreşti.
Lucian: De obicei, da; pentru că sunt perseverent, nu mă las învins aşa de uşor... Cât despre seara trecută, cu Maria...
Lia: N-am nevoie de explicaţii.
Lucian: Dar eu vreau să-ţi explic.
Lia: Deci, de la ea ai papagalul?
Lucian: Da; mi l-a lăsat mie... E tare drăgălaş. Şi mi l-a lăsat doar pentru că aşa a vrut el, Rikky. Dacă nu crezi ceea ce ţi-am spus, poţi chiar verifica.
Lia: Nu-i nevoie.
Lucian: Doar dacă nu mă crezi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aş vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aş putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulţumesc pentru intenţie... Nu înţeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simţea jenată de privirile tale şi s-a gândit că astfel ţi-ar putea da o lecţie. Şi doar ţi-am spus de nu ştiu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abţine. La naiba! Trebuia să-ţi fi dat ascultare de la bun început şi să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar şi mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraş azi. Oare nu stăteam liniştit în nava noastră, fără probleme?! Aşa, m-am învârtit ca un idiot prin oraş şi... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu ştiu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauţi...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi tu? Care a fost idolul tău? Modelul tău?
Lia: Eu?! Nu ştiu. Nu m-am gândit. Mama mea, cred...
Lucian: Crezi doar?!
Lia: Ţi-am spus, nu ştiu sigur, nu m-am gândit la asta.
Lucian: Păi, mama ta e psiholog?
Lia: Nu. De ce? Ar trebui să fie?
Lucian: Nu. Însă mă gândeam... Tu de ce-ai ales psihologia?
Lia: Eu?! Nu, iniţial nu asta a fost alegerea mea, ci fizica; asta mă atrăgea... Dar n-am renunţat nici la fizică. Spre psihologie însă m-am orientat mai târziu, pe la vreo 16 ani.
Lucian: De ce atât de târziu?
Lia: Păi, pentru că, din anumite motive, atunci mi-am dat seama că-mi place ideea de a-i ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele psihice; dacă Stela vindecă boli ale trupului, eu pot afirma că vindec, într-un fel, boli ale sufletului.
Lucian: Frumos spus...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, să ştii, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă eşti de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanţă!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o ştim prea bine, aşa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obişnuit cu ciudăţeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obişnuit cu toate ciudăţeniile locale. Ştiu prea bine că totu-i artificial aici, dar... Să zicem că merge! Deşi, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ţi convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am să servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Şi nu mă deranjează că totul e artificial. Aşa că, să mergem! N-are rost să întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!