Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Trec printr-o perioadă foarte grea din viața mea. Nu intru acum în detalii, îți spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, Modest, și pentru toți cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari și mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forțele noastre. În ce mă privește, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, și, dacă-mi lipsește curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îți dai seama cât de dureros este pentru mine să știu că oamenii simt milă pentru mine și mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relație publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Fiecare nouă cunoștință, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferință... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu știu ce este.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru totdeauna

voi închina la tronul Tău
Și îți voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl și Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbești
Și când, în sfârșit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Și, o, cât de larg Îți vei deschide brațele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Și cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Și mi-ai spus că tot ce simți pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
voi închina Ție, Dumnezeul meu
voi închina Ție, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.

cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Cornelia Georgescu

Lia: Luci, te rog... Aș dori ... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îți este frică de mine? Încă îți mai este? Și ție?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aș vrea te cunosc mai bine, -ți descifrez secretele... Aș vrea te pot înțelege, dar nu voi reuși. Nu atâta timp cât nu ești foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aș ști, poate ar fi mai bine. Oricum, așa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu aș fi, sunt totuși îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebunește de tine! Și nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani și ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Și chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunț! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată și odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci -ți cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, bucur ți-am spus și că știi... Că te iubesc! E totuși un început. Iar pe moment, mulțumesc și cu atât.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Și nu simt asta doar pentru că pleci, și nici pentru că e un sentiment plăcut – care, veni vorba, chiar este, sau era înainte te înfurii așa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, știu doar că te iubesc. Nu-mi vine cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simți asta vreodată, așa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofert㠖 3 la preț de 1. Și poate la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar așa de minunat, dar, în final, știu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Și tu ești ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă așteptam la "te iubesc". Poți să nu mă mai privești așa? Încerc găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îți vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru tine

Pentru tine scriu aceste versuri,
Pentru tine trăiesc,
Pentru tine respir,
Pentru tine-mibate inima,
Pentru tine simt dragostea.
Pentru tine plâng
Pentru tine râd...

Și cu mine, cum e atunci
Când după mine te uiți,
Pentru mine zâmbești,
Pentru mine înveți iubești
Pentru mine cânți,
Pentru mine arde flacăra dragostei
din sufletul tău... 000

Tu ÎNGER MINUNAT...
Viața tu mi-ai colorat...
Sărutul tău amețitor,
face să simt cum zbor,
Deasupra miilor de stele,
Ce-ți spun mereu crezi în ele!
Ca o eternitate eu te voi iubi,
Și chiar și-atunci...
Când eu nu voi mai fi!

poezie de
Adăugat de FlorySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Departe

Atat de departe
si totusi in mine,
Esti in sufletul meu,
Dar mi-e dor de tine...
Inchid ochii si te pot vedea,
Te simt, dar imi lipsesti
Si chiar de te-as chema,
Nu vii acum la mine.

Asi vrea sa pot opri
pentru o clipa timpul,
Sa zbor spre-a ta fiinta,
Si sa te privesc...

Nu mai exista nimeni
Doar numai tu in mine
Pentru a te-atinge o clipa,
In mine ratacesc.

Si alerg si cut,
Si totul in abis,
Oricum tu etsi departe,
Desi la mine-n vis.

Si zborul meu se frange,
Desi nu te privesc,
Oricum sunt langa tine
Si simt ca te iubesc.

poezie de din Clipe (15 februarie 2007)
Adăugat de Anna PanoviciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dr. Cox: Relațiile nu merg așa ca la televizor sau în filme. O s-o facă? Nu o s-o facă? Și când în final se întâmplă ceva, sunt fericiți pentru totdeauna. Scutește-. Nouă din zece dintre cupluri se despart pentru că nu se potriveau de la început și jumătate dintre cei care se căsătoresc divorțează oricum și îți spun chiar acum că, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu am devenit un cinic. Nu. Da, se întâmplă cred dragostea se rezumă în principal la oferirea de bomboane învelite în ciocolată și știi, în unele culturi, un pui. Poți zici că sunt fraier, nu-mi pasă pentru că eu chiar cred. Ideea de bază este: cuplurile care se potrivesc trec prin aceleași tâmpenii ca toți ceilalți, dar marea diferență este că nu se lasă doborâți. Unul dintre ei va lua atitudine și va lupta pentru acea relație de fiecare dată. Dacă este bine, dacă sunt cu adevărat norocoși, unul dintre ei va spune ceva.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu mă chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-, nimeni nu îți dă hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie să mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur vreau asta. Așa asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Bună! Nici nu știu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ți spun, ca să-ți spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Și nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoști. Sunt fiica ta și nu știi nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ți spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Și o să fiu bine chiar și fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubești?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îți dai seama vreodată. Și îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândești la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Și chiar iubești? Pentru că am 15 ani și îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubește nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Și nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubește, Joey. Nu ți-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi așa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru te privește așa cum se uita mama ta la mine. Și tu îl iubești... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeași greșeală ca mine. Nu aștepta până persoana pe care o iubești este răpusă de cancer și e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Și eu te iubesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot -ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot -ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Relația de cuplu este muncă în echipă sau este sex plătit cu compromisuri și servicii reciproce. Mulți bărbați se căsătoresc pentru o ciorbă și pentru că își imaginează că nu mai trebuie să facă eforturi pentru a face sex. Ceea ce ei nu știu este faptul sexul din relație este mult mai scump decât sexul plătit cu bani cash. Prețul este însăși viața ta. De asemenea, multe femei se căsătoresc sau intră în relație pentru că aleg varianta ușoară pentru a ajunge la o poziție socială sau la o stare materială sigură. Mulți oameni intră în relații de cuplu sau se căsătoresc din motive greșite, și astfel devin sclavi ai relațiilor care le consumă toată energia, puterea și entuziasmul doar pentru a-i ține într-o mediocritate totală, lipsiți de puterea de a se elibera.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Păun Heinzel

Timp

Fiecare moment are propria lui semnificație,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
În fiecare clipă are loc o acțiune importantă,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Timpul este totdeauna hotărâtor,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Fiecare moment poate oricând schimba viața ta, a mea, a lui,
Astăzi, mâine, poimâine, pentru totdeauna.
Pentru un scurt moment, poți fi un mare rege,
Peste mine, peste tine, peste el.
Într-o singură clipă, poți pierzi,
Totul, puțin, sau nimic...

poezie de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Sfântul Ioan Gură de Aur

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ți dorești tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ți lipsește nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău și Mădular al trupului tău și Capul tău și Fratele tău și sora ta și mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac și pribeag, pentru tine am ridicat crucea și am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu ești totul pentru Mine, și frate și împreună-moștenitor și prieten și mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl disprețuiești pe Cel Care te iubește atât de mult?

citat clasic din
Adăugat de Laura StifterSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Credinta nadejdea dragostea Cuvinte de aur Vol. 1" de Sfântul Ioan Gură de Aur este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.00- 15.99 lei.

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.


Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"


Ești un înger pentru mine,
Aș vrea te am lângă mine,
îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.


Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"


Și simt că te doresc...
Și aș vrea fi a mea....
Pentru Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat ți-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar și când nu ar trebui te iubesc.
Te -am iubit și nu voi înceta te iubesc, dacă -mi vei și permite.
Te iubesc și mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Știu, sunt naivul ce încă mai crede există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărți.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun și mare,
Ci pentru ca ești tu cel mai bun lucru ce există și a prins rădăcini țn mine, femeie fără chip!
Te iubesc și-mi este teamă atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân te mai pot iubi...
Dar m-aș mulțumi decât cu șansa oferită,
Doar te iau de mână și să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ți citesc toate poemele scrise în cinstea și de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt izvorul de schimbare pentru mine și pentru cei din jurul meu, eu sunt cel care decide, eu sunt cel care sufăr, eu sunt cel care mă bucur, și nimeni nu îmi poate spune cum trebuie să fiu și ce trebuie să fac, ce este în mine este cu mult mai puternic decât ce este în lume, așa m-am născut și asa am să mor, precum un meteorit care a făcut din noapte zi, ca mai apoi se stingă la orizont.


Adăugat de Marius TorokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine și la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colț de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mândresc,
Pentru ea pot mor.

Pentru onoare și adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost și ce sunt,
Pentru speranța ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Știu prea bine -n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Și-n viața aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toți ca unul zicem așa:
Cred în Steaua mea.

Lumea știe că sunt luptător
Și că nu renunț ușor,
Fie lupta ușoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj și îndrăznesc,
Focul credinței ține în șa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veșnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Autoportret cordial

Totul este închipuit în mine:
filozofia oțetului și filozofia fierii.
Dorm alături de mine ca lângă o piatră
care visează pene pe apă.
Nu am trăit cu mine, nu voi trăi cu mine.
Am trăit și voi trăi împotriva mea,
La oamenii care rămân în interiorul meu
pentru a-și îndrepta nodul de la cravată
și pentru a-și tăia pielițele de la unghii.

Toate cele în mine interzise,
sunt interzise și în tine, mamă.
Dar de aici tristețea nu e mai mică
decât uciderea, prin lovire de trunchiul mărului
a nemaipomenit de mulți căței nou-născuți.

Dar în interiorul meu îndreptai totul
atât de delicat, cum pricep mai bine,
chiar fața ta, văzută prin frunze de șparanghel.
Și asta e tot ce-aș vrea să fac,
pentru ca din frunzele de nuc ale ploii
fiu chemat, nu mai puțin duios decât un câine.

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 29 iunie 2018.
Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Și n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Și-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simți... și înțelegi...
Nu ce-ți dorești, va fi ai.
Sunt taine care le culegi,
Și lucruri care le chemai.

Și totul mult prea încâlcit...
Cum n-aș fi vrut acum să fim!
Dar, ți-am dat timp cât ai dorit,
Și vom fi... ne dorim.

Și cică dragoste învinge...
Și se mai spune triumfă!
Dorul din urmă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Așa iubire n-am avut...
Așa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Și m-ai eliberat în toate...
Și nici nu știi ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi fim demni!

Și îți mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt și tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simțit și ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă și soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când știi ce simți...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimți...
Totul e clar și doar vibrează!

Și pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit și-am așteptat...


Poemă dedicată tuturor îndrăgostiților cu inima frumoasă...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Am învățat să fiu eu

Tu crezi n-am probleme?
Tu crezi totu-i roz?
Tu crezi numai ție îți e greu?

Te-nșeli! Există doar o diferență
Eu sunt eu, iar tu ești tu!
Eu am învățat din viață
Ce să fac și ce să nu,
Care-i chipul cu venin
Care-i leacul la suspin.

Zâmbesc... Și ce?
"Zâmbetul celui care suferă
E mai dureros decât lacrima celui care plânge!"
Nu mă cunoști așa cum sunt
Uită-te la mine și-n adânc
Am învățat că viața e așa cum e
Și-am învățat trec peste greșeli.
Pentru tine viața mea e roz
Pentru mine totul e pe dos.
Dar am învățat fiu eu
Și ignor, tot ce-nseamnă...
TU!

poezie de din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: O dată la cât timp trebuie schimbat uleiul de motor? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!