Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul lavandei

Îşi amintea de câmpul din tabloul
ce-i atrăgea privirile, discret,
iar lumea lui, albastră-violet
îşi răsfrângea, din amintiri, ecoul.

Era, ca şi acum, mai înspre seară,
iar câmpul de lavandă tresărea
sub adierea care îi dădea
un aer de-alintată domnişoară.

Se mlădia sub slaba adiere
a unui vânt de vară, liniştit,
ce-o îmbia departe-n asfinţit
spre lumi învăluite în plăcere.

Iar el era acolo şi, călare,
îşi delecta privirile,-n apus,
cu un decor ce îi plăcea nespus
şi cu arome fără-asemănare.

Dar dintr-odată-n lumea lui cea mică,
din ultimele raze-a apărut,
doar pentru restul vieţii început,
un înger cu parfum de levănţică.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-ar fi poezia?

I. Şi ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ş-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi şi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi nişte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moştenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca şi un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îşi uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracţie-n simţire, -
Îşi pierd a lor gândire;
În tine toţi trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ţi simţi că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea aceasta a Pământului în jurul Soarelui o dovedim tot în mod indirect şi anume o dovedim din mişcarea aparentă a Soarelui. Soarele se mişcă şi el odată cu bolta cerească, ştim că răsare şi apune, dar aceasta se datoreşte numai învârtirei Pământului în jurul axei sale. Dacă însă observăm Soarele în fiecare seară, vedem că el mai are o mişcare şi anume: de la apus spre răsărit, astfel că dacă observăm, într'o seară, o stea mai luminoasă spre apus, peste câteva săptămâni nu o vom mai vedea, deoarece Soarele s'a apropiat prea mult de ea şi tot aşa, în fiecare zi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă glosselor

Glossă glosselor spre care
Plânsă, îmi îndrept privirea,
Căutând lumini, culoare,
Cuprinzând nemărginirea...
Lacrimă îmi e cuvântul,
Plânsul clopot, gândul frază,
Alergând spre cer cu vântul,
Toamna lin şi blând valsează.

Glossă glosselor spre care
Îngenunchi - un vis de toamnă
Ce trezeşte din visare
Trup firav de amazoană.
Dantelate umbre, taină,
În crepusculul tăcerii,
Codrului ascunsă haină,
Dulce viers al mângâierii...

Plânsă îmi îndrept privirea,
Cununându-mă cu cerul,
Spre-a uni nemărginirea
Nemuririi cu misterul...
Plouă-n ceruri gri deodată
Cu petale de lumină -
Glossă glosselor, cu roze
Şi renaştere divină...

Căutând lumini, culoare,
Pacea nerostită-n versuri,
Zbor de păsări călătoare
Dar şi simple înţelesuri,
Din dantele parfumate
Transcendentul drum spre mâine
L-am croit tăcut, în noapte...
Luna, ca un colţ de pâine,

Cuprinzând nemărginirea,
Ca o mare-nlăcrimată,
Printr-un pact cu fericirea
Transformase lumea toată.
Îngerii pavau lumină
În pirdute epopee,
Glossă glosselor divină,
Unică-n calea lactee.

Lacrimă îmi e cuvântul,
Clopot sufletul... şi cânt,
Mănăstire pentru locul
Sfânt în care m-am născut.
Graiul - grâu e, copt în vatră,
Iar cenuşa-i trupul meu
Şi gutuia-mpafumată
Este, Doamne, dorul greu.

Plânsul clopot, gândul frază,
Dorul arşiţă ce doare,
Graiul dulce ce vibrează
Tainic zvon de sărbătoare.
Portu-ascunde măreţia
Românescului pământ,
Munţii, apele, câmpia
Şi iubirea de cuânt.

Alergând spre cer cu vântul
M-am oprit să văd în zare
Dans de păsări şi de frunze,
Dans de îngeri şi izvoare...
Nu e lume mai frumoasă,
Nici mireasă-ntre cuvinte,
Glossă glosselor la care
V-aş ruga să luaţi aminte.

Toamnei frunza lin valsează,
Nu-i străină, nici uitată...
Cu arome dulci pavează
Cerul, clipele deodată.
Portativ de ramuri frânte
Pe aleile sticloase...
Doar arcuşul se avântă,
Frânt, spre stelele albastre.

Toamnei, lin şi blând valsează
Alergând spre cer cu vântul,
Plânsul-clopot, vântul-frază,
Lacrima îmi e cuvântul.
Cuprinzând nemărginirea,
Căutând lumini, culoare,
Plânsă îmi îndrept privirea...
Glossă glosselor în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afirmaţiile fără acţiune reprezintă începutul autoamăgirii. Şi pentru bunăstarea ta, puţine lucruri sunt mai rele ca autoamagirea. Este la fel ca atunci când directorul cu vânzările vine de la o întâlnire de vânzare, plin de entuziasm şi spune: "Voi fi cel mai mare", dar nu îşi susţine cuvintele cu un gând disciplinat sau cu acţiune. La fel de bine ar putea să se îndrepte spre vest în căutarea soarelui.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

poezie de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară fără rimă

Amurgul izvorăşte din desişul pădurii
Şi coboară spre satul muruit,
Prin rărişul de frunze
Zăresc un petic de cer
Unde norii supăraţi se adună,
Se ceartă între ei, apoi se despart.
Ploaia obosită de răpăieli
Mă pătrunde în trup, în auz,
În priviri şi se prelinge pe
Obrazul fierbinte.
Luna nu se arată, e-nchisă
Între zăbrele iar stelele
Stau ascunse în tufişuri de nori,
E vară şi mi-e rece.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, floarea soarelui

O, floarea soarelui, mereu sub a vremii osândă,
Numărând paşii soarelui, adunând lumină,
Năzuind pururi spre-o climă mai dulce şi mai blândă
Unde calea drumeţului trudit se termină,

Spre ţara unde tineri consumaţi de neîmpliniri
Şi clorotice fecioare învelite-n nea
Se ridică din triste morminte mirese şi miri –
Iar tu, floare a soarelui, te visezi stea.

poezie clasică de William Blake (1794), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa pădurii

dansez cu vântul printre vestite iele
stejarii îmi sunt martorii la fericire
sublime emoţii alunecă sub piele
mă îndepărtează de nenorocire.

petrec ore lungi în mijlocul pădurii
freamătul lăuntric imită pe stejar
cântecul iubirii mi l-au dat trubadurii
să nu stau niciodată ca pe jar.

am fost şi voi rămâne mireasa pădurii
mirele meu e un chipeş bărbat
la nunta noastră au jucat pandurii
şi nici o spaimă nu i-a perturbat.

roua din stele îmi spală condurii
drumul spre lumină nu este curbat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
îşi caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
şi-a însoţit taifunul.

El ar putea să ştie,
şi crezi că-ţi va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ţi spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

Priveşti, nerăbdătoare
spre valuri ce se sparg
venind, mult prea tăcute,
spre tine, dinspre larg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!