Soarele și pădurea
Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce își pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Își relevă frumusețea castă-n frunzele pădurii!
Sunt sfioase și tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezența unui june blând privirile-și coboară.
De departe le zărește și ideea îl răsfață:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă față!
Și trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere și-a pădurii desfătare.
Căutând refugiu-n seară, nici nu știe ce-o așteaptă,
Dar din norii-aduși aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.
sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tinerețe
- poezii despre păduri
- poezii despre lumină
- poezii despre Soare
- poezii despre virginitate
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre seară
- poezii despre răsfăț
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.