În prag de vară
Când ziua dă-n pârgă, culegătorii de rouă iau vara micul dejun.
Elita planează în zone de vis, vânează vaporii rătăciți în dungi de petale
stau cu plăcere în trandafir să-și mângâie pofta născută-n zefir.
La parter, săritorii-n lungime sorbesc pe furiș, gustând tacticos lăstar de păiș.
cosașul bondoc invitat de lăcusta vecină, servește o ceașcuță de clorofilă,
vrea să-și sporească bronzul verzui, să aibă carâmbii de lac,
că-n desișul de plante, nu departe, așteaptă a lui jumătate.
Ceva mai jos, instinctual, se-ncheie un ospăț canibal.
Îmbătată de prea multă plăcere, călugărița, ce nume sfânt,
prelungește a ei reverie, mușcând la început jucăuș,
dar în oarba-i gelozie, simțind că-i gustos, seceră capul ce-i prea frumos.
Bucuroși că ziua și noaptea se scaldă-n răcoare,
trubadurii se-ascund de priviri iscoditoare, nu vor să atragă
dojana furnicii, mereu creditoare, pusă pe sfat și dorită-ndreptare.
În fracul distins, contrastând la culoare, se întind
și cuprind divanul de frunze mereu pregătit, pun gama pe pinteni
și așteaptă chitic, să intre în scenă, cu al lor țârâit.
Ce concert, câtă splendoare, mult mai plăcut poți să spui,
dacă-n poveste apar brotacii verzui.
Între mălini o stare hazlie, de-a dreptul sudat stă cocoțat
un șenilat. Așteaptă ca vântul s-adie, să-aducă spre el
ghirlanda de flori movulie. Se-ajută de casă, de fragede cornițe,
face orice să prindă-n guriță, din toată floarea, o mică bobiță.
I-o fi fost foame? Dar e riscant să urci în vreme bogată, după o floare
când jos, la sol, ai multă gustare. Iau urma șenilei și albul ei mă duce,
ușor depărtat de tulpină, unde docilă, pe-o frunză lată o altă casă,
mai mică, sta nemișcată. Din când în când, din casă, apare-un telescop
ce cu lentoare, cată-n sus să prindă momentul în care, năbădăiosul voinic
câștigă trofeul dorit. Câte-s în lume, câte perechi, câte tertipuri, câtă iubire
și câte feluri de-mpachetare, s-arate bine la livrare.
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre frunze
- poezii despre început
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre vecini
- poezii despre trandafiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Depărtare
Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Și din inima bolnavă
Nențeleasă, neiubită?
Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ți plini de dor,
Și în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?
Câți ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiți,
Și te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinți?
Câte nopți mai ai, bătrâne,
Câte zile și cât dor?
Cât mai poți s-aștepți un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?
Câte griji mai ți sub piele
Și dorințe-n palmă-ți mică,
Câte nopți ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dor
- poezii despre zile
- poezii despre viitor
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre supărare
- poezii despre stele
- poezii despre poezie
Doamne! fă-mă să seamăn mereu cu cea pe care bărbatul meu o dorește în mine! Doamne! Doamne! salvează-mi bărbatul, pentru că el mă iubește cu adevărat și fără el aș fi prea orfană. Și apoi fă, Doamne, ca el să moară primul, pentru că vrea el să pară puternic, dar este cuprins de teamă când nu mă aude că fac gălăgie prin casă. Doamne! scapă-l mai întâi de teamă! Ajută-mă să fac mereu tărăboi prin casă, chiar dacă va fi nevoie să sparg câte ceva din când în când.
citat din Consuelo de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre moarte, citate despre frică, citate despre dorințe, citate despre bărbați sau citate despre adevăr
Vecinele...
Lângă o casă dragă lor,
Stau vecinele cuminți, pe-o bâncuță mică, veche,
Ca fețele multor sfinți în biserici pe perete.
Ochii plini de cataracte și voință de-a trăi
Cum au oamenii în etate și la ele poți găsi,
Lecții noi cu sfaturi coapte.
La picioare un parc cu flori, le umple viața de culori
Și de proaspete parfumuri, dragostea albinelor,
Balsam sfânt din munca lor, cu bis de însuflețire.
Viața le-a trecut în mare, văduvite-s de puteri,
Dar au multe amintiri ce le vor redepănate
Printre necunoscători.
Azi, poverile din spate le-au pus jos, ca pe dăsagi
Și cu zâmbete caline dau binețe celor dragi,
Fiincă așa se simt mai bine, când de lumes observate.
Părul alb pe tâmple coapte le arată înțelepciunea,
Când se bucură în grup, prețuind orice gest bun,
Ce le-aduce alinarea în amurguri cu gând sfânt.
Căci vecinătatea-i sfântă,
Ține omul în picioare până la ultima suflare,
Spre drumul cu nou început.
poezie de Valeria Mahok (6 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre viață, poezii despre înțelepciune, poezii despre zâmbet, poezii despre trecut, poezii despre sfaturi sau lecții de engleză
Femeie 9
Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca și când nu te-am avut nicicum
Și-am să-ți sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.
Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea și de alcool.
Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârșită fantezie
Și-a nopților catifelate șoapte,
În zori se vor preface-n poezie.
Am să te iau ca pe-o femeie 6
Și am să te iubesc fundamental,
Nebun și incurabil fără șanse,
Nepământean, fatitic și total.
Am să te iau ca pe-o femeie 5,
Am să te iau cu foame și cu sete,
Fără temei, reflecții sau lozinci,
Călcând peste orgolii și regrete.
Am să te iau ca pe-o femeie 4,
Am să te iau flămând și natural,
Direct, fără scenariu sau teatru,
Desăvârșit, sublim și imoral.
Am să te iau ca pe-o femeie 3,
De nouă, zeci de ori și mii de zeci
Și-am să te iau de câte ori mă vrei,
Până-n finalul vecilor de veci.
Am să te iau ca pe-o femeie, 2
Rugându-mă la îngeri cu nesațiu,
Să-ntoarcă timpul în genunchi la noi,
Acolo unde rupt a fost din spațiu.
Am să te iau ca pe-o femeie, una
Și prin vecie-mi voi purta mereu,
Jobenul sau tichia sau cununa,
Ca un prolog la epilogul meu.
......................................................... epilog
Acestea zic de jos, de la la podea,
Liber-arbitru-mi numără secunde,
În minte-mi sună,, Mă ucide ea"
Și-aștept să-nceapă drumul spre neunde.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre îngeri, poezii despre teatru, poezii despre sărut, poezii despre spațiu și timp, poezii despre simbolistică, poezii despre sfârșit sau poezii despre secunde
Joc de creion
Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci nițel cu el.
Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A! că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mînjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe cînd
Ție ți-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuți,
Să-l mîngîi și să-l săruți.
Dar ai vrea să știi, acum,
Ce se fac, pe frig și-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul și brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul și brotacii.
N-avea grijă. Nu le pasă.
Și-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc și-n rădăcini.
Și-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinși pe-o canapea.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre copaci, poezii despre viscol, poezii despre somn, poezii despre muguri sau poezii despre frumusețe
Cu primăvara la cafea
Mă invită primăvara la cafea
Făcută din toate boabele de rouă
Are cești roșii, din floare de lalea
Și o aromă, dintr-o iubire nouă.
Simt toată dragostea din lume
Când o beau cu zefirul dimineții
Are un gust al nu știu cui anume
Al fericirii sau... poate al vieții?
Ea-mi povestește de iubirea ei
Pe care vrea Soarelui să i-o fure
Este grăbită să-și cumpere cercei
Și pleacă după doruri, prin pădure
Cireșul are mireasmă de iubire
Și stă îmbrățișat cu primăvara
Vin fluturi albi, să-mi dea de știre
Că vor cânta cu mine, toată vara!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre roșu, poezii despre rouă, poezii despre păduri, poezii despre primăvară, poezii despre muzică sau poezii despre lalele
De Ziua Regelui
Orice bărbat când se întoarce-acasă,
E indicat să dea un telefon:
Nu ar fi grav că-i alt bărbat în casă,
Dar ZECE MAI așteaptă pe balcon.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre telefon, epigrame despre monarhie sau epigrame despre bărbați
Îmbătrânit ca un fluture
Noaptea își va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
și s-a făcut pace între dușmani.
Râurile se vor liniști după furtuni deocheate
de se vor putea trece și fără poduri
spre luminoasele orașe din depărtare,
oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înțeles apropierii
din fiecare unghi.
Mai bogați cu câte o faptă
se vor simți sănătoși în gândire
și fiecare va arăta câte un semn de bunăvoință
cu surâsul pe fața luminoasă
și bărbații vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbește prin gesturi gingașe
și nu risipește nimic din ce prisosește.
Chiar și cei rătăciți peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,
mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanțate,
mă înfășor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.
Cine o să urce treptele cunoașterii
desupra de ce poți înțelege?
Nu știu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferința
crescând...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre trădare, poezii despre sănătate sau poezii despre suferință
Misterele nopții
Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;
Câte inimi în plăcere
Îi resaltă ușurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitoriu,
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care-n nuntă, ușurele,
Se cunun căzânde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca și fluturii de-ușor
Saltă Eros nebunește,
Îl dezmiardă, l-încălzește
Cu un vis de tainic dor;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-a nopții mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le resfiră, până mor.
Când pe stele aurie
Noaptea doarme ușuel,
Câte mime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!
Dar așa ni e destinul
Vitreg prea adeseori.
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre nuntă, poezii despre durere sau poezii despre suflet
În ziua cea de astăzi
În ziua cea de astăzi să-nveți mai mult ca toți
Să-mprăștii Fericire și de iubit să poți
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăști pe nimeni, de jignit nu știi cum.
În ziua care-ncepe să iei din răsărit
Lumină și Viață și-n suflet, încolțit,
Să stea mereu mai verde, mereu tot mai voios
Un Simțământ de Bine și-o foame de Frumos.
Din noapte, Înțelepciune și Liniște-ai luat
Din zi să iei Iubire să ai mereu de dat.
Ce Bunătate-n noapte ai primit, înapoi
Să dai mereu mai multă, s-ajungă pentru doi.
Răbdarea cea din noapte când soarele-a apus
Să o cultivi în alții și să privești în Sus
Ca Binecuvântarea să o primești sutit,
Că doar de-o-mparți cu alții o simți tu înmiit.
Numai Speranța fie-ți al vorbelor Izvor
Și Vorba Bună dă-o cu grabă tuturor.
Celor ce le lipsește, spre trebuinți să dai,
Pentru cei în păcate, Iertare tu să ai.
Privește lumea toată cu ochi Cuprinzători
În viață peste grele învață-te să zbori
Iar pieptu-ți, cu Nădejde să-l ai mereu umplut
Din groapă când pleci, Liber, să-l iei pe cel căzut.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre prezent
Prieten drag!
Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineața, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Și toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!
Știu că furai săgeți de soare dintr-un apus
Și că stăteam îmbrățișați în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.
Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poți uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.
Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nțelegi că ești un prieten drag și bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre tei sau poezii despre seară
Te-ai înălțat...
te-ai înălțat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ți-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarți
și bani vor fi de-acum mai mulți
să-și ia câte ceva în casă
vor fi și mai sătui și mai spălați
căci au scăpat de-o gură-n plus la masă
doar nopțile când vor veni
și zâmbetul pe chip o să le-așeze
în visul lor vei coborî să îi mângâi
iar ei de dor să te îmbrățișeze
blestemată soartă fără de noroc
ce zborul ai înfrânt cu perfidie
din viață ai făcut un straniu joc
din lacrimi scurse neînțeleasă bucurie
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre pâine sau poezii despre noroc
Ochii ei...
O zi de vară ca oricare, doar vântul adia ușor,
Când doi ochi negri mă priviră-clipind din gene-ncetișor...
Doi ochi am zis? Să-mi ierteDomnul nechibzuința de-a grăi-
Două furtuni, două oceane ce-aleargă spre-a te nărui,
Două imense găuri negre ce te atrag nebănuit
Cum te atrage orizontul în pragul unui asfințit;
Două abside ancestrale din care poți zări pământul,
Dar privilegiul de-a le-atinge le au doar soarele și vântul.
Mă pierd în marea de-ntuneric și rușinat cat o scăpare,
Ușor în jos lăsându-mi capul văd roșul buzelor în floare
Cărnoase, aprige, rebele, se modelează în cuvinte...
Aceste buze siderale -ce mă-nfior- mi-aduc aminte
De-orgiile nepământene, gustate-n plin în vechea Romă,
Unde bacantele lascive dădeau a vinului aromă
Și unde pe ascuns creștinii se adunau în cimitire,
Și ascultându-i pe apostoli, credeau -naivi- în nemurie,
La fel cum eu, răpit de vraja întunecimilor adânci,
Speram să pot pătrunde taina acelor două negre stânci,
Ce-ascund ca scoicile din hăuri, doar bogăție și... mister-
Surprins și-n pânză lui Da Vinci și în penița lui Flaubert-
Mister dublat de pofta oarbă de-a fi mereu recucerite,
Femei iubite de iubire și-avide, iar, de-a fi iubite.
Trecu privirea, părul rumen îi mângâia umărul fin,
Întregul trup sculptat în rouă, părea un înger de rubin,
Care-mpodobit în roșul petalelor de trandafir
A coborât de sus, din ceruri, pe aripi line de zefir.
Înmărmurit de fericire, înghit cuvinte și idei
Și-aș da orice să pot atinge, cu mâna mea, făptura ei,
Dar mintea mea alambicată mă țintuiește de pământ,
Tăcerea grea ce ne desparte zdrobește-al inimilor cânt
Și-ngroapă fără vreme urma unei posibile iubiri
Născută-n mine din sclipire unei demonice priviri.
poezie de Nicușor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre vin, poezii despre tăcere, poezii despre stânci sau poezii despre senzualitate
Pe lângă celelalte trebi grădinărești, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiulețe de flori, și în fiecare dimineață să le dea la cele douăsprezece domnițe, fete ale împăratului, când vor ieși din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale și pentru inima lor de gheață, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în pețit. Pentru aceasta el dase sfară în țara lui și în țările streine, precum ca să se știe că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-și aleagă pe care îi va place din ele, și el i-o va da lui de soție.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre jocuri, citate despre țări, citate despre noapte, citate despre fete, citate despre tinerețe, citate despre soție, citate despre iubire, citate despre inimă sau citate despre gânduri
Jumătăți de singurătate
La poarta Sufletului ei,
El stă, gândind doar la plăcere.
I-aduce, dând doar câțiva lei,
Flori multe, făr-o mângâiere.
Ei îi plac florile de câmp,
Culese-n lacrimă de rouă,
El ia degrabă, ca un tâmp,
"Nouă buchete-n preț de două!!! ".
Chiar dacă sunt cam ofilite,
I le dă, fără să îi pese
Că ea-și dă seama că o minte
Când spune că le-a luat "pe-alese".
În loja Sufletului ei,
Ar fi pătruns doar cu o floare,
Nu cu un snop de ciumăfăi
Rămase fără de culoare.
Vorbește.. de nu se oprește,
În laudă de sine, multă.
Și, "masculin", cucurigește.
Ea i-ar răspunde... el n-ascultă.
E cel mai tare din parcare
Și-o vrea a lui și, imediat!
Și-i singurul bărbat sub Soare
Și nu are niciun păcat.
Apoi, îi spune c-o așteaptă
La un hotel, în colț, pe stânga.
(Poate vor bea și o cafea,
Sorbită doar pe jumătate,
Că, neavând timp, s-or arunca
Direct, în lenjuri șifonate...)
Dar, ea tot tace și îndreaptă
Spre el, privirea, ca nătânga...
"Ce dracu' are-acum?! Pe bune!
Oare, ce vrea sa îi mai dau?!
Nu am timp s-o curtez și mâine!
Chiar nu pricepe că o vreau?! "
Se enervează și îi spune
Că a avut multe ca ea
Și... poate erau mult mai "bune"
Și-o-ntreabă dacă și ea-l vrea.
Ea vrea, IUBIREA-i când adună,
Să curgă lin... netulburată,
În lungi plimbări, sub clar de Lună
Și să se simtă adorată.
Să-și dea o dulce sărutare,
Și mângâiere, și alint...
Iar ziua, să culeagă Soare
Din al IUBIRII labirint.
....................................
Jumătăți de singurătate
Ce se-ntâlniră pentr-o clipă,
Se despărțiră-nverșunate,
Că s-au îndrăgostit în pripă.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci sau poezii despre bărbați
Balada călătorului
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!
Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminișuri sure
Și-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfințitul rece
Străbătând podoaba crengilor subțiri
Luminează-n aer bolți de trandafiri.
Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Și-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporește liniștea-nserării...
Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopții zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-și arată
Și departe-n șesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-și curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-și adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheață părul despletit.
Ca-ntr-o presimțire sufletul ți-e-nchis.
Unde ești? Îți pare că trăiești un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare și necunoscute,
Treci ducând o parte din tristețea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...
Astfel, cu mirare, te trezești când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zăpadă, poezii despre singurătate sau poezii despre tristețe
Frunză verde de cunună...
Frunză verde de tulpină
Ieși mândruțo la lumină
Să-ți văd chipul frumușel
Ochii ca de mielușel,
Fruntea-ți fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ți de căpșunică
Cu bărbița de hulub
Sărutate-aș sus și sub...
Frunză verde de salcâm
Ieși mândruțo-n caldarâm
Să te iau de degețele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ți duc dorul
Sărutați-aș trupușorul....
Frunză verde și mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Și am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi ești toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Și-ți mai spun mândruțo dragă
Ba în samă, nu în șagă,
Că te sărut curmeziș
După frunză-n ascunziș,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă sau poezii despre porumbei
Antipoem, mie, ție, lor
Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?
Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?
Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colț de paradis
în care visul
nu e interzis.
Știi vântul cum
picta cu serenade
și într-o mie una-înfiorate șoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?
Știi mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?
Știi? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar șansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidați
când El ne binecuvânta: Gustați!
Știți ori nu știți?
Prea renunțăm la noi
cu ochii-înlăcrimați
de ploi
cu arse mâini de dor
și dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!
Știți câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunțați plângând
la dreptul de-a iubi
și-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
și-n nedeslușit
Cu duioșie și-acceptare
(v)a citit?!
octombrie 2020
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre mâini
Suntem mai mulți...
suntem atât de diferiți, tu ești ca ziua, eu sunt noapte,
tu ești ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu ești ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu ești un cer, eu sunt un nor, tu ești o floare, eu tulpină
suntem atât de-asemuiți, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzlețe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă
suntem atât de colorați, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeți, una dorită, una ștearsă
suntem cu toți un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toți legați cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulți, mai mulți de-o mie
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă lume nouă
Ce ieftină paradă, ce scumpe bibelouri
Atârnă de ferestre când nu mai ai rulouri
Particule celeste în haine de tăgadă
Coboară în volute dar cine să le vadă
Când una câte una se schimbă-n energie
Scolasticii la care, vor face alergie
Acesta e canatul sub care se ascunde
Mulțimea de enigme în camerele scunde
Din care câte una când flutură la rampă
Tăcuți vin licuricii și suflă seara în lampă
Dar nu deschide ușa, se face întuneric
Anunțuri interzise atârnă de generic
Mai bine ia ghiveciul, acoperă-l cu dalii
Și șterge-le de praf, aceste vechi medalii
Bastonul e cu mine, ies să mă plimb puțin
Închiriez cu ora un ultim zepellin
Așteaptă că mă-ntorc la patru sau la două
O lume de cristal sau poate chiar de rouă
Am să-ți aduc iubito cu zâmbet de seraf
Și viselede aur în manuscrise vraf
poezie de Ion Untaru din Cele mai frumoase nopți (2013)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre plimbare sau poezii despre particule