O altă lume nouă

Ce ieftină paradă, ce scumpe bibelouri
Atârnă de ferestre când nu mai ai rulouri
Particule celeste în haine de tăgadă
Coboară în volute dar cine să le vadă
Când una câte una se schimbă-n energie
Scolasticii la care, vor face alergie

Acesta e canatul sub care se ascunde
Mulţimea de enigme în camerele scunde
Din care câte una când flutură la rampă
Tăcuţi vin licuricii şi suflă seara în lampă
Dar nu deschide uşa, se face întuneric
Anunţuri interzise atârnă de generic
Mai bine ia ghiveciul, acoperă-l cu dalii
Şi şterge-le de praf, aceste vechi medalii

Bastonul e cu mine, ies să mă plimb puţin
Închiriez cu ora un ultim zepellin
Aşteaptă că mă-ntorc la patru sau la două
O lume de cristal sau poate chiar de rouă
Am să-ţi aduc iubito cu zâmbet de seraf
Şi viselede aur în manuscrise vraf

poezie de Ion Untaru din Cele mai frumoase nopţi (2013)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

şi amintirile au vârstă,
unele zac prin cotloane de vremi,
câte una e blândă, o alta e tristă,
pe una o chemi iar de alta te temi.

şi amintirile au greutate,
câte una atârnă ca piatra de moară,
una îţi izbăveşte prezentul de moarte
şi-l face trecut, mai crâncen să doară.

şi amintirile au ierarhii,
aşezate cuminţi în masonice loji,
din unele-ţi faci obsesiv liturghii,
te lepezi de altele, ca netrebnice coji.

de m-ai durat în amintire,
în negura-ţi de tainiţi sufleteşti,
atâta te mai rog, să-mi dai de ştire,
de-n ele mă omori sau mă trăieşti.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimenea nu ştie

nimenea nu ştie
cum trec prin strâmtoare
cu noaptea în spinare
vadul Poezie

frica mea un adăpost
zaua fiecărui lanţ
rugineşte un Bizanţ
ca melasa un compost

cărţile din raft
mă mustră tăcut
paharul zilei l-am băut
cu fotoliul bruderschaft

una câte una
ideile vraf
până mâine luna
plânge un seraf

stâlpul bătătura
paza la avut
omului limbut
nu-i mai tace gura

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picăturile de apă care cad una câte una, puţin câte puţin, se poate umple un vas. Aceasta-i legea oricărei acumulări de bani, de cunoştinţe şi de merit religios.

în Hitopadesha
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut o brişcă

unul câte una
gândurile vraf
până mâine luna
plânge un seraf

stâlpul bătătura
paza la avut
omului limbut
nu-i mai tace gura

a trecut o brişcă
vadul în amont
fiecare tont
vrea alt fel de frişcă

stanţa un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas

toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
apele cum curg

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine bate în poartă

cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
să dea cu pasul sau să dea cu yardul,
să plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi şi murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbuşesc imperii
o lume veche, s-a împărţit în două
una face purici, alta face ouă
şi tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin şi pe femei?
că fără adevăr, şi fără iubire
nimeni nu-şi mai vine în fire!

dar ce folos că ştim acestea
că vin paparazzi şi ne fură vestea?
şi unde e Diana zeiţa vânătorii
că tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi şi nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie şi se rufe
nu mai găseşte nimeni la supermarket trufe
nici ziua şi nici noaptea şi nici măcar promoţii
ideile pe care marşează ostrogoţii
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada şi traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alţii-şi torn pe gât
poşircă de cinci stele şi altele încât,
li se face părul de omăt
şi-o iau îndărăt

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătăniile

Petrecutele ceasuri cu tine, suflet drag,
Sunt pentru mine perle plimbate de mătănii.
Le picur câte una, una câte una,
Şirag de mărgele, mătăniile mele.

Pe ceas câte o perlă şi-o rugă-n fiecare,
Să liniştesc pustiul în suflet cuibărit.
Le picur câte una, când şiragul s-a sfârşit
Se răstigneşte crucea de aur şi de rugă.

O, amintiri ce ardeţi, purificând infernul
Steril, de chin şi trudă, eu vă sărut pe rând,
Pe fiecare boabă, mătănii numărând
Şi-nvăţ să răstignesc sărutul meu pe cruce!

poezie celebră de Florence Barclay (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de adio

De-ar fi să adun, una câte una,
In căuşul aripii tale
Lacrimile
Ce n-au mai avut putere să cadă,
Ti s-ar face zborul
Târâş de şarpe.

De-ar fi să înnod, una câte una,
In pânza corabiei tale
Razele
Frânte de pleoapele-mi plânse
Vântul ţi s-ar stinge
In focul mocnit al comorilor.

De-ar fi să înşir, una câte una,
Pe portativul liniştii tale
Notele
Scrâşnite în adâncul nopţii,
Privighetoarea ţi-ar cânta
Numai la apus.

Te las ţie, însă, pradă eternă
Si Lui o să-i spun
Că i-ar fi mult mai bine
Cu tine
Iertat.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Una câte una
petalele abia roz
ale arborelui din faţa noastră
zboară odată cu suflul vântului
asemenea celor câteva zile fragile
care ne-au rămas.
Aş vrea să le culeg în poala mea,
să le păstrez în memorie
împreună cu mirosul tău,
dar vântul luptă
mai puternic decât mine.
Petalele abia roz
zboară printre degetele mele,
una câte una.

poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picăturile de apă care cad una câte una, puţin câte puţin, se umple un vas. Aceasta-i legea oricărei acumulări de bani, de cunoştinţe şi de merit religios.

în Hitopadeca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această lume

În această lume florile se trec una câte una,
Trilurile păsărilor, dulci, sunt scurte;
Viseaz o vară cu zile luminoase şi plăcute
Întotdeauna.

În această lume buzele ating mai uşor ca norii luna,
Dar din dulceaţa lor nu mai rămâne nimic care s-aline;
Visez un sărut care să stea cu mine
Întotdeauna.

În această lume, după ce a trecut furtuna,
Fiecare-şi plânge prietenia sau iubirea lui pierdută;
Visez îndrăgostiţi neclintiţi-n a legământului redută
Întotdeauna.

poezie clasică de Sully Prudhomme, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre împărţirea unui soţ

Să se ducă dracului acea soartă
care te face să împarţi cu altă femeie un bărbat.
Una se alintă sub pături de bumbac;
celeilalte-i este frig.
Din când în când, mda, poate da sau poate nu,
o dată sau de două ori pe lună, oh, ca şi cum n-ar fi.

Cauţi să te agăţi ca musca de fiertura de orez,
dar orezul e mucegăit. Munceşti ca o servitoare,
dar fără a fi plătită. Dacă aş fi ştiut cum vor sta lucrurile,
cred că aş fi ales să trăiesc singură.

poezie de Ho Xuan Huong , 1772–1822, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutătorul de perle

Din rouă, smulgeam stelele,
una câte una;
mă iubeşte, nu mă iubeşte...
şi se făcuse frig!
Atunci am ales umbra
şi am aruncat licuricii
unei singure seri!
Aşa mi-a căzut la picioare,
osia carului mare
care mă poartă avid,
după fiecare întrebare...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul doamnei A

Ce văd când te privesc, frumoasă doamnă?
Un zâmbet fermecător şi jovial,
Frumuseţea izbitoare şi care
Îmi încântă sufletul, fiinţa ta
Deschisă mă face să sper, că tu eşti
Altfel, că tu ai putea fi aceea
Pe care o căutam din totdeauna,
Cu tine să pot fi acela ce sunt,
Temeiurile-mi alungi, măştile-mi cad
Pe rând, una câte una, aici sunt,
În faţa ta, despovărat de mine,
Pot deveni acela, ce mi-am propus
De mult, mă încurajezi şi-mi declanşezi
Scadenta, expirata cataliză...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!