Ochii ei...

O zi de vară ca oricare, doar vântul adia uşor,
Când doi ochi negri mă priviră-clipind din gene-ncetişor...

Doi ochi am zis? Să-mi ierteDomnul nechibzuinţa de-a grăi-
Două furtuni, două oceane ce-aleargă spre-a te nărui,
Două imense găuri negre ce te atrag nebănuit
Cum te atrage orizontul în pragul unui asfinţit;
Două abside ancestrale din care poţi zări pământul,
Dar privilegiul de-a le-atinge le au doar soarele şi vântul.

Mă pierd în marea de-ntuneric şi ruşinat cat o scăpare,
Uşor în jos lăsându-mi capul văd roşul buzelor în floare
Cărnoase, aprige, rebele, se modelează în cuvinte...

Aceste buze siderale -ce mă-nfior- mi-aduc aminte
De-orgiile nepământene, gustate-n plin în vechea Romă,
Unde bacantele lascive dădeau a vinului aromă
Şi unde pe ascuns creştinii se adunau în cimitire,
Şi ascultându-i pe apostoli, credeau -naivi- în nemurie,
La fel cum eu, răpit de vraja întunecimilor adânci,
Speram să pot pătrunde taina acelor două negre stânci,
Ce-ascund ca scoicile din hăuri, doar bogăţie şi... mister-
Surprins şi-n pânză lui Da Vinci şi în peniţa lui Flaubert-
Mister dublat de pofta oarbă de-a fi mereu recucerite,
Femei iubite de iubire şi-avide, iar, de-a fi iubite.

Trecu privirea, părul rumen îi mângâia umărul fin,
Întregul trup sculptat în rouă, părea un înger de rubin,
Care-mpodobit în roşul petalelor de trandafir
A coborât de sus, din ceruri, pe aripi line de zefir.

Înmărmurit de fericire, înghit cuvinte şi idei
Şi-aş da orice să pot atinge, cu mâna mea, făptura ei,
Dar mintea mea alambicată mă ţintuieşte de pământ,
Tăcerea grea ce ne desparte zdrobeşte-al inimilor cânt
Şi-ngroapă fără vreme urma unei posibile iubiri
Născută-n mine din sclipire unei demonice priviri.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două…
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruţi doar una...şi apoi, doar două…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El şi Ea

Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ţinându-se de mâna!
Doi copii frumoşi la suflet... calmi şi plini de bunătate,
Sprijiniţi merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea îşi dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea şi iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaşte... tot aşa, ca-n tinereţe
Că trăieşte doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubeşte...
Ori Ea... ştie; îl cunoaşte... şi-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nţelege, cum făcea şi altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăşi Moartea îi iubeşte... nu gândeşte să îi ia!
Nu voieşte să îi ducă-n a ei linişte deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oveştene

Plaiurile ardelene
mi-au ţesut copilăria
cu izvoare şi cu flori
cu oiţe şi cu stele
ce te-mbie adeseori
în cuvinte
printre ele
Dealul Blaghii
parcă-l văd

surâzând în depărtare
Valea Târgului alături
cât de scumpă faţă are
înspre sat
mai jos din stânga
Oveştene ne surâde
şi clipind din ochi uşor
ne îndeamnă
ne îmbie
să urcăm pe un răzor
sub a lui
cetăţenie
soarele
doar te îmbracă
cu lumina lui de sus
când te aţii
pe Oveştene
însă vezi
în depărtare
capul satului de jos
ce plăcută faţă are

Dâmbu Crucii
te surprinde
printr-un reazim
de cuvinte
iar mai sus
imaşul ţine
toată zarea
tot întinsul
până înspre Ogrădeasa
ce-i ascunsă de priviri
la Bogata
toate-s ude
şi de ochi
şi de cuvinte
când mireasma-i te pătrunde
şi-ţi aduce
iar aminte

ce tezaur
se ascunde
şi mai sus
de Oveştene

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2009)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de-o singură lumină

Îţi aminteşti, iubire, mai ţii minte,
De fiecare dată-ţi prindeam mâna
Şi-o petreceam aşa ca Săptămâna
Mare, acoperiţi doar de cuvinte?

De fericirea izbucnea în lacrimi,
Doar eu ţi le strângeam degrabă,
Când le sorbeam silabă cu silabă,
Iubindu-ne sub sfeşnice de patimi?

Şi-ţi aminteşti de gura mea iubită
Când te ţinea în zbor până şi ziua,
Iar tu îmi murmurai "Iubite, piua"
Şi adormeai pe mâna-mi adormită!

Pândiţi eram la colţ de Găuri negre,
Când noi treceam prin fiecare vamă,
Doar în arginţi plăteam, nu în aramă
Luntraşului, să vadă că nu vede.

Sfinţim şi clipa-n viaţa de acum,
Suntem pe bolta noastră din odaie,
Şi-aluatul pâinii doarme în copaie,
Cuptorul cere-n flăcări să-l îndrum.

Suntem doar două stele căzătoare
Ce nasc şi cad de mână pe pământ,
Legaţi cu ani lumină de-un cuvânt,
Iubiţi de-a lor iubire şi de-o Mare.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş ţese inima de-a ta

Mi-aş ţese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aş face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aş vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aş ţese fiinţa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiţi, pe veci, să ne iubim.

Mi-aş face timp şi din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aş inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aş ţese din raze de soare
Veşmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aş lua culoare,
Să colorăm viaţa din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi eşti darul, sfânt, ceresc!

poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer şi strălucesc,
Tu eşti a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.

Tu eşti un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Şi cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două culori

locuiesc între două jumătăţi de adevăr
care se suprapun doar o singură dată
prima se desprinde din mine
şi se reflectă în punctul
din mijlocul cercului

iar cea de-a doua absoarbe din umbră
şi creşte ca un miez
în aceeaşi singurătate lăuntrică

eu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Iubirea-mi să o lepezi de povară:
La sânii tăi de stele să-mi sugrumi
Coşmarul anilor, cu părul sfoară.
Să ne iubim etern, în alte lumi.
Pătrunde enigmatică prin pleoapă,
Lăsând pe gene un sărut stingher...
Te prinde vântul şi din nou te scapă
În glasul meu uscat, când doar îţi cer:
O altă zi, purtată-n alte sfere
Prin care să zburăm de sus în jos;
Înmărmurit de-a vocii-ţi adiere
Şi-nveşmântat în alb de Făt-Frumos,
Te voi opri. Eşti fără de scăpare,
Vei fi a mea în dulcea încordare.

sonet de Ionuţ Popa (23 iulie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Te-am zărit într-un amurg de seară,
De-atunci am ochi căutători,
De-atunci te modelez din ceară
Şi părul ţi-l îmbrac cu nori

Îţi pun în loc de ochi două mărgele,
Culoarea verde sau căprui,
Deasupra lor lipesc şi gene
Sprâncenele-n nuanţa părului.

Te-aşez pe o măsuţă lângă mine
Să pot închide ochii, să-i deschid,
Să te zăresc în visul ce-mi revine,
Să te zăresc sculptat cu trup timid.

Senine gânduri mă apăsă, seacă,
Mă răscolesc, îmi încolţesc uşor,
Aştept cu nerăbdarea nefirească,
S-apari călcând pe ceasul serilor.

Mi-a apărut un zâmbet deodată,
L-ai aruncat din colţul buzelor,
Ai aruncat cu el şi-un fel de teamă,
De-a nu mai fi pe-aleea florilor.

În fiecare seară stau pe-o bancă,
Acelaşi loc pe unde ai trecut,
Stau până când luna mă ceartă
Şi mă trimite acasă să mă culc.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictez atent

o zi de vară în lanul de secară
adaug o aripă de dor călător
trag două mustăţi la ochiul
de-ntuneric ruşinat lăsat pe jos
cam la voia întâmplării s-au retras
apostolii unde o crâşmăriţă umple
cănile lasciv până la buza roşie
agăţ un soare modelat în cuvinte
mă-nfior de vântul ce adie uşor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Ochii-mi înfloresc de lacrimi
Şi sufletul înfrunzeşte cu iubire,
Când ginesc doar două inimi,
Ce stau singure-neştire.

Se privesc unul pe altul,
Pândesc subtil doar pe sub gene.
Sub ei vibează tot pământul
Şi sânge purpuriu în vene.

El cu zâmbetul drandafiriu,
Ea mai mult ca un boboc de floare,
Într-un fundal cam fumuriu,
Doar ei răsar din iarba mare.

El cu ochii fuge ca s-o prindă,
Ea îi pleacă repede-n pământ,
Ar vrea cu drag să o cuprindă,
Dar ea aşteaptă un tainic jurământ.

El pe buze poartă sărutarea,
Ea-i pe punctul de-a pleca,
Nu-i aceptă frământarea
Şi nu o poate îndupleca.

El renunţa la şedere,
Ea-i întinde paşnic mâna,
Îşi i-au discret la revedere
Şi închid repede lumina.

Brusc se încheie o poveste
Ce-a înflorit în mintea mea
S-a scuturat ca toamna, triste,
Frunze calea ce-mi umplea.

poezie de Camelia Natalia Ignat (august 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
ştiind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut uşor de-a doua tinereţe

Trecut uşor de-a doua tinereţe,
Am dat de tinereţea ta dintâi,
Iar timpul începu de-atunci să-nveţe
Că în iubire tânără rămâi.

Până şi spaţiul care te încape
Învaţă cum şi cât să te păstreze,
În foc, în aer, în pământ, în ape,
Să îţi rămână simţurile treze.

Iar cum surâsul tău fără sfârşire,
Încremenit în veşnice cuvinte,
Renaşte întru marea mea iubire,
De dincolo de neguri şi morminte,

Aşa şi eu, acum, la vârsta mea,
Întineresc de frumuseţea ta.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!