Cuptorul părăsit

Aseară am visat
Că eram micuţă
Şi-alergam prin sat
Pe cărări desculţă.

Mă duceam în grabă
La bunica mea.
Că mereu în poartă,
Scumpa, m-aştepta.

-Vai, cât de voioasă
Am văzut-o în vis.
Atât de drăgăstoasă
Dânsa m-a cuprins.

M-a luat de mânuţă,
M-a dus în ogradă.
Ca, pe nepoţică
Bunicul să o vadă.

Amândoi bătrâni.
Doi bunici blajini.
Sub un nuc, pe-o laiţă
Scot bunuri din traistă.

Povestea cu,, Capra''
Bunicuţul îmi spune.
Bunica, cu lopata,
Scoate din cuptor pâine.

Hulubi şi plăcinte,
Multe bunătăţi.
Că acuş o să vină
Nepoţeii toţi!

Şi o să stăm la masa
Din ograda lor...
-De a bunicii casă,
Doamne, mult mi-e dor!

Din vis mă trezesc
Şi mă grăbesc la ei...
Dar nu-i mai găsesc
Pe bunicii mei!

De ce nu-mi răspund?
Doar uite, am venit!
Dar, plângând, cuprind
Cuptorul părăsit.

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea învăţătoare

-Ştiţi voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învăţătoare?
Vă spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuţă a mea!

Ea m-a învăţat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine raţa de la baltă''
Şi cu,, Moşul de la vie''.

Şi tot când eram micuţă
Îmi povestea despre Guguţă.
Cum încăpeau sub cuşma lui
Toţi copiii satului.

De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de nepreţuit
Pe pământ-ele-s tezaur!

M-a învăţat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!

Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în şagă-
M-a învăţat bunica dragă
A bucătăriei artă!

Cum se cerne făinuţa,
Cum se face măliguţa.
Cum se frământă aluatul
Şi cum se coace cozonacul.

Plăcintele cum se prepar
Şi cu bostan, şi cu mărar.
Cum se împleteşte un colac
Şi biscuiţii cum se fac.

Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Şi m-a învăţat să împletesc
Colţuni din cei mai groşi de lână
Ca iarna, nu cumva să îngheţ!

Priveam cu drag la a mea bunicuţă
Cum ţesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliţă''
Perne şi ştergare.

Mai croşeta ea horboţele
Ca neaua albe şi frumoase.
Apoi înfrumuseţea cu ele
Prosoapele din casă.

Harnică era bunica,
Precum albina şi furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!

Bunica multe m-a învăţat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!

Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret şi, din păcate,
Se pierd tradiţiile toate!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine era la bunici

Străbat dealuri, munţi şi văi...
Ce-i drept, numai cu gândul.
S-ajung la bunicii mei,
Aş înconjura pământul!

Numai că acum, din păcate
Doar prin amintiri păşesc.
Timpul nu se mai întoarce,
Dar de ei îmi amintesc.

Văd acea căsuţă mică,
Intru în ograda lor.
Şi mai văd o rândunică,
Care îşi face cuibuşor.

Bunicuţul în cămară
Dezghioacă la popuşoi.
Bunica aduce-n poală
Nişte mere pentru noi.

Văd acolo o măsuţă
Din scândură de stejar,
Iar pe ea o măliguţă
Abureşte, sub ştergar.

În ceaunul de pe plită,
De măligă nespălat-
Laptele a fiert în pripă
Şi în străchini e turnat.

-Mănânco tot, mare să creşti!
Îmi tot spune bunicuţa.
C-apoi ţi-oi spune poveşti
Despre Lupul şi Scufiţa.

Am golit totul din blid,
Că a fost foarte gustos
Şi astăzi încă mai simt
Gustul acela delicios.

Îmi doream cu nerăbdare
Să cresc şi să mă fac mare...
Nu ştiam că într-o zi,
Ca şi ei-bătrână voi fi!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii pe bancă

Pe o bancă (banca de la drum)
Parcă-i văd sub nucul cel bătrân.
Doi bătrâni bunici răpuşi de dor,
Rugând doar un strop de ajutor.

Oh, găleata goală amintea
De ani trişti, de viaţa lor cea grea.
Lacrimi lunecau de-acum arar.
Sufereau de griji şi dor amar.

Ghiocei ascunşi sub o basma...
Ridul unui pliu de catifea.
Azi clepsidra timpului e spartă –
Ceasuri de nisip şi vremi de sloată...

E bunicul, caierul de fum...
Alb în barbă, plâns şi trist de-acum.
Văd, priveşte din fotografie,
Tot ştrengar, ca în copilărie.

Îngeri dorm la tâmplele de nea...
Cu buicul şi bunica mea,
Mai vorbesc în somn. De ei mi-e dor...
Bunii mei, adio, somn uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ţi mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopţile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj şi fericire,
De sat şi de alei, de caişi, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico şi de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Şi ia ta cu flori ţesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Şi de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moş Crăciun şi de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Şi să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui mă-mbie iară
Şi arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Şi de românii mei îmi este dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la ţară,
Romanticele nopţi şi lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Şi fericiţi mâncam cu toţi la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne îngheţau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeţi, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluş cădeam, eram uşoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De ţară îmi e dor şi de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii mei dragi...

M-aşteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi şi dor,
Cu paşi blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliţă pe-a lor nepoată.

Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate şi le ţin şi-acum,
Privirea-nceţoşată e plină de nostalgie
Când îşi amintesc de-a mea copilărie.

Cu picioarele desculţe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă aşteptau
Cu multă dragoste în braţe mă strângeau.

Cum îmi iertau ei fiecare boroboaţă,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu aţă,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.

Dar anii au trecut şi am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.

Acum mă-ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate să înnebunească,
Dragii bunici mă aşteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.

M-apropii şi le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de-acasă...

Mi-am visat azi-noapte, mama...
Şi am plâns în vis de dor...
Se făcea, că ea, sărmana
M-aştepta de sărbători.
Şi la fel ca înainte
Tot în lacrimi şi tăcută,
Printre doruri şi cuvinte
Sărutam mâna muncită.
Mâna sfântă-n mângâiere...
Mâna ce a scos cenuşă
Dintr-o vatră, ce-n durere
Arde dorul, plâns, în uşă.
M-a primit cu braţele deschise
Şi ca pe un prunc în faşă
M-a cuprins cu lacrimi sfinte...
-Ce dor îmi este de-acasă!

Nu mai vreau să plec măicuţă...
Ţine-mă la pieptul tău...
Ca o floare pe-o crenguţă,
Să m-alini... când dau de greu...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre mărunţişuri...

Prin mărunţişuri, câte-a strâns cuminte,
Bunica, am găsit şi-o amintire,
O carte cu coperţi îngălbenite,
Purtând în ea cuvinte de iubire.

Era acolo, lângă ea,-n tăcere,
Parcă-aşteptând din cerurile sfinte
Un zâmbet şi o dulce mângaiere,
În poză, fiu de tată de părinte.

Se aşezase praful peste toate
Şi doar cuvintele-n tăceri vorbeau...
Un trandafir se scutura-n cenuşa
În care doi tăciuni mai străluceau.

Am luat în braţe ia... Şi un clopot
În pieptul meu bătea cu îndârjire...
Fusese a bunicii. Şi iţarii
Ai bunului bunic întru slăvire!

Am luat cu mine şi o lampă veche,
Un fus tocit şi caierul de lână,
O toartă de argint dintr-o cutie...
Şi le-am urat la toţi de noapte bună.

Prinsă-n ştergar ţesut de mâini muncite,
Era icoana... Şi mi-am amintit
De bunii mei, de tata şi de mama,
De drumul unui timp ce-a împietrit...

Am alergat într-o îmbrăţişare
Eternă, să-i cuprind şi să-i sărut,
Dar prin atâta taină aşternută,
Prin praful amintirii i-am pierdut.

Am plâns atunci... E părul din basma
Atât de alb, de rar şi despletit,
Că mă întreb acum, bunica mea
De ce-ai plecat... de ce-ai mai fi venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e dor de casa cu balcon
Şi cu petunii în răzor....
Mi-e dor de banca de la poartă,
Mi-e dor de tot ce-a fost odată,
De curtea plină cu zăpezi,
De ciucuri roşii de la iezi!

Mi-e dor de zilele de vară,
Şi potecuţa de la moară,
De bolta toată înstelată
De greieri ce cântau în ceată
Mi-e dor de moţi şi de cimpoi
De apa rece din Ampoi...

Mi-e dor de uliţa din sat.
Mi-e dor de tabla mea de şah.
Şi de părinţi mi-e foarte dor
Şi pâinea caldă din cuptor
Mi-e dor de zilele senine...
De casă şi mult dor de tine!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica printre noi

Aceleaşi ape repezi valul duce,
Rămân stingheri în urmă anii mei;
,, La naştere primim în dar o cruce -
Plocon cărat în spate - vrei, nu vrei.''

În poală m-a ţinut bunica seara,
Cu nani-cântec-sfânt mă adormea:
,, Să nu cunoşti oftatul, nici ocara!
Să creşti frumos şi demn, copila mea! ''

O văd la truda câmpului, senină,
Pe arşiţă cu sârg păşea 'nainte,
Înveşmântată-n griji, ruga să vină
Asupră-ne, mărirea din cuvinte!

În prag de sfinte sărbători, voioasă,
Alese pilde propovăduia:
,, Belşug s-avem în suflete şi-n casă,
Norocul nu ni-l fure nimenea! ''

Se zbate ochiul nopţii; temeri, gânduri
Stârnite de furtună curg şuvoi.
Adoarme lin bunica; printre rânduri
Procur eternităţii haine noi.

poezie de Valeria Merca (iulie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bunicii Ioana

Bunica a murit frumos
Ţinându-mă în braţe
Şi gândindu-se duios
Oare cui, o să mă lase?

Mama mea plecase mai demult
De unde nu se-ntoarce
Eu nu eram încă crescut
Pentru a veni încoace.

Bunica n-a spus un cuvânt
M-a mângâiat uşor pe cap
Şi-a plecat cu Duhul Sfânt
Eu ce puteam să fac?

Am plâns o vreme după ea
Cu lacrimi de copil,
Nu ştiam ce se-ntâmpla
Şi am tăcut docil.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
şi pe fus îl răsucea.
Tot aşa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuţă ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniţi,
de mâinile ei gătiţi.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
şi ne trecea ziulica.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menajeria din curtea bunicii

Capra Miţa, Coco şi un cal
Şi cu iedul zis Tarzan,
Lângă care poţi să pui
Peste 20 de pui...
Şi găinile moţate,
Unele chiar şi guşate,
Printre care şi pisici,
Unele mari, altele mici
Şi căţei ce vin acuş'
În frunte cu Gălbenuş.
Şi mai e şi o purcică,
Care, de-o scarpini pe burtică
Grohăiei de parcă-ţi cere
Un coş mare, plin cu mere.
A mai fost şi-un Ciripel,
Dar s-a dus, fiind rebel!
E o-ntreagă menajerie;
Toţi trăiesc în armonie:
Nu se ceartă, nu se bat,
Se comportă delicat.
Unde, oare, se află, tată,
Menajeria asta toată?
Bine, am să vă spun eu vorba:
În comuna Castranova!
În curtea unei bunici
Ce-i iubeşte pe cei mici.
Bunica a pus-o şefă mare
Pe Elena a lu' cutare...
Care, cu a ei mânuţă mică
O dresează pe mămică,
Care, vai ce bucurie,
E şi ea-n menajerie!

poezie pentru copii de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!