Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
și pe fus îl răsucea.
Tot așa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuță ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniți,
de mâinile ei gătiți.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
și ne trecea ziulica.

poezie de (martie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Bunica

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duioșie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.
Din zori și pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
în portu-i de la țară...

Căta la noi asa de blând,
Senină si tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viața ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...

poezie celebră de
Adăugat de SuperproverbSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Eșarfa

Ea torcea dintr-un ghem de piatră un fir de apă
din care împletească eșarfa cu care lege
ochii lumii...
Pocnea în vatră
războiul de țesut execuții.
În ceas secundele tiveau la noduri stâlpii.
Ea torcea!
Torcea eșarfa cu care lege ochi cu ochi înnodați
deținuții...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce întețea
mirosul florilor de levănțică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica își punea arnici în ac
și începea coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
țesut de ea, în dimineți cu rouă.

Și gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
și geru-ncremenea întreaga fire.

Cu gene-ngreunate, -n miez de noapte,
mai arunca vreo două lemne-n foc...
ne închina, rugându-se, în șoapte,
de viață, sănătate și noroc.

Blândețe, hărnicie, bunătate!
Asta îmi amintesc de-a mea bunică.
Zile ce mi-au rămas, le-aș da pe toate,
mă întorc în timp, fiu iar mică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Advocatus diaboli

presupun cu certitudine
faptul că trăim
în lumea buldozerelor
care taie fin pădurile
de la un capăt la altul

bunica torcea lâna mieilor
îndoiți cu apă grea
se așeza în genunchi
și din palmele covată
îmi îngrijea mama oloagă

acum cincizeci de ani
secolul își făcea veacul
jumate în iad
jumate pe lângă

dar mama
cu o cheie ruginită de metal
a tăiat cordonul ombilical
așa cum buldozerele
taie fin

pădurile

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două nestemate

Lacrimi nevinovate
Și suflet de iubire,
Sunt două nestemate
Rămase-n amintire.

Așa avea bunica
În ochii visători,
Stând toată ziulica
Cu gândul la feciori.

Îi era teamă, sărăcuța
Nu cumva moară.
Uda cu lacrimi băsmăluța
În fiece seară.

Ca îi mai treacă dorul
Mă strângea cu drag la piept.
Acuma îi duc eu dorul
Și-n zadar o tot aștept.

Ea a plecat departe,
Acolo, la Dumnezeu,
Dar multe nestemate
Au rămas în gândul meu.

poezie de (31 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la țară,
Romanticele nopți și lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Și fericiți mâncam cu toți la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne înghețau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeți, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluș cădeam, eram ușoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De țară îmi e dor și de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când Adam săpa și Eva torcea, cine era domn?

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
nu uităm că suntem
că am zburat cândva ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea lâna de aur
când obosea împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos în lăzile de zestre
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert
și a mere ținute în fân, aduse de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
– nu știu cum dar numai iarnă se întâmplă
de o vreme în viața mea

pe cer se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer încât mi-e teamă și plâng

pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele și sânge din țâțe șiruind – ce mamă am avut!
tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat cu sete cușma de pământ

în loc de picioare cu rădăcini am fost născut
în osul alb al duminicii în lumină,
pe care repede le-am prins de pietre
nu mă poarte vântul hai-hui pe sub duzi

cum ni se scurge umbra printre degete și cum se face întuneric în suflet

din noi a mai rămas doar o carte cu versuri
stropi de lumină copilul nostru
mai poți însângera din dragoste iubito?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu nu se certe cu el, ca să-și gonească copila de acasă.

în Fata moșului cea cuminte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Vladimir Potlog

Hristos a înviat

Hristos a înviat și pe noi ne-a luminat
De păcate grele ne-a iertat.
Sângele lui pe cruce pentru noi l-a vărsat.
Când la cer s-a înălțat el poruncă ne-a lăsat,
Să nu ne dușmănim, ca frații
Între noi să trăim și pe tatăl lui -l iubim.
Așa fiul lui Dumnezeu ne-a învățat.
Hristos, Hristos a înviat!

poezie de (1 mai 2005)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acușica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viața firu-și deapănă
Și mă îndoaie de șele.

Bunica stă și socotește
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrânește,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înșiră-acum,
Povești cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocnește,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-și pregătește
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata ațipind ascultă,
Moșul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiți de viață.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineață.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Și-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica ușor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petru Daniel Văcăreanu

* * *

Mrrrr... am auzit
Mâța torcea nedefinit
Și a mai făcut odată,.. mrrrr
Și am murit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de banca mea din liceu, de coșul de baschet de acasă, de fisele de 3 lei cu care-mi sunam primele iubite, de bunica, de SMS-urile lui Lazarov, de verile în care lucram la Radio Vacanța, de Dick - cățelul meu, care a trăit 18 ani -, de prima mea mașină - Dacia, de Deep Purple, de New York, de hainele fără firmă, beau litri de Cola, fără mă gândesc la nimic, de Jules Verne, de bicicleta mea Pegas, mi-e dor să mai merg cu tramvaiul și mi-e dor de ieri.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Amintiri in alb si negru" de Dan Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.11- 9.99 lei.

Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia deslușit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi șoptea povești și-un somn, odihnitor.
Și tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrșitului de fir,
vedeam, doar dimineața, în paner,
din nou, că fusu-i gol și apare înc-un ghem.
Și nu știam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieții întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieții în mersu-i necuprins.
Căci veșnică e viața, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârșesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, și-n bază ancorat.
Câtă miscare-n față, cum clocotește viața,
parcă e un fitil ce mușcă-n viitor cu fiecare germen în șanse roditor.
Nestăvilita sete sorbește din trecut și-ntruna iscodește ce nu s-a mai născut.
Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,
cu o mișcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul aibă-ndestulare.
Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca -ntregească șirul,
cu unic început, din care bifurcații întruna s-au născut.
A-nțepenit clepsidra cu firul prins în caier,
și n-a știut bunica că-n mînă eu l-am prins,
fie moștenirea pe care s-o transmit.
Ștafeta vieții curge întruna în timpul conștient și cine poate ști,
peste milenii, în caierul de stele, poate se va-nmulți.
Căci e matur Pământul și vremea i-a venit,
Să mute firul în loc cu-ndestulare, de care profite și ultima suflare.
A tot slăbit Pământul, începe a picoti,
e supt de energii, că pofticioasă-i viața, plină de lăcomii.
Dar, e tenace, cu adaptări ciudate și sorți de-nvingătoare,
sigur va izbuti, așa este corect, cu gându-n viitor și ancore-n trecut,
c-așa dorește timpul, fie perceput.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stația mea

așa cum uneori
mă gândesc la îngeri
femeia de lângă mine își sună bunica
-i spună ce mare s-a făcut nepotul
îl poate rosti deja pe r
își leagă singur șireturile
și tot întreabă când mergem la bunica
mâncăm castane
e stația mea
îmi trag căciula pe urechi și cobor
răsăritul are culoarea obrajilor tăi
când ți-e frig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-a gârbovit rău bunica

În clipe târzii de viață,
Își poartă pașii obosiți.
Pe nepoți nu-i mai răsfață.
Ei o privesc și zic cuminți:

S-a gârbovit rău bunica.
Vorba-i este tot mai rară.
Nu-și mai dorește nimica.
Suspină din zori în seară.

Ochii a-început -i piardă,
În cap părul i-a albit,
Cu greu mai poate meargă...
Viața ei, a-îmbătrânit.

poezie de (12 iunie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mircea Ursei

Ascensiune

A plecat o vițelușă
De mică de la oraș,
I-a urat bunica
Un frumos făgaș.

Pleacă după o vreme
Și a ei mămică,
Că ar avea probleme
A ei mititică.

Cireada din ogradă,
Foarte curioasă,
A dorit s-o vadă,
Când s-a întors acasă.

- Ce-ți face vițica?
(A întrebat bunica)
- A ajuns o vacă rară,
E... Parlamentară!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă-întorc în timp și-mi amintesc

Mă-ntorc în timp și-mi amintesc
cum am trăit și cum trăiesc.
Mergeam la școală cu opinci,
alergam, căzând pe brânci,
nu sune clopoțelul
că-ntârzie băiețelul.
Nu vroiam pierd
rugăciunea ce o rosteam.
Îmi plăcea mie cred
pe Isus îl vedeam.
După cursuri, tot la fel,
ne închinam în rugăciune,
crezând că poate astfel,
vom primi note mai bune.
Înainte plecăm
acasă la fiecare,
nu trebuia uităm
ca cerem îndurare
pentru greșelile de peste zi,
ce le făceam fiind copii.
Pentru grija ce ne-o poartă
Domnului îi mulțumeam.
Ne închinam încă o dată
și ce mult ne bucuram!
Așa era ziua de școală,
așa eram copil odată.
Pentru noi era o fală
viața care ne-a fost dată.

poezie de (16 decembrie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

A fost odată

A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se știa de bogăție.

N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuță cu obloane!

Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Și-au făurit un cuibușor.

Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-așa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri și cumnați,
Moșnegi și babe, și vădane.

Amestecau lut, pleavă, apă.
Apoi oamenii îl călcau.
Și se numea aceasta,, clacă''-
Căci între ei se ajutau!

Și tot cu claca au clădit-o.
La fel au și acoperit-o.
În alb pereții au văruit
Și era bine de trăit!

Aveau lejancă mare în casă-
Mobila cea mai prețioasă.
Pe ea dormeau copiii cu bunica,
Iar lângă ei torcea pisica.

Aveau mereu cotețul plin
Cu cocoșei și cu găini.
Iar în ocol-văcuță, purcei, cârlani...
Aveau gospodărie-așa ca la țărani.

Și masa mereu le era plină
Cu măliguță, lapte, brânză și smântână,
Jumări și murături aveau-
De foame, iată nu mureau!

Chiar de purtau haina cârpită,
Dar era lumea fe-ri-ci-tă!
Și chiar dacă munceau din greu,
Îi mulțumeau lui Dumnezeu:

Că au sare, că au pâine,
Că au mamă cui îi spune!
Că au frați, că au surori,
Că au în grădină flori...

Dar azi? Nu fie cu bănat,
Lumea tare s-a schimbat.
Avem de toate: condiții și tehnologie...
Dar nu avem esențialul-Omenie!

Azi mulți au profesii, studii, intelect...
Dar din păcate, duc lipsă de stimă și respect!
De aceea, dacă aș putea,
Timpul înapoi l-aș da!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noaptea de Înviere

În vârf de deal, la margine de țintirim,
Acolo unde sunt cei dragi, care-au plecat,
Cu ochii-n lacrimi, plini de dor, noi ne oprim
Ca le spunem că nicicum nu i-am uitat.

Deasupra noastră mii de stele licăresc
Cerul înalt este senin și grandios
Și îngerii acolo sus se pregătesc,
Căci este noaptea învierii lui Hristos.

Mai facem câțiva pași și iată c-am ajuns
Bisericuța este plină de mister
Intrăm în ea, deși nu-i loc îndeajuns
Și înăuntru totul este auster.

Slujba-i frumoasă, lumânările se-aprind
Privim emoționați în flăcările lor
Dumnezeiești avânturi simt că mă cuprind,
Știind că omul poate fi nemuritor.

Plecăm spre casă, bunica ne așteaptă
Cu ouă roșii, pască dulce, cozonac
Și ne primește cu vorba înțeleaptă,
Hristos a înviat și va fi viu în veac.

poezie de (31 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook