Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bine era la bunici

Străbat dealuri, munți și văi...
Ce-i drept, numai cu gândul.
S-ajung la bunicii mei,
Aș înconjura pământul!

Numai acum, din păcate
Doar prin amintiri pășesc.
Timpul nu se mai întoarce,
Dar de ei îmi amintesc.

Văd acea căsuță mică,
Intru în ograda lor.
Și mai văd o rândunică,
Care își face cuibușor.

Bunicuțul în cămară
Dezghioacă la popușoi.
Bunica aduce-n poală
Niște mere pentru noi.

Văd acolo o măsuță
Din scândură de stejar,
Iar pe ea o măliguță
Aburește, sub ștergar.

În ceaunul de pe plită,
De măligă nespălat-
Laptele a fiert în pripă
Și în străchini e turnat.

-Mănânco tot, mare să crești!
Îmi tot spune bunicuța.
C-apoi ți-oi spune povești
Despre Lupul și Scufița.

Am golit totul din blid,
a fost foarte gustos
Și astăzi încă mai simt
Gustul acela delicios.

Îmi doream cu nerăbdare
Să cresc și să mă fac mare...
Nu știam că într-o zi,
Ca și ei-bătrână voi fi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima mea învățătoare

-Știți voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învățătoare?
spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuță a mea!

Ea m-a învățat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine rața de la baltă''
Și cu,, Moșul de la vie''.

Și tot când eram micuță
Îmi povestea despre Guguță.
Cum încăpeau sub cușma lui
Toți copiii satului.

De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de neprețuit
Pe pământ-ele-s tezaur!

M-a învățat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!

Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în șagă-
M-a învățat bunica dragă
A bucătăriei artă!

Cum se cerne făinuța,
Cum se face măliguța.
Cum se frământă aluatul
Și cum se coace cozonacul.

Plăcintele cum se prepar
Și cu bostan, și cu mărar.
Cum se împletește un colac
Și biscuiții cum se fac.

Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Și m-a învățat împletesc
Colțuni din cei mai groși de lână
Ca iarna, nu cumva îngheț!

Priveam cu drag la a mea bunicuță
Cum țesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliță''
Perne și ștergare.

Mai croșeta ea horboțele
Ca neaua albe și frumoase.
Apoi înfrumusețea cu ele
Prosoapele din casă.

Harnică era bunica,
Precum albina și furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!

Bunica multe m-a învățat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!

Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret și, din păcate,
Se pierd tradițiile toate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acușica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viața firu-și deapănă
Și mă îndoaie de șele.

Bunica stă și socotește
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrânește,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înșiră-acum,
Povești cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocnește,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-și pregătește
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata ațipind ascultă,
Moșul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiți de viață.
O văd veghind la capul meu
Când sculam în dimineață.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Și-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica ușor din pat,
Pe frunte săruta,
Eu duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Îmi amintesc, bunico...

Îmi amintesc mereu, bunica mea,
Cum țineai cândva în poala ta
Și îmi spuneai povești cu zmei și zâne...
Și-acum le-aș asculta dacă le-ai spune...

Dar altă lume te-a furat, departe,
Tu dormi în ceruri și te-ascunzi în noapte.
Îmi mângâi păru-n vis și plângi. Știu bine,
Scumpă bunică, îți e dor de mine.

Te-ntoci pe rumuri tainice, te pierzi,
La geamul meu, cuminte, te așezi...
Privești cu ochii-n lacrimi lumea mea.
Bunico, te iubesc, oh, nu uita!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Bunică dragă...

Ești și vei fi mereu bunica mea
Te voi cinsti și te voi respecta
Tu-mi dai speranță și lumină-n doi,
Mirosul dulce-al florilor de mai.
Noi trei, un vis, un gând și-aceeași lună
Același semn zodiacal avem,
Când suferim, luptăm și vom învinge
Căci vom învinge, singur, dacă vrem

Tu iarbă ești, eu cer sunt și sunt mare
Bunicule, cu ochii-ți te numesc
Voi sunteți pentru mine sărbătoare,
Din suflet vă cinstesc și vă iubesc.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă florilor de gheață

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim.
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea și revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar, vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
O văd din ușă și pe mama și pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis și umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, țurțurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheață, flori de stele au început de ieri cadă.
În Yan și Yn se-mparte lumea, apus și răsărit de zei,
Precum se-mparte viața noastră în anii buni și-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând și nu mai știu
De ce în lumea mea, sub ochiul cețos și obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru și alb.
Dar chiar și-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Și inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalță precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheață al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viața și moartea sunt poeme în care toți ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă și-nainte și alb în suflete se lasă.
Ne-așteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă și recea piatră de mormânt.
De ce acoperiți cu negru lumina-arzând ca o feștilă
Pe-altarul non-eternității?! Lăsați-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Și ierni și stele, flori de gheață și tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, -ntorc la tine și-n rugă redevin copac.
Și-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morții clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla țării și cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-așteaptă iar vin cu drag,
Dorul de mamă și de tată, ninsori din crengile de fag...
Și ninge-n mine flori de gheață și mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni și iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii și îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemișcare brațe și gânduri și tăceri,
Doar amintirile cheam㠖 altar al veșnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama și de bunica mea cuminte
Și cade lacrimă de gheață pe alb mormânt de flori de nea
Și ninge-n suflet cu iubire și amintiri, măicuța mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar te văd eu mi-am dorit."
Și ninge peste chipul mamei și al bunicii, flori de mirt.

O văd din ușă iar pe mama și pe bunica. "Ține minte!
Și nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet și în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheață, pe-un alb mormânt și trist,
Vă port de-o veșnicie, mirese de lumină, în gânduri și în vis.
Cad flori de gheață, albe flori de gheață, peste morminte, clipe, viață...
Cad flori de gheață, albe flori de gheață... cad flori de gheață, albe flori de gheață...

O văd din ușă iar pe mama și pe bunica... Ține minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar vin cu drag
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac.
Ne luminează-ntunecarea și revenim copii acasă,
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin aș vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.

Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie -ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Și un copil să redevin aș vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculți pe drum de stele.

Și un copil să redevin aș vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
privea Dumnezeu

știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
privea Dumnezeu

știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors

poezie de din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la țară,
Romanticele nopți și lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Și fericiți mâncam cu toți la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne înghețau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeți, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluș cădeam, eram ușoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De țară îmi e dor și de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalță pe vârful degetelor
de la picioare
prindă în căușul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălța pe vârful degetelor
pentru a prinde în căușul palmei
cel mai frumos măr
pe care
-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
țesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru și
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
privea Dumnezeu

știu că și înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârșite și
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu și
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer și pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat și ea
să o caute pe bunica
și nu s-a mai întors.

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Plopii

Împodobiți cu vată, păreau plopii,
Precum bradul bunicii de Crăciun,
Cu galbene gutui și mere roșii...
Dar toate au trecut precum un fum.

În amintire a rămas o umbră...
Văd dansul focului arzând în noapte
Simt dulcele miros de lemne arse
Și-aud în gând ale bunicii șoapte

Mă doare cu-aceeași melodie
Și-acelea dulci povești le-aud și-acum
Și simt cum pe genunchi încă mă ține,
Și-n sobă lemnele-s făcute scrum

Bunicu-i cu mustăți de promoroacă
Bunica e cu tâmplele-argintii
Dar mă trezesc din vis și dintr-o dată
M-apasă vise tandre în nopți târzii.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am înțeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înțeles viața,
de multe ori îmi maicâte o palmă...
ca să știu ce am de făcut pe urmă...
Am înțeles lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Și doare...
Da, vreau sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune fiu tare...
Și poate așa voi reuși...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuși cândva?
Să trec peste tot și toate...
Așa cum mai trece o zi și vine iar noaptea...

poezie de (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)

Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.

Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești...
Din ce tărâmuri îngerești
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea brațului tău drept.
M-ai învățat saă râd, iert,
Mi-ai arătat cu-nțelepciune
Alaiul lucrurilor bune.

Zâna cea blândă din povești,
Din ceruri astăzi privești.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ți-am pus o lumânare!
Și-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...

Zână din stele întrupată...
Și toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ți, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!

Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Și anii-n cute-adânc săpate,
Îți mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ți-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci și mă privesti străină.

În mângâieri unduitoare
Îți simt prezența la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Și parc-aud a tale șoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morții tale ceas.
Și lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.

Cu ochii strălucind în soare
Te văd... și-atât de rău îmi pare
nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul și încep uit.
Poate că-i vremea de a fi
Și eu bunică într-o zi
Și-mi e din ce în ce mai greu
Și plâng și plâng și plâng mereu!

Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Și dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-și adună
Și în adâncuri de cleștar
Le-ngroapă iar și iar și iar.

Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Și îngeri tâmplele ți-au nins,
Povestea mea de dor și vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Și sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, ești așa departe!

Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din povești,
Oh, nici nu știu să spun ce-mi ești!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru Moș Crăciun

Aștept vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.

Aștept vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.

Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniți! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalță flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinții mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger și sunt nămeți pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger și câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Își șterge ochii cu năframa
Și tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe și apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duși departe amândoi
Și plâng și ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuța și-o privesc.
Știu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărțeau păduri și stânci...

Un trai mai bun și daruri noi
Voi ne-ați adus, dar cât vom fi
Copii uitați, lipsiți de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu pești de-argint plângând de dor,
Voi sunteți doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinții, știi, i-aș vrea...
nu uiți moșule! Acum
Este târziu și poți pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu știu că nu ne-ați părăsit,
Însă și nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca și voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteți goi
Și eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
o luăm de la-nceput
Dând timpul vieții înapoi...

Copil sărac sunt... ca și voi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea.
Un trai mai bun și daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe și apoi
E ger și sunt nămeți pe drum.
Îmi vreau părinții înapoi!
Aștept vină Moș Crăciun...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce întețea
mirosul florilor de levănțică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica își punea arnici în ac
și începea coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
țesut de ea, în dimineți cu rouă.

Și gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
și geru-ncremenea întreaga fire.

Cu gene-ngreunate, -n miez de noapte,
mai arunca vreo două lemne-n foc...
ne închina, rugându-se, în șoapte,
de viață, sănătate și noroc.

Blândețe, hărnicie, bunătate!
Asta îmi amintesc de-a mea bunică.
Zile ce mi-au rămas, le-aș da pe toate,
să mă întorc în timp, fiu iar mică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri și vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viața e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt și vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
nu se veștejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îți sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ți fire
Îmi amintesc, de tine.

Și-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Și-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îți spuneam, te iubesc
Și cerul vrea s-asculte.

Și-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe brațe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Și-mi amintesc, cum mă doreai
Cum doreai fiebinte.
În brațe, tu, cum mă strângeai
Și îmi șopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Și vremea a trecut.

Și vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Și amintirea, ne petrece
Spre alte zări... și firi.

Acum, le știți: le-am scris
Le-am scris ca să le știți.
Și vor rămâne... vis
Și voi să vă iubiți.

Viața, este frumoasă
Frumoasă, când iubești.
Și este, dureroasă
Când tu, o părăsești.

Și vine, vine-o zi
Când toți o părăsim.
Și ziua, n-o vom ști
Cumva, să o vestim.

Și dacă tot, nu știm
Nu știm ce va mai fi.
Măcar, ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Și dacă se vor teme
Prin vreme, înoate.
Nu vă temeți... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Și dacă... ne iubim.
Și amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna asta-i mai frumoasă

Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, recad.

Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.

Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...

Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.

Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook