Incizie în locul care nu mai doare

plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uşi suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbuşit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoşti prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
îşi poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiţi
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunţile sus, ochii închişi
la nesfârşit ascultătorii unui imn imaginar
ucigaşi palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldaţi ai stâncilor abandonate
este alb şi pe ţărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forţate
gesturi finale imprevizibile
pădurile bântuite din siberia
scântei regăsite în bestiarele altora
scopuri pe lângă care se tot alunecă
amintiri epileptice care ard întruna
şi soarele la locul obişnuit

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cicatricile au rolul lor

ziua în care te-ai simţit precum cicatricea unui fruct
şi ţi-a fost bine
la apus, au apărut lângă copacul tău nişte mâini
care au ştiut să te vindece, fără să le-o ceri
fructele îndrăznesc arareori să mai ceară ceva
cu atât mai puţin cicatricile lor
boala ta au luat-o aceste mâini
au îngropat-o la rădăcini
şi au mângâiat apoi locul potrivit
până tu te-ai obişnuit cu starea de sănătate
e dificil să te acomodezi cu stările de sănătate
ştiind că puteai să compromiţi tot fructul
să atârni de ramura ta ca o boală fără nume
şi să îţi pierzi orice demnitate de poamă
partea cea mai proastă când plezneşti de prospeţime
e sentimentul oribil că cineva se poate gândi la tine
ca la bun-de-pus-la-conservă
dar pentru asta există terapeuţi anonimi
cu mâinile curate, care vin şi se cuibăresc tiptil lângă tine
în oricare amurg.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul este ca o zidire a unui templu imaginar, sau ca o construcţie laxă, ridicată în preajma iluziilor regăsite. Nu esta bine să-l supralicităm niciodată şi niciodată să-l folosim ca pe o prezicere benignă. Când ni se pare reprobabil crează măiestrite iconoclasme naturale, dar şi nelinişti care să polarizeze spiritul apărut în a şaptea zi şi, imediat acel sublim care a dat sens tuturor lucrurilor, ne va trimite până dincolo de veacuri.

Octavian Anuţa în Maxime şi reflecţii
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteau

sufletele prin încăperea rece unde
zăceau corpurile aşezate pe tărgi
cu muşamale gri şi se auzeau voci
de dincolo de uşi câteva strigăte
înăbuşite de durerea scăldată în sânge
ce răzbate de dincolo de zidul greu
care desparte viaţa de moarte
alături se zbăteau cei încă vii şi zidul
nu-i lăsa să pătrundă în camera plină
cu suflete vagaboande care nu credeau
că sunt libere să plece şi să părăsească
corpurile ce stăteau nemişcate şi totul
e un vis de care n-ai scăpare
şi spaima ta imploră cerul să-i lase
câteva clipe de viaţă mizerabilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

A este uneori A, dar poate fi şi Aha
O este uneori O, dar în general e cunoscut ca Oho sau Ohoho
G este uneori G, dar poate fi şi o spânzurătoare
pentru un grec antic pedepsit de perşi

Iar marea prin care înoată inimi de copil
şi-n care
din când în când
mai cade un fulger
nu e decât lacrima gigantică a unei zeiţe
părăsită şi de zei şi de oameni

Nu te grăbi să vii aici
pentru că de aici nu se mai pleacă
niciodată.

Bagă de seamă!
Rămâi mai bine acasă în fotoliu şi aşteaptă -
urmează o transmisie directă

Să nu zici că nu ţi-am spus.
Atât.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de primirea egoistă, trebuie să ajungem la dăruire. Umple-te prin dăruire, pentru că niciodată nu vei fi în stare sa te împlineşti primind. Ai încercat asta şi ai vazut şi singur. Dar o să-ţi spun un secret: există o metodă care poate să îţi dea abilitatea de a simţi plăcere perfectă şi nemarginită. Ea îţi va da împlinirea care cuprinde totul, chiar şi ceea ce se afla dincolo de graniţele acestei vieţi. Însă trebuie să ştii că această împlinire nu apare prin primirea egoistă, ci prin dăruire. Asta pentru că tot ce ţine de calităţile tale omeneşti există în afara ta – în dorinţele sau în sufletele altora.

citat din Baal HaSulam
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar oameni şi un singur Dumnezeu

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

înfricoşător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
şi altora
în pământ
nimeni nu-şi cunoaşte identitatea
chiar şi Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
şi-a construit adăpost
îşi caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre

există doar oameni şi un Dumnezeu
care din propria lor suferinţă
şi-au modelat chipul pe lut

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această culoare de moarte

alb în jurul meu ca o ninsoare blând aşezată
acul din braţ mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spaţiul se contractă se face aşa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre ţărm răzvrătită îşi cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieţii în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită

mi se pare că înoţi prin venele mele ca şi când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală

clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor nişte stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârşit în inima mea şi îmi laşi un răvaş de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd

marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la ţărm cineva îmi face respiraţie gură la gură

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără scăpare...

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut

un spaţiu

şi chiar în cele mai
bune zile ale noastre
şi-n cele mai
fericite momente

vom şti asta

vom şti asta
mai acut
ca altădată

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut
iar

noi vom aştepta
şi
vom tot aştepta
în acel spaţiu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această planetă, orice om este liber... Dar sufletul fiecăruia îşi are rădăcinile adânc înfipte în tărâmul natal, singurul loc care dă sens cuvântului "acasă".

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am poza ta

şi încă mă uit atent la ea
până-mi ard ochii martiri
surâzi cum vrei la aparat
rana se deschide cât mai discret
convingi fantoma iubirii noastre
să iasă din adâncuri şi să urce
la inimă îşi face de cap inocent
apoi urcă sus de tot şi nu mă lasă
în pace deschide altă rană
mă învârt nebun prin oraşul orb
privesc fotografia muncit
de gânduri austere care rămân
nerostite câteva veacuri reci

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre resturi. Singurul loc de care moartea nu ştie

uneori sap în mine şi
rămân acolo până noaptea târziu

caut locul din care am venit

ştiu că există pericolul
să se surpe pereţii scrijeliţi de nesomn
şi nimeni n-ar cuteza
să mă dezgroape iar
căutările mele vor fi zădarnice

rănit printre resturi ignorat şi cu
tălpile arse de căutări
o să aştept în singurul loc
de care moartea nu ştie

ştiu totuşi

că în locul acela a locuit o femeie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentru că nu sunt gata. Nu sunt încă pregătiţi psihic şi emoţional. Scuzele cu: nu am bani, nu ştiu de unde să încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minţii, prin care te ascunzi şi fugi de schimbare. Când eşti gata, totul apare în cale: maeştri, mentori, oameni care să te ajute, oportunităţi, totul se aranjează pentru tine. Şi sufletul ştie acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ţine pe loc în limitări, temeri şi convingeri negative. Când vei fi gata să renunţi la ceea ce nu te-a ajutat şi la ceea ce nu te ajută nici în clipa de faţă (gânduri, convingeri, credinţe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpăţâna să faci ca tine şi doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate şi refuzând orice vine spre tine ca şi semn şi lecţie de viaţă, vei rămâne tot în acelaşi punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viaţa îţi va da o situaţie şocantă prin care să conştientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, să îţi arate că nu e bine cum trăieşti şi că el nu mai poate aşa. Dar de ce să ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conştientizezi şi faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actoria o meserie care, spre deosebire de altele, are recompensă pe loc şi nu mă refer numai la aplauzele de la sfârşit, mă refer la ochii ăia care se uită la tine, eventual plâng cu tine, la oamenii care respiră cu tine. Asta e o plată pe care tu o iei pe loc pentru ceea ce faci şi cu care te încarci de o bucurie comparabilă cu un drog.

citat din Lia Bugnar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară în gura leului

burlacii vizitează america de sud vai ce entuziasm
după o vârstă florile de portocală miros mai frumos
euro este cel mai bogat fluviu şi călătoria te poartă
până la marginea bancnotei adânc în verdele junglei
primele amintiri sunt fântânile în care ochii aleg
să-şi planteze cascada lacrimilor de la rădăcină
s-au oprit din creştere mici lujeri pe obrazul murdar
al bătrânilor care îşi duc viaţa sub poduri
marile metropole cu felinare electrice
motani imenşi hrăniţi ca nişte regi
şi armata de soareci care traversează podul calicilor
în fiecare dimineaţă rod din bărcuţele micilor speranţe
curcubeul se opreşte la capătul lumii
sinucigaşul zâmbeşte după ultima ploaie
i-au îngheţat în buzunar seminţele de otravă
ciorapii rupţi în pantofii de la văduva bancherului
dar nimic nu te poate opri din plimbarea de primăvară
o zi rubensiană încape în tot oraşul
cip cirip printre ramuri te face să ai din nou
poftă de mâncare poftă de viaţă
cine mai ştie care a fost ultima ta dorinţă
înainte de a înfuleca sendvişul din geantă
o ţigară apoi şi hai să te întorci la treabă
printre cursele de şoareci pauza de masă s-a terminat

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!