Primăvară în gura leului

burlacii vizitează america de sud vai ce entuziasm
după o vârstă florile de portocală miros mai frumos
euro este cel mai bogat fluviu şi călătoria te poartă
până la marginea bancnotei adânc în verdele junglei
primele amintiri sunt fântânile în care ochii aleg
să-şi planteze cascada lacrimilor de la rădăcină
s-au oprit din creştere mici lujeri pe obrazul murdar
al bătrânilor care îşi duc viaţa sub poduri
marile metropole cu felinare electrice
motani imenşi hrăniţi ca nişte regi
şi armata de soareci care traversează podul calicilor
în fiecare dimineaţă rod din bărcuţele micilor speranţe
curcubeul se opreşte la capătul lumii
sinucigaşul zâmbeşte după ultima ploaie
i-au îngheţat în buzunar seminţele de otravă
ciorapii rupţi în pantofii de la văduva bancherului
dar nimic nu te poate opri din plimbarea de primăvară
o zi rubensiană încape în tot oraşul
cip cirip printre ramuri te face să ai din nou
poftă de mâncare poftă de viaţă
cine mai ştie care a fost ultima ta dorinţă
înainte de a înfuleca sendvişul din geantă
o ţigară apoi şi hai să te întorci la treabă
printre cursele de şoareci pauza de masă s-a terminat

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta

în spatele celui care vânează pasărea măiastră
e un boxeur bătrân cu pumni obosiţi
dar o dorinţă atât de vie să nască
mici revoluţii în mulţimi adormite
să împrăştie din seninul cu care
a pierdut marile runde cu sine
tânjeşti uneori să găseşti alinare
la marginea mileniului care se închide
ca ultimul meci în ovaţii şi sânge
nişte suporteri poate mai tineri
te întreabă ce faci când îţi îmbătrânesc iluziile
mânanci respiri frămânţi speranţe le spui
inima ta îţi permite să încasezi
şi ultimii pumni ai destinului
nu-i un secret că lupta are gustul cel mai dulce

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ploaie

rătăcit
cerul tace
în litere cuvinte picături
printre clădiri
luminează, iubiri
cu felinare

îţi tremură trupul, speriat
îl simt, tresare
o ultimă îmbrăţişare
ne-am despărţit

pe un tablou am pictat apoi cândva
ultima noastră noapte
de iubire
cu acele cuvinte litere care au căzut
din cerul tăcut
după ultima noastră ploaie

poezie de Viorel Muha (iulie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul

iarna asta s-a mutat cu viză de flotant în oameni
despre iubire nici-un semn
blocurile s-au ascuţit şi-n colţuri şoareci cu rânjete de oameni nebuni
rod vertiginos din spiritul vieţii

la magazinul din bulevard două şiruri indiene de umbre
inegal aşezate horcăie la două uşi

pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii ciumei roşii

în partea dreaptă în rândul burduşit la ghişeul cu fericire
se îmbulzeau nebunii
părăsiţi precum corbii lui Hitchcock

în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi
doi copii şi-un derviş rotitor la preţ redus
vindeau poezii

pe şina ruginită de cale ferată
nici un marfar să-şi mai tragă sufletul pe drum

soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul
reflectat în moneda de argint căzută din buzunarul orb al poetului
şi eu... aşteptând la rând precum ultima zi din scriptură iubirea

poezie de Mihaela Meravei (5 martie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmplinire

5
tatăl meu are o gaură în inimă
în fiecare dimineaţă
îşi aprinde o ţigară
o dorinţă
o minciună
însă nimic nu umple golul
absolut nimic

4
mai toarnă-mi un pahar din viitorul tău
fă-mă să-mi aduc aminte cine sunt

3
mereu lipseşte ceva
începea cu
şi se termina cu poate

2
trezeşte-te
haide
trezeşte-te
ţi-am asortat şosetele
cu ştreangul
haide
o să intarzii la propriul spectacol
ştii foarte bine că Electricianul
nu aşteaptă pe nimeni

1
în curând
vocile vor fi mai tăcute
decât un apus de miercuri dimineaţă
în care tatăl tău îşi aprindea ultima dorinţă
haide

0

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
şi poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
ştii, am ştiut dintotdeauna
că tu-mi aduceai şi de crăciun i-aş zice
poate de asta din toţi
porumbeii hămesiţi şi diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
şi în timp ce scrumam tacticos pe jos
şi mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de ţigară
i-aş fi zis băiete
am fi putut
ca nils şi gâsca lui
să fim prieteni
şi să nu ne pese
de ţigări
şi femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr
şi ciuguleau, ciuguleau

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Femeia din mine trece desculţă
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineaţă te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îţi aduce cafeaua la ora fixă
şi tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...

Femeia din mine râde între macii sălbatici,
ştie că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înţarce...

Aşteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
ştie că orice sfârşit este o uşă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înfloreşte la fiecare secundă, căutându-te...

Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acum înainte

De-acum înainte, obişnuieşte-te să trăieşti din amintiri,
din umbre de planete pierdute,
din norii care fug, din amintiri subţiri.

Obişnuieşte-te să trăieşti cu sila şi urâtul
aşa-ţi va fi sfârşitul
cum ţi-a fost începutul.

Poate nici nu mai ai mult, de altfel,
obişnuieşte-te cu luna de oţel.
Tot ce a fost frumos s'a petrecut
cu cel care acuma este altul,
obişnuieşte-te cu prăpastia şi cu saltul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la fumuri e focul

el arde acoperişul de paie

din ochii frumoasei colibe

cu pereţii straşnici de lut –

b o a d i c a

rarefiată este o mare războinică

nu ştiu de ce îşi doreşte acum

versurile mele peste canalul

mânecii, din

care scoate în ultima vreme

declaraţii pe de

sine răspundere (?!), cu privirea frumos

aţintită asupra aureolei de fum, pe

care eu, ne

vinovat, sigur nu am nimic

împotrivă să o su-port –

b o a d i c a

rarefiată pare că se

luptă acum cu legiunile dacice

din armata romană

din cenacluri şi teatre

de operaţiuni litera-re:

b o a d i c a

poate fi penetrată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogaţie

cine eşti tu? când te-am chemat ai apărut
ca un drum de seară în zaţul meu de cafea
la câteva zile mă uitam la studenta din parcul eroilor
citea sartre avea sandale ieftine şi în lumina părului ei răvăşit
mi s-a părut că văd un gulliver în ţara uriaşilor
siluete şterse se mişcau rapid în sensul unic al limbilor de ceas
în loc de zgomotul normal al bulevardelor
copiii ţipau şi părinţii aveau urechi înfundate
oamenii uitaseră primul limbaj aveau nevoie de coduri
în care să comunice şi de câţiva ciudaţi
care să le spună ce înseamnă expresiile faciale
nişte elevi care se mândreau cu tatăl lor
şi fetiţa cu palton spălăcit care le desena minunat
portretele apoi zâmbetul ei când i-au spus
hei, poţi fi prietena noastră
creierele mici sunt închisori izolate dar în expansiune
nişte străini te-au mângâiat pe creştet
până ai reuşit să te ridici de pe bancă spre momentul
în care nu te aşteptai să auzi din nou cine eşti tu?

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e compusă din două grupe mari: cei care au mai multă mâncare decât poftă de mâncare şi cei care au mai multă poftă decât mâncare.

citat clasic din Chamfort
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr

Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr
şi curat ca florile de măr?
Nu este Dumnezeu?
De ce sunt vinovată eu
că-mi este dor de floare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare?
Recunosc
pasul meu contagios
de dor de viaţă,
de anotimp frumos.
Ce primăvară molipsitoare!
Mă uit cum se rostogoleşte în zare
şi nu ştie unde sunt...
Te-aş privi cu ochii în pământ
Adevăr de adevăr,
presus de florile de măr.
Tu eşti răspuns, speranţă şi cântare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare...

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (19 aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

trupul cel mai fumos mai
frumos pe care l-am văzut pe fb
a fost al unei incaşe care nu
de fapt nu
s-a dezbrăcat decât pentru ochii mei languroşi
a şi fost
neagră sau arămie sau roşie sau
cine mai ştie
şi a fost... şi
de atunci nu
am mai auzit de talentele ei minunate
până acum
şi
aşa cred: nu
voi şti niciodată de ce
spune că bine i-ar prinde
câteva milioane de euro pe ne
răsuflate
la culesul porumbului - pe înalte
platouri din anzi
la pieptul meu
de condor căzător, su
râzător, totuşi
pană cu pană
din
capcană
în frumoasă
capcană

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

E în mijlocul cărţilor
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai priveşte
Deşi nu s-a săturat de ele.

Fruntea frumoasă a femeii iubite
Un ecran...
Şi romanul unei vieţi
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu ştie.

Vladimir e şi mai tras prin inel,
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu ştia,
Acum ştie...
Vin câţiva prieteni,
Îi studiază profilul atent:
"El e
Totuşi nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbeşte ca de-obicei.

Se retrag cu pas de baletistă.
Alţii îl aşteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Şi dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...

poezie de Saşa Pană din Culoarea timpului (5 iunie 1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!