Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam înainte de a gândi; asta este soarta oamenilor. Am încercat-o mai mult ca oricare altul. Nu ştiu ce-am făcut până la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum am învăţat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi şi de efectul pe care l-au avut asupra mea: e perioada când am căpătat fără întrerupere conştiinţa despre mine însumi. Mama lăsase câteva romane. Ne apucam să le citim după cină, tata şi eu. La început, nu era vorba decât să mă deprindă cu lectura graţie unor cărţi plăcute dar, în curând, interesul deveni atât de mare, încât citeam rând pe rând, fără încetare, şi ne petreceam nopţile cu această îndeletnicire. Nu ne puteam niciodată despărţi decât la sfârşitul volumului. Uneori tata, auzind dimineaţa rândunelele, spunea ruşinat: "Haide la culcare; sunt mai copil decât tine".

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur: L-ai pus pe Gaius să mă sedeze! Eu trebuia să mă lupt cu el!
Uther: Ba nu!
Arthur: Dar codul cavalerilor...
Uther: La naiba cu el! Am crezut că o să mori, iar ăsta e un risc pe care nu puteam să mi-l asum. Eşti prea valoros pentru mine. Însemni mai mult decât orice pentru mine. Mai mult decât întregul regat şi cu siguranţă mai mult decât propria mea viaţă.
Arthur: Mereu am crezut că...
Uther: Ce?
Arthur: Că sunt o dezamăgire pentru tine...
Uther: Asta e vina mea, nu a ta.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteam să-mi pun o dorinţă şi să o transform în sânge şi oase. Asta cum i s-ar părea? Aveam gheaţă în vene; eram mai rece şi mai distantă decât o planetă întunecată şi lipsită de soare. Dacă asta voia, în acest caz puteam fi femeia perfectă pentru el.

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Tania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru
Pierzi orezul cu lapte
Băiatu' lu' mama

Căutăm întunericul din noi
În lumina din alţii
Primele desene din peşteri
Au fost şterse cu invidie
Când cel mai puternic nu a înţeles
Bine că încă avem nevoie
De cei care uită
Ca de un somn bun
Ca de o zi liberă de luni
Hai să profităm
Şi să ne vizităm
Prietenii cu Alzheimer

Tot ne jucăm cu firele singurătăţilor noastre
Pe acest ghem care se rostogoleşte
Ca roţile nervoase ale autobuzului
Pe o şosea întunecată de provincie
Ajungi mai repede la destinaţie
Când oboseala din oase te adoarme

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îţi urmezi vocaţia, atunci te vei dezamăgi pe tine şi nimeni nu îţi va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrăneşti propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt, neurmând cu curaj propria ta cale în viaţă? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajati în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să îşi urmeze vocea interioară indiferent de vocea societăţii? Pe nimeni nu trădăm mai puternic decât pe noi înşine. E o iluzie că poţi dezamăgi pe cei din jur. Fiecare dintre noi se poate dezamăgi doar pe sine, ceilalţi nu au puterea asta asupra noastră. Fii un exemplu, nu încă o persoană fricoasă. E plin de fricoşi şi de învinşi, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investeşte în tine şi în evoluţia ta (care vin prin autoeducaţie). Creşte şi depăşeşte-ţi condiţia de victimă. Poţi de 100 de ori mai bine de atât. Fă-ţi treaba cu 100% dedicaţie şi profesionalism, autodepăşeşte-te indiferent de sarcină. Astfel vei fi remarcat rapid şi vei urca în orice ierarhie. Caută să fii indispensabil şi valoros. Caută să oferi valoare celor din jur, permanent să te întrebi "Cum pot să îi fac viaţa mai bună/uşoară celui de lângă mine? Care sunt obiectivele celor din jur şi cum îi pot sprijini să şi le atingă?" Care e planul tău pentru a-ţi trăi viaţa pe care o doreşti? Cum arată viaţa pe care ţi-o doreşti?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi puteam face un viitor făurindu-mă din toate piesele sparte pe care le aveam, ca sabia lui Siegfried din poveste. Viitorul era o ceaţă albă în care puteam să dispar nesemnalată de înfloriturile albastre şi aurii de tafta foşnitoare. Nu era nici o mamă care să mă ghideze.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce îţi doreşti de la partenerul ideal? Să aibă grijă de tine? Să îţi acorde atenţie? Să îţi spună cuvinte frumoase? Să îţi ofere cadouri? Să te încurajeze şi să creadă în tine? Ei bine, toate aceste lucruri trebuie să le faci tu pentru tine ÎN PRIMUL RÂND. Nimeni nu te va trata mai bine şi nu va avea mai multă grijă faţă de tine decât vei avea tu însuţi. Şi cum ar putea? Dacă tu fumezi, te poate convinge cineva că nu e bine? Dacă te neglijezi, poate cineva să te convingă că e bine să faci schimbări înainte să îţi doreşti tu schimbarea? Tu trebuie să ai grijă de viaţa ta financiară şi dacă tu nu înveţi să îţi câştigi banii de care ai nevoie, să economiseşti şi să fii o persoană responsabilă cum crezi că va veni cineva să facă asta în locul tău? Poate dacă are anumite interese, altcineva va avea grijă de tine financiar, însă să vezi ce distractiv va fi când interesul nu mai e şi tu rămâi în fundul gol, fără să ai abilităţile necesare pentru a-ţi purta singur de grijă. Ajungi cerşetor. Înainte de a cere celor din jur atenţie, iubire sau orice altceva oferă-ţi ţie în primul rând acel lucru.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experienţe închise
sau de frica agitaţiilor lăuntrice.

Ţi le înşir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naşte ceva din ce moare
în erupţia sângeroasă a luminii.

Îţi spun cum creşte dependenţa de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi şi zaci
între prăbuşire şi uitare definitivă de tine însuţi.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Şi cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
adolescenţa interioară pentru ceva ce nu mai e.
Te-am iubit până la senzaţia de sfârşeală
cum te iubesc şi acum.

Nu mai ştiu nimic despre lume, despre mine
cum am devenit iraţional până în adâncuri de parcă
am murit într-o pasiune haotică pentru iubire.

Mă laud uneori spunând că mi-e mai bine
spre a nu mă prăbuşi
mai jos de încordarea asta crescută
la temperatura absolută a sângelui.

Se întâmplă să rămân treaz în sunetul surd al ploii
o noapte... două... şi nu ştiu cât de departe sunt de lume
sau cât de aproape sunt de disperare.

Câtă intensitate ţi-ar trebui să supravieţuieşti
în cel mai înalt loc al universului
când lumina se năruie în prăpăstii întunecoase?

Am plâns până la ruperea timpului de real
când m-am îndrăgostit.
Te sorbeam din toate clipele ca pe o cale a mântuirii,
născut parcă pentru aceste înălţări trăite
în flăcări şi sinceritate.

Dar nu puteam dovedi prin câte rugăciuni trecusem
pentru acest imn al sângelui de care te agăţi
să nu pierzi nimic din ce te aruncă în neant.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!