Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

A este uneori A, dar poate fi şi Aha
O este uneori O, dar în general e cunoscut ca Oho sau Ohoho
G este uneori G, dar poate fi şi o spânzurătoare
pentru un grec antic pedepsit de perşi

Iar marea prin care înoată inimi de copil
şi-n care
din când în când
mai cade un fulger
nu e decât lacrima gigantică a unei zeiţe
părăsită şi de zei şi de oameni

Nu te grăbi să vii aici
pentru că de aici nu se mai pleacă
niciodată.

Bagă de seamă!
Rămâi mai bine acasă în fotoliu şi aşteaptă -
urmează o transmisie directă

Să nu zici că nu ţi-am spus.
Atât.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima niciodată n-a putut vorbi

Inima niciodată n-a putut vorbi,
Dar Cuvântul a fost rostit, ca tu să-l înţelegi;
Simţi cum inima ţi se frânge-acum, aici,
Deşi-alte inimi sunt întregi.
Timpul ne învaţă zilnic, pe pământ, lumeşte,
Arta care frânge inimi şi le lecuieşte.

Inimă, ai putea fi uneori naivă – şi nu puţin,
Dar ce-ai avut de spus, ai spus de fiecare dată,
Iar ecourile-acelor spuse revin, revin,
Se-întorc mai vii ca niciodată.
Timpul ne-nvaţă arta care-nvie-o inimă-ngheţată.

Limbă, tu poţi exprima doar
Silabe, bucurii sau întristări,
Până când timpul, luminând străvechi cărări,
Va învia Cuvântul iar.
Timpul, un domn atoate-iertător,
Garantează cuvântul cel nepieritor.

poezie de Edwin Muir, 1887 – 1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci? Eşti cumva nebună?! Hai să ieşim imediat de aici!
Lia: Nu! Ieşi tu! Eu rămân. Vreau să văd ce e pe aici. Interesant; e o peşteră... Şi lasă-mă-n pace! Dă-mi drumul imediat! Ai zis că pleci... De ce te-ai întors? Eu nu te-am rugat să vii înapoi.
Lucian: Eşti foarte încăpăţânată şi neascultătoare; tipic ţie... Ţi-am spus să ne întoarcem! Să plecăm spre avion. Acum!
Lia: Dar eu nu vreau. Pleacă tu!
Lucian: Bine, domnişoară. Ai chef de aventuri montane şi de investigat peşteri în plină noapte? N-ai decât să te descurci de una singură! Eu nu mă amestec! Dar, înainte de asta, ţin să-ţi amintesc că eu sunt comandantul misiunii şi-n acest caz, îţi ordon să părăsim imediat această peşteră! Dacă nu vrei să-mi dai ascultare, treaba ta, dar nu-i bine. Asta-i insubordonare; din nou, tot din partea ta...
Lia: Nu mă lua pe mine cu chestiile astea! Ştii bine că nu-ţi merge! Nu mă ameninţa! Ţi-am mai spus: Nu face pe comandantul cu mine! În caz contrar, mă văd nevoită să-ţi amintesc că suntem în vacanţă, pe care chiar tot tu ne-ai acordat-o şi nici măcar nu eşti îmbrăcat în uniformă, deci, nu poate fi vorba de nici un şef sau comandant al misiunii aici, acum.
Lucian: Cu uniformă sau fără, fie că e vacanţă sau nu, tot eu sunt comandantul, încă, din nou; doar tu însăţi mi-ai cerut insistent acest lucru. Ai uitat deja? Nu mai ţii minte?! Aşa că-mi datorezi ascultare!
Lia: Nu-ţi datorez nimic! Şi sunt capabilă să decid şi să mă descurc singură, fără tine. Şi te anunţ că vreau să rămân aici, în această peşteră, în noaptea asta. Iar tu nu mă poţi împiedica. N-ai cum, pentru că n-am nevoie de aprobarea ta. Şi nici că-mi pasă ce vei face.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trautman: John, unde te duci?
Rambo: Nu ştiu.
Trautman: O să iei a doua Medalie de Onoare pentru asta. (Rambo se uită la prizonierii de război salvaţi.)
Rambo: Ar trebui să le-o dai lor. O merită mai mult ca mine.
Trautman: Locul tău nu e aici, de ce nu vii înapoi cu mine?
Rambo: Înapoi la ce? Prietenii mei au murit aici. Lasă-mă să mor aici.
Trautman: Războiul, tot ce s-a întâmplat aici poate că a fost greşit, dar la naiba, nu îţi urî ţara pentru asta.
Rambo: Să o urăsc? Aş muri pentru ea!
Trautman: Atunci, ce vrei?
Rambo: Vreau, ce vor ei şi oricine altcineva care a venit aici şi şi-a dat tot ce avea. Ca ţara noastră să ne iubească atât o iubim noi pe ea. Asta vreau.

replici din filmul artistic Rambo II, după Kevin Jarre
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

bună. bună. ce faci? bine? bine, mersi. deh, mă mai supără spatele oglinzii, de la fericirea asta silnică. mă mişc încet. foarte încet. poate totuşi nu mă vezi. păşesc pe conturul umbrei de ieri. desigur că bine. trebuie să mă crezi. nu, nu m-a pregătit nimeni pentru azi. te rog să mă scuzi. eu, ştii... eu colecţionez oameni vii, colivii din hârtii şi alte fantezii. iar noaptea, studiez fractura luminii prin sticlă. vasăzică, recrutez câteva sticle de vin şi atârn aşa, la marginea trupului, tot mai trans/lucid, tot mai divin, până se rupe prima rază de soare. aşa e că nu mă recunoşti? nici dacă îţi spun că viaţa nu se măsoară în zilele pline, ci mai degrabă în sticlele goale, în care se aruncă amintirile uitate prin buzunare? sau că iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale? şi mai află că repet ultimul sărut, ca pe un salt mortal, din sticlă în sticlă. da, eu sunt. sticla în care îţi potriveşti timpul trecut. dar în rest, bine.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esenţa tuturor organismelor vii.
Dick: Aşa o fi pe Pământ, dar nu şi aici, Lucian. Toate aceste plante obţinute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă şi-n cazul animalelor şi pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, fiinţe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înţelegeţi mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest concept despre reîncărnare este cel mai bine vândut de spiritualitate, pentru că vinde o speranţă de mai bine. Totul se schimbă în Aici. Dar Aici-ul se schimbă? Plecăm de aici, mergem undeva, nu suntem tot în Aici? Ca ce exişti tu Acum?! Aşa uităm cel mai minunat moment: A FI, momentul de Acum, Aici...

Atmaji Maharaj în Reîncarnare vs Prezenţă, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

Mai am un Dumnezeu
deasupra şi în mine.
Şi-n cuvintele Lui
îmi înţeleg spirtualitatea.

Aici am sufletul
aici am iarba
aici îmi este coloana
aici îmi este infinitul.

Toate astea sunt lângă inimă
în odihnă
şi înţelepciune
cu întreaga dragoste
a vieţii eterne...
Sunt mulţumit, mamăă!

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteore

Aici icoanele nu plâng
aici şi-n flori e închinare,
aici suspinul nu mai doare,

Aici lumina nu e albă
aici lumina-i curcubeu,
aici Iubirea este zeu,

Aici fereastra e deschisă
şi drumul suie către cer,
aici miresmele nu pier.

Aici sunt munţi cu palme-ntinse
ce pun alean pe dorul meu,
aici e cald şi bine-n mine
în braţe sunt la Dumnezeu.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce cauţi aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum şi am auzit mişcare pe aici... Credeam că-i Lia şi venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Ştii, eu venisem să-i amintesc că luni se împlineşte exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Ştiu că-ţi aminteşti acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuşi un an.
Ly: Da, a trecut...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru gândul născut din cunoaşterea "eu ştiu" îi este cel mai greu să creadă că tu eşti veşnic nenăscut! Orice om trece prin perioade de "Hai să nu îi spun delicate" prefer să îi spun mâhnire şi chiar uneori suferinţă, ele sunt inevitabile şi ştii care e frumuseţea lor? Aceea de a te aducă la mine! Dar nu la mine ca şi formă - aceasta ar fi doar schimbarea unei închisori vechi cu una nouă - ci la mine ca şi libertate. Pentru că doar atunci când vii la mine ca şi libertate vii la tine, la adevărata ta fiinţă. E acelaşi principiu ca cel al puiului care îi place în găoace, dar ar vrea afară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra unui tren

Mai iuţi decât ielele şi decât vrăjitoarele zurlii:
Poduri şi case, şanţuri şi garduri vii;
Şarjând ca nişte trupe de soldaţi într-o bătălie.
De-a dreptul printre păşuni, juncani şi cai, o mie:

Imaginile şesurilor şi-a dealurilor turmă
Zboară de-a valma ca o ploaie nebună;
Şi una după alta, într-un clipit de pleoape,
Gările fluieră de-aproape, din zare, de-aproape.

Aici – un copil se caţără pe haturi sure
Singur-singurel şi culege mure;
Aici – un vagabond contemplă lumea pe-ndelete,
Iar acolo – un răzor verde pistruiat cu margarete.

Aici – pe drumul prăfuit un cal trage o trăsură
Cu tot ce se află-n ea, om şi-ncărcătură;
Aici – o moară, acolo curge-un râu galben ca aluna:
Imagini fugare pierdute pentru totdeauna.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!