Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură
cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase
monştrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură

prea subţire ne e noaptea şi cât de străină strânsura
să nu se destrame cusătura metaforei
buza prea plină de foame
înţelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară
lăsat la dospit în cenuşă

ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii
prea târziu cutremură pasul atingerea fadă
lucruri mărunte ca o haită de cuci
te dau afară din tine
ca pe-o coajă de viaţă uscată

ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorinţă de dragoste

secunda îşi sparge vertebra se adună din neguri
s-a spovedit umilă unui flutur
uitat pe lampa spartă a unei veştede memorii
iart-o iubite
doar în apă de fulger că se spală de tine
precum o aghiazmă în gură de înger

noaptea ţi-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roşu
încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare
magii s-au rătăcit în pustiul din geană
nu-ţi pasă
nevăzută ţi-e ieslea ca şi pruncul
voluptate celestă pe care-l porţi în buricele mâinii
strălucire firească de rege
tandreţea
risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige
nemişcare e avântul ce-l mistui
doar pielea de cer tremură uşor ca o boare sub ispita albastrului
la intersecţia sinelui
o mie de sfinţi îşi curăţă din genunchi rugăciunile

cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-şi pipăie umbra
va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis
ca şi valul din atriu

sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi şi ne strigă fără istov

ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată
de muşcătura îndoielii
ci mâncându-ţi bulimic lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

e iarnă
ceaiul clocoteşte în cană
aburul ne desparte ochiul în două dinţii ciobesc arderi deşarte
printre ciute o haită de lupi sparge blândeţea în schije de foame
noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic
caldă ca o rană flămândă

golul exhibă esenţele
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag în tranşeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine
îndoliate
înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate
la capete
prea ades numărate de neguri

vertebrele gemene declanşează apocalipse frenetice

trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite
ne frâng în ispite pe tipsie de lună
frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului
gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste
nu contează
râsul ne este cusătură măiastră
înveşniceşte dimineaţa
genunchii devin ciutură în fântâna pupilei
setea din vârful degetelor scrâşneşte
ca un balaur
de piatră

dacă ţi-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite

să ne prindem umbra strălucitoare
sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roşii de sânge
cu tiară de rege pe capul din coşul călăului
pereţii de aer casant se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
în cascade
ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei
feliază
înţelepciunea îmbrăcată în zgură
bisturiul cuvântului

nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu

lumea respiră tremură şi muşcă din mine
tu ţipi sacadat în atele de-azur
e iarnă pe marginea cărnii
ca un abur de gheaţă mă-nfăşor dorului de-a fi unului poem infinit

e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă
în cruce

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de timp

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut
Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,
Vă cer insistent o fărâmă de timp
Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

Prea mare e graba ce sapă în noi,
Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,
Prea lesne cădem în gheţar de uitări,
Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

Prea aspru e drumul pe care ideea
Aleargă să-ajungă la tine, la voi,
Prea grea este calea pe care răspunsul
Se zbate să-ajungă-napoi.

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,
Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,
Prea iute o punem pe-o frunte lovită
Când simplu ar fi să-i întindem o mână.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate, iubite, cer prea mult ...

Poate, iubite, cer prea mult,
Dusă de-al inimii tumult...
Un colţ tihnit la tine-n gând
În sufletu-ţi un loc cântând
Lumina ochilor să-ţi fiu
Zvâcnetul trupului tău viu
Pe bolta vieţii tale-o stea
Balsamul tău şi dragostea
Magic arcuş în plin decor,
S-aud al îngerilor cor.
Muzica sferelor din cer
Nepreţuitul giuvaer
Din mângaieri un trainic strai,
Cu care lin mă îmbrăcai.
Zâmbet senin în orice zi
Şi bucuria de-a trăi.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea Ianuarie

E prea iarnă şi parcă prea gheaţă
Şi foarte trist că te privesc în faţă,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.

E prea ger şi prea tare bate vântu,
Când buzele tale îşi rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheaţa,
Când lacrimi reci şi grele îţi zgârie faţa.

Deşii ţi-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna loveşte fără să fi durut,
Eşti mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îţi gust otrava.

Te-aş reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată şi câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau ştii să pleci doar când soarele dispare?

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

De martie

În ziua aceasta de opt pielea ta miroase a fragi şi cu miere
sânul tău este
un
măr
mic
şi
mai
mult
lampa ascunsă de pe trup; lampa ta;
am întors iarăşi ceasul de deasupra dormezei
şi l-am potrivit după cum mi-au crescut oasele alături de tine
astăzi nu cred că ţi-a văzut nimeni genunchii
poate doar o iconiţă cu Ioan în piei rupte şi orologiul de deasupra dormezei
eşti femeia mea
te-aş dansa prin odaie, covrig, cu genunchii la gură
îmi pari acuşic un înger domestic frumos, care plânge de îi cad toate oasele,
îţi
mai beau puţin vin de vineri/ de sâmbătă
pentru că e martie şi martie poartă cu ea o spadă de flori cu care se joacă în fereastră
din loc în loc sunt spaţii rotunde/ fereastra respiră din plămânii ei ciuruiţi
şi tu
zdrenţuită şi-n zdrenţe de apă/ după cum se topeşte zăpada/ veşmintele tale prea strâmte
şi
tristă
şi
cu
pielea
lăptoasă
e prea multă zăpadă - iar eu nu te-am iubit niciodată destul
amândoi, draga mea, suntem un genunche frumos şi căzut din lumină, gemenis,
vin
să te sărut pe genunchi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la post-restant

(oul cubic)

e noaptea celor care pleacă din mine
precum numele
deja mumificat de câte picioare i-au bătătorit formele geometrice
transcriu pe curat relaţia cu seminţele şi căldura pietrei
în care odihnesc veghea
adun scad melodiile oaselor curcubeie mulse de sevă
pentru recuperarea vederii dintâi
pun plasturi peste pleoape prea groase rănile
smerenia genunchiului bătătorit
şi vânturile

licitez entuziast zile pentru o noapte perfectă

ferestra luminează de foame
grădina de pe limbă e irigată de sânge
mă invită să ne hrănim cu lumile ascunse în inima inimii

dincolo de gesturi dialogul impur cu acei ce m-au locuit fără viză
bolduieşte înţelesurile unei hărţi din care mă strecor
clandestin
ca un miracol cu tunica arsă

iertarea păcatului de-a fi prea viu în fiecare moarte
mi-o aduce
contemplarea vibraţiei unei aripi de fluture

culorile
consolidează fântânile din palmă şi-mi deconspiră noaptea

pocal cu apă vie

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre tine

Dinspre tine doar tăcere
clipe nu mai am de dat
ce să faci printre himere
tu, cu cercul tău pătrat...

Prea e vis...
arde năprasnic
focul ce mi l-ai aprins
dorul tău mult prea obraznic
e cuminte, nu-i proscris...

Eu duc toată nebunia,
tu de mine nu ai somn
mie mi-ai fost agonia
frunzei ce-a căzut din pom...

Mai departe fie bine
trebuia să ne întâlnim
s-adunăm din risipirea dragostei
un dulce chin
ce-l vom bea în apus de vreme
ca pe-un tonic verde vin...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces

prea multe lacrimi, prea multă durere
multe-ntrebări pentr-un singur răspuns.
pelinul are mult prea multă fiere
şi în ureche gânduri mi-au pătruns.

prea iute sângele trecând prin vene
nealterat ca vinul bun de lux.
razele lunii se răsfiră-n gene
cum se ridică mările în flux.

prea albă-i noaptea, mult prea plin paharul
am ars în suflet ultimul ivăr
şi-ntr-o scânteie am ascuns amnarul
cum am ascuns iubirea-n adevăr.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Prea târziu pentru cântec şi dragoste,
Prea târziu, prea târziu chiar pentru vise,
Căci tu ai zăbovit prea mult pe drumuri,
Căutând chei la porţile deschise;
Pe creangă-n aşteptarea-ţi porumbiţa
A murit visând o întâlnire;
Prinţesa fermecată-n palatul ei
A dormit şi a murit fără iubire;
Iar inima-i tot flămânzea în timp ce
Aştepta să-i crească umbra mire.

poezie de Christina Rossetti din Ȋn aşteptarea prinţului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliţiişipoliţii

poetul trece pe zebră ca o
floare ciufulită de colţ – ah, amenda
nu e prea mare: o poa
te suporta din salariul de bibliotecar –
trece prin faţa
unui şir de maşini din care îşi scot
capetele câteva fi
guri cunoscute de clasici în viaţă şi de valoare (?!) –
se aude un fluier de om
al legilor firii: alcătuit
totuşi din mişcări prea rigide
prea sperioase
şi prea
frigide,-n timpul serviciului pe
unitate de scriere

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu

Un marinar visează într-un parc,
O femeie prea frumoasă coboară din tramvai,
Un adolescent prea roz se tulbură,
O santinelă are mâinile prea albastre,
O fată are părul prea scurt.
Singurătatea mea prea singură cade în genunchi.

poezie clasică de Eric de Haulleville din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ultima seară, iubite

E ultima seară, iubite,
Pleca-vom tăcuţi pe alt drum
Să scriem versetul postum
În cartea cu slove cernite.

E seara în care tăcerea
Se mistuie-n fum de ţigară,
Să urle ar vrea, să o doară,
Cu lacrimi să-şi stingă durerea.

Iubite, e seara în care
Poveşti nu mai ştim să rostim,
Cu vorbe absurde mânjim
Orgolii... sentinţe amare

Prea lesne, prea aprig rănite...
Pleca-voi prin bezne în noapte...
Şi seara o simt prea departe,
Şi nu-ţi mai pot spune,, iubite"...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!