Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume neutră

Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care îşi expune la vedere luciul
şi mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.

Lumea o percep ca o risipire de senzaţii
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.

Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăţi de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.

Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
şi rămân un muşuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara îmi încearcă simţurile,
dar plinul din ele foşneşte de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
şi adun în mâini verdele crud al spiritului.

Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
şi merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.

Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
şi aştept ca un copil marea desfăşurare
care rupe barierele la care aspir.

Primăvara e mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
şi rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştii cum să mă găseşti...

Chiar dacă nu mă vezi,
trăiesc alături de tine,
îţi mângâi zâmbetele
şi când suferi,
acea lacrimă care cade
pe mâna ta este a mea.
Încearcă să mă găseşti
în cazul în care lumina
devine confuză în umbră,
şi poate voi fi prinsă.
Dar dacă nu mă vezi,
nu dispera,
îngerii sunt utilizaţi
pentru a iubi în tăcere
şi mulţi oameni
sunt care iubesc,
deşi nu au aripi,
stau lângă tine.
Rupe lanţurile
care-ţi limitează mintea,
şi vei fi liber,
mereu şi oricum.

poezie de Eugenia Calancea (23 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape straniu

Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunţă nicio schimbare.

Lunile înverşunate trec,
încă nu baţi la usă,
în streaşină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau şi-ţi aştept paşii.

Sub o lună gotică
şi fiecare clipire de stea,
prin pădurea de şoapte,
uşor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.

Încerc să nu mă gândesc
la distanţa şi spaţiul dintre noi,
dar există momente
când eşti atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme şi brize de umbre dense.

Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniştea din mine,
îmbrăţişaţi la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârşirea.

Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi uşoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte tari, puncte slabe

Deschid ochii şi cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă

cine se naşte în toamna târzie
zvâcneşte ca o săgeată la punctul ţintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
şi oricum vor fi

n-aş pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine

aştept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuţi
şi intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există
acum aprind lumânări
în căni de lut cu vin
şi le ofer lângă un colac proaspăt
celor care se bucură

sufletul meu caută alte suflete
să comunice cu ele

nu există multe posibilităţi
să intri în inima celorlalţi
dar există oferte de înţelegere
din ochi, din vorbe
şi din cuvinte

eu nu-mi arog merite deosebite
mă menţin în plutonul fruntaş
cu toate săbiile ascuţite
pe care nu le pot folosi
nu ştiu să merg pe cărări bătătorite
la care nu se întrevede capătul
încerc de fiecare dată
să mă exprim corect

am gânduri atât de incitante
încât e păcat să fie pierdute

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O uşă închisă

În faţa unei uşi închise,
nu mai e nimic de ales.
Ori avem chei,
ori trebuie să batem la uşă
dacă nu cei care vin
se roagă
să se deschidă uşa,
sau dacă nu,
mai bine pleacă...
înainte de a deveni
preşul acelei uşi.
O uşă închisă,
o iubire terminată,
ger în inimă,
liniştea ruptă de lacrimi,
nu mai trăiesc...
o să mă întorc pe treptele mele,
oropsită, învinsă, ofilită
şi mă rog: unde-am greşit?......
Dar simt o prezenţă aproape de mine,
mă mângâie,
îmi dă mâna,
nu mai sunt singură,
nu sunt singură.

poezie de Eugenia Calancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa pradă dezordinii

După toate legile naturale şi sociale
ce ştiu e prea puţin faţă de ce nu ştiu,
sunt cât mai aproape de mine şi mai departe de lume,
un sprit infim care doreşte mai mult
şi neantul mă învăluie.

Învaţă-mă tu cu vocea calmă
cum să mă zidesc prin cuvinte şi fapte
încât să depăşesc neştiutul,
să văd şi să simt tot ce mi-e dat
cu foamea şi setea care-mi revin în fiecare zi.

Nu mă lăsa pradă dezordinii
pune-mă-n echilibru cu ordinea lucrurilor
şi mă înfăşoară cu frânghia cunoaşterii
fă-mi noduri la fiecare greşală
şi dezleagă-le în ajutor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt izvorul de schimbare pentru mine şi pentru cei din jurul meu, eu sunt cel care decide, eu sunt cel care sufăr, eu sunt cel care mă bucur, şi nimeni nu îmi poate spune cum trebuie să fiu şi ce trebuie să fac, ce este în mine este cu mult mai puternic decât ce este în lume, aşa m-am născut şi asa am să mor, precum un meteorit care a făcut din noapte zi, ca mai apoi să se stingă la orizont.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se întâmplă în interior

Nu văd bucăţi sfârtecate din trup,
dar simt bucăţile sfârtecate din suflet
într-un orizont de nelinişte
care circulă grăbite prin sânge şi nervi
ce nu pot fi controlate,
erup şi curg ca o lavă fierbinte
de care nu ştii încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.

Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferenţă
încât se dezvoltă forţe puternice
care schimbă drumul şi aspiraţiile
spre alte ţinte nebănuite.

Învingi teama şi timiditatea comode
şi te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiţie
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilităţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu uit ce trebuie uitat

Nu am altă alternativă veritabilă,
sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
jocul acesta este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc bine.

Mulţi se feresc să mă numească,
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu,
dar nu-s iertaţi când ies la rampă.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
când nimic nu se câştigă uşor
şi lupta este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
şi nu uit ce trebuie uitat,
dar pentru cine îmi trânteşte uşa în faţă
vremea trece şi mi se rupe răbdarea,
cea care sparge echilibrul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă tăcerilor

Încerc să văd pe interior subiectul,
nu-l las să-şi facă parte de vorbire,
îl încui cu întrebări supărătoare,
să dospească de aşteptare,
îl uit privit de alţii
cu ochii cât ferestrele unui conac
în ruină.

Mă tot izbesc de convenienţe
şi nu pot vâsli prin cuvinte
să le aflu malurile.

Sunt pradă tăcerilor,
păzit de păsările nopţii din vise
caut mereu limanul de care mă tem
şi înot prin nemărginire.

Te strig prin luminişul dintre ape
şi nu te găsesc,
ai plecat undeva departe
unde orizontul se-ntunecă.

Poate mările calme ale sudului
te vor linişti
şi-ţi vor destăinui
drumul salvator de întoarcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de fapt

nu ştiu ce să le spun
toţi mă întreabă lucruri banale
de care m-am desprins demult
mjoritatea mă părăsesc
fără reproşuri directe

aproape de mine rămân
cei care mă cunosc din trecut
din perioada de cotitură în alegerea
oportunităţilor frecvente
nu mă împiedic de nicio umbră
o înlătur prin lumina promisă
la momentul necesar

tot timpul mă aştept
la variante flexibile
potrivite

nervii mei nu-şi doresc riduri
ci numai relaxare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!