Ginseng

pe vremea industrializării masive tata străbătea oraşul până
la fabrica cu hale imense unde demonta orice maşinărie/
era eroul zilelor cenuşii când mama lucra în schimbul trei/
ştia pe de rost mecanismul pieselor pline de ulei de motor
şi venea cu geanta zdrenţuită burduşită de eugenii
până într-o zi plină de turbulenţe şi de şomaj

atunci s-a prăbuşit de la peste 10 metri
de pe rampa precară unde dădea cu barosul
şi toate lumile lui balansau
//mama lua pâinea fierbinte cu mâinile goale
o arunca în lăzi sordide şi îşi bandaja buricele degetelor
cu care părea a cânta la un pian imaginar
al cărui capac s-a închis cu zgomot
peste furia mamei ce a împletit păpuşi de porumb toată copilăria

încă resimt lungile aşteptări de la fereastre de bloc cenuşiu
din zilele acelea când părinţii mei lucrau pe şantier
cărau cu roaba cărţi veştejite şi dormeau în cabana învăluită de viroze rebele

tata azi este plecat în pelerinaj/mama a învăţat meniul azilului
iar eu strâng firele albe la ceafă
nu mai aştept binecuvântarea sau blestemul
continui să vieţuiesc cu acest vacuum fără xanax / rădăcină de ginseng

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fresca pe suflet

îmi alunecă nu ştiu ce sub umbră ca o vietate pe jumătate dispărută
mama crede că e semnul meu din naştere
parcă ar fi inima lui tata

jucăria mea preferată era o cutie din prefabricate
plină cu miresme de fragi
într-o zi am fost atât de fericită încât am închis acolo
fericirea toată
în altă zi am pierdut-o

de fiecare dată când mama nu-l iubeşte pe tata
mi se face foame înghit lacrimi
silabisesc luna cu ochii
murdar

intenţionat îmi julesc genunchii de cer
între timp părinţii îşi pregătesc moartea

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caietul de desen al mamei

Când eram mică, mama purta legate de mână pensule –
câte una la fiecare deget, subţiri şi mai întotdeauna murdare de culori,
şi nici nu vă închipuiţi ce frumoase culori...
Mama picta. Deschidea palma
şi din palma ei izbucneau zboruri de fluturi. Mama
îşi apropia mâna făcută căuş de chipul meu, când îmi venea să strănut.
„Strănută în palmă”, mă îndemna zâmbind.
Strănutam albastrul pe cer, galbenul în lanurile de floarea-soarelui,
câteodată strănutam ploaia şi mă ascundeam râzând şi cu pletele ude,
şi mama îmi cânta despre fericirea care trăieşte într-o căsuţă cu trei pitici,
mama picta
pe căsuţă un horn,
pe masa piticilor – o bucată mare de ciocolată,
pe sufletul meu, linişte, linişte...

Mama picta. Tata ridica ziduri.
Cărămidă peste cărămidă, grindă peste grindă, altă grindă, alte cărămizi...

Eu mă ţineam de zid să învăţ mersul în două picioare,
mama, la câţiva paşi înainte, îmi desena drumul pe lespede,
mama picta...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealu' meu de pe cer

de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe când
îşi mai exercita facultăţile vitale şi când era beat
de îndrăgibil

dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu' mama lu' Dumnezeu

de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie

de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pâinea
şi sarea pământului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună

de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hâit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mânie

poezie de George Asztaloş din Zoon poetikon (2009)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mamei

Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Şi, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) şi apă;

Mai punea un strop de sare
Şi-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reţine,
Frământa aluatul bine

Şi, cu-o cruce creştinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.

Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilaşii,
Fetele şi băieţaşii

(Împreună cu părinţii,
Credincioşi cum sunt doar sfinţii),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.

Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde eşti copilărie?
Unde sunt părinţii mei?
Unde-i mama, pâinea ei?

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teo, băiatul lui tata

Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireşii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-şi mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinţi
ultima înjurătura învăţată de la bunicul
dus şi el cu o zi înainte de paşti
"futu-i amarul măsi de viaţă" şi
după câteva înghiţituri
de vodcă cu mâinile aşezate peste piept
îşi aştepta moartea de parcă
serviciul de urgenţă ar lucra numai pentru el

tata era un om bun
milostiv şi cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor şi
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
şi să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moaşa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
şi că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăşi de drum
cu degetele aspre şi noduroase
şi-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
şi cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
şi de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el –
scrânciobul mucegăit de sub nuc

şi nu ştiu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi

patru aprilie

poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copilăria s-a topit în ziua când
mama s-a mutat departe
să-mi facă un ibric de ceai
din stele

tinereţea mi s-a împlinit
când glasul ei a răsucit ecoul ca un cuţit în rana
zisă viaţă
iar zilele mele
amiază amară, doar o promisă proiecţie chemându-mă
... să plec?
- nu plec, stau încâlcit în ore
şi simulez plânsul

un deal
împarte cerului semne
cruci
plouă fierbinte, mama o fi răsturnat ibricul
îi tremură încă mâinile, sărmana...
precum mie aici
fotografia copilăriei

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trecutului

Bine mai era odată
Când aveam de toate-n vatră.
Venea tata de la coasă,
Noi îl aşteptam la masă.

Mirosea a fân cosit,
Pe masă era puiul fript,
Masa plină de bucate...
Uitam, Doamne, de păcate!

Turta bună coaptă-n vatră,
Cu furculiţa-nţepată,
Era, Doamne, hrana noastră,
De la Dumnezeu lasată.

Toţi mâncam cu voie bună
Mămăligă cu smântână,
Lapte dulce fiert în tuci...
Numai bună s-o mănânci.

În ţăst pâinea rumenită,
Pe masă carnea prăjită,
Ne gătea mama, săraca,
Seara până mulgea vaca.

Seara ne rugam la Domnul
Ca să ne vegheze somnul,
Iar mama în grija ei
Ne mângâia cu temei.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...
Tatăl meu aşezat drept în inima oraşului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtăreşti,
unde mişună populaţii de viitori
oameni fără nicio emoţie.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi aduc aminte de copilărie, îmi vin în cap momentele în care toată lumea citea: masa noastră lungă din lemn din living era acoperită cu toate ziarele posibile. Şi teancuri de cărţi zăceau peste tot, prin camere. Părinţii mei îşi doreau mereu să înveţe ceva în plus. Mama s-a apucat de lecţii de limba arabă după ce trecuse bine de vârsta de 40 de ani.

citat din Olivia Wilde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeţi, le­gătura mea cu Ce­rul este veche, de când există neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Mol­dovei, într-o duminică, după slujbă, a plecat singură pe uliţa satului. Avea cinci anişori. Luase de aca­să o batistuţă în care avea un boţuleţ de mămăligă. Bunicul meu a întrebat: "Unde e Veruţa?". I s-a răs­puns: "A luat-o-ncolo, Părinte". Atunci el a fugit, a ajuns-o din urmă şi a întrebat-o: "Unde te duci, fetiţa tatii?". La care mama mea a răspuns: "La Ieru­salim!". Acum înţelegeţi de ce mi-am dorit aşa de tare să-i trimit pe ea şi pe tata la Locurile Sfinte?

citat din Florin Piersic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!