Când îmi aduc aminte de copilărie, îmi vin în cap momentele în care toată lumea citea: masa noastră lungă din lemn din living era acoperită cu toate ziarele posibile. Şi teancuri de cărţi zăceau peste tot, prin camere. Părinţii mei îşi doreau mereu să înveţe ceva în plus. Mama s-a apucat de lecţii de limba arabă după ce trecuse bine de vârsta de 40 de ani.

citat din Olivia Wilde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă poezie îmi aduce aminte grădina noastră, în care era o corlată (un chioşc făcut din haragi de fasole) bătută cu flori delicate de tot felul de fasole, pârâul din grădină, pe care făceam mori, şi balconul casei, care suna a metal când umblam pe el cu paşi apăsaţi. De la moşiile celelalte îmi aduc aminte puţin, căci am stat puţin.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele cărţi care m-au pasionat au fost romanele istorice. Am citit încă de la vârsta de 10 ani. Îmi aduc aminte, în franţuzeşte, o serie de volume despre epoca napoleoniană a doi autori alsacieni.

citat din Neagu Djuvara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să citesc. Mai mult de atât! E vital să citesc, necesar precum a inspira şi a expira. Am cărţi lângă pat, pe sub pat, pe mese, pe sub mese. Unele neterminate, altele citite de mai multe ori, subliniate în două culori. Eu m-aş plictisi la plajă dacă nu aş citi ceva sau pe o pajişte la munte. Când eram mic, mama îmi citea poveşti din toate culturile. De Crăciun găseam sub brad, pe lângă haine, jucării şi dulciuri, cărţi de poveşti, apoi enciclopedii, romane istorice, SF, jurnale... Sper ca viitoarea mea soţie să îmi citească ceva frumos înainte de a adormi în fiecare seară.

Michelle Rosenberg în Secretomanul Şarmant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească
din cărţoiul lui gros
plesnea o muscă ţe-ţe cu pliciul
îşi ungea cu ulei arma
câteodată se aşeza la o masă
acoperită cu ziare vechi
şi scotea mărgele dintr-o cutie de lemn plină
cu mărgele de lemn
apoi se apuca să meşterească mătănii ieftine
luau masa şi serveau câteva pahare de whisky
se retrăgeau în cabinele
insuportabile din cauza căldurii
şi zăceau în paturi
nu putea fi vorba despre somn
picau în letargie câteva ceasuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii se joacă, deşi se amuză, iau lucrurile foarte în serios. Este important; pentru ei este ceva la fel de serios cum va fi dragostea peste zece ani. Îmi amintesc când eram mic, iar părinţii mei obişnuiau să spună: "Bine, te-ai jucat destul, acum hai să faci o baie!", mi se părea o idioţenie, căci, pentru mine, baia era o treabă foarte prostească. Nu avea niciun fel de importanţă, în timp ce joaca alături de prietenii mei era ceva serios.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare fostului meu iubit

Dacă, măcar, te-ai fi străduit să exişti,
îmi pare că, la fereastră, zăceau turme de cai,
cu sânge pe la picioare, oasele lor
îmi aduceau, parcă, aminte că eu din oasele mele m-am născut,
mai demult,
nu dintr-un ţipăt de mamă;
...
oasele mele mă trimiseseră prea devreme, în lume, aş fi vrut să mă nasc iarna,
zăpada e albă, ca osul;
scânteierea ei e dulce şi te ridică în cărţi de poveşti, şi ninge şi acolo... sunt bucate... scântei de apă şi vin... daruri de la bunica...
îmi pare că prinseseră caii,
sau, măcar, îi văzuseră, toţi,
eşuând,
cerul era negru şi tern, mă trezeam, în zori, să caut, mai departe, binele, dorul meu,
şi
să merg
cu treisprezece fecioare de mână, până-n cer; să alerg până-n cer;
dar nu mai era vreme...
caii mei alergaseră, demult, înspre alte pământuri şi la altă verdeaţă...
o să vă caut, odată, prin cer!;
dar nu,
dimineaţa mergi, de foarte de dimineaţă, la pas, prin oraş, peste biserici zboară ultimii porumbei,
s-a făcut, de acum, primăvară, peste bărbat şi femeie,
peste miliardele de oameni care se iubesc, şi
lumea pleacă, liniştită, la serviciu,
femeile se primenesc, dimineaţa, şi binele încă le încape în pumni
îmi plac salcâmii aceştia frumoşi,
şi băncile, încă, îmi plac,
luminiţele lampioanelor care îmi vorbesc despre iernile care vor veni,
şi despre dragostea femeilor şi, iată, a cailor liberi,
pe care îi voi găsi.
...........
îmi plac bătrânele care îl poartă pe Hristos la gât, credincioşia lor,
molcomia,
în seara aceasta o să îmi pun un film de dragoste şi o să plâng
că nu împart îngheţată cu tine.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea avea o singură ciudăţenie

Mama mea avea o singură ciudăţenie,
nu judeca niciodată greşit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
şi făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puţin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
şi uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut şi privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă şi plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea şi ce a făcut
şi cât de diferită este de ceilalţi din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
şi a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea şi atât
şi nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu şi-a distrus lucrurile
şi nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu munceşte niciodată
şi s-a reinventat pe ea însăşi de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâşie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudăţenie:
lipsa de orice ciudăţenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distraţi şi aiurea
ignoranţa mea depre mama.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna-mireasa mea bolnavă

Mi-aduc aminte de copilărie:
Ce alb ningea un suflet incolor!
Astăzi numesc idiosincrasie
Că nu eram, de boli, înghiţitor.

Alb, îmi aduc aminte de iubire:
Nici nu spuneam că sunt îndrăgostit,
Cu toate că vorbeam cu-ntreaga fire
Despre medicamentul înghiţit.

Şi-acum, când povestesc la lumea toată
Cum ninge alb un suflet colorat,
Mă simt o sanie abandonată
De un copil pe care l-a uitat.

Şi-n faţa morţii albe regret, bolnav cernit,
Că nu-s medicament şi nu pot să mă-nghit.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură; până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză, ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.

citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mă perpeleam, intră în crâşmă domnişorii. Trei. E bine că lumea nu e a lor. Că praful s-ar alege de ea. Asemenea specimene. Tot ce părinţii şi moşii le-agonisiseră, în trei zile ei tocară si păpară cât ai bate din palme. Aşchia nu sare departe de trunchi. Orice negustor, afacerist, bufetar se pricopseşte, se îmbogăţeşte, aruncă cântarul şi metrul, se înnobilează.
 Angajează tătuţii guvernante şi bone. Aici cărţi, aici pian. Dar pe om, cine-l învaţă să fie om? Bonele sau taţii şi mamele? Ca să fii om, trebuie să înveţi asta separat, dar lor nici prin cap nu le trece. Dar dacă taţii şi mamele n-au absolut nimic în suflet - ce să-i înveţe pe copii lor? La 15 ani sunt pe uliţă, împrieteniţi cu toate scursurile şi ceea ce poartă în firea lor, aia iese afară. Apucăturile se aleg singure. Ştii cum alege cizmarul cuiele de pe masa de lucru? Cu magnetul. Tot aşa şi aici. Ce au învăţat ei bun? Unde cad asemenea gunoaie, gunoaie aduni. Toate din cauza sângelui său.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii

Îmi aduc aminte ce nu mi s-a
întâmplat, îmi aduc aminte ce ar fi
putut să se-ntâmple, o spaimă ca un
liliac în zbor mă izbeşte peste obraji

stau deasupra golului, craterul lumii
e acoperit cu flori, jos arde focul
veşnic, e aşa frumos aici sus nici
n-ai crede că pândeşte gheena,
că sub noi moartea, aşezată pe un
scaun pitic, cum aveau cizmarii odată,
stă şi priveşte şi împarte bonuri de
ordine, nimeni nu ştie pentru ce
împarte moartea bonuri de oridne

deocamdată bem absenţi din paharele
acestea cu picior
e un vin spumos, vechi, care merge
de minune cu după-amiaza asta de toamnă
În care fluturii se sinucid.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să îndrum fetele tinere. Ador asta şi ador vârsta pe care o au ele. Îmi place faptul că în viaţa mea toate lucrurile importante s-au întâmplat când aveam 20 de ani. Până am împlinit 30 de ani aveam deja totul: o afacere, bani şi succes. Îmi amintesc foarte-foarte bine acei ani. Îmi amintesc anxietatea vârstei, îndoielile acelor ani, dar şi faptul că nu ştii la ce să te aştepţi când eşti foarte tânăr, ai multe uşi în faţa ta, însă nu ştii care ţi se va deschide. Nici într-un milion de ani nu m-aş fi gândit că uşa mea se va deschide cu o mulţime de rochii din jerseu. S-a întâmplat pur şi simplu. Mi-ar fi plăcut, însă, să fi ştiut unele lucruri dinainte.

Diane Von Furstenberg în revista "Elle" (ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fresca pe suflet

îmi alunecă nu ştiu ce sub umbră ca o vietate pe jumătate dispărută
mama crede că e semnul meu din naştere
parcă ar fi inima lui tata

jucăria mea preferată era o cutie din prefabricate
plină cu miresme de fragi
într-o zi am fost atât de fericită încât am închis acolo
fericirea toată
în altă zi am pierdut-o

de fiecare dată când mama nu-l iubeşte pe tata
mi se face foame înghit lacrimi
silabisesc luna cu ochii
murdar

intenţionat îmi julesc genunchii de cer
între timp părinţii îşi pregătesc moartea

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viaţă
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aş fi ştiut nicicând cum se-nvaţă
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în faţă
trecând prin lume, de-i uşor sau greu.

Am înţeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, aşa cum se cuvine,
şi să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preţ în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori şi din copaci,
iar tu vei şti că cineva, anume,
prezent şi nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ţi netezească locul care-l calci.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!