Uneori cânt numai din gură

Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă,
se face lumină în ce se aşteaptă lămurit
şi scopul capătă o altă turnură.

În gând am alte semne de interpretat,
caut cuvinte cu sensuri noi de înţeles
cuprinse într-un singur demers.

Nu-mi place să cânt la instrumente
uneori cânt numai din gură,
o fac foarte rar dar melodios
la strune cu lăutarul orb.

Când mă însoţeşti în taverna subterană
eşti aproape de sufletul meu,
odată cu mine cânţi de inimă albastră
până noaptea târziu.
Apoi ne vom iubi ca doi nesuferiţi
într-un vagon tras pe o linie moartă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la os

Uneori simt
o necunoscută plinătate
ca un soare plesnind
într-un altul mai mic
şi timpul împins în pomi
cu farul unei maşini,
se opreşte.

Sar la gâtul meu
cu cuţitul
şi numai o umbră stufoasă
va fi urmărit schimbul
între bine şi rău.

Eşti în mine, ştiu,
ca un sâmbure care pocneşte
şi atunci, invazie.

Şlefuiesc,
vreau o moarte fecundă.
Nu o noapte ruptă,
nu o zi ghemotoc,
nu o inimă în deşertăciune.

Foarte rar simt
o nebănuită plinătate,
când scormonesc în mine
ca într-un pământ bun.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul schimbă şi naşte visare

Dintre toate sfaturile primite,
nu eşti de acord cu niciunul
şi crezi că sunt făcute de formă,
nu vrei să ţinem cont de reguli
ca nişte copii fără părinţi.

Avem, şi lucrurile se complică
nu pentru că-i avem ci pentru că suntem
nemulţumiţi de ce se întâmplă,
vorbim despre dragoste şi ne prinde teama,
privim în depărtare şi nu vedem orizontul.

Primăvara îşi scutură florile
şi palmele noastre aşteptă în zadar,
să crească-n ele iubirea cu ramuri.

Ne aşteaptă alte trepte de urcat
şi cine ştie până unde vom ajunge,
mi se pare totul ciudat,
tu nu mă crezi.

Lucrurile curg deobicei altfel,
timpul schimbă şi naşte visare
din prezent în trecut nu poţi să te întorci,
dar nici să rămâi pe loc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie şi poezie

Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
ţese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaş.

Întoarsă pe toate feţele şi luminată,
acoperită cu hlamida înţelepciunii
şi scrisă pe hârtie
până totul capătă sens şi trup,
devine şlefuită ca marmora.

Iar cel ce scrie porneşte lupta
cu armele deprinderilor noi.

Dar ce-i ascuns nu se ştie
şi ce se ştie se aşează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspiraţie,
mai presus de orice filtrare
subţirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura poeziei

În aura poeziei imaginarul n-are hotar
doar poeţii stau în umbra ei timizi,
verifică armonia cuvintelor în auz,
le insuflă har şi dragoste de fiinţă.

În poezie sufletul meu se regăseşte întreg
încoronat de un spirit angelic,
o ficţiune pură uimeşte mirificul
mai mult decât tot ce este real.

Până şi pietrele capătă inimă
şi lucrurile au suflet interior,
o pace lăuntrică împrumută obiectele
şi respiră în jur o stare contemplativă,
o imensă dragoste de a gusta mirarea.

Taina se ascunde dincolo de noi
unde visătoare plutesc destăinuirile
în imaterialele bule ale conştiinţei
unde se sedimentează vii trăirile
cu firescul din zborul unei păsări,
o dulcea înflorire a plăcerii de seară
pe o carte aflată întotdeauna pe aproape.

Nemincinoase zvonuri că poeţii mor tineri
mă fac să nu adorm fără să scriu
şi lumea-mi pare o poveste halucinantă
care se sfârşeşte trist odată cu ei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ne desparte

adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
şi tu aştepţi în tăcere

umăr la umăr ne mişcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăieşti pentru mine

atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acţiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunţi
pari ruptă dintr-o altă realitate

întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îţi torn în cuvinte înţelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susţinute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede şi rar
eu foarte încet şi bine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau ca într-un pustiu

Lumea din mine se plimbă pe străzile oraşului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poţi vedea vitrinele şi să te pierzi în mulţime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă inviţi în cluburile de noapte
să văd tumultul tineresc şi expunerea
la vedere a liniilor de forţă.

Printre cuvinte străine vorbirea lipseşte,
nu mă poţi găsi rupt de imaginile astea cu noduri
în care nu aud nimic din tot ce-mi spui
şi privesc mirat ca într-un spital de nebuni
unde fiecare se tratează singur de angoasele sale
şi pleacă dimineaţa obosit la culcare.

Eu sunt aproape inexistent,
stau ca într-un pustiu în care vânturile plimbă nisipul
şi aştept oaza de linişte unde să-mi scriu sufletul
pe paginile în care lemnul cântă din frunză.

Undeva în mine
te ascund
până reuşeşti să-ţi revii în fire
şi să mă iubeşti altfel decât poţi mărturisi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vin

Într-o noapte surprinsă la furat de stele
un zmeu adormise pe lună plină
şi i se şopteau poveşti la ureche.

Prinţesă îţi cerem iertare pentru tentativa
de a te măsura cu ochii,
e obişnuinţa din vechime de a rotunji frumosul
la care oricine aspiră
măcar cu gândul.

Dacă am privi numai în jos
înălţimea n-ar mai fi percepută,
dar noi avem nevoie de înaltul iubirii
care ne lasă sub acoperişul ei cald
ca pe nişte copii.

În inima mea se naşte întregul
pe care odată cu vârsta îl caut
nu-mi pot păstra sufletul singur
când iubesc din ambele părţi.

Tu aştepţi? Am să vin.

Flacăra din interior
e o lumină care răzbate prin toţi porii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile dimineţii

dimineaţa-i răsărită din ape
tu-mi urmăreşti lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ţi hrăneşti sufletul cu dragoste

la pragul cunoaşterii timpul aşteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual

îmbracă povestea în argintul din cuvinte
şi în genunchi roagă copacii
să-ţi adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!