Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.

Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.

În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu buzele uscate de vânt

N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ți cer înapoi.

O rugă în genunchi mă înalță
deasupra de lumea ochiului,
îți umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemișcarea
și o ridic precum zidul
în fața anotimpurilor de gheață
cu voința bărbatului așteptat.

Nimic nu va trece de extazul inimii
și-ți voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunși
într-o adâncă pădure ferită de privitori.

Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
și rup din mine tot cerul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristețe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
și nepăsători toți privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
ose trezească la realitate
și o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
și se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care și-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul și moartea
fără remușcari.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simți de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să înalț
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deși încerc să lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

A înflorit vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaște
cruciada albă de sare
se hrănește la întuneric
cu tot ce prinde pe picior greșit.

A înflorit vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeții vorbesc în somn.

Închină mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar prin iertare drum își fac
până la porțile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii se naște
oastea pruncilor libertății
căutându-și scut de apărare
în cuvinte ascuțite pe tăișul sabiei.

Tot ce înseamnă durere și suferință
se înclină către viață
și nimeni nu mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conștiință.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băț întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îți cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar așteptare îngropată-n tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopților verii
privesc pe cer și punctele de reper înșală
am poposit în carul mare

nu știu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu găsești la hanul cu sălcii
la care drumeții se așteptă
și vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezați și ei în sângele voinicului
în cristelnița răsăritului de soare
încă din pragul înroșit al dimineții

tu n-ai decât amintiri și eu ți le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clintește
nici vântul

nisipul îți vine în ochi dintre stele
și aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscolește verdele din ochi
și lasă urme
care nu se mai șterg

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca și timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi triști în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
și-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-și hrănește puii
dintr-un zbor fără prihană.

Și când totul e destinat sfârșitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viața și un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
străbate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În zăcământul de platină

cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Trec printre blocuri de piatră

Împarte bucurii cu imaginea ta alăturată,
nu se mai văd țărmurile cuvintelor,
curge prin propoziții o lavă descătușată
departe de a înțelege sensul ascuns.

Ne zbatem într-o măcinare de nervi
în care căpătăm identitate recunoscută,
câmpul nostru vizual se lărgește mereu
de rămân mirate ostlitățile.

Noaptea se rupe din staturi de ceață,
se întinde peste orizont până departe,
chipul tău se lungește de umbre
de nu-l mai pot cuprinde-n desen.

Trec printre blocuri de piatră
unde zeii își fac loc de odihnă,
nu vom câștiga nicio rugă
care să ne facă mai buni decât suntem

Îmi serbez acolo ziua de naștere
pe maluri sărace de ape străine
unde diminețile răsuflă ușurate
ca într-o peșteră de ștergere a trecutului.
Pe unde au trecut nomazii cerului
trec și eu cu aceleași păcate ancestrale
pe care vi le las vouă să le iertați.
Amândoi au gesturi împrumutate

El era pe corzile viorii
mai autentic decât zi de zi,
își lăsa sufletul să trepideze
pentru inimi fermecate.

Ea îmbrățișa fluturii albi,
îi răsfăța pe umeri și pe sâni,
își mlădia trupul în cântec
ca tulpinile din trestiile lagunei.

Amândoi au gesturi împrumutate
de la știutorii de gânduri,
iubesc alfabetul înțelepților
pe care îl folosesc în cuvinte.

Tot ce scriu cu ele
într-o limbă curgătoare și simplă,
se citește cu răsuflarea tăiată
de o dragoste răpită.

Nimic nu se stinge în osul înflorit
în care măduva respiră răcoros
dulceața mierii din potirele
din care și Domnul a băut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.

Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.

Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pentru nenăscutul din mine

Rup din mine bucăți și le macin până la făină
apoi le frământ până la sudoare
și aprind lumânări desprinse din stele
de frica necuratelor făpturi
ce populează vise de coșmar
în labirintul întunericului orb.

Pentru nenăscutul din mine
așez vocabule la ușa destinului
cu zăvoarele cerului deschise
până-n adâncul ochilor,
de unde privesc nesfârșitul
și -i pun cruce de piatră,
să măsoare timpul
în orologiu dintr-un turn
mai înalt decât crezul
ce mă înghite-n final
din focarul de nesiguranță
lăsat moștenire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe fața ei,
pune cuvintele să-ți spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinții iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai știu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
și dulcea pace devine hrană bogată
pentru toți ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
și înalță faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
și înaltul respiră alcătuirea pădurii
în țara cu vânatul nesupus morții,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Curcubeele dimineții

Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poezie și revelație

Nu un fapt este o poezie
ci revelația lui în cuvinte
ce urcă prin simțirea noastră
până ne închide în cercul luminii
și ne face să gândim frumos.

O femeie este și devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
și creează liniile subțiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.

În mine supraviețuiesc minunatele poeme
în care viața și dragostea se împletesc
și sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cuvintele deschid porțile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută și cerul,
lumina strălucitoare și caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porțile
când vreau să-ți ating sufletul
pe care ți-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i deslușeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbești.

Timpul nu-și lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puțin

și odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,

curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumina la care doresc să ajung

Alerg după cuvinte fugite din poeme,
adun himerele-n căușul palmelor,
toate vânturile bat dintr-o parte
și acea parte ești tu.

Pe întinderi uscate
se surpă nopțile cu arhangheli,
ploile mele sunt pâinea dăruită lor
la masa tăcerilor flămânde.

Lumina la care doresc să ajung
are cerul scăpat de îngeri decăzuți,
din foișoare conspiralive
privesc cu neîncredere lumea de dincolo.

Mi-am surghiunit păcatele vechi
pe drumul golgotei
nimeni n-o mai face pentru noi
cum Iisus răstignit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormonește-n memorie,
speranța respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea leagănă cu întunericul cernut
în site mișcate de stele.

Nu știu desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să caut în întrebări și răspunsuri
și răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare și ea nefolositoare și dușmană
pentru colțul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toți.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvășire,
tu știi câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook