Soarele răsărit din apă

Tu popor cu ochii închişi,
ia priveşte-n depărtare
dealul înflorit de caişi,
ţărmul mângiat de mare.

Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.

Şi apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe şi curentul
să mai scriu, nu e momentul.

Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
şi o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.

Aşteptarea cât a fost
am ştiut-o pe de rost,
dar nu ştiu ce mai urmează
şi-mi fac somnul de amiază.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

În noaptea asta cu lună plină
Suntem din nou în doi.
Tu eşti frumoasă ca o zână,
Eu un bet soldat venit de la război.
Aş vrea să ne iubim în tăcere,
Ca să nu mai văd focuri de arme!
Şi să nu mai aud glasuri pline de durere
Venind din pieptul unor mame.
Vreau ca dulce să mă săruţi
Şi încet să-mi şopteşti,
Iubite, hai spune-mi cât de mult mă iubeşti.
În braţele tale vreau din nou să mă simt bărbat
Şi să regret ziua care am dorit să devin soldat.
În noaptea asta cu lună plină,
Aş vrea din nou să dorm ca un copil
Să visezi o lume mai bună, mai senină.
Frumoasă ca florile ce înfloresc în luna lui april.

poezie de Vladimir Potlog (19 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu semne visătoare

Toamna mă aşteaptă întotdeauna cu vânt fără aripi,
cred că seara grădinii e ruginită de arome,
fără păsări exuberante
păstrează un fel de tristeţe pusă la învechit.

Nu cunosc o altă îndestulare mai diversă
care mă trage de mâini să strâng pentru iarnă
şi eu ca un greier pătimaş fac degustări de băuturi
până-mi cade scripca în somnul uitării,
de mă limpezesc doar cu câte o lacrimă de vin.

Te rog şi pe tine,
să vezi aurul topit în pahare.

Dar tu rămâi cu gândurile curate şi ochii ţintă
la semnele care se joacă pe cerul spumos,
privirea nu se pierde ci se încarcă de semnificaţii
despre modul cum noi ne includem în natură.

Bate la uşa din spate a toamnei
un frig din ce în ce mai rece, adunat de pe drumuri
şi noiembrie împrăştie totul cu duşmănie
fără să-l oprească nimeni.

Pe vremea asta Dumnezeu îmi coboară-n cuvinte
şi ploile se ţin legate unele de altele cu frânghii de ceaţă,
nu pot răspunde la provocarea de a scrie
de parcă am rămas în tabloul estompat de peste deal
peste care soarele se grăbeşte să treacă pe sub nori.

E frumos de visat cu ochii în depărtare
într-un cadru în care nici nu exist,
ci mai degrabă m-am împotmolit în necuvinte
din care nu pot să scap decât absorbit de linişte.

Pare uşor să străbat lumea
când ea e totuna cu mine

şi-mi sosesc caii cu sănii de iarnă la poartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e să se întâmple

Nu sunt poet, cine a spus?
Îmi fac vorbele să sune,
Vântul şi ploaia s-au opus
Scriu umil o rugăciune.

Mă simt şi-acum liber fecior
Şi-mi arde-n trup lumânarea,
Cu puşca vieţii la picior
Tai pământul, vântur marea.

Nu mă las pierdut din fire
Fac din cinste o virtute,
Pun în crezul meu iubire
Pe drumuri nestrăbătute.

Totul e să se întâmple
Doar ce-i scris în legi şi astre
Când se adună pe la tâmple
Fire albe ori albastre.

Şi nimicul o să zboare
Spre pustiul din legendă
Cu nisipuri mişcătoare
Unde moartea stă la pândă.

Lumea-n sine se tot zbate
Mult mai repede-n ştiinţă,
Liniile sunt curbate
Şi spiral se urcă-n fiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-are bariere

să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare

ai reuşit să ajungi pe ţărmul aşteptării
unde întâlneşti imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă

în suflet ţi s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
şi nu pot s-o ating decât cu privirea

de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
şi caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze

apoi să-mi cânţi cu glas subţire
cum ştii mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să vezi

În noaptea care pleacă la apus
Iubito, tot ce-a fost de spus, ţi-am spus,
Dar am uitat şi-i lucru nefiresc,
Să-ţi spun încă odată, te iubesc.

Din atâta forfotă amară
E umed, plouă mărunt afară,
Mă doare clipa ochilor căprui
Goana anilor ce trec, mă nărui.

Fără să vezi că-mi pare totuşi rău
Am poposit mai des la patul tău
Şi gândurile nu mă mai slăbesc,
Să îţi şoptesc într-una te iubesc.

Şi nu găsesc mai de preţ ofrandă,
Amândoi să citim în verandă
Ca-n trecut, poeme de iubire
Păstrate neşterse-n amintire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri

1

mâine este duminică
o zi fără mimică
o aparenţă
fără esenţă

2

rămâi cu mine, stai
nu pleca
soarele a răsărit
deja
noaptea a fost grea
rea
zorile au ars
bun rămas

3

vino în Guantanamera
unde bântuie Hymera
dulce, pură şi crăcoasă
zâmbitoare şi pufoasă
ea te-atrage
şi te trage
în arondismentul Timp
Deschis de zei in Olymp
dar mai poţi scăpa ades
când e visul mai pervers
ca o crupă râvnitoare
despicată de vapoare

4

Scriu un cuvânt, încă unul,
apoi un rând, o pagină, un volum
apoi mă opresc şi le dau foc
şi le adun cu grijă, deşi sunt scrum
dar ce să-i cer mai mult eternităţii
când îmi bate-n tâmplă cerul dumineţii?

5

şi chiar şi asa, cu o lacrimă pe obraz
îi mai cer vieţii un răgaz
sperând că voi găsi un suflet mai pur
ca lumina de la abajur

poezie de Cristina Lila (11 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost poet

Am fost poet fără să ştiu
Şi asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să ştiu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet şi n-am ştiut,
Că n-au fost ursitori la a mea uşă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică şi-o mătuşă.

Am fost poet şi n-aţi ştiut,
Să-mi daţi un brânci în poezia mare,
Sunteţi părtaşi că nu aţi vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!