Unde soarele răsare din ape
El își frânge mâinile și întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu orașul acesta de ceară
și cu marea fără țărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineți uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citește și se roagă la idoli inexistenți.
Moartea vine întotdeauna singură, pe furiș
într-o zi în care-i lovită de amnezie
și caută să-și facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude țipătul păsării chemătoare
și de acum știe unde să caute.
O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
șterge paginile unei vieți,
învie o altă speranță mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber și deschis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
Citate similare
Eu și ea nu mai eram
Ea îmi strânge dorințele în palmele asudate
și gâdurile se cuibăresc sub streașina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
și așteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când orașul își închide porțile
și străzile rămân pustii.
Dimineața când orașul se trezește din somn
ea pornește să vadă ce s-a întâmplat.
Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
și ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
și ea nu era nicăieri.
Nu știu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre singurătate, poezii despre dorințe, poezii despre dimineață, poezii despre bucurie, poezii despre apă sau poezii despre acasă
Lumea ca lumea
ne îndepărtăm de colțuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcție opusă
nu ne-au luat în seamă
și fiecare își caută drumul său
m-ai întrebat dacă știu unde plec
nu ți-am spus și dus am fost
ceilalți ne-au crezut vorbiți
seara ne oprește pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiș de ploaie
stele nopții se mișcă-n desfrâu
așa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înțeleg
de ce ploaia și vântul își dau mâna la distrugeri
la noi asemenea lucruri erau rare
suntem despărțiți atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care așteaptă-n oglindă
să-și vadă la un loc așteptările
lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se știe-i pus la îndoială
apar și dispar fenomene inexplicabile
și se răspândesc tot mai multe falsuri
dacă nu știi să alegi
obișnuința te face să nu știi
otrăvită se naște spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
și altă credință nu mai are
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre timp, poezii despre ploaie, poezii despre văi, poezii despre viitor, poezii despre trigonometrie sau poezii despre telefon
Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iertare, poezii despre întuneric, poezii despre ochi sau poezii despre Dumnezeu
De ce-ți pare rău?
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre moralitate sau poezii despre lectură
...neoficial
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu rămâne cum a mai fost
la o trecere prin gara din gânduri
așteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu știe cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitație și mișcare
în fiecare clipă își caută posibilități de evadare
din marele conglomerat al nepăsării
într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărți de mizeria de la suprafață
și nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară
lumina în care-ți place să vâslești
va îmbrățișa cu raze toată casa iubirii
și-n această înflorire de virtuți necesare
nici moartea nu găsește un loc de liniște
când și-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistență
chiar dacă locuiește înlăuntru un altul
și o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinții de crestele munților
nimic nu rămâne cum a mai fost
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gări
- poezii despre visare
- poezii despre posibilitate
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
- poezii despre mișcare
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Unde lumea respiră adevărul
Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele își capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.
Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
și noaptea cu vise înaripate,
unde lumea respiră adevărul.
Întorc înapoi răsfățul și curăț gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,
de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
și nicio patimă nu mă supune
mai mult decât țelul pentru care lupt.
Acolo dimineața cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci
și peștii să-și savureze izbânda.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre stele sau poezii despre răsfăț
Timpul se grăbește
eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colțuri
și le grupez pe priorități
mai uit prezentul scris pe masă
și plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălțime pământul
timpul se grăbește nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viață
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine și rău
lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
și trebuie să fii fantastic
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vulturi, poezii despre suflet, poezii despre stres sau poezii despre seară
Soarele răsărit din apă
Tu popor cu ochii închiși,
ia privește-n depărtare
dealul înflorit de caiși,
țărmul mângiat de mare.
Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.
Și apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe și curentul
să mai scriu, nu e momentul.
Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
și o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.
Așteptarea cât a fost
am știut-o pe de rost,
dar nu știu ce mai urmează
și-mi fac somnul de amiază.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre miezul zilei, poezii despre flori sau poezii despre armată
Călifarul nu știe geografie
Toamna e din nou stăpână
Păsările-ncep să plece.
Lor le este tare frică
De-anotimpul alb și rece...
Berze, dropii, rândunele,
Toate-și iau la revedere
Părăsind ca-n orice toamnă
Cuiburile sezoniere.
Stoluri, stoluri, zboară iute
Către țările mai calde
Unde nu există iarnă,
Unde soarele te arde.
Toate știu, se pare, drumul
Învățat dintodeauna
Dar să vezi acum trăznaie,
Dintre toate, este una...
Care n-a ținut aproape
De-al său stol. E cam nărod...
Călifarul nostru, iată,
A ajuns la Polul Nord.
Toată lumea îl întreabă:
-Măi băiete, ce să fie?
-Mi-e rușine... vara asta
Am lipsit la geografie!
-N-am văzut de când e lumea
Pasăre așa năroadă.
De-acum pleci să-ți cauți stolul
Cu un GPS la coadă!
poezie de Petre Crăciun din Primul zbor. Poezii pentru copii
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre zbor, poezii despre rândunele, poezii despre rușine, poezii despre iarnă sau poezii despre geografie
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre prejudecăți, poezii despre minciună sau poezii despre libertate
Lumea
Se aud cocoși cântând
Și soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Și lumea îmi pare un curcubeu.
Soarele e la amiază
Și încălzește tot ce este viu.
Țăranii pe câmp lucrează
Și lumea îmi pare un pârâu.
Soarele e la amurg,
Iată și luna a răsărit.
Țăranii vin de la plug
Și lumea îmi pare un infinit.
Soarele să ascunde după nori
Și noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Și lumea îmi pare atât de frumoasă.
poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre sat, poezii despre oi, poezii despre nori, poezii despre infinit sau poezii despre frumusețe
La momentul potrivit
Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă ușor
și nici nu înțeleg ce caută acolo.
E o persiflare a idealurilor mulțimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
și morții își trimit blestemul
la momentul potrivit.
Își pun războaiele-n cărți
și cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.
Se vor șterge și urmele celor fără țară,
noaptea în care intră
este una fără lună și stele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre lemn
Despre sfârșitul lumii
Când va fi sfârșitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.
Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună și alt soare.
Lumea din nou va renaște
Cu alt Isus și alt Paște.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.
Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi și noapte
Fără să gândim la moarte.
Și atunci, ca și acum
Totul se va face scrum.
Alternanța alternează
Și altă lume urmează.
Din timp în timp vom tot renaște,
Altă lume vom cunoaște.
Deși ne vine iar sfârșitul
Tot n-atingem infinitul.
poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre sfârșitul lumii, poezii despre sfârșit sau poezii despre planete
Lacrimi de ceară
Curg lacrimi calde dintr-o lumânare,
Îi pâlpâie lumina printre umbre,
Iar tu îmi stai ascunsă într-o stare,
În care nepăsarea te pătrunde.
Îți joacă forme negre pe pereți,
Le urmărești însă n-ai vrea să fie
Și te întrebi de oare nu repeți,
Greșeli precum acela ce nu știe.
Mai e puțin, lumina ei se stinge,
Iar altă lumânare nu mai ai,
Te uiți la ea cum ceara se prelinge,
La fel cum curge-o lacrimă din rai.
Te tot gândești, îți va fi întuneric,
Nu știi de vrei să dormi, de vrei să nu,
Privești spre cer, sunt stele, e feeric
Și una-i vrea să fii, de poți, chiar tu.
Îți plâng din lumânări lacrimi de ceară,
Adememenite parcă de firesc,
Căderea lor nu pare să te doară,
Dacă nu-ți curg din trupul omenesc.
poezie de Adi Conțu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre rai, poezii despre plâns sau poezii despre negru
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă
Sărăcie fără orizont
S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exercițiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.
L-am lăsat să plece unde dorește,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.
Cineva îmi tot urmărea mișcările
încât obișnuiam să schimb pașii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.
În cercurile ca niște roți de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist și fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre îngeri, poezii despre tristețe sau poezii despre trenuri
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre orgoliu sau poezii despre naștere
Cum plecam cu tata la coasă
rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
și un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-și macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închiși ai morților din adânc
e atât de tăcut țintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniștea cade din turla înaltă a bisericii
și se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgețile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
și somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită și liberă
iar viața discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl știam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat și pe el
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre tăcere
Scriu dorințe noi în agendă
am prins în cuvinte lumini și umbre trecute
am uitat pe toți cei care m-au lovit pe la spate
scriu dorințe noi în agendă
și nu vreau să mă păcălesc singur
tu mă lași să-mi gândesc viitorul
intri și pleci veselă la soare
nu pot să-ți descriu noua mea starea de incertitudine
chiar dacă văd că mă aștepți să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
și mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
și să rămâi de pază bucuriei
de ce-mi pare lumea așa obscură
și nu se reinventează
cu alte concepte și precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
și apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îți bate la ușă
și rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilități
doar durerea pe care n-o suporți
se transformă-n suferință
și angoasă.
acum întrebările care se nasc
își caută răspunsuri
în profunzimi adânci
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre păcăleli