Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ținutul deltei

Călătoresc în ținuturile neamului tău,
vase pescărești străbat delta la crepuscul,
pe brațele fluviului e multă vânzoleală,
privesc din depărtare întreaga desfășurare.

Curiozitatea și voința mă stăpânesc
stau cu ochii ațintiți pe canale
la plaurii plutitori
unde doresc să pictez peisajul.

Anotimpurile sunt fixate de păsări,
oamenii îmbrățișează imaginile luxuriante
și fotografiază întruna
de parcă vor să ia cu ei întregul.

Aici noaptea își odihnește stelele în stuf
caii sălbatici aleargă spre gurile fluviului,
nimeni nu știe de ce,
dar își caută-n propriile amintiri.

Se joacă dimineața cu peștii săritori
sparg aerul cu voința de zbor înalt,
cineva lângă țărmul tău îndrăgostit
se îmbracă-n hainele răsăritului
cu libertatea pură simțită-n trup,
să-ți pipăie coapsele
și să simtă căldura începutului de zi
încă fără păcate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunțile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia deslușite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihnește pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
și nopțile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conținut.

Dimineața se oprește la izvoare,
dansează în apă
și le lărgesc malueile timide,
agăț de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vestește cu cântec de păsări,
simt că le ascultă și Dumnezeu,
soarele își face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puțină și leneșă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi șterse,
nimeni niciodată
n-o să știe că am poposit o vreme aici.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Neîmblânzit ca un șoim

Noaptea și-a rupt straiele la apariția lunii,
privesc stelele cum își ocupă locul pe cer
și uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un șoim.

În dimineața care se ivește, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se liniștește,
umbra și odihna se îmbrățișează
ca două surate ocrotitoare.

Vara respiră în sânge oxigenul din aer
și-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrățișază-n arome
încărcându-se cu semnificația lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
și le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
și nimeni nu le oprește,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Prințesă furată

Surâsul tău de prințesă furată de necunoscuți
are-n el o umbră răcoroasă și dulce-n amiază,

o alcătuire cu înțelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,

o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simțit cum fuge gândul din memoria sângelui.

Și,
în surâs înflorește fața de persică coaptă,
lasă nedumerită -i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.

Se vor mișca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,

florile din grădini se vor îmbăta și vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,

nu pot le mângâi din ochi fără să le iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.

Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.

Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
și oamenii o străbat fără teamă
o admire

fluieră și cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecțiile cunoscute
pădurea-i liniștită și deasă
păsările se sperie și zboară
inima mea este un luminiș
unde aștept căprioare
să se ducă la râu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Caii dimineții

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
și mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
și ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineții se adapă
din ape mai limpezi decât cleștarul
lângă porțile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
și caii au plecați vinovați de iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,

iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Părăsit de femeia de ploaie

Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am așteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc -i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranță
și o îmbăiere în flori de fân copt
să mă țină minte.

Noaptea m-a sfătuit renunț,
dar nu prea-mi convine
vreau adorm în damf de țuică fiartă
și să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.

Îmbrățișat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beția de lumină
și privesc umbra ploii în depărtare.

Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
așteaptă și ea clipe de răsfăț
și căldură de vară.

Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
și femeia la braț,
pot fiu chiar eu neașteptatul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Chemare la vatră

Nu culc pe nicio ureche,
nici nu aștept pe la colțuri,
fiindcă n-am astâmpărul necesar,
tu chemi întotdeauna la vatră
unde totul arde, nu așteaptă tergiversări.
Simt ce și cum trebuie să mă mișc
chiar și-n încurcători stupide
în care m-au vârât alții.

Sunt surprins de mijloacele folosite
fără să-mi stăpânesc voința
și nu aștept să mă răcoresc,
devin rece
când sufletele sunt pe jeratic
și se frig.

Doresc -mi câștig liniștea,
dorm
în fiecare noapte de somn.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot cadă ușor
și nici nu înțeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulțimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
și morții își trimit blestemul
la momentul potrivit.

Își pun războaiele-n cărți
și cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor șterge și urmele celor fără țară,
noaptea în care intră
este una fără lună și stele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.

În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Când inima se înlănțuie

Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frământă mâinile în așteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
devine dătător de dragoste și viață.

În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Ce dulce-ngenunchere!

Sub brațele iubirii, înfrântă e voința
Chiar dacă-ți spui întruna: nu-i bine ce se-ntâmplă
Se sparg în cioburi gânduri, se năruie credința
Și inima pulsează în venele din tâmplă.

De îi refuzi accesul, mai tare te pătrunde
Și scormonește-n tine dorințele-adormite
Te resemnezi, sub ploaia albastrului, și unde
Să te ascunzi de ochii ce te privesc, iubite?

Și-ngenuncherea doare, dar ce durere dulce,
Când brațe te cuprind, să-ți simtă-nfiorarea!
Și gura mea, flămândă de tine, îți seduce
Ultima moleculă ce-mi cere îndurarea.

Abandonează-ți trupul și mintea lângă mine!
Știu iubesc demonic, pe flacăra de maci;
Dar, de ești lângă mine, de drag voi abține,
Înfrânt de-a mea iubire, iubește-mă și taci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toți o știu cu fața cernită
și pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poți pune mâna

orice mișcare ușoară trezește teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul și zânele lui
păsări de lună
cântec șoptit la stele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Timpul își ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neștiute,
lumina-și caută locul sub aripile vieții,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu ești muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul își ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri șoptitoare.

Razele coboară pieziș în apa limpede
și peștii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertății.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuști cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munților.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele își capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
și noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfățul și curăț gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
și nicio patimă nu mă supune
mai mult decât țelul pentru care lupt.

Acolo dimineața cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
sară peste stânci

și peștii să-și savureze izbânda.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceai

Umblu încolo și încoace prin decorul încântător,
prin cernerea fină de cețuri albastre și subțiri,
urmărind sunetul melodios al unei voci delicate –
erai tu, fată din amontele fluviului Yangtze.
Tu nu te-îndupleci părăsești apa,
tu trăiești, te îmbăiezi în apa fluviului
de parcă-ai vrea rechemi
decorul fermecat al casei părintești
aici, prin neguri și ceață,
unde muzica plutește reverberând pretutindeni.
Ca să-ți alini dorul de casă,
savurezi fluviul în ceaiul tău de zi cu zi.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veșmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă și alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
și privește-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
își așteaptă-n pace noaptea
știe c-o -i vină moartea.
Se vorbește numa-n șoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu știu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
și nu se întâmpla nimic statornic.

așez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanță
și gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot o ridic în brațe
îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat ispitește
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voința de a ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook