Femeie a verdelui copt
În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,
iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.
Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.
Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.
Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.