Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu știu cum -ți scriu să mă-nțelegi/
Iubesc inima ta infinită
și cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuația),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puțin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum și unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu știu, poate numai pare,
însă,
Punct,
știu,
e maximala stare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea șanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut și a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Și-am rămas îndurerat.

După ea fug am ezitat,
N-am putut, am înghețat,
Oricat de mult m-aș fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Și de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Și n-a știut vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am deschis și închis uși

Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
și nici nu m-a lăudat pentru reușită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiați și adevărați susținători
niște mentori păstrați în amintire
la care mi-am așezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.

Alții m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenți
ce postau pe față un surâs batjocoritor.

Am deschis și închis uși fără să scârțâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
și le-am smolit când a fost nevoie,
găsesc vâna de izvor limpede și adevărată.

Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul
-l urc în cuvinte și să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinți și bunici
pentru totdeauna.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
și fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălțime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
și orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu știi privești cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
și pleacă cu clipele înșirate pe ață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu știu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găsești, să mi-l dai
fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai știu, le aștern ca prin vis
Și de n-am să-l găsesc părți, din viață-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puțin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Știu este târziu...
Chiar nu vrei te lași până nu-l vei găsi?
Înțeleg... dacă-l ai... poți la mine veni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simțea vinovată,
împărțea întotdeauna păcatele pe culori
și ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
așa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ți iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniștită între cuvinte nespuse și fără gesturi,
ți-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru așa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce răscolește adânc,
ai devenit mai aproape de orice așteptare
și ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înțelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrățișa lumina
și noi ne vom îmbrățișa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvașă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu doream așa!
Simplu ar fi fost privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu doream așa!
Simplu ar fi fost privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Eu nu știam

Tu îți puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu știam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.

Tu priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu știam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.

Tu îmi vorbeai
în șoapte atât de calde,
iar eu nu știam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.

Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am știut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Lumânări stinse

tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au să joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine

și totuși

mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia să mă bucur strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ea se întoarce, el gustă farmecul

ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
și rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar aproapelui.

el gustă farmecul uitat în iubire
până la ospățul nunții de aur
și atunci cu evantaiul fericirii va schimba boarea
ce umple memoria cu poeme
până va primi peștișorul cu nimb strălucitor
în apele cu năvodul zdrențuit
din mările sudului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce -nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În brațele ce te-au iubit...
De-ai fi știut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Și zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

Și fost-ai primul ce-a venit,
În a mea inimă fierbinte...
Și primul care m-a lovit,
Călcându-și false jurăminte.

Ce-a fost, a fost... trecut fie!
Dar urma ta, adâncă pare...
Când sufletu-mi ca o hârtie,
Mi-ai ars cum arde și o floare...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sonet bohem

Tovarășului meu întru mansardă

Aseară mi-a venit proprietara,
Madame Ecaterine Bobnăut,
Punându-mi în vedere să mă mut,
n-am plătit chiria toată vara.

Am opinat timpul nu-i trecut,
Că dacă scriu romanul "Donna Clara",
O să mă proslăvească toată țara
Din Dorohoi și până la Sascut.

I-am spus, apoi, noaptea-i aurită,
m-a trădat o damă din elită
Și a fugit c-un prinț din Slobozia;

Și-am plâns pe-altarul dragostei defuncte,
Și m-a îmbrățișat și... puncte... puncte...
Și m-a convins că mi-am plătit chiria.

sonet epigramatic de din Picante
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 28 martie 2016.
Distribuie

Limba în care scriu

am cântărit fiecare vorbă și cuvânt
din limba în care scriu
și mi-am găsit în ele sufletul în murmur

am căutat în fiecare miezul seminței
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.

și m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranțe

de când îmi ești alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
și unde o găsesc iubită
când tu ești plecată departe

timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât aștept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie rămână în zbor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt menestrelul

Sunt menestrelul... viselor de noapte,
Poeme scriu... la margine de dor,
Flămând voi fi, mereu, de buze coapte
Și-n lumea asta... fi-voi călător.

Bani dacă n-am cerneală să îmi cumpăr,
Voi vinde sărăcia... într-un târg
Și voi cânta iubiri... fără astâmpăr,
Când patimile-n sânge... vesel curg.

N-am să cerșesc și nici nu împrumut,
Poetul știe... tot ce nu se știe,
De-i pică o cadână-n așternut,
El o transformă într-o poezie.

Voi pune azi cuvintele-ntr-o formă,
Cu ritmuri pentr-o rimă-ncrucișată
Și sentimente libere de normă,
În viața ast-atât de-ntortocheată.

Apoi... fuma-voi un trabuc nebun,
Privind la luna care ne zâmbește
Și-nfășurând-o-n aburi de tutun,
Pun de-o cafea și scriu dumnezeește.

Sunt menestrelul nopților de taină
Și în iatac pătrund fără de cheie,
Demult... eu am rămas fără de haină,
Dar te-am găsit... și nu mai plec... femeie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-a vizitat Iisus

Astă noapte, m-a vizitat Iisus,
m-a mângâiat părintește
apoi m-a certat ușor,
până când sentimentul
de dulce vinovăție
s-a scurs printr-o lacrimă.

Te-am vizitat noaptea, mi-a zis,
când esti singur,
fără femeie,
carte
și sticla cu vin,
asemeni poetului.
Doamne, i-am zis,
cartea și sticla cu vin,
sunt pentru mâine,
dar femeia e lângă mine,
uite cum îmi țese
vis după vis!

poezie de din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poți să mă pedepsești

și pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
și din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guști
bucată cu bucată
da
poți să mă pedepsești
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
și tot voi dormi în sângele tău
și tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poți să mă pedepsești
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
și din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce să scriu într-un eseu despre dorul meu de școală? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!