Maximala stare
Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu știu cum să-ți scriu să mă-nțelegi/
Iubesc inima ta infinită
și cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuația),
unde punctul să fi rămas?
În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puțin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum și unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?
Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu știu, poate numai pare,
însă,
Punct,
știu,
e maximala stare.
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre cuvinte
- poezii despre verb
- poezii despre uitare
- poezii despre posibilitate
- poezii despre iubire
- poezii despre imposibilitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.