Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă

Revărsarea lină a ninsorii
este o continuă alunecare a visului.
Urc pe fiecare fulg care coboară
până la prima ninsoare a copilăriei...
Acolo mi-am regăsit săniuța...
ruginise...
Ulița cu garduri de lemn
era neumblată.
Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă.
M-am grăbit să întâmpin soarele,
răscolind bolțile nalte ale cerului
în căutarea copilăriei.
Aer e timpul nevăzut ce bate în turnul
de cărbune al artistului.
N-am uitat cât de mult m-a durut
un refren abandonat, în stare de funcționare.
Cheltuim energie pentru a îndura
anumite situații, considerând că
suntem puternici, când cea mai potrivita
alegere pe care o putem face este
să lăsăm porțile soarelui deschise.
Singurătatea lovește ca frunza,
frunza cade și acoperă pașii nimănui.
Anotimpurile sunt dependente de
îndrăgostiți tăcuți.
Singuratico, în loc de inimă
îți bate întunericul Universului în piept...
Dar gândurile?
Gândurile tale în ce stele au urcat?

poezie de din Universul Iubirii (6 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cheltuim energie pentru a îndura anumite situații, considerând că suntem puternici, când cea mai potrivită alegere pe care o putem face este să lăsăm porțile soarelui deschise...

citat din
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut uit părinții, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Ulița copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez și azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-așeza pe toți la masă și cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica povești spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniștit,
luna-și picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Așa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
și ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
și de ziua care va veni
citește-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ți-l va scrie vreodată
deși l-ai așteptat la fiecare răscruce
de drumuri și de nopți
când întunericul te ademenea între ape
și străzile îți îngropau urmele pașilor în cenușă
este poemul pe care ai îndrăznit -l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ți se risipea în ecouri de gheață
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea și în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinți
și în fiecare inimă care părea că mai bate
lipește-ți poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
și nu-l lăsa se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.

Timpul este călugărul înțelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: fie viață!

Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.

Visurile au fost împărțite clipelor.

Dumnezeu a zis: fie timp pentru toate,

de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: fie Lumină!

Și s-a făcut Lumină:

inima speranței, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria și zborul.

Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopților pământene,

așteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie și frumusețe;

întunericul nu este o ființă.

Fiecare clipă naște câte un vis,

șperanța este mare luminatoare a visului.

Viața este și vis, și speranță, părți din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredințat

drumul soarelui și drumul stelelor;

s-a făcut noapte și zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curățit de rămășițele întunericului

rodească în om numai iubire,

fără Dumnezeu nu se poate vedea frumusețea omului.

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilăria este în fiecare fluture de zăpadă.

în Universul Iubirii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bucățica de cărbune a artistului acoperă singurătatea portretului.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Spune-mi cum gândești și îți spun cum arată viața ta." Cred nu mai este nouă pentru tine ideea că gândurile îți creează viața. Gândurile pe care le hrănești în mintea ta determină cât de departe și cât de sus poți ajungi, ele îți condiționează emoțiile, atitudinea, comportamentele, acțiunea, pasivitatea s. a. m. d. Credințele tale se reflectă în felul în care trăiești, în compromisurile pe care le accepți sau nu și în visurile pe care îți dai voie le urmărești. Omul cu gândurile sale își construiește viața. Deciziile și alegerile pe care le facem în fiecare zi sunt date de gândurile noastre, iar fiecare alegere ne determină cursul vieții. Gândurile tale descriu felul în care trăiești: liber, limitat, în suferință sau în împlinire și bucurie. Este simplu să îți schimbi viața dacă alegi alte gânduri pe care să le hrănești. Dificultatea constă în a accepta se poate gândești și să trăiești altfel și apoi, clipă de clipă, în a-ți monitoriza gândurile pentru ca să poți le identifici pe cele care nu îți fac bine și să le înlocuiești cu altele care te conduc către împlinire și fericire. Tu cum gândești? Observi corelația dintre gândurile tale și viața pe care o trăiești?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Frunza iubăreață

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului și-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde ușor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreață,
Este pătrunsă de viață,
De viață și de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipește omenește
De sufletul ce-o iubește!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Ion Șerban Drincea

O poveste

Când m-am născut
m-a durut țipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
și am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
nu vedeam lumina
și iarăși am rămas mirat
precum înainte de a mă naște
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
și mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simțit gândurile
și s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi brațele peste fruntea ei
trimițând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit te ei la întrecere cu timpul
învârtești Pământul cu gândurile
iscodești minunile cerului
numeri razele soarelui
-ți încrustezi pașii
la răscrucile drumurilor
te iei la trântă cu gândurile
cu toți cei care te vor chema
și nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegași în cetatea norilor,
se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară și lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roșii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, s-a întâmplat mă fac fluture
de la inimă în jos,
hoinăresc deasupra râului de păpădie
căutându-mi încălțările
pe care le avusesem legate c-un fir de nea.

poezie de (30 august 2017)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.

Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.

poezie de din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe PapucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, și din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopții în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viața însăși.

vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița

poezie de din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -OdobescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.

în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Opriți această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Nu aș putea înțelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
și aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul suferința ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârșească într-o dimineață rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ștergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit umble pe apele pământului.
Nu aș putea înțelege centrul universului fără tine
cum nu aș fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închiși.

Mi-ai spus odată -i închid la suferință, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci îndur orice rană a vieții.
Știu apele pământului se unesc
și dorul meu poate urca în valuri până la Olt.

poezie de din Poeții noștri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu stau la marginea visului,
El vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca -ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.

Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viață...

Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor cobor o noapte
Până în visul tău -l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut părinții sunt devorați și după moarte.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilăria trece între două jocuri copilărești...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Și toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveștile spuse de ea.

Mă joc cu alți copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilărești.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Și vor fi fără sfârșit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile își lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz și auz pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.

Umbra îmi era așa de naltă,
că m-am lăsat înconjurat de sferă.
Mă țineam de propriul trup de parcă era trăit de altcineva,
mi-am lăsat până și umbra în schimbul unui miez de flacără.

Acum știu totul despre ceremonia amurgului,
de telegarii care se hrănesc cu jăratecul din inima lui.
Uneori stelele plâng;
lacrimile lor hrănesc suflete puternice
care se întoarc în trupuri limpezi.
Viața... Mereu viața este într-o continuă criză de timp.

Copilăria călătorește din aripă în aripă de vânt,
smulgând sufletele norilor,
în căutarea soarelui.

Iată-mă într-o încordare adâncă a somnului,
atârnat de stele sfărâmate;
sufletul mi s-a izbit de cer până când se făcu prunc.

Avea înfățișarea unui copil palid;
nu înțelegea trupul meu nu mai e demult limpede,
locuise în el atâta vreme cât fusese respirat de altcineva...

Copilăria... Mereu copilăria
cu nopțile înduioșate de glasul mamei
unde aerul era mai curat decât gândul.

Când voiam umblu, treceam de la visare
la trezire fără mă rănesc.
Am aprins încă o stea pentru mama
care s-a unit cu stânca.

O strângere de ape împlini curcubeul
ca un stindard pașnic al soarelui ;
copilăria se nălță odată cu el
și călătorește... și călătorește...

Trecu de putreziciunea timpului,
căutând miezul nopților când zăpezile erau albastre;
Chipul mamei îmi aluneca pe creștet
și răsuflarea mi se topea
cu aceeași emoție copleșitoare în rugăciunea ei.

poezie de din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem în alb și negru

#alb

ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook