E idealul nostru cel mai sfânt

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

sonet de Nicolae Mătcaş din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua-n care-om da de-acea comoară

Coroană de sonete

I

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul.
Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Ţara, dodoloaţă,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfinţii ce se-adun într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici şalele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceaţă,
Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai paşnic argument pe faţă,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă.

III

Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
Rotundul vis a zeci de generaţii.
Îşi vor desface braţele Carpaţii,
Măicuţa mare ne-a lua în braţă.

Şi vor dispare orice conjuraţii
Când va dispare – Ducă-se pe gheaţă! –
Faimoasa vamă de la Prut, semeaţă,
Iar fraţii - liber - şi-or cuprinde fraţii.

Aşa menit-au moşii şi strămoşii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut -,

Numai aşa să-l scoatem. (Nemiloşii!)
Pe chipul nostr'-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.
 
IV

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în ţarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovie,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc şi pară,

Pe chipul nostr'-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinşi la datorie,
Zidiţi în sol cetate pentru Ţară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul şui şi minte drughineaţă,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvaţă,
Să ştie ei, urmaşii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

V

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă,
Bolnavi de Ţară greu şi incurabil,
Când nu-i un operant şi inefabil
În farmacie leac şi nici pe piaţă.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce şi mă-nvaţă
Că i-l dădu din fort ilustra hoaţă,
Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Ţară,

Pe-un fulg de nor plimbându-şi sihăstria,
Dorind s-admire - însuşi - măreţia,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Ţara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Şi inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,
Îşi tremur' munţii crestele uşor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă şi-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simţi că-ţi dau pe subsuoară
Şi nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcuşuri de vioară,
Flăcăi şi fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
 
VII

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.

Şuvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie şi coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu şi-un siniliu ne ţine.

N-am nici un şteamăt Ţara să-mi înalb,
Deşi nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munţii blânzi gravizi de zăcământ
Şi marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!
 
VIII

Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ţi sprijini Ţara pururi cu credinţă
Şi s-o iubeşti cu jar şi-n nefiinţă
Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum munceşti cu sârg şi dăruinţă,
N-ar fi să ai nici un resimţământ,
De n-ar mai fi şi câte-un buză-n vânt
Să-ţi sufle-n borş la orice străduinţă.

Cum sapi cu râvnă-n piatră şi în lut,
Un zornic şui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalţă viitorul,
Ne-nvaţă-un cap prin timpi ingraţi trecut.
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul.

IX

Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
E şi a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Şi Ţară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susţin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntém şi sună cimbrişorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.

X

Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-şi apleacă geana,
Cum n-aţipeşte-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-şi slăbeşte-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

XI

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Ţara,-n nx părţi,
Să n-o mai răstignim pe nx hărţi,
Să nu-mpărţim în şapte-acelaşi cânt.

Acelaşi scris s-avem şi-aceleaşi cărţi,
Acelaşi grai străbun cu nume sfânt,
Acelaşi neam să fim cu crezământ
Şi pus în drept de-aceleaşi acte-cărţi.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toţi piciorul.
S-o construim cu fapta şi simţirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul!
 
XII

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Făţiş, nu criptonim şi anonim,
Chiar de ne-ndeamnă şefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetişorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalanşă-n hău să nu-şi ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simţim cum vălură, asaltul,
Şi zi de zi îşi ia mereu avânt.

Să n-aşteptăm să vină-n şa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

XIV

Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ne leagă de strămoşi şi de urmaşi.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, craşi,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.
Am fost minţiţi, trădaţi sau, poate, laşi
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Ţară şi sămaşi.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Şi parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

XV

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul
De-‘nalt, purtat spre cer, de ciocârlie.
Mistuitor, s-a-nfipt în veşnicie
Al libertăţii, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicie,
Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,
Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,
Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poţi nega, în tururi sau retururi,
Că áripi prind realele contururi
Ca Phoenix din cenuşă renăscând.

Şi nu va fi, oglindă, oglinjoară,
Mai fericită ţară-n lume când
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt,
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

poezie de Nicolae Mătcaş din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru (stihuire pentru copii)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este viu?

Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

Ne-a vorbit ades în gând
Dar ce-nşelător cuvânt!

Şi-l tot ascultăm visând:
Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

poezie clasică de Francis Carco din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi slavofilii, avem şi noi idealul nostru în ceea ce priveşte moravurile, ideal în numele căruia dorim îndreptarea lor; dar idealul nostru nu se situează în trecut, ci în viitor, care, la rândul său, se bizuie pe prezent. A merge înainte se poate, înapoi însă, — nu, şi oricât de puternic ne-ar atrage trecutul, trebuie să ştim că pe calea lui nu există întoarcere.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de unire

Popor român de-ai conştiinţa
Şi-nţelegi istoria ta
Luptă pân′ la biruinţă
Să fim uniţi, hai nu mai sta!

Să n-exprimăm dorinţa în lume
Cu mult curaj şi cu avânt
Ca să-nţeleagă orşicine
Că ne ştim rostul pe pământ!

De vrem să fim băgaţi în seamă
Ce-avem simţire românească
Hai să rostim toţi, fără teamă
Unire în vatra strămoşească!

Un vis avem, cel de unire
Ca naţie pe acest pământ
Şi Dumnezeu-i va da-mplinire
Este al nostru crezământ!

Nimeni n-a sta în calea noastră
Nicicum nu ne-om lăsa înfrânţi
În limbă noastră strămoşească
Rostim: Noi vrem să fim uniţi!

Cum să trăim separaţi
De moftul unor dictatori?
Ca şi români cu toţi strigaţi:
Să ne unim, suntem datori!

Pornim dar flacăra unirii
Şi-n românime s-o extinde
S-or stingă dacă ar vrea străinii
Şi mai tare s-ar aprinde!

Hai române, strigă tare
Glasul nostru unanim
Vrem în România Mare
Uniţi în pace să trăim!

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

Drapel încărcat de glorie
Ca şi ostaşii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Şi vremuri grele am trecut.

În genunchi, la steagul ţării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, condamnat la nemurire

Nu-l putem lăsa uitării
Printre pulbere de stele,
Cât există-n fruntea ţării
Moftangii, hoţi şi lichele.

epigramă de Nicolae Ghinea din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Fiul Tău

Tată drag din cerul sfânt
Eu te laud şi-ţi cinstesc
Numele pe acest pământ
Căci în sfântu-ţi legământ
Şi eu iată azi trăiesc

Îţi aduc acum onoare
Te slăvesc şi iată-ţi cânt
Azi succesul Tău cel mare
Căci în sfânta Ta lucrare
Ai creat acest pământ

Dumnezeule Prea Înalt
Eu mă-nchin o Doamne Ţie
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Şi te laud nencetat
Glorie în veşnicie

Mulţumesc o Doamne mare
Pentru planul Tău măreţ
Pentru gingaşa-ndurare
Ce ne oferi la fiecare
Prin planul Tău îndrăzneţ

Pentru Fiul Tău Hristos
Tată Doamne-ţi mulţumesc
Căci ne este de folos
Prin El să trăim frumos
Viaţa mea să-ţi dăruiesc

Îţi aduc cinste onoare
Şi te laud te slăvesc
Că-n Isus ne dai salvare
Pe a vieţii vii cărare
Numele eu ţi-l cinstesc

Şi te laud şi îţi cânt
A Ta Fiinţă minunată
Tată drag — o Tată Sfânt
Mulţumesc de-al Tău Cuvânt
De salvarea-ţi minunată
03-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiinţa umană – omul – acest cuvânt, cel mai măreţ din câte se rostesc pe pământ, nu poate fi uşor definit – pentru că el se desfăşoară în istorie, în ştiinţă, artă, cultură, într-un cadru infinit, tot astfel – copilul – progenitura lui – prelungirea lui pe linia cu infinitul – cu farmecul, cu rostul lui măreţ, cu grandoarea lui, nu va putea fi suficient de definit cu cuvântul oricât de bine scris sau vorbit ar fi. El rămâne raţiunea de a fi şi gloria celor ce l-au născut şi l-au crescut în deplin acord cu legile vieţii, pentru ca la rândul lui să slujească vieţii.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea dintre un om şi un animal este că un animal nu are un ideal. Un om are un ideal la început. Ce se întâmplă cu acest ideal? Să luăm un rând de politicieni. Politicienii sunt 99% nişte mari mincinoşi. Mint, dar nu cred ca ei s-au născut cu minciuna. Ei s-au născut ca şi noi, toţi ceilalţi, cu un ideal, cu o dorinţă de ideal, dar au văzut că pentru a câştiga alegerile trebuie să mintă, trebuie să promită ceea ce ştiu că nu se vor ţine de cuvânt şi aşa încet - încet încep să creadă în minciuna lor şi după aceea când sunt aleşi devin exact opusul idealului pe care şi l-au pierdut. Au pierdut acest ideal. Ca şi politicienii noi toţi suntem în acelaşi pericol, de a ne pierde idealul.

Andrei Şerban în interviu (august 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Limbii române

E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară,
S-avem o existenţă mai uşoară-
Şi-a lor lumină prinsă-n orice gând!

Ea este pe vecie Jurământ
Şi pavăză şi dragoste de Ţară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară!

Să nu pierim, bătuţi de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veşniciei ne-nconjoară
Şi cu temeiul pus peste Cuvânt:-
E Limba Testamentul nostru sfânt!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viaţă
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinste vouă, eroi ai neamului meu!

Pe undeva in munţii nostri
Se ridică un templu cu crez suplu
Al tradiţiei dacice adorată de Eminescu.
Si eu in faţa acestor ctitori
Sunt un simplu bolovan
Ce stă împietrit de uimire
In faţa onoarei şi cinstii
Cu care acesti minunaţi oameni
Pe care voi ii huliţi
In Academie
Ce sfinţesc crezul patriotic
Cu psalmul neamului nostru
Inălţat intr-un monument
Ce va arăta generaţiilor viitoare
Că printre noi ascunşi
Sunt oameni de valoare
Ce ridică pentru generaţiile viitoare
Catedrale de nemurire
Pentru Sfânta Românie!

Cinste şi preţuire
Domnului Teofil Bradea!
si
Doamnei Dagdlen Viorica Ilinca!

In faţa cărora eu sunt un cuvânt infim
In preţuirea care o arată ei:
Daciei noastre străbune!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire, fraţi români!

Mă doare că-mi eşti frate
De tricolor şi neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.

Ridica-te, Ştefane,
Cu braţul tău cel sfânt
Uneşte iar Moldova
Cu-al patriei pământ!

Ce dacă-avem palate
Şi săli prezidenţiale
În care curg citate,
Ca morţii în spitale

Când trup din trupul ţării
E azi înstrăinat
Strămoşii ne acuză
Iar clopotele bat!

C-aşa e tot românul,
Prea bun şi răbdător...
Dar vai şi-amar de-acela
Ce vrea ca un popor

Să aibă: două imnuri,
Doi preşedinţi de stat
Când ţara noastră-i una!
De Dumnezeu lăsat!

Doamne ajută şi dă-ne lumina
Să fim slujitori ai acestui pământ
Prin mila-Ţi eternă ne dă azi lumina
Iubirii de ţară şi neam românesc!

Unire, fraţi români!
Aşa e scris în carte:
O Românie-avem
Pe viaţă şi pe moarte!

poezie de Stefan Băiatu (18 ianuarie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e perpetuă

Cât am trăit pe pământ
am dezlegat tainic mister.
Rugându-mă la Cel Sfânt
am învăţat calea spre cer.

Am descoperit că viaţa,
în ceruri nu se sfârşeşte.
Nu dispare precum gheaţa
când soarele se iveşte.

Viaţa e perpetuă
precum în cer şi pe pământ.
"Fiul" o continuă,
zisa Dumnezeul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând...

În gând mi s-a împlântat o şoaptă
Din ne-nţelesul nostru legământ,
Lumina străvezie aşteaptă
S-o răsădeşti în alt cuvânt.

Te-am strâns la piept-ndurerată
Şi am istovit un dans de fulgi,
Păream a ta întâiaşi dată
În visul negânditei noastre nunţi.

Şi-n jurul meu roiau puzderii
De visuri pironite în nectar,
Cuvintele tronau-n evanghelii
Şi eram glas firav pe un tropar.

Dar... vai, cât efemer măsoară
Nebună luna a lui gerar,
Tăcuţii fulgi mi se stingeau-n poală,
Iar noi fugeam din rolul principal.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

Nicicând nu am fost autor de scenarii,
Aşa că, direct, îţi voi spune: Femeie:
Eşti farul spre care tânjesc marinarii,
Big-bangul ce dă omenirii scânteie;

Poeţii te-admiră şi te-nalţă în vers,
Fără tine, femeie, iubire n-ar fi,
Când apari în lumină tristeţea s-a şters -
Eşti minunea ce-aduce pe lume copii.

Pentru noi eşti cetatea ce-ascunde comori,
Pentru noi, idealul pe lume, tu eşti,
Trupul tău l-aş scălda într-o mare de flori,
Fără tine femeie, n-ar fi nici poveşti.

Eşti alături de mine oriunde, oricând,
Amândoi împărţim bucurii şi restrişti,
Îmi dai zilnic putere şi-n faptă şi-n gând,
De-aceea, femeie, mulţumesc că exişti.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!