Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde am merge în lumea asta mare purtăm pe tălpile sufletului nostru pământ românesc. Pe fruntea noastră e scris "român". Nu credeţi că trebuie să facem ceva ca să devenim mândri de acest nume?

citat din Oana Pellea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă Planetară

Întinde mâna prieten şi seamăn drag,
Şi-n hora planetară să te laşi purtat,
Indiferent ce culoare au ochii sau faţa ta
Şi oriunde-lume tu vei te-ai afla
În România, America, Australia
Sau în orice parte a lumii te vei găsi
Într-o frăţie cu toţi oamenii de pe planetă
Tu vei trăi şi conveţui.

Într-un declin major îî omenirea şi planeta,
Prin oamenii ce zilnic de Coronavirus mor,
Întinde-ţi braţele şi te cuprinde-n hora mare,
În jurul trupului ei fragil şi delicat,
Lasă-te purtat în dans ritmat, sincronizat
Şi pe-a ei orbită alunecă uşor,
Şi-a cu nostră forţă intrisecă îî va fi uşor.

Cu tine –n univers mă unesc şi-n în gând,
Unul pentru toţi şi toţi sunt unu,
Lasă-ţi gândurile sus să zboare
Până la margine de zare,
Desprinde-te de cei rău şi viciat
Şi viaţa ta de-ndat s-a iluminat.

Ale nostre binefăcătoare gânduri şi unite,
Cu puterea lor magică, vindecătoare,
Învolburate curg ca apa în torent
Demolând în grabă întreg eşafodul,
Ce lumea deznădăjduită a cuprins,
De unde soarele apare până la apus
Şi de la miază noapte la miazăzi.

Încearcă tu, de unde-ai fi, teamă să nu-ţi fie,
Liber în a ta conştiintă să crezi şi să speri,
Că răspuns de salvare şi înduplecare vei primi,
De undeva de-acolo, de sus dintre stele,
Îngrijorarea noastră să se risipească
Şi liniştea şi bucuria vieţii iar să înflorescă
Pe planeta nostră cea albastră.

Ruga noastră-i imn solemn, universal
Şi –al lui ecou răsună-n lumea-ntreagă
Spre slava şi –izbânda planetarei vieţi.
Ne rugăm Lui, Creatorului
S-asculte jalea ce pe oameni i-a cuprins
Şi-nduioşat şi de-al nostru plânset
O mână divină să ne-ntindă
Şi noi din nou să fim vii şi fericiţi,
Să-l acultăm pioşi într-o sfinţire.

Prin forţa Lui şi –a noastră putere comună,
Laolaltă noi fiind în cuget şi simţire,
Vom curăţa, vindeca şi eradica
Boala ce-i grea şi ameninţătoare
La ale noastre vieţi de altfel trecătoare.

Mintea noastră –i alertată,
De-această încercare cam ciudată,
Dar în mare viteză, la aste timpuri,
Se resetează şi caută-n graba mare
Un răspuns vindecător, antiviral,
Ca izbăvirea şi tu şi eu să- o am.

poezie de Georgeta Ganea (27 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără El, Crăciunul nu ar exista şi nu ar avea niciun motiv să existe!..

Omule, rupe o bucăţică de pâine din bucata ta de pâinea,
şiîmparte-o cu cei rătăciţi şi departe de casă.
Şi când de Crăciun ne veselim în numele Lui,
ne facem cadouri unul altuia,
Aminteşte-ţi că El ne-a dăruit cerul înstelat,
soarele,
luna,
pământul cu pădurile,
munţii şi oceanele lui
şi toţi cei care trăiesc şi trec prin ele.
El ne-a dat toate pajiştile verzi
şi tot ce înfloreşte pe ele şi dă roade.
Şi S-a pogorât pe pământ şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
Este timpul ca omenirea să realizeze că Iisus Hristos
nu este stăpânul sau slujitorul nostru;
Este conştiinţa noastră.
Hristos este inima noastră.
Fără El, Crăciunul nu ar exista
şi nu ar avea niciun motiv să existe!
Acesta este Crăciunul sfânt!

poezie de Camelia Opriţa din WordPress, Condeiul de Aur (25 decembrie 2005), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Ţi-am aşternut un pat de flori
Petale lungi de orhidee
Şi toate au câte culori
Poate îţi vine vreo idee

Te-aştept acum să vii să-l vezi,
Să te-ameţească cu miresme
Să nu mai pleci, pe el să şezi
Şi-a mea iubire să te cheme

Cercul lui, covor de ierburi
Ierburi înalte pân* la poale
Nu ne vadă, poate, cerbii
Cu ochii lor, roşii migdale

Ţi-am aşternut un pat de flori
Şi-o pătura de păpădie,
Acoperiţi sub ea în zori
Să stăm sub ea ca-n colivie

Când vine roua fredonând
Să nu ne ude dimineaţa
Să ascultăm un cor din crâng
Bătăi de fluturi... scurta-i viaţă

Pe Dragobete să-l chemăm
Doar lui să-i spunem taina noastră
O ştie sigur şi pe-a lor
A noastră însă-i mai albastră

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Isus întreaga dragoste a lui Dumnezeu vine la noi, în mizeria noastră, în păcatul nostru, în necurăţia noastră, în boala noastră! Isus e Cuvântul lui Dumnezeu devenit Om!

Wilhelm Busch în Isus destinul nostru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu pică din cer pentru ca poporul nostru să fie mai bogat, iar scumpa noastră patrie să fie mai demnă şi mai apreciată în lume.
Fiecare cetăţean din patria noastră trebuie să se canalizeze pe conştiinţa sa morală, că numai muncind în mod conştiincios, ţara noastră va căpăta măreţia care i se cuvine între marile naţiuni ale lumii.

citat celebru din Nicolae Ceauşescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este aşa. Am fi tentaţi să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentaţi a ne gândi la distanţă, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanţă şi vrea ca între noi şi "aproapele" să nu fie nici o distanţă, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, aşa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învăţătorului de lege şi nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile şi mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei care luptăm pentru visul nostru, suferim mult mai mult când lucrurile nu merg aşa cum trebuie, pentru că nu putem să revenim la vechea scuză: "Ei bine, oricum nu-mi doream prea mult asta." Ne dorim cu adevărat să ne atingem visul şi am pus totul la bătaie pentru el. În acest fel, noi, războinicii luminii, trebuie să ne pregătim să avem răbdare în timpurile dificile şi să fim conştienţi că universul conspira în favoarea noastră, chiar dacă nu înţelegem în ce fel... Când suntem la începutul bătăliei pentru visul nostru, nu avem experienţă şi facem multe greşeli. Secretul vieţii este, totuşi, să cazi de şapte ori şi să te ridici a opta oară. Aşadar, de ce este atât de important să trăim chemarea noastră personală dacă trebuie să suferim mai mult decât alţi oameni? Pentru că, odată ce am trecut peste înfrângeri – şi o facem mereu – suntem stăpâniţi de un simţ măreţ de euforie şi încredere. Dacă te crezi demn de lucrul pentru care lupţi atât de greu să-l obţii, atunci devii un instrument al lui Dumnezeu, ajuţi Sufletul Lumii şi înţelegi de ce eşti aici.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dimineaţa când soarele-n zare se ridică,
Spun, Doamne Sfinte, o rugăciune mică,
O, ţine privirea ta, caldă din cale-afară,
Pe orice creatură născută ca să moară!

Iar seara, când soarele apune în oranj,
Binecuvântează, rogu-te, acest oraş;
De vom mai vedea sau nu lumina dimineţii
Nu ştim, întotdeauna-i incertă soarta vieţii.

Nu suntem cu totul, în numele Prea Sfântului,
Buni sau răi sau, noi, cei de sub Lemnul Laptelui,
Dar Tu mereu ai văzut, vezi şi vei vedea
Partea noastră bună, nu partea noastră rea.

Lasă-ne, te rugăm, să ne mai bucurăm de-o zi!
Binecuvântează-ne iar în noaptea asta şi
Noi mâine soarelui ne vom închina la fel de-ardent,
Şi-i vom spune la revedere – dar pentru un moment!

* Extras din "Sub Lemnul Laptelui – Rev. Eli Jenkins".

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul a convins mulţi oameni despre lipsa lor de valoare. Fiecare dintre noi trebuie să facă o pauză şi să îşi aducă aminte de cruce - despre crucea care ne descoperă adevărata noastră valoare - întrucât astfel aflăm preţul pe care Dumnezeu a vrut să îl plătească pentru noi, profunzimea dragostei Lui pentru noi şi cât de mul valorăm pentru El.

citat din Roy Lessin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!